Deoarece aceasta este una normală. Activitatea economică, ca şi cea umană de altfel, este una ciclică. Vom mai avea crize economice peste 8-10 ani. Nu trebuie să ne speriem decât că din această criză nu ieşim deloc întăriţi. Economia românească este cel puţin la fel de slab imună în faţa unor şocuri economice precum era înaintea crizei. Nimic nu ne garantează că nu vom mai avea creştere puternic bazată pe consum, că nu vom avea aceleaşi motoare nesustenabile de creştere, că nu vom avea probleme cu datoria ş.a.
Astăzi nu analizez nimic pe macroeconomie. Vreau să analizez o criză mult mai importantă decît cea economică. Este o criză structurală. Vorbesc despre CRIZA DE ÎNCREDERE. În opinia mea aceasta este criza care va dura foarte mult timp la noi şi care este precum bacteria rezistentă la antibiotice. Nu am încredere că va fi rezolvată nici în 50 de ani.
Sistemul capitalist din România este unul prost. Prost structurat, prost adaptat, prost înţeles, prost teoretizat. Ne face să nu avem încredere în nimic. Nu avem încredere în domenii vitale precum sănătatea, educaţia, infrastructura etc.
Mai toată lumea aşteaptă şpăgi. Mai toată lumea din aceste domenii consideră – şi uneori aşa este şi în realitate – că are salarii prea mici în comparaţie cu ceea ce face. Guvernanţii subfinanţează munca acestor bugetari mergând pe principiul – Lasă că oricum au venituri din şpagă! Problema este că şi cu şpagă şi tot eşti prost tratat. Dacă ai neşansa să nimereşti la un medic incompetent, ai încurcat-o. Îţi rămîne să te rogi la Dumnezeu să te salveze. De aceea, trebuie să te informezi bine înainte de a merge la spital, trebuie să vezi care sunt medicii buni. Deci avem costuri ridicate cu informarea. Un medic bun trebuie răsplătit bine. Dai, ca să fie totul ok. Dar, surpriză, nici atunci nu ai încredere. Medicul bun are mulţi pacienţi. Este obosit. Are consultaţii în continuu, face intervenţii chirurgicale de dimineaţă până seara etc. Deci ce-ţi rămâne de făcut. Să te rogi la Dumnezeu!
Vine momentul când apelezi la sistemul de învăţământ. Ah, păi trebuie să-ţi programezi copilul cu un an doi înainte. Grădiniţele bune sunt aglomerate. Trebuie să ai şpaga pregătită, altfel nu intri pe listă. Ai ajuns la grădiniţă dar neîncrederea nu s-a terminat. Tot timpul te întrebi dacă ţi-e bine tratat copilul. Unii părinţi îi umplu de cadouri pe educatori şi trebuie să te adaptezi şi tu. Nu dormi noaptea. Te gândeşti – am dat de ajuns? Şi atunci îţi rămâne de făcut un singur lucru – te rogi la Dumnezeu să ai un copil care să se descurce singur, să se adapteze foarte bine, să nu sufere din cauza potenţialei discriminări. Mergi la şcoală. Ah, păi aici elevii sunt buni dacă merg la meditaţii. Sau dacă părinţii au intuiţia de a răsplăti cum trebuie – aţi ghicit, cu cadouri – doamnele învăţătoare. Şi aici învăţătorii buni sunt foarte aglomeraţi deci trebuie să faci eforturi pentru a nimeri la o clasă bună. Şi aşa mai departe.
Oameni buni, criza în România nu este neapărat ceea ce vedem. Foarte mulţi oameni săraci, firme în faliment, şomaj, drumuri proaste, politicieni plini de demagogie ş.a. Criza profundă este legată de ceea ce simţim. Şi, credeţi-mă are costuri incalculabile şi mult mai mari decît criza economică.
Buuun, o să afirme unii că uite, de aceea este bine la privat. Dar vă rog să mă lăsaţi cu asta. Am fost la cea mai prestigioasă clinică din Bucureşti pentru analize. Am plecat cu mâna învineţită acasă de la o simplă recoltare de sînge. Asta după ce în prealabil am atras atenţia să nu se întâmple aşa ceva. nefiind funcţional un sistem de avansare, mulţi sunt angajaţi la clinicile private pe pile. În plus, vrei să mergi la un medic bun, eşti programat peste o lună de când ai sunat. Când probabil boala s-a agravat. Deci ce încredere să am şi aici?
Totuşi, am o soluţie pentru mediul în care lucrez. Nota de trecere la examenele de macroeconomie o vor primi doar cei care îndeplinesc un standard mediu de cunoştinţe. Pentru că învăţământul îşi are partea lui însemnată de vină. Trecutul prin facultate ca gâsca prin apă a favorizat apariţia ministrului Şeitan, care ne povesteşte cu plecarea medicilor în străinătate ne favorizează şi a altor miniştri, mari macroeconomişti care habar au ce înseamnă deflatorul PIB şi care ne explică cum se poate trăi cu bani puţini.
Felicitări celor care inovează titluri pe scroll ul de la Realitatea. X morţi în România Zero onoare! Cum să existe onoare dacă mediocrii conduc România. Cred că vrem prea mult de la ei. Mediocritatea este stilul lor de viaţă. Atât înţeleg, atât ştiu, atâta fac.
Haideţi fiecare să forţăm mediocrii să plece acasă! Fiecare în mediul unde lucrează! Poate suntem în stare să mai facem încă o Revoluţie, la fel de importantă precum cea din `89. Ce părere aveţi?
Update: Se pare că mai avem sute de ani până să ne integrăm în UE. Am greşit când am crezut că simpla operaţiune de import de instituţii din ţările UE ne va conduce şi pe noi la dezvoltare. La noi construcţia instituţională nu funcţionează deloc. Sigur va trece mult timp până când instituţiile vor lucra şi la noi ca în Occident. Trebuie ca acestea să crească organic, să se adapteze, să capete memorie.
Crisitan Socol
sursa: standard.money.ro
SISTEM CAPITALIST IN ROMANIA,ATAT TIMP CAT “SISTEMUL CAPITALIST DIN ROMANIA ESTE IN MANA SECURIST-COMUNISTILOR CEAUSISTO-ILIISTO-BASESTI?
Iata aici cine ESTE “sistemul capitalist”din Romania,tocmai cei care au fost dresati de stalinisto-comunisti sa distruga capitalismul:
“In 22 decembrie 1989, Departamentul Securitatii Statului (DSS), politia politica a regimului communist din Romania, avea un efectiv total de 15312 angajati, dintre care 10114 ofiteri, 791 maistri militari, 3179 subofiteri si 1228 personal civil. De asemenea, beneficiase de serviciile a peste 400.000 informatori, dintre care 136.000 au fost extrem de activi in zilele premergatoare evenimentelor din 1989, soldate cu fuga si apoi executarea familiei Ceausescu [1].(….)
Astazi, ofiterii fostei Securitati se impart in trei mari categorii. Prima ii cuprinde pe cei care au reusit in viata ca politicieni sau oameni de afaceri.
A doua, pe cei care au reusit in viata, dar si in cariera, ajungind, de la gradul de capitan, maior sau colonel dinainte de 1989, la cel de general si chiar de sef al unei structuri de informatii din Romania, functii care aduc, pe linga un trai imbelsugat, dulcele sentiment al puterii.
In a treia categorie intra “fraierii”, retrasi din orice activitate, care prefera sa traisca, pur si simplu, din pensie, la care uneori mai adauga veniturile gospodariei parintesti de la tara sau, in cazurile cele mai fericite, o activitate lucrativa, de genul celei de consilier la firme de paza si protectie sau sef de personal la intreprinderi mici si mijlocii.
Practic, aceasta impartire reflecta grila “sociologica”, am spune, a componentei fostului aparat de Securitate inainte de 1989.
Primele doua segmente sint ocupate in genere de ofiteri “afirmati” la inceputul anilor ’70, multi adusi la Şcoala de Securitate Baneasa cu promisiuni, dintre studentii si absolventii bine clasati ai facultatilor.
Biografia generalului Alexandru Tanasescu este un bun exemplu. Pina la caderea regimului Ceausescu, acesta a fost ofiter in spionajul romanesc. Noul regim l-a propulsat in functia de director adjunct al Serviciului de Informatii Externe (functie pe care a ocupat-o pina in decembrie 1999).
Tanasescu a absolvit cu brio Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti in 1967, fiind incadrat la absolvire cercetator la Institutul de Studii Istorice si Sociologice, pina la 3 ianuarie 1973, cind a fost incadrat in fosta Directie Generala de Informatii Externe [10].
Aceasta politica activa a fost conceputa de cel care in 1989 era sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Iulian Vlad. In 1969, an de apogeu al reformelor structurale din DSS, acesta ocupa functia de sef al Directiei de Invatamint a Securitatii.
Cea de-a treia categorie, am putea spune atipica in contextul evolutiei generale a aparatului este dominata de oameni care au ajuns in Securitate in urma unor “conjucturi”, percepute si de ei insisi drept un compromis asumat pentru o viata ceva mai buna sau, pur si simplu, de ofiteri recunoscuti in trecut pentru incompetenta lor.
Fara indoiala, cea de-a treia categorie apartine istoriei. Primele doua, insa, continua sa puna in practica o cutuma atribuita instructorilor KGB-ului, in legendele care circula printre fostii securisti: “unii scriu istoria; noi o facem”.”
http://www.universulromanesc.org/biblio/securitatea/96-ksc-12-securitatea/81-mostenitorii-securitatii-marius-oprea-cap-01.html
PRINCIPALA CRIMA SOCIO-POLITICA DIN Romania este ca tara este a fost condusa pana in 2004 de KGB-isti,iar acum de un teroprist international si de op prostituata.In jurul lor este cleintela corupta securist-comunista care a transformat “sistemul cap[italist”romanesc intr-o cocina a marsaviilor lor ce sunt crime impotriva umanitatii.