Constantin Gheorghe: „De ce au început să se trezească la realitate americanii și să se teamă de alianța Rusia-China?”

O fregată, un distrugător, sau un portavion englez sau francez nu fac diferența. Să nu mai vorbim despre aviația de transport, cu avioane dimensionate de europeni pentru misiuni în Europa, unde se pot folosi și excelentele căi de comunicații terestre existente. În Pacific, vorba unui prieten, doar dacă fac chinezii un pod prin mări și oceane, să ajungă în Europa. Altminteri, nu! Ar trebui să cucerească întreaga Rusie pentru asta. Deci, bine, pa!

Episodul submarinelor franceze pentru Australia a fost unul aparent straniu. Washingtonul dădea de mult semnale că vrea un NATO asiatic, mai de folos pe teatrul ăla de operațiuni. Și a vrut să înceapă cu Japonia și Australia. Acum e greu de spus cât de repede îl pot face, dacă îl pot face, cu ce costuri, și cum îl vor putea folosi.

Locul în care geografia a poziționat Statele Unite este și un avantaj, și un mare dezavantaj. Avantaj, pentru că e departe de principalii săi adversari, dezavantaj, pentru că este departe de zonele de interes geo-politic maxim pentru americani. Proiecția de forță este îngrozitor de scumpă, și oricâți bani ai avea, mijloacele și instrumentele de care dispun sunt fatalmente limitate, iar starea de conflict le limitează și mai mult. China nu este Japonia în WW II. Are acces la resurse, are aliat/aliați, și poate proiecta forță relativ puțin costisitor, pentru a-și apăra căile de aprovizionare.

O ambiție irațională a împins Rusia spre alianța cu China. Socotelile americanilor sunt greșite, și vor vedea asta foarte curând. Mai curând decât ar vrea, și au crezut că se va întâmpla. Asta e: când citești realitatea, fă-o cu umilință, și respectă-ți adversarii.