Domne, hai să clarific niște lucruri: eu, persoană privată, pe cheltuiala mea, pot face propagandă cui și la ce vrea pipota mea, atât timp cât nu încalc vreo lege.
Spre deosebire de mine, bugetarii, cum e Iohannis și toți politicienii, care depun un jurământ in acest sens, sunt obligați prin lege și prin contractul social să deservească exclusiv interesele poporului român, adică al contribuabilului de rând pe banul cui respiră, adică al meu, al dvs., al oricărui român plătitor de taxe si impozite in România, deci nu au dreptul de face propagandă altor state, ci doar României. S-a înțeles? Mai mult decât atât, nu există absolut nicio instituție sau funcție in statul acesta care să nu fie creată și să nu depindă de banul public, adică de banii de taxe și impozite pe care noi îi plătim. Deci toate instituțiile statului, de la președinție, parlament, guvern, servicii secrete, banca națională, toate agențiile guvernamentale, parchete, judecătorii, primării, prefecturi, poliție, armată, spitale, școli, șosele, căi ferate, drumuri și poduri, absolut orice din stat există și funcționează mulțumită banului public, adică datorită nouă, contribuabilului de rând. Fără noi nimic nu există. Ați înțeles până aici? Bun.
O să spună unii: “da, dar presa, televiziunile sunt private”. Parțial adevărat. Niște papagali ce prestează de zeci de ani “la măsuță” v-au tot servit placa cu “nu vă place, schimbați canalul!”. Foarte perversă minciuna asta.
Desigur că orice televiziune de la noi, exceptând-o pe cea de stat, bineînțeles, e creată și patronată de un privat. Însă dreptul, licența de a emite le este acordată de CNA, cu acordul STS, deci emit mulțumită unor instituții publice, plătite din gros din buzunarul nostru. Cu alte cuvinte, toate vedetele, analiștii, giornaliștii, astrologii și toți ambuscații “de la măsuță” ar fi existat doar in cămăruța lor fără noi. La fel Iohannis, Ciucă, Ciolacu, Cîțu, Arafat, Simion, Șosoacă, Bulai, Barna, Udrea, Băsescu, Kelemen Hunor si restul, toți judecătorii, grefierii, procurorii, magistrații, primarii, polițiștii, purtatorii de cuvânt etc. trăiesc și respiră datorită nouă. Inima lor pompează oxigen mulțumită nouă, a celor ce livrează banul public.
Teoria contractului social a fost emisă de Jean Jacques Rousseau, care a observat evoluția societății umane. Astfel, nu are rost să pui pe fiecare contribuabil să conducă și să administreze treburile statului și nici nu e fezabil, așa că îi lași pe contribuabili să producă bani, iar ei își deleagă drepturile de administrare și orânduire altora, sub jurământul prevăzut în contractul social, care prevede ca delegații să deservească prin toata priceperea și capacitatea lor binele public, deci interesele celor care i-au delegat.
Desigur că acest contract social a fost pervertit și abuzat de-a lungul anilor peste tot in lume, delegații și-au votat între ei statuturi care să-i mențină în funcții cât vor, să nu aibă obligații și să dobândească privilegii folosindu-se de numeroase manipulări, de la războaie, epidemii, evenimente religioase sau astrale, oculte etc. Sună cunoscut, nu? Singurul lucru pe care nu au putut să-l modifice din cele mai vechi timpuri până astăzi este sursa finanțării și bunăstării lor, adică banul public, care devine un privilegiu, dar si călcâiul lui Ahile.
Ceea ce v-am prezentat sunt poate truisme pentru unii, însă le reamintesc ca să înțelegeți că pe banul public este construit absolut orice stat si țărișoară din lumea asta.
Constanta rămâne că noi, cei de rând, putem trăi fără delegați, fără Iohannis, Ciucă si restul, ei însă nu pot fără noi, fără banul public. Iar dependența aceasta față de banul nostru au încercat și încearcă s-o mascheze si s-o ascundă zilnic, după cum vedeți, folosindu-se de manipulări si de evenimente cu impact emoțional cu scopul de distragere a atenției de la problemele reale cu care se confruntă românii de rând, precum si de inducere a fricii în populație pentru a se permanentiza in functii si a lua decizii discreționare, dictatoriale, iresponsabile prin natură și scop.
Odată închis robinetul banului public, toate făpturile astea privilegiate, cu toate ifosele si crezurile lor dispar sau pică in genunchi in fața voinței populației, așa cum e normal să se întâmple intr-o democrație autentică (demos + kratos= puterea poporului, poporul suveran). Ați înțeles acum unde bat?
De altfel, vinovații crizei financiare din anii ’30, care a aruncat populația SUA in mizerie și disperare, au fost unanim indicați de publicul american ca find băncile și corporațiile. Prin urmare, F.D.Roosevelt a venit cu o serie de reforme sub denumirea ” The New Deal” in baza idealului conform căruia cetățeanul american este o ființă rațională și indispensabilă, cel care produce banul public, sângele statului, deci are tot dreptul să fie consultat in orice decizie o ia statul de acum încolo. Bineînțeles că acest lucru nu convenea deloc bancherilor, magnaților, elitelor și corporațiilor, așa că l-au angajat cu bani grei pe Edward Bernays, de care v-am mai povestit, ca să dejoace acest plan. Bernays, astăzi părintele comunicării și PR-ului, fiind un geniu al manipulării maselor, s-a folosit de metodele si cunoștințele unchiului său, Sigmund Freud, și a abordat latura emoțională și ego-ul cetățeanului de rând american. Astfel, a pus piatra de temelie a consumerismului prin numeroase campanii de manipulare a dorințelor și nevoilor chiar primare, cu retorică de genul: “de ce ai vrea să știi ce se votează in consiliul sau adunarea cutare, e plictisitor, când mai bine ar fi să-ți cumperi acest automobil superb, cu care poț călători oriunde. Sau această rochie, acest costum, acest răcitor de bere, telefon, televizor sau radio. De ce să-ți pese de alții si să nu-ți pese de tine? Ai nevoie de o răsplată!”. Cine a văzut serialul “Madmen” știe despre ce vorbesc.
Astfel, societatea ideală, mulți ar zice ultrasocialistă, promisă de New Deal-ul lui FDR, a fost deturnată de diabolicul Bernays si s-a transformat într-o societate ultracapitalistă, hedonistă, narcisistă, egoistă, atomizată, anomizată și ultraconsumeristă prin metode și campanii de manipulare extrem de ingenioase, care au stârnit și manipulat sentimentele și nevoile cetățeanului de rând, reducându-l la trăiri și nevoi de bază, complicându-i aceste nevoi și creându-i altele, artificiale, laolaltă cu dependențe, totul pentru a-l menține cât mai mult in stadiul de animal, de vacă de muls bani și de cobai. Urmarea o vedem astăzi și in societatea românească “postrevoluționară”, așa-zis liberă și democratică.
Iar după ceea ce v-am povestit mai sus despre puterea banului public, a banului nostru, dacă vă mai aud că “nu putem”, “nu avem putere”, “ne e frică”, “ce putem face?”, înseamnă că încă n-am depășit niste bariere psihice și complexe artificiale bazate pe frică de pedepsă și de excludere din societate induse sistematic, clipă de clipă, de propaganda îmbuibaților privilegiați ce ne conduc si decid ce vor pe banii noștri. De ce au ales frica? Pentru că e cel mai puternic și primordial afect, combustibilul instinctului de supraviețuire. În cazul românilor, nu înțeleg ce ar putea să ne mai facă, că ni le-au făcut pe toate și, totuși, încă ne e frică de mai rău, care naiba o fi ăla.
Vedeți că alții s-au trezit deja. Noi când ne deșteptăm, române?
Autor: Vlad Tărlungeanu
…NICIODATA…