Analize și opinii

Sorin Roșca Stănescu: Spectaculosul experiment românesc de tip Big Brother

Senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu_2013
Am luat-o înaintea Europei. Fără a mai aștepta să vedem cum își produce efectele directiva prin care se creează marele CNA la nivel european – în acest domeniu suntem campioni la hinghereala jurnaliștilor – și, de asemenea, fără a mai aștepta efectele ridicării protecției surselor, România a luat brusc avans. Creează în scurt timp, pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, un Big Brother al cărui rost este acela de a supraveghea presa.

Chiar înainte de a fi recuperat la Cotroceni, Bogdan Aurescu, până săptămâna trecută șef al diplomației de la București, a luat inițiativa organizării unei licitații deschise, care va avea loc la 10 iulie, pentru achiziționarea, contra unei sume de 3,2 milioane de lei, fără TVA, a unui sistem de inteligență artificială. Acest sistem urmează să monitorizeze întreg conținutul de pe platformele media, de pe site-uri de știri, informațiile postate de bloggeri, de influenceri, de jurnaliști și de comentatori. Aparent este o operațiune de identificare și combatere a unor operațiuni de propagandă antiguvernamentală, anti-UE și anti-NATO prin intermediul unor știri false.

Acest nou sistem, care va studia inclusiv starea emoțională produsă de articolele, știrile și comentariile monitorizate, va trebui să aibă capacitatea de a stoca lunar 500 de GB de date. Scurt pe doi!

Atragem atenția în primul și în primul rând Curții de Conturi a României asupra prețului exorbitant, de 3,2 milioane de lei fără TVA, pentru contravaloarea unei platforme IT, care în realitate nu costă decât ridicol de puțin față de banii publici alocați. În al doilea rând, dacă mai contează cumva pentru clasa politică și autoritățile din România, are loc un nou atentat la libertatea presei și, implicit, la posibilitatea cetățeanului de a avea acces la informații complete de interes public și la comentarii adecvate. Noul Big Brother nu-l va proteja pe cetățean, ci dimpotrivă. Și nu în ultimul rând, cred că este important să semnalăm avansul României în acest domeniu, după ce oricum Consiliul Național al Audiovizualului a devenit campion european în ceea ce privește hinghereala jurnaliștilor. De fapt, Big Brother-ul inițiat la București, „noaptea ca hoții”, înainte ca Bogdan Aurescu să fie extras și recuperat, este un experiment la nivel european. Dacă în România va funcționa, va putea fi implementat în toate statele membre. Aviz Federației Jurnaliștilor Europeni.

de Sorin Roșca Stănescu, membru al Clubului de Presă

 Sursa: corectnews.com

Editorial apărut prima dată în ziarul Bursa

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • …”să aibă capacitatea de a stoca lunar 500 de GB de date”… e o gluma… 500GB? pai eu am deja, de mult timp, HDD-uri de 6TB… si am ”stocare” de citeva zeci de TB deja… 3,2 milioane lei? asta este o alta gluma… evident sinistra si evident pe banii nostri… ce bine este sa fii ”șăf” in Romanika!