Analize și opinii

Cornel Nistorescu: „Bilanțul României după Afganistan rămâne secret?”

În sfîrșit, membrii CSAT s-au adunat la Cotroceni și după război, la ora 6, ca și Svejk, s-au întîlnit pentru a discuta situația țării noastre în cauza războiului din Afganistan. Și ce-am aflat? Prin deducție, că președintele Iohannis a fost la serviciu, că ar mai fi ceva români de adus, că trebuie decis ceva în legătură cu migranții dar nu știm ce pentru că nici legile nu există și nici decizia CSAT nu este clară și nici pentru prostime. Și că vom participa pentru 6 luni cu 200 de soldați la operațiunea de extragere și relocare a cetățenilor afgani amenințati. Plus că am extras din Afganistan 7 reprezentanți ai unor țări aliate. Și încă un lucru formulat la general dar din care trebuie să tragem concluzii. Iată trimiterea la „măsurile necesare”:

”Pentru România, schimbarea de regim din Afganistan poate avea consecințe în planul securității, din cauza pericolelor reprezentate de extremism, terorism, exportul de instabilitate în regiune, traficul de droguri și arme, migrația ilegală, care trebuie contracarate. În acest context, România va lua măsurile necesare și va rămâne angajată în apărarea intereselor naționale și ale cetățenilor noștri și, în egală măsură, va participa, în mod solidar, alături de partenerii și aliații noștri, la efortul internațional de a depăși această criză, pe multiplele ei planuri”.

Ce să înțelegem din această formulare? Că mărim efectivele și fondurile alocate serviciilor secrete direcționate să se ocupe de supravegherea pericolelelor?

”Membrii CSAT au concluzionat că gestionarea consecințelor situației din Afganistan, pe termen scurt, mediu și lung, inclusiv sub aspectul lecțiilor învățate, va reprezenta unul dintre aspectele importante ale unei mai bune cooperări practice, în complementaritate, între NATO și UE, iar România va participa la acest efort”.

În final se face trimitere la „lecțiile învățate”. Care sunt acestea? Să trimitem trupe peste tot pe unde este rost de diurnă? Să cumpărăm armament și să-l lăsăm pe cîmpurile de luptă îndepărtate?
A propos! Nu era normal ca această ședință CSAT să întocmească un raport pe care să-l trimită și Parlamentului din care să aflăm:

– Cine răspunde pentru pierderile umane?

-Ce cheltuieli a făcut țara noastră pentru acest război, defalcate pe ani, pe domenii, pe toată operațiunea?
-Ce armament a achiziționat pentru participarea la războiul din Afganistan și cîte au fost deteriorate sau abandonate pe teatrul de luptă?
-Ce fonduri și ce armament a alocat țara noastră armatei afgane, plecată iepurește de pe teatrul de luptă?
-Ce echipamente militare a comandat România pentru războiul din Afganistan și urmează a fi livrate țării noastre și, evident, achitate?
-Care sunt concluziile, greșelile și lecțiile învățate din mersul la război pe o șapcă și pe baza de achiziții militare netrecute prin Parlament și neprezentate niciodată populației?

Autor: Cornel Nistorescu

sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Sigur la fel s-ar intampla cu glorioasa armata ,dar inexistenta ,romana ,daca pretenul de la rasarit ar ravni la bucata plavanului si …

  • Ce mare secret?
    Suntem in paguba msyerisla, in cacao de inagine si cu morti degeaba.
    Nu mai PIERDUSEM de mult un razboi.
    Rusine epigonilor Armatei române!
    Si sa mai treacă pe sub Arc…