Analize și opinii

Anual, românii se inflamează în jurul Premiului Nobel

Anual, românii se inflamează în jurul Premiului Nobel deși, statistic, țara noastră nu este una de cititori. Suma medie alocată de un român pentru achiziționarea unei cărți este de doar 3 euro pe an, iar unul din cinci români nu a citit niciodată o carte. Șansele să ai un scriitor de Nobel printre asemenea obiceiuri sunt mici, iar ideea de a fi un scriitor de Nobel într-o țară cu un apetit de lectură atât de redus e dramatică. Și totuși, isteria social-media, promovată de un nou influencer, credibil și convingător, aflat în persoana ministrului Culturii, speră ca literatura “românească” să capete premiul mult dorit și recunoașterea ei peste granițe. Naționalizarea talentelor ar trebui să înceteze. Pentru că Premiul Nobel pentru literatură nu e, în teorie, pentru “un român care a făcut atâtea pentru români”, ci pentru un scriitor care scrie pentru umanitate, acea umanitate nescutită de tragedie, indiferență și cinism, cele din urmă regăsindu-se și în confiscarea “laureaților” în ajun de decernări. Și oricum, avem un microb românesc să ne lepădăm de valori imediat ce am consumat de pe urma lor tot ce se putea. Alunecăm repede din mândrie în rușine sau uitare.
Cât despre sistemul “nominalizarilor” la Nobel, liberalii nu știu prea multe, dar pare că sunt convinși că seamănă cu “desemnările” de la diferite portofolii politice. O să public în curând un dialog pe care l-am avut cu regretatul Laurențiu Ulici, autorul celor două volume “Nobel contra Nobel”, cel care a fost cel mai bun cunoscător al acestui subiect din România, și poate cu ocazia asta află și liberalii, din “surse” credibile, că nominalizările nu sunt o meteahnă în Academia Regală Suedeză.
Trebuie spus că literatura română a fost aproape de Nobel prin prisma unei istorii mai largi: Rebreanu, Eliade, Blaga nu au fost departe de omagiile de la Stockholm. Nichita Stănescu a pierdut Nobelul în fața lui Elytys într-o competiție absurdă, pe criterii de vârstă. Prea tânăr să primească Nobelul, nu destul de matur cât să părăsească această viață. Și totuși, așa s-au întâmplat lucrurile în cazul lui. Sorescu a fost în cercul strâns al celor cinci favoriți din oficiu. Abia Herta Muller a primit Nobelul în numele unei Românii în care s-a născut învățând suferința și frica de moarte, curajul de a fi tu însuți și bucuria de a nu rămâne singur. Sunt nume mari care au adus literatura noastră aproape de Nobel, de-a lungul timpului: Buzura, Breban, DR Popescu, Cosașu, Blandiana și, după cum am văzut în ultimii ani, cei doi favoriți, cu condeie, firi și biografii foarte diferite, Norman Manea și Mircea Cărtărescu. Și, până la următorul Nobel, pe câți dintre ei îi veți citi pe nerăsuflate? Fraternizăm înainte de Nobel, uităm imediat după el pe cine și de ce susținem. Ca niște cititori cu memorie exemplară.

Autor: Ionuț Vulpescu