Analize și opinii

Ann Landers: 12 REGULI PENTRU A CREȘTE COPII DELINCVENȚI

  1. Începeți de când e copilul foarte mic, oferindu-i tot ceea ce dorește. În felul acesta, va crește crezând că lumea îi datorează existența.
  2. Când învață un cuvânt urât, începeți să râdeți. Asta îl va face să creadă că e drăguț. De asemenea, îl va încuraja să învețe fraze „și mai drăguțe” care vă vor exploda mai târziu în față.
  3. Nu-i dați niciun fel de educație religioasă. Așteptați până când face 21 de ani, iar atunci lăsați-l „să decidă pentru el”.
  4. Evitați să folosiți cuvântul „greșit”. S-ar putea să-i trezeazcă în el un complex de vinovăție. Mai târziu acest lucru îl va condiționa să creadă, când de pildă va fi arestat pentru că a furat o mașină, că societatea e împotriva lui și că este persecutat.
  5. Strângeți tot ce lasă aruncat aiurea: cărți, pantofi, haine. Faceți totul pentru el astfel încât să capete experiență în a arunca toată responsabilitatea pe alții.
  6. Lăsați-l să citească orice îi pică în mână. Aveți grijă să sterilizați orice pahar și veselă, dar lăsați-i mintea să se hrănească cu gunoaie.
  7. Certați-vă între voi, părinții, în prezența copilului vostru. În felul acesta, nu va avea un șoc când casa se va prăbuși.
  8. Dați-i copilului toți banii pe care îi dorește. Nu-l lăsați să-și câștige proprii bani. De ce ar trebui să obțină atât de greu lucruri pe cât le-ați obținut voi, părinții?
  9. Satisfaceți-i fiecare nevoie de mâncare, băutură și confort. Aveți grijă ca fiecare dorință senzitivă să-i fie mulțumită. A le nega ar putea duce la o frustrare dăunătoare
  10. Luați-i apărarea împotriva vecinilor, profesorilor și polițiștilor. Toți au ceva împotriva copilului vostru.
  11. Când va avea probleme serioase, scuzați-vă spunând „nu am putut face nimic cu el”.
  12. Pregătiți-vă pentru o viață amară. O meritați.

Sursa: contramundum.ro

Autor: Ann Landers