Începe să se simtă din ce în ce mai tare că suntem conduși prost. Mai exact, că nu suntem conduși. Sau că nu avem un cap. Priceperea noastră de a ne pune mințile la un loc dă faliment de un secol și de fiecare dată cînd este vorba despre toți.
Ne mulțumim să avem un cap. Iar acesta nu gîndește. Nu avem un cap și din cauza asta nu avem infrastructură. Sărbătoarile de iarnă și cele de primăvară ne amintesc asta în fiecare an. Ne blocăm pe drumuri obișnuite, pe șosele, la granițe sau pe arterele care duc spre mare și spre stațiunile montane.
România se sufocă călărită de rable și camioane din Orientul Mijlociu. Supraviețuim printre tiruri turcești și iraniene încărcate prostește, printre altele bulgărești și românești alergînd spre Vest. Trenurile cu hidrogen din visele lui Drulă merg pe roți de camion și poposesc în parcările pline de bălți, gropi și țigănci ieșite la produs.
De cîte ori răbufnește o revoltă, o cîrpim cu măsuri idioate. În loc să o luăm de la bază, de la rădăcina lucrurilor, o pudrăm la față și așteptăm să reziste pînă Dumnezeu știe cînd. O cîrpim la metrou, la trenurile de călători, la cele de marfă, la căile ferate pe care se merge cu viteza căruței. Cine are cai buni poate bate ușor viteza trenurilor din parohia lui Sorin Grindeanu.
Caii buni pot sări binișor de 20 de kilometri pe oră. Trenurile de marfă nu pot. I-am eliminat pe chinezi (care au trenuri care ating 350 de km pe oră!) ca să facem loc clienților și sponsorilor europeni de la Bruxelles care ne jupoaie, zicînd că ne ajută să ajungem la o viteză medie de 50 – 60 de kimlometri la oră. Peste 10-20-30 de ani.
La Constanța, în zona Portului, 78 de kilometri de linii ferate sunt blocați cu vagoane defecte. Calea ferată folosită pe post de depozit și magazie de vechituri împiedică dezvoltarea transportului pe calea ferată. Ca la nebuni! Lumea civilizată se întoarce la trenuri. Noi ne refugiem la camioane și la autoturisme vechi. Dacă nu avem un cap, vai de drumurile și de trenurile noastre!
Vagoanele sunt piese de muzeu. Liniile ferate, niște capcane care măcăne. Locomotivele, niște bombe pe roți. Cumpărăm la greu de la turci și de la țări care dau parandărăt. Sufocăm țara cu vechituri și cîrpeli și ne plîngem că distanța între noi și vecinii noștri din Vest crește ca la decolarea avionului.
Stiu bine lumea căilor ferate. Am copilărit în prejma ei și o bună parte din familia noastră de țărani s-a agățat de trenuri și de calea ferată. De la Simeria pînă spre Vințul de Jos și Teiuș mai găseam cîte un unchi sau o mătușă pe la un canton sau pe la o haltă de tren, legănînd cu mîndrie cascheta și felinarul de la ”chefereu”. Revolta lor prin greva spontană de luni anunță o nemulțumire acumulată de ani. ”Chefereul”, zis și armata căii ferate, a fost pus la pămînt de tot felul de aventurieri, de hoți și de proști.
Lumea ”chefere”-ului este o lume de țărani cu puțin pămînt. Respectuoși cu ordinele de sus, ei au tot strîns din dinți.
Refuzul lor de muncă de luni anunță un clocot social care va crește spre primăvară. Nu vor lupta de sărb[tori și nu vor bloca țara de Crăciun și de Anul Nou. Sunt credincioși și au minte de slujbași devotați. Nu aruncă România în aer pentru o leafă. Dar nici n-o mai duc în cîrcă pentru o eternitate. Revolta lor prefațează doar clocotele de nemulțumire.
Înțeleg cei care ne conduc? Realizează Klaus Iohannis? Cine are cap să priceapă că fără trenuri și fără un cap ne lovim de zile de plumb din ce în ce mai grele?
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Adauga comentariu