De fiecare dată când mă leg de clanul intelectualilor băsiști sunt acuzat că sunt….resentimentar.
Nu cred că sunt singurul acuzat de prostia asta.
Papagalii ăștia au o părere atât de bună despre ei încât cred că oricine îi critică e de fapt frustrat că nu trăiește alături de ei în bula lor.
Sorry, dar chiar nu sunt frustrat….
Nu am nicio frustrare că nu predau în vreo universitate. Aș fi tare frustrat să predau, să trebuiască să tac, să mă asociez în toate haitele academice, să fiu corect politic cu jigodiile de conduc mediul academic de la noi, dar și cu tembelii din afară.
De fapt eu până acum sunt un om incredibil de norocos. De fapt aș fi tare păcătos să spun că sunt „norocos„, Nu sunt norocos: sunt binecuvântat, deși nu merit, de bunul Dumnezeu.
Am o familie care mă iubește și mă înțelege. Am posibilitatea de a câștiga bani cinstit și făcând ce îmi place. Am prieteni care mă iubesc. Am sănătate cât să nu mă plâng prea tare, boli cât să mă alint…:
Și am făcut ce am vrut. Am făcut și facultăți, și doctorat. Ba chiar sper să mai fac unul sau chiar două.
Am fost la conferințe. Am cunoscut lume. Am călătorit mai mult decât mi-aș fi imaginat.
Când a trebuit să fac diverse compromisuri la diverse locuri de muncă, am putut pleca imediat și Domnul mi-a pavat calea.
Primesc de la Dumnezeu suficient de mult cât să fiu nesimțit dacă mă plâng și suficient de puțin ca să nu mi se urce la cap.
De ce merit astfel de har de la Dumnezeu? Sincer, nu știu… Dar mulțumesc pentru asta!
Și sper ca să continue aceste binecuvântări și să mă fac vrednic de ele.
Nu aș vrea să fiu în pielea nici a lui Patapievici, nici a lui Papahagi. De fapt, nu aș vrea să fiu în pielea nimănui altcuiva decât a mea, dacă mă gândesc bine.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Adauga comentariu