Legile învățământului au trecut, în procedură de urgență, prin parlament și au ajuns la promulgare, atribut pe care-l are președintele României. Poate vă întrebați de ce în „procedură de urgență”. Răspunsul este unul singur, indiferent de justificările pe care le invocă reprezentanții legislativului. S-a tot amânat includerea pe ordinea de zi a acestor proiecte, deși ele au fost lansate încă de acum 7 ani, pentru ca să se ajungă la o așa zisă criză de timp, dat fiind apropiatul nou an școlar. „Procedura de urgență” face ca proiectul legii să treacă prin comisii mai repede, termene foarte scurte, care nu mai permit o examinare serioasă și profundă a conținutului și, mai ales, să se identifice acele prevederi care lezează valorile, pe care, cică, legea le-ar promova și apăra. Vorbim de comisiile de specialitate, pentru că deputații și senatorii, aproape în totalitate, nici dacă ar fi vrut să citească aceste proiecte n-ar fi avut nici timp și, după cum se știe, nici capacitatea să le înțeleagă. Așa s-au adoptat cam toate legile care au distrus și înstrăinat tot ce-a fost de valoare în România. Inclusiv codurile, care au produs haos în domeniul juridic, au fost adoptate prin asumarea răspunderii guvernului și nu prin procedură parlamentară.
Acum să vă dau doar un exemplu de viclenie legislativă, având ca scop deromânizarea învățământului, fapt aproape insesizabil la o lectură superficială.
Constituția României precizează la art. 32, alin. (2) că „învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română” și că „în condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într-o limbă de circulație internațională”. Apoi, prin aliniatul următor, se garantează „persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă…”
Noua lege a învățământului preuniversitar chiar la art. 1, alin. (1), încălcând prevederea constituțională, mai sus citată, precizează că învățământul nu se mai desfășoară doar în limba română ci și ”în limbile minorităţilor naţionale, în limba semnelor române şi în limbi de circulaţie internaţională”. Deci, dacă prin constituție se garanta dreptul minorităților naționale „de a învăța limba lor maternă”, legea le dă acum dreptul „de a învăța în limba lor maternă”. Vedeți cum un singur cuvânt, o conjuncție, la „în” mă refer, schimbă conținutul textului de lege?! A învăța „în” limba lor maternă înseamnă că toate materiile se vor face în această limbă și ea nu va fi învățată doar ca o disciplină ca toate celelalte. Și încă ceva, dacă și în actuala lege istoria românilor este tratată ca o materie secundară, în schimb minorităților li se garantează dreptul de a învăță propria lor istorie, peste care se suprapune „istoria evreilor. holocaust”. Protestați, dragi profesori, să vă crească salariile, dar nu băgați de seamă cum ignoranța voastră devine complice la vicierea identițății naționale și cum tinerii români sunt condamnați la pribegie, pentru că țara lor, cu istoria și valorile ei, le dispare din suflet și le devine, pe zi ce trece, tot mai străină…
Autor: Alexandru Amititeloaie
Adauga comentariu