Analize și opinii

Gheorghe Piperea: “PNRR scârțâie rău, la doi ani jumate de la lansarea lui.”

PNRR scârțâie rău, la doi ani jumate de la lansarea lui.
Asta e o problemă foarte foarte gravă, de dezbătut pe larg.
Așa cum am mai spus pe aici, PNRR este un plan de redresare a unor state în (pre)faliment, cauzat de “lupta” contra plandemiei.
Din cei 723 mld euro alocați nu s-au accesat decât cca 130 de mld euro. Franța, de exemplu, a luat doar 11 mld din 40 alocați.
De ce?
Pentru că birocrații de la Bruxelles au stabilit 5000 de obiective (??!) de atins, unele dintre ele absurde sau vătămătoare pentru milioane de oameni, cum ar fi pensionarii.
Culmea birocrației ne-alese, ne-responsabile în fața nimănui: deși e vorba de bani publici, asigurați din taxele și impozitele noastre, CE este cea care stabilește căprăriile și modul în care (nu) se eliberează banii pe fiecare caporal în parte. Obiectivele sunt stabilite după teoriile nebunești ale WEF de la Davos.
Chiar dacă e prevăzut să se realizeze până în 2025, nu sunt șanse ca PNRR să se termine vreodată. Nu cât va fi existând CE. Crizele și excepționalismul economic și juridic sunt “necesare” pentru ca elitele auto-mandatate să își probeze zilnic “necesitatea” sublimă, care lipsește cu desăvârșire, de altfel. Între timp, după plandemie (care a falimentat state, așa cum am zis) au venit alte crize, care fac necesari alți bani condiționați de trecerea treptată la societatea digitalizată, înfrigurată, dar verde, înfometată, dar consumatoare de greieri, lăcuste și viermi de bălegar, săracă, dar fericită, bolnavă, dar “imunizată” corespunzător, pacifistă, dar cheltuind mereu bani cu vagonul pentru războaie menite a asigura supremația “ordinii mondiale liberale”, adică, veșnicia ziselor elite birocratice auto-mandatate.

Autor: Gheorghe Piperea

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu