Alexandru Racu: O chestiune de timp

Într-un război de uzură, cum e cel dintre Ucraina și Rusia, nu se uzează doar oamenii, ci și armamentul. Războiul de uzură nu e doar un concurs în care câștigă cel care e dispus să se jertfească mai mult, ci e și un concurs în care câștigă cel care e capabil să și producă mai mult (și mai bine): mai multe tancuri, mai multe obuze, mai multe avioane, mai multe rachete ș.a.m.d. Or aici lucrurile sunt clare: cu un buget destinat înarmării care e de 14 ori mai mic decât bugetul NATO, Rusia nu are cum să țină pasul cu NATO. Atâta timp cât voința ucrainenilor de a lupta și voința vesticilor de a-i înarma nu slăbește, înfrângerea Rusiei e doar o chestiune de timp.
Or, nu există niciun indiciu că voința ucrainenilor sau voința vesticilor e pe cale să slăbească. Din contră, dacă e să dăm crezare rapoartelor oficiale ale armatei ucrainene, altminteri destul de plauzibile, se pare că sistemele de apărare antiaeriană furnizate de Occident Ucrainei au redus semnificativ capacitatea Rusiei de a-i teroriza pe civilii ucraineni, în încercarea de a le frânge voința, așa că provocarea vizează într-o măsură tot mai mare doar capacitatea celor din tranșee de a rezista. Dar nici acolo nu sunt semne de revoltă.
Pe de altă parte, iarna trecută în Europa a fost costisitoare, însă departe de a fi apocaliptică, și e de presupus că europenii vor fi mai bine pregătiți în iarna care vine, pentru că au avut mai mult timp să se reorganizeze. Dată fiind starea de spirit a elitelor occidentale și combinația de pasivitate (mai multă) și entuziasm războinic (mai puțin) care domină încă opinia publică europeană, o scădere de 1-5% a PIB-ului (și chiar nu văd de ce ne-am aștepta la mai mult) e prea puțin pentru a produce o schimbare de politică a Occidentului în viitorul apropiat.
Desigur, mi se va spune că nici în Rusia nu sunt semne de foamete sau revoltă, ceea ce e adevărat, însă așa cum am precizat, degeaba raportul de forțe e egal sau aproximativ egal atunci când vine vorba de moral, dacă din punct de vedere material balanța înclină în mod clar în favoarea uneia dintre părți. Într-un război de uzură nu se uzează doar moralul, ci și armamentul, partea materială, iar armamentul celui cu bani mai puțini se uzează / se termină primul.
Putin nu are niciun plan secret, așa cum afirmau și încă afirmă tot felul de penibili, ci doar s-a împotmolit și trage de timp, pentru că nici nu poate să facă altceva în condițiile în care americanii refuză să-i întindă o mână, ca să poată ieși din mocirlă într-un mod cât de cât onorabil, ci sunt hotărâți să profite de ocazie ca să-l îngroape, definitiv, indiferent de riscuri. De asemenea, trage de timp pentru că încă își permite să tragă de timp. În ultimele nouă luni de zile linia frontului nu s-a mutat nici spre est, nici spre vest, contraofensiva ucraineană se tot amână, iar societatea rusă, asemeni celei ucrainene, nu dă semne de revoltă; ba, din câte se pare, pe unii îi revoltă mai degrabă faptul că metodele lui Putin încă sunt insuficient de brutale, în timp ce deciziile strategice ale Occidentului și atacurile Ucrainei asupra unor ținte din Rusia devin, pe zi ce trece, tot mai temerare.
Însă nimeni nu poate să tragă de timp la nesfârșit, pentru că nimeni nu poate să cheltuie bani la nesfârșit sau să țină la nesfârșit pasul cu cheltuielile unui adversar care e de vreo 20 de ori mai bogat decât el. E pur și simplu aritmetică. Totuși, există trei scenarii în care ecuația se poate schimba:
a) o eventuală decizie a Chinei de a înarma masiv Rusia, scenariu care nu poate fi exclus, căci jocul de sumă zero al Occidentului pune inclusiv China într-o situație fără ieșire, toate scenariile posibile la care duce o astfel de strategie – democratizarea Rusiei, destabilizarea Rusiei, escaladarea nucleară – fiind extrem de proaste sau de-a dreptul catastrofale pentru China;
b) revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și schimbarea strategiei americane cu privire la Ucraina (probabil că asta e principala speranță a lui Putin și scenariul cel mai plauzibil care ar putea duce la o înghețare a conflictului);
c) utilizarea armelor nucleare. Dacă Trump nu revine la Casa Albă și China nu trece de partea Rusiei, cu arme și bagaje, aceasta rămâne singura necunoscută a războiului și ultima carte pe care o mai poate juca Putin, în speranța (iluzorie sau nu, sper să nu aflăm niciodată) că astfel va forța Occidentul să se așeze la masa negocierilor. Iar dacă Putin nu e dispus să facă asta, nici nu va fi înlocuit cu altul cu îndeajuns de mult sânge în instalație și îndeajuns de multă vodcă în creier, atunci, mai devreme sau mai târziu, Rusia va fi nevoită să se retragă din toate teritoriile ocupate. Nu văd cum ar putea fi altcumva.

Autor: Alexandru Racu