Analize și opinii Politică

Statul ne recomandă „aspirina săracului”

Cine spune că politicienii noştri n-au viziune? Sau că guvernează ţara de pe azi pe mâine? Ori că, odată ajunşi la putere, nu-şi fac decât planuri pe termen scurt, pentru că viitorul lor se opreşte la următoarele alegeri? După care, vorba franţuzului, să vină potopul! Ei bine, se vede treaba că ne-am înşelat. Cel puţin asta reiese din ştirea că membrii Cabinetului Boc au adoptat ieri “Strategia fiscal-bugetară 2011-2013”.

Carevasăzică, actualii guvernanţi s-au gândit nu doar cum vor cheltui banii statului la anul, câtă vreme se află dumnealor la putere, ci şi peste trei ani. Adică în mandatul celor care vor urma. Ca nişte gospodari adevăraţi, miniştrii au estimat care va fi PIB-ul şi au decis cum vor drămui bugetul pe domenii. Şi ce aflăm? De exemplu, că sănătatea va primi o treime din cât primeşte în prezent.

În cifre, vom ajunge de la 5 miliarde de lei în 2010 la 1,8 miliarde din 2011 până în 2013. Ce înseamnă asta? Că dacă acum avem spitale prin care mişună şobolanii şi viruşii, aparatură medicală de pe vremea bunicilor, medicamente aduse de pacienţi de-acasă, medici cu lefuri de necalificaţi, va trebui ca în curând să cheltuim şi mai puţin.

Ştiu, mi se va răspunde că spitalele au fost date pe mâna primăriilor, că bolnavii pot să-şi facă asigurare privată dacă nu le convine oferta CNAS-ului sau că medicii nu trăiesc din salariu, fiindcă oricum iau şpagă. Deci nu contează dacă statul taie finanţarea, că doar n-o să murim din asta! Au rezistat strămoşii noştri atâtea secole fără pilule, injecţii şi operaţii, de ce n-am rezista şi noi?

Concluzia care poate fi trasă de aici este că guvernul dlui Boc se aşteaptă probabil ca populaţia să devină peste noapte mai viguroasă şi mai sănătoasă. Prin urmare de ce-am mai avea nevoie de tratamente? Fie că, odată cu criza, revin în actualitatea leacurile băbeşti. Care au avantajul că nu costă mult şi se găsesc la tot pasul. Altfel zis, că ne vom vindeca apelând la tradiţionalul “ceai de păducel”, cum ne îndemna deunăzi vraciul prezidenţial Cătălin Avramescu.

Şi dacă nu-i de ajuns, rămâne să folosim, eventual, popularul panaceu cunoscut sub numele de “aspirina săracului”. Şi-atunci să vezi creştere demografică şi, deci, economică pe România noastră!

Sabin Orcan

sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu