Analize și opinii

Gheorghe Piperea: „Tariful pentru energie termică va crește, după estimările celor de la tv, cu 360%.”

Aseară, la tv, știrile erau în sensul că facturile la gaze și energie pentru consum casnic se vor dubla în noiembrie, adică fix în prag de iarnă. Tariful pentru energie termică va crește, după estimările celor de la tv, cu 360%. Nu e tot. Majoritatea prețurilor facturilor se utilități sunt ilegal stabilite sau consolidate în euro, iar cursul de schimb a atins ieri 5 lei pe interbancar (5,1 – 5,2 pe facturi).
Mai mult de 2,3 milioane de oameni au venitul la nivelul salariului minim pe economie, iar 5 milioane de pensionari au o pensie medie de 1400 de lei.
Utilitățile vor putea costa 2 mii de lei lunar.
Se vor putea plăti?
Nu.
Se vor putea executa silit?
Nu.
Se vor putea vinde la colectorii de creanțe pentru a fi recuperate la valoarea nominală?
Da.
Colectorii vor trece la executarea silită a casei și la evacuarea debitorului din locuintă familială.
Asociația pentru protecția consumatorilor Parakletos explorează potențialul unor plângeri la ANPC și al unor procese de tip class action împotriva furnizorilor de gaze, energie electrică și de alte utilități, pentru majorarea inexplicabilă și agresivă a tarifelor, în prag de sezon rece. Așa cum am spus și acum câteva zile, acestea sunt practici comerciale înșelătoare și agresive care pot fi stopate de ANPC sau de justiție, cu condiția ca debitorii să își dorească asta. Plafonarea tarifelor la nivelul iernii trecute, cel puțin până trece pandemia, ar putea fi o soluție la nivel de guvern, dar guvernul lui Cîțu nu va face în veci așa ceva.
Cei interesați, sunt invitați să intre pe pagina de web sau de feisbuc a asociației Parakletos și să dea informații – facturi, în evoluția lor din ianuarie până în prezent, venituri personale stagnante sau în scădere, incidente de plată, negocieri eșuate etc.
Ar fi nevoie de un număr mare de voluntari care să ne ajute în colectarea și procesarea în timp scurt a informațiilor și a probelor. Voluntarii vor fi selectați în special din rândul studenților la drept, economie, psihologie și sociologie. Detaliile vor fi expuse azi, pe cele două pagini.
Întrucât furnizorii de utilități sunt corporații mari care lucrează cu onorarii enorme plătibile avocaților lor, trebuie să avertizez asupra necesarului de acoperire financiară a cheltuielilor de judecată, în caz de pierdere a proceselor (notă suplimentară – în justiția noastră, cutuma dominantă este “cei prea mari ca să fie lăsați să falimenteze au întotdeauna dreptate, iar când nu au dreptate, reclamantul poartă basca pe stânga, deci nu i se poate da dreptate”).