Sub biciul salvator al FMI

FMI a revenit luni la Bucuresti si sunt convins ca multi romani, daca nu cei mai multi, macinati de neincredere in propriul guvern si demoralizati de lipsa oricarui semn de redresare economica, se intreaba ce le va mai aduce aceasta descindere a echipei lui Jeffrey Franks.

Experienta din primavara a fost traumatizanta si s-a lasat cu o aterizare pe burta din asigurarile rozalii ale guvernantilor nostri, care vedeau Romania cu un picior afara din criza, si realitatea cifrelor care a impus ajustari brutale si rapide.

Dar FMI poate fi invinovatit pentru taierile de salarii si cresterea TVA, tot atat cat poate fi invinovatit un doctor pentru diagnosticul corect, dar extrem de dur pus unui pacient care si-a neglijat ani de zile boala. Tratamentul e aspru, dar altfel nu se poate si daca el nu ar fi fost aplicat macar acum, in finalul ceasului al 12-lea, dupa o inca amanare situatia ar fi fost, cu siguranta, cu mult mai rea.

Pentru o tara cu o clasa politica inepta, incapabila sa-i ofere directie si un viitor, asa cum e Romania, expertiza straina, asa cum e aceea a FMI, reprezinta nu un blestem, ci o sansa, unica sansa de supravietuire si chiar dezvoltare. De altfel, daca ne uitam la istoria ultimilor 20 de ani, vom constata ca mai nimic nu s-a miscat in Romania fara o presiune externa.

Primele reforme politice au fost fortate de dorinta de a intra in NATO, iar incalcarea drepturilor omului a mai fost domolita prin anii ’90 de rusinea Consiliului Europei, desi acest organism nu are cine stie ce prerogative, si a rapoartelor anuale ale Departamentului de Stat de la Washington. In aceiasi ani ’90, economia Romaniei a fost tinuta pe linia de plutire de chingile FMI si de Mugur Isarescu, singura minte cu adevarat luminata instalata in ultimii 20 de ani in fruntea guvernului.

Inceperea negocierilor de aderare a UE au ridicat miza reformelor si din punct de vedere politic, si din punct de vedere economic, dar mai ales in Justitie, capitol la care nu se miscase aproape nimic. Taras-grapis, mai de mila, mai de sila si mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului, guvernul Nastase a facut cea mai mare parte a reformelor cerute in plan economic si politic. Respectarea standardelor in domeniul Justitiei s-a dovedit insa cu mult prea mult pentru fostul premier PSD.

Mai tineti minte rapoartele anuale venite de la Bruxelles, care avertizau ca nu avem inca o economie de piata functionala, rapoarte care actionau ca un bici pe spinarea guvernului de la Bucuresti, nevoit sa mai faca un pas dureros in directia corecta?

Intrarea in UE n-a adus eliberarea totala de presiune: au ramas steguletele rosii pe JAI ( Justitie si Afaceri interne) si Agricultura si clauza de salvgardare. In pragul activarii clauzei pe Agricultura, si numai atunci, guvernul Tariceanu a adus un profesionist in fruntea ministerului de resort, care a reusit in cateva luni imposibilul, adica activarea APIA.

In Justitie, Monica Macovei a incercat si ea imposibilul, insa interesele adverse ale politicienilor corupti au fost cu mult prea mari pentru a reusi. Totusi reforma in Justitie parea sa inainteze, cat de chinuit, cat timp clauza de salvgardare mai putea fi activata. Din secunda in care aceasta posibilitate a disparut, varanii politicii romanesti s-au repezit asupra ANI si au facut-o praf. Au ramas, totusi monitorizarea si rapoartele anuale.

Cel de anul acesta, dupa masacrarea Agentiei de Integritate, a fost pe cat de demolator, pe atat de adevarat, in pofida furiei si a contestarilor pe care le-a starnit la Bucuresti. Ne place sau nu, acest mecanism de monitorizare este ultima noastra garantie ca macar ceea ce s-a reusit in Justitie pana acum nu va fi cu totul demolat. Monica Macovei este convinsa ca si DNA ar fi avut aceeasi soarta ca ANI daca mecanismul de monitorizare si, implicit riscul blocarii unor fonduri, nu ar fi inca in vigoare.

Ce stiu guvernantii sa faca daca sunt lasati de capul lor ne-am convins dupa ce guvernul Tariceanu a rupt acordul cu FMI: deficitul s-a dus la cer, banii au fost cheltutiti pana la utlimul pentru pomeni electorale, majorari nesustenabile de pensii si umflarea fara precedent a aparatului bugetar.

Dupa 20 de ani de democratie si economie de piata, ne intoarcem la concluzia pe care parem blestemati sa nu o putem depasi: Romania nu este cu adevarat o tara autoguvernabila.

Constantin Racaru

sursA: ziare.com