Toate marile civilizaţii au crezut în bunăvoinţa zeilor şi, mai ales, în protecţia pe care aceştia le-ar asigura-o. Occidentului ateu, pe măsură ce-i creşte gradul de degenerare, îi creşte şi credinţa într-o minune care l-ar putea salva. Iată dilema ateului: nu crede, dar crede într-o minune. Va veni? La gradul de degenerare de-acolo e imposibil, iar istoria ne arată limpede cum societăţile aflate la apusul existenţei lor se sting. Este natural.
Rămân surprins să constat că ruşii încă au un teribil complex faţă de Occident. E normal, s-au ars de atâtea ori cu occidentul încât i-au prins frica. Însă frica actuală este una absolut nejustificată. Chiar prostească aş spune. De unde vine prostia? Păi cum te poţi teme în condiţiile în care stai pe un munte energetic şi-ţi faci asemenea probleme? Ce poate face Rusia cu gazele pe care le are? În primul rând trebuie să-şi construiască infrastructura internă. E de râs ca o asemenea ţară încă să aibă zone care se încălzesc cu lemne, zone extrem de subdezvoltate şi pe care introducerea gazelor le-ar propulsa cu sute de ani înainte. Doar acest proiect ar face ca economia internă a Rusiei să explodeze. Ce se întâmplă dacă ceilalţi găsesc o sursă alternativă de energie? Păi ce să se întâmple în condiţiile în care tu ai gaz ieftin pentru încă cel puţin 100 de ani? Îţi foloseşti sursa ta.
În continuare Rusia orbecăie teribil. În loc să-şi dezvolte industria petrochimică – care-i una cu valoare adăugată extrem de mare – caută spaţiu să-şi vând hidrocarburile brute, cu toate că acestea au ajuns s-o devasteze la intern. Nu, nu e nicio exagerare: fluxul mare de valută care-i intră în conturi a ajuns să-i aprecieze rubla, creând numeroase probleme. Rămâi mască atunci când vezi cum Rusia cumpără yuani, rupii sau lire turceşti doar pentru a-şi menţine cotaţia internă a rublei. Atunci când strângi prea multă valută ajungi să trăieşti dilema Spaniei coloniale: ai de toate şi societatea se orientează către un consum aberant. V-aţi întrebat de ce au muzeele spaniole atâţia pictor flamanzi? Veniseră în Spania pentru că acolo era un rai financiar şi serviciile li se plăteau bine. Flamazii făceau bani în Spania, bani pe care-i duceau în ţara lor, contribuind la dinamica economică extraordinară de-acolo. Dinamica respectivă a condus la o adevărată revoluţie, iar când Spaniei i-au picat coloniile s-a trezit într-o teribilă subdezvoltare. Iată capcana!
Ţinând cont de lecţiile istorice pe care le are la dispoziţie, Rusia trebuie să îşi facă planul de autonomie totală. O ajută geografia, istoria şi oamenii. Problema e că acolo întotdeauna a lipsit un liant care să pună toate elementele într-un sistem funcţional, iar acel liant se numeşte determinare. Rusia are absolut tot ce-i trebuie, mai puţin determinarea necesară. Dacă şi-ar găsi această resursă, într-un timp record de maxim două decenii ar putea deveni cea mai mare economie a lumii. Doar concentrându-se pe industria internă, pe propria piaţă şi deschizându-şi exporturilor doar produselor finite, ţara s-ar putea transforma într-un adevărat paradis. Nu spun lucruri mari.
Să trecem pârleazul dincoace. SUA, Europa şi restul vasalilor cântă în cor melodia „celor mai înalte culmi de progres şi civilizaţie” la care-a ajuns Occidentul. Însă e o problemă majoră. Cum ar spune un fochist „nu mai ie lemne dă foc”(sic!)! Problema energetică a Occidentului e una cât se poate de clară. Trebuie să fii copil ca să nu înţelegi dependenţa acestuia de resursele energetice ale Rusiei şi ale celorlalte state bogate în hidroraburi. Atâta amar de vreme Occidentul şi-a trăit iluzia progresului bazându-se pe puterea sa de a-i determina pe ceilalţi să-şi vândă ieftin resursele. Privind realitatea în faţă vedem limpede că s-a cam spus „STOP JOC!”. Şi nu numai de către Rusia, ci şi de către restul statelor. Mai e vreo soluţie?
Răspunsul e paradoxal: cu siguranţă întotdeauna mai sunt soluţii. Picajul marilor civilizaţii se petrece ca efect al lipsei lor de înţelegere a soluţiilor care deja există. La fel e şi Occidentul acum. Să luăm datele pe care le avem şi să le punem pe hârtie. Realitatea ne arată că Occidentul nu se poate auto-susţine deoarece nu are energia necesară, energie pe care e nevoit să o importe. Care-i soluţia găsită de occidentali? Energia aşa-zis verde. Adică solarele, eolienele s.a.m.d. Poate o asemenea energie să compenseze lipsa celeilalte? Hai să studiem problema din punct de vedere strict logic.
Solarele merg atunci când e soare, eolienele când bate vântul, hidrocentralele când e apă. Ce avem aici? Avem un sistem energetic puternic dependent de anumiţi factori naturali. Un sistem care nu generează fluid energia electrică, ci intermitent. OK, asta înseamnă că, pentru compensare, este nevoie de un alt sistem care să pornească atunci când sistemul intermitent stă. Teoretic există şi acesta sub forma energiei nuclear-electrice. Ar fi o variantă. Iată un sistem care s-ar putea articula: nuclearele asigură permanenţa, iar regenerabilele completează atunci când pot. Doar că şi acest model are hibele sale.
Pe de o parte avem două sisteme, iar gestionarea a două sisteme diferite este mult mai costisitoare decât a unuia singur. De cealaltă parte, avem costurile imense necesare punerii la punct a unui sistem energetic gândit aşa. Trebuie construite centrale nucleare (de preferat sigure!!!), trebuie instalate panouri peste tot şi trebuie împânzite cerurile cu eoliene. Mă rog, nu comentez cum ar arăta orizontul într-un asemenea setup. Însă mai trebuie ceva: trebuie găsită metoda de reciclare a imenselor cantităţi de deşeuri pe care toate aceste „soluţii verzi” le produc. Se pune batista pe ţambal când e vorba despre locul în care se vor duce milioanele de panouri solare atunci când îşi vor fi trăit traiul. Prima generaţie de panouri solare a ieşit la pensie şi a sufocat deja „gropile ecologice” de gunoi. Iar acea generaţie e una infint mai puţin numeroasă decât actuala. În 10-15 ani Occidentul riscă să se sufoce de la gunoiul „verde” pe care l-a produs. Am introdus observaţia anterioară ca pe o paranteză, aşa că acum ne vom întoarce la problema principală deoarece mai e ceva.
Pentru toată schimbarea de paradigmă Occidentul are nevoie de bani. De unde-i va obţine? Nu, nu-mi spuneţi că-i va tipări din nou întrucât pur şi simplu nu mai e spaţiu pentru aşa ceva. În plus, supraîndatorarea statelor occidentale e deja ajunsă la scadenţă. Cum se vor tranşa lucrurile? Din nou e o situaţie aparent fără ieşire.
Atunci când soluţiile există, dar tu te afli în situaţii fără ieşire ai două soluţii: ori mori, ori încerci să obţii remiza. Occidentul acum e într-un război pe viaţă şi pe moarte cu Rusia, război care, din punctul meu de vedere nu are ca deznodământ decât moartea: ori a Occidentului ori a tuturor. Culmea, degeneraţi precum Boris Johnson, Ursula sau Joe Biden, insistă în scenariul radical, scenariu care va îngropa întreaga lume. Nu cred că mai poţi face treburile ca-n secolul XVIII! S-au dus acele vremuri. Occidentul are o cale de rezolvare, dar nu vrea să o înţeleagă.
În primul rând ar trebui să conştientizeze că energia trebuie să devină o afacere strict internă, apoi să înţeleagă că nu se poate baza decât pe puţina energie pe care-o poate produce prin mijloacele actuale. Pacea cu Rusia i-ar permite suplimentarea surselor energetice de la ruşi(presupunând că ruşii vor rămâne proşti şi nu vor înţelege). Eu unul cred că, în condiţiile în care s-ar cădea la pace, ruşii ar fi bucuroşi să reia exporturile, iar abia aici vedem slăbiciunea lor fundamentală!
Ce înseamnă pacea cu Rusia? Pe scurt, cedarea Ucrainei şi posibil a zonelor care-au aparţinut URSS şi care sunt atrase de Rusia. Statele Baltice nu intră în această categorie. Decât să te încurci cu o Ucraină coruptă până-n măduva oaselor şi care te secătuieşte de resurse acum, când încă nu trebuie să bagi grosul de bani acolo, mai bine-o cedezi ruşilor şi-i laşi să-şi bată capul cu ea. Oricum sunt de-un neam şi ştiu ei bine să-şi găsească soluţiile împreună.
Să revenim acum la starea de fapt. Reluarea aprovizionării cu hidrocarburi ruseşti nu trebuie să mai perpetueze modelul german de industrializare care s-a dovedit falimentar, ci ar trebui pornită o economisire adevărată de la bază. Soluţia nu e cufundarea oraşelor în întuneric şi transformarea iernilor în adevărate coşmaruri, ci economisirea deşteaptă. Să vă dau exemple. În primul rând renunţarea la plastic în domeniul alimentar. Gata cu mezelurile feliate, cu punguţele şi punguliţele, cu ambalajele sofisticate şi, mai ales, cu apa şi sucurile distribuite în ambalaje de plastic. Stop! Asta din start ar economisi o grămadă de energie. Şi ar scădea teribil cantitatea de deşeuri. Într-adevăr, ar cădea sectoare întregi industriale, dar odată ce-ai luat o decizie înseamnă că sunt inutile. În plus, bazându-te pe energia ieftină de la ruşi, poţi face mai uşor tranziţia către ceea ce vrei.
Apoi, marea revoluţie poate veni în domeniul habitatului. Pur şi simplu o groază de energie se pierde prin intermediul caselor construite prost. Mă crucesc când constat la cât ajung iarna costurile de întreţinere ale unui apartament, în condiţiile în care eu, cu spaţiu cel puţin dublu, plătesc jumătate din acele costuri. Asta strict ca efect al izolării corespunzătoare a casei. Nu-i lucru greu, dar trebuie făcut şi implică nişte costuri. Mai mult, o groază de energie se pierde prin aerisire. Când mi-am instalat sistemul de ventilaţie cu recuperare(care mi-a cam făcut varză pereţii interiori şi mi-a ridicat costurile la cer întrucât casa nu fusese prevăzută pentru aşa ceva) am rămas surprins de diferenţa fabuloasă de factură. Să mai spun că aerul condiţionat a devenit inutil vara, iar centrala termică porneşte extrem de rar iarna? Asta reduce teribil consumul. Imaginaţi-vă ce economii s-ar putea face doar dintr-un asemenea plan de trecere treptată la case pasive. În condiţiile existenţei unor asemenea clădiri devine extrem de sustenabilă o tehnologie veche de cel puţin 100 de ani, anume stocarea energetică sezonieră. Cu un dispozitiv subteran poţi capta căldura verii pe care s-o transformi în energie termică iarna, iar chestia asta va funcţiona în condiţiile în care casele izolate nu mai au nevoie de un aport caloric mare.
Tot ceea ce vă povestesc aici poate conduce la o nouă revoluţie industrială în condiţiile în care e gândită integrat. Şi, mai mult, în condiţiile în care Occidentul ar căuta nu să reducă imbecila şi mincinoasa „amprentă de carbon”, ci ar merge la bază, adică la necesităţile sale nesustenabile şi ar căuta să-şi reducă „amprenta energetică”. În ceea ce priveşte transportul, de asemenea ceea ce a făcut Occidentul a fost imbecil. Da, e bine să nu mai fie poluare, dar ai nevoie de mobilitate. Şi dacă vrei să menţii mobilitatea şi să reduci poluarea, cel mai eficient e să umbli tot la amprenta energetică: forţează introducerea de maşini care consumă mai puţin, nu care poluează mai puţin. Acum, emisiile pe vehiculele nu le dau în atmosferă s-a ajuns să se reţină în lichide sau dispozitive care sunt la fel de poluante. Revoluţie în energie înseamnă chestii deştepte, nu forţarea tembelă a unei economisiri inutile care se va lăsa cu răscoale.
Privind raţional avem soluţii de ambele părţi. Dacă Rusia se va îndrepta spre internior, pornindu-şi extraordinarele sale energii interne, va câştiga. Dacă Occidentul va înţelege provocările cu care se confruntă şi va reuşi să-şi internalizeze spinoasa problemă energetică, va câştiga. Dacă şi-o parte şi cealaltă vor câştiga, abia atunci vom avea o confruntare demnă de timpurile pe care le trăim.
Autor: Dan Diaconu
sursa: trenduri.blogspot.com
Adauga comentariu