Dacă plasăm o cameră de luat vederi în curtea din spate a unei gospodării, unde gospodarul ține niște găini, un cîrlan și o capră, și dăm drumul la înregistrările video, ce vom vedea? Găini defilînd țanțoșe prin fața obiectivului, apoi capra și porcul. Cine apare cel mai des? Găinile, apoi capra și, din cînd în cînd, porcul venit la ușa spre casa gospodarului ca să avertizeze stăpînul că așteaptă bucuria din găleată.
Dacă montăm două camere de luat vederi, cîte apariții de găini vom avea? Dublu! Şi la capră, și la porc, la fel. Dacă vom instala cinci camere, ba dacă mai aruncăm și grăunțe de două-trei ori pe zi, aparițiile găinilor vor fi nenumărate. Ele vor fi de departe pe primul loc. Concluzia. Găinile cîștigă. Trăiască găinile, cele mai prezente prin curte.
Nu vom afla nimic despre numărul ouălor!
Fără a compara găinile cu membrii guvernului (Doamne ferește!) suntem totuși într-o situație similară. Unii apar mai des la tv. Chiar exagerat. Cei înghesuiți la grăunțe sunt mai vizibili. Alții, care hăpăie la margine, se văd mai rar. Tot foarte des avem parte de cei mai iuți de gură și de picior.
Din cînd în cînd, o agenție de monitorizare a ”prezenței în mass media„ dă publicității un comunicat și ne anunță clasamentul aparițiilor.
”Premierul Nicolae Ciucă ocupă primul loc ca vizibilitate în decembrie, prima lună de mandat pentru Cabinetul său, fiind urmat de miniştrii Alexandru Rafila, Sorin Grindeanu, Marius Budăi, Adrian Câciu, Lucian Bode şi Sorin Cîmpeanu, conform Barometrului vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online” (conform G4 Media).
Observați că premierul domină autoritar, ca să nu zic zdrobitor numărul aparițiilor. Klaus Iohannis nici nu există. Fiind pe drum, nu are timp de apariții. Eduard Helvig, fiind preocupat de sfori și învîrteli pentru gașcă, nu apare nici el. Abia putem nota o apariție pentru 6 luni de zile a celui care face jocurile pentru președinte și pentru PNL, inclusiv pentru Rareș Bogdan.
Ce am reținut din aparițiile lui Nicolae Ciucă? Eu unul, nimic. Poate că dacă ne zicea o colindă rețineam măcar titlul. Alexandru Rafila, responsabil și doctor în Covid, a apărut la fel de des ca știrile despre acesta. Avantaj net. Sorin Grindeanu a apărut și el mai des decît la tăierile de panglici și a compensat aparițiile cu datul din mîini ca niște agitate semne de circulație ale polițaiului din intersecție. Ce nu poate exprima, arată cu mîinile! În cazul ministrului Marius Budăi, numărul aparițiilor întrece numărul știrilor despre pensii. Vorbește despre ele peste tot pînă cînd i se aburesc ochelarii.
Falsul este total, spectaculos și bun pentru imagini trucate. Premierul Nicolae Ciucă se poate declara campion. A apărut de cele mai multe ori fără să comunice nimic. Ne-a bruiat auzul și ne-a împăienjenit privirile cu apariții despre conținutul ședințelor de guvern. Ati reținut ceva?
Ati auzit ceva despre un clasament al inițiativelor membrilor guvernului? Ar merita, chit că nici ei nu știu ce-au făcut și nici ziariștii nu au habar cum să le evalueze.
Nu avem parte nici de un clasament al celor mai descurcăreți miniștri din guvernarea actuală. Cine învîrte cele mai multe contracte cu parandărăt?
Cine din afara guvernului face cei mai mulți bani de pe seama guvernării?
Care dintre următorii sforari politici trage cele mai mari foloase de pe urma guvernării? Rareș Bogdan sau Elena Udrea? Adriean Videanu sau Emil Boc? Sau Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și Gabriela Firea?
Dacă am pune o cameră în curtea din spate a guvernului, am putea afla care dintre toți acești s-ar afla pe primele locuri!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: https://www.cotidianul.ro/gainile-in-fata-camerei-de-luat-vederi/
Adauga comentariu