ION a fost o farsă, o regie care a îngurgitat, cică, mai mult de 10 milioane de euro. Ca și plandemia, de altfel. Numai că acolo, în imensa gaură neagră big pharma-tech-finance, s-au pierdut 100 de miliarde de euro. Și încă nu s-a terminat.
N-aș spune că a fost vorba de inteligență artificială, ci de lăcomie & hoție parțial inteligente, asezonate cu prostie naturală, pe pat germinativ de supușenie tâmpă și idioțenie utilă.
Uniunea Europeană a mobilizat cca 750 mld euro pentru un model de plan de redresare și “reziliență” menit a salva statele membre de la falimentul cauzat de farsa plandemică. Atât de bine a rezolvat Comisia Europeană criza sanitară încât, iată, e nevoie de 27 de planuri de reorganizare, menite a evita falimentul celor 27 de state membre ale UE. Putem avea deplină încredere în CE că va rezolva tot atât de bine și criza alimentară, energetică și militară…
Ce nu știe lumea este că, în insolvență, debitorul nu se mai conduce singur și independent, nu mai este sub controlul stakeholder-ilor săi, nu mai poate face cu banii și activitățile sale ce îi indică interesele, ci numai ce îi dictează creditorii. În cazul insolvenței celor 27 de state membre UE, nu mai decid cetățenii, prin reprezentanții lor aleși, ci creditorii, adică, BCE și Comisia Europeană.
Banii din PNNR sunt bani tipăriți de BCE (prin “inteligenta” relaxare cantitativă – quantitative easing), fiind oferiți cu pipeta și strict condiționați de reformele “marii resetări” – energie verde, decarbonare, digitalizare totală, trecerea la stadiul de insectivor, biotehnologia cărnii artificiale, a organismelor modificate genetic și a manipulării chimice, genetice și digitale a omului în vederea transformării sale în “păpușă emoțională” etc.
Cine are răbdarea de a citi 1500 de pagini de PNRR pentru România – în fapt, o dizertație de elev slab de clasa a 12-a, care știe doar să repete sloganuri woke și să își semnalizeze “virtuțile” progresiste, arătând cu degetul la “viciile” medievalilor conservatori – va găsi similitudini incredibile cu afacerea falimentarei bănci californiene Silicon Valley Bank, axată pe start-up, tehnologie, biotehnologie, energie verde, carne artificială, alimente din insecte etc., și pe … deținerea de obligațiuni emise de SUA, ca efect al politicii Federal Reserve de quantitative easing.
Banca americană a picat pentru că afacerile de nișă pe care s-a axat au intrat pe traiectorie falimentară, cam la fel cum s-a întâmplat în anul 2000, cu ocazia spargerii bulei speculative dotcom, mega-rahat care venea tot din California, mai precis, Silicon Valley. Un mega-șut în fund, de pe marginea prăpastiei, direct în prăpastie, i-a fost aplicat de același Fed, care a majorat dobânzile (sub cuvânt că temperează inflația), cu consecința că obligațiunile (=bonduri) americane au devenit toxice. Lumea s-a bulucit, apoi, să își retragă banii din depozite căci, ce să vezi, 97% din acești bani nu sunt garantați de statul american.
Acest faliment nu înseamnă doar pierderi directe de peste 180 de mld dolari (ceea ce îl face al doilea cel mai mare faliment, după Lehman Brothers), ci și falimente în lanț în sectorul de nișă pe care l-a finanțat.
Falimentul Silicon Valley Bank este, totuși, o veste bubă.
De acum încolo vom fi mai puțin constrânși cu povestea cu ponei rozi a energiei verzi, cu narațiunea “mâncați naiba insecte ca să opriți schimbarea climaterică”, cu planurile mesianice ale lui bilgheiț de a ne na carne artificială tuturor și praf de cretă în atmosferă, plus fro 23 de “imunizări” pe an, pe fiecare dintre cei 8 mld de pământeni și cu totalitarismul digital al capitalismului de spionaj și de pradă.
O altă veste bună este aceea că, în sfârșit, lumea poate înțelege că SUA nu are o economie cu rating AAA+, ci una profund bolnavă și îndatorată în proporții cosmice, nesustenabile.
Adică, lumea poate înțelege pe deplin că toate kkturile și soluțiile proaste, inclusiv creația oligarhilor ruși și a miliardarilor de carton chinezi, vin de la americani.
Ei, și a face un PNNR pe modelul falimentar american, cu consultanță de la americani (McKinsey, Goldman Sachs) este nu doar nociv. Este prostia supremă, e sfințenia idioțeniei.
Bine măcar că la români, pentru furtișaguri ca cele făcute în plandemie sau cu ION, digitalizarea, insectofagia, carnea artificială și tratamentele de “îmbunătățire” genetică sau chimică n-au nicio șansă.
La noi, pentru completarea formularului online tre’ să mergem la ghișeul de la et.2.
Ceea ce e bine.
Nicio distopie, nicio nebunie tehnocratică, nicio ideologie a totalitarismului globalist nu ne poate convinge. Vom evada mereu din colivie.
Pentru că suntem ‘oți.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu