Dintre toate, demagogia populistului este cel mai toxic și mai scîrbos deșeu intelectual cu putință. Cine o practică ascunde sub ea o imensă cantitate de ticăloșie, care trebuie acoperită tocmai din cauză că practicantul este, de fapt, tarat grav exact de contrariul a ceea ce propovăduiește.
În “Puterea și adevărul” Titus Popovici are o scenă antologică: la un chef tovărășesc, colonelul Olariu, comandantul direcției regionale a Securității (jucat de Lazăr Vrabie), îmbrăcat în uniformă și încălțat cu cizme, ridică un pahar dînd tonul unui soi de imn bolșevic care începe cu versul “Am intrat desculți în palate…”.
Exact ăsta e populismul: dorința nebună a desculțului de a lua foarte repede cizmele încizmatului, cu tot cu statutul acestuia din urmă, statut pe care populistul îl va detesta cu voce mare și multă scenografie găunos agitată pînă la momentul încălțării. După încălțare, se vor interpreta imnuri închinate luptei glorioase care a dus la marea victorie. Și se vor călca apăsat pe ochi descălțații și desculții.
Autor: Sorin Faur
Adauga comentariu