Internaționalismul e acel sistem urinar prin care marile puteri se pișă țintit pe țările mici, ai căror unici aliați sînt inteligența propriilor patrioți și dreptul internațional (cum bine zicea odinioară un băeat dă băeat).
Pentru sistemul de gîndire microbist, internaționalismul e de două feluri: bun și rău.
E bun atunci cînd, rebrenduit, se cheamă globalism și cînd exportă “capitalism” anglo-saxon. CLAR???
E rău atunci cînd nu se cheamă în vreun fel, dar la nevoie e poreclit țarism sau imperialism, și cînd exportă “comunism”/”sovietism” rusești. COMENTEZI???
Se trece cu șenilele tancurilor neuronilor leneși peste micile detalii de genul comunismul sau sovietele sînt aspirații ori realități cel mult istorice. Adică moarte și îngropate adînc. Nu contează. Ai noștri e Steaua și ți-o iei dacă nu urli “Muie DINAMO!”. Situația e identică și în peluza unde bate galeria cîinilor dacă nu cînți, urlat, “Muie STEAUA!”.
Mai sînt și cîte unii interesați, cică, de schemele de joc, de pregătirea fizică a atacanților ambelor echipe, de poziția din clasament, de onorabilitatea finanțării, de comportamentul în deplasare și alte asemenea mofturi intelectualiste, care, de fapt, ascund atitudinea dușmănoasă față de echipa noastră, deci pactizarea vinovată și trădătoare cu adversarul. Adversar de moarte, bineînțeles.
În consecința internaționalismului bun, regimurile din sfera lui de influență trebuie să fie, toate, bune. Cînd, accidental, acele regimuri nu sînt bune, internaționalismul bun are tot dreptul să le bată de să le sune apa-n cap.
Internaționalismul rău, după cum îi spune și adjectivul, e rău orice ar face. El nu are nici măcar dreptul la existență. Căci nu e bine ca răul să existe. Cel mult e îngăduit în viu, însă trebuie zgardat cu multă vigilență și, mai ales, cu numeroasă pedagogie tutelant-pedagogică. Pînă va deveni aproape ca acela bun (nu se va ridica niciodată la calitatea Bunului original).
Dacă internaționalismul rău revendică, de pildă, dreptul de a nu fi amenințat sau bătut, e obraznic. Se plesnește sau se ignoră cu dispreț. Dacă bate el însuși pe cineva de să-i sune apa-n cap, e cataclism. Trebuie ras. Interzis. Îngropat adînc. Căci numai cel rău violează dreptul internațional, integritatea teritorială și suveranitatea țărilor din sfera lui de influență. Și numai țările din sfera de influență a răului au dreptul să opteze singure pentru calea binelui, spre deosebire de cele din sfera de influență a internaționalismului bun, care, desigur, nu pot decide singure să alunece pe panta răului. Deoarece răul a fost, este și va fi de rău.
Cu aceasta, dragi telespectatori, vă mulțumesc pentru atenție și vă transmit bucuria noastră de a fi fost, tot timpul, de partea internaționalismului bun. Presupun, cu multă încredere, că n-am uitat că și internaționalismul de pînă în ’89 era cel bun, potrivit marii majorități ai adepților locali ai curentului microbist din iepocă.
O să fie bine.
Autor: Sorin Faur
Adauga comentariu