Analize și opinii

Sidonia Bogdan: „În afară de gargara cu echipa câștigătoare, vreau să știu ce anume a făcut această coaliție.”

La ICR, instituția care a decis să-și dea toți angajații în judecată, pentru a afla fiecare în parte câți bani au de restituit în urma unor recalculări de salarii făcută de fosta președintă Liliana Țuroiu, actualul președinte este Mirel Taloș.
Taloș este pus în funcție de Tăriceanu, a ajuns președinte interimar după ce Țuroiu a plecat la Bruxelles, mandatul lui a expirat în aprilie, iar actuala coaliție a fost atât de dezinteresată de instituție încât nici măcar nu a organizat numiri noi în funcțiile de conducere. Omul lui Tăriceanu stă în continuare în funcție din lenea PNL USR PLUS.
La RoAID, conducerea este formată din Harnagea, numit de Tăriceanu, și Marin, numit de Dragnea. Potrivit surselor mele, al doilea raport al Curții de Conturi privind legalitatea operațiunilor în străinătate este la fel de devastator ca primul. Curtea de Conturi a depus plângere penală la un parchet din Sectorul 1, DNA lucrează în baza unui denunț. Ministrul de Externe și-a delegat atribuțiile pe RoAID și nimeni nu e demis.
Toate legile justiției sunt blocate de mai bine de un an jumătate. Tema reformă în sănătate este moartă și îngropată.
Nu știm exact cum stăm la intrarea în toamnă față de noua variantă a virusului, nu înțelegem de ce nu sunt vaccinați cât mai mulți vârstnici.
Președintele Iohannis promisese la un moment reforma profundă în sistemul de securitate. Altă temă îngropată.
În afară de gargara cu echipa câștigătoare, vreau să știu ce anume a făcut această coaliție. Nu poți să ții toată guvernarea în dezbaterea despre niște bani UE care vor veni și cine știe când vom vedea chestiuni palpabile. Bani care se alocă tututor statelor membre, nu numai României. Nu suntem o excepție cu care să ne lăudăm.
Ce anume a făcut concret actuala coaliție?

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Au distrus nivelul de trai al românilor, au distrus economia,agricultura si cam tot ce era bun in această țară!Au subjugat justitia
    si au instalat haosul,corupția și hoția.Au distrus Romania!Asta au făcut acești impostori nemernici veniti la putere prin fraudă si prin voința celui mai mare nemernic si mizerabil antinational si antiroman al tuturor timpurilor, infectul de Iohanis!!!