DESPRE DREPTUL BISERICII DE A EXISTA SI DE A NU-I FI RUSINE

In 1919 dupa primul razboi mondial, Paul Valery incercand sa defineasca europeanul spune ca un popor este european in masura in care a fost crestinat, romanizat, si se supune rigorilor gandirii grecesti. Mai tarziu, in anii 30 (parca 1935) intr-o superba carte intitulata Bizant dupa Bizant, incercand la randul lui sa dea o definitie Bizantului, Nicolae Iorga spune ca el este dreptul roman, rigoarea gandirii grecesti, si crestinismul impreuna cu toate formele de arta care exprima acest crestinism.
Observam deci cate puncte comune intre definitia data de un occidental si cea data de un oriental, iar aceasta congruenta provine din faptul ca trunchiul comun din care pleaca cele doua forme crestine este crestinismul primului mileniu, adica cel al celor sapte sinoade ecumenice ce au fixat crezul comun, mentinut ulterior si dupa marea schisma din 1054.
Europa, spune Noica in lucrarea sa “ De dignitate” a luat nastere la primul conciliu ecumenic de la Niceea in 325. Europa este deci dreptul roman, gandirea greaca si crestinismul. Noi suntem europeni, deoarece fie ca suntem sau nu credinciosi, ne raportam in viata noastra obisnuita la toate valorile emanate de aceste trei componente, fie ca ne dam seama sau nu. De ce crestinismul este parte din structura fundamentala a Europei? Din doua motive pe care nu le inventez eu acum ci sunt identificate de mari autori si ganditori.
Primul motiv este acela ca biserica a fost singura care, dupa caderea imperiului roman, in vidul ce s-a creat, a fost in stare sa prezerve institutional prin cler cele doua mari achizitii pe care ulterior s-a fondat intreaga constructie europeana: dreptul roman si gandirea elina.
Al doilea motiv este faptul ca marile precepte ale crestinismului (mila si iubirea seamanului ,insasi ideea de seaman ca si concept central al crestinismului) nu sunt valori inerente tuturor fiintelor umane asa cum cu inocenta ar putea unii sa sustina; biserica institutionala a fost agentul care a diseminat in gandirea europeanului aceste valori esentiale.
Ulterior cand in secolul 18 incepe procesul de secularizare, de despartire a bisericii de stat, biserica isi indeplinise deja rolul deoarece lasase in societate, in mentalul colectiv, in familii, aceste idei fundamentale pe care noi azi le socotim ca fiind un dat. Cand in sec 18 se spune “Dumnezeu a murit”, s-a vazut ca El a lasat in urma in societate toata garnitura de concepte etice care ne regleaza viata. Iar cu aceasta garnitura, Europa a creat cea mai mare civilizatie a lumii. Horia Roman Patapievici, vorbind despre splendorile Europei, include crestinismul si biserica printre aceste splendori, alaturi de dreptul roman, gandirea elina, si organizarea social statala.
Aceste trei ingrediente ale Europei au dat umanitatii literatura ,muzica, pictura tehnologia, samd. Si nu! Nu mi-e rusine sa-mi asum aceste splendori, nu mi-e rusine sa fiu adeptul oricarei din cele trei componente fundamentale ale Europei. Desigur ca Europa are demonii ei, biserica insasi a avut demonii ei, dar EUROPA a fost singura civilizatie care a avut capacitatea sa-si recunoasca greselile si sa-si ceara scuze, si sa creeze institutii pentru asta.
Europa este singura civilizatie care se autocenzureaza uneori in mod excesiv pana acolo incat risca sa se autodistruga, si nu e clar daca aceasta caracteristica este sau nu un demon.
Dar asta e o alta discutie.
In anul 2006, Academia de Stiinte Sociale din China a fost solicitata sa dea un raspuns catre Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, in care sa explice superioritate culturii occidentale. Printre cauzele identificate de Academie este fundamentul moral crestin al civilizatiei occidentale care ulterior a permis aparitia capitalismului si tranzitia de success la o politica democratica.
In raport se arata ca un rol essential in acceptarea pluralismului si a democratiei a fost jucat de intelegerea crestina a transcendentei; notiunea unui Dumnezeu transcendent este foarte greu de explicat unei culturi de tip chinez, asiatic. In Europa, transcendenta este inteleasa de cel mai simplu european fie el occidental sau oriental.
Or asta se datoreaza in mare parte bisericii, clerului.
Aceasta postare este o replica la virulenta unor comentarii sau a ironiei superior- superficiale îndreptate împotriva bisericii in care recunosc ceva ce Horia Roman Patapievici numea dereglajul Europei. Una din marile achizitii ale modernitatii europene este gasirea reglajelor fine la cele mai mari provocari: disputa dintre individ si stat, disputa dintre religie si stat, disputa dintre dogmatism si scepticism, samd.
Ceea ce a obtinut modernitatea europeana este faptul ca desi a reusit sa pastreze raportul contrariilor, totusi a gasit genial mecanismele astfel incat sa functioneze ansamblul.
Nimeni nu contesta raportul contrariilor dintre individ si stat si totusi mecanismul functioneaza.
Nimeni nu contesta raportul contrariilor dintre religie si stat si totusi mecanismul functioneaza, samd.
Dereglarea acestor mecansime fine incepe insa sa se insinueze pas cu pas, usor-usor. Europa gasise mecanismele astfel incat credinciosii practicanti sa convietuiasca lejer cu cei nepracticanti sau cu ateii.
Brusc acest reglaj s-a stricat, cineva incearca sa inoculeze subtil dar eficient ideea indepartarii de biserica sau chiar a desfiintarii ei; a devenit aproape o infamie sau macar un motiv de jena sa spui “sunt crestin practicant” sau “vreau sa merg la biserica”.
Ideea s-a inoculat si in mintile celor mai putin agresivi sau mai toleranti, si care desi nu neaga credinta totusi repudiaza biserica sub forma unor argumente de genul: ne putem ruga de acasa, credinta ti-o manifesti oriunde nu trebuie neaparat sa existe biserica.
Putem, la o adică, s-o desfiintam!
Nu conteaza ca altii nu vor asta, ca altii isi doresc fiintarea bisericii. Dereglarea modernitatii a facut posibila revenirea la dogmatism, adica la stricarea mecanismului fin care a asigurat convietuirea lejera, fara jena, a tuturor “contrariilor”. In mod straniu cei care ii acuza pe crestinii practicanti de dogmatism au devenit ei insisi dogmatici.
Biserica nu poate fi desfiintata sau trecuta intr-un registru inferior accesoriu pe motiv ca poti sa fii credincios oriunde, la fel dupa cum Tribunalul (nu în sensul de clădire ci de instituție) nu poate fi desfiintat pe ideea ca dreptatea se poate face oriunde.
Biserica este o institutie perena a civilizatiei Europei, iar in spatiul romanesc, dupa cum a spus Cioran timp de secole a fost singura forma de respiratie spirituala.
Daca nu era biserica eram tabula rasa.
Si nu inseamna ca incerc sa neg sau sa cautionez “demonii” care zac si in biserica noastra ortodoxa.
Autor: Vlad Stefan