Că România e sat fără câini, o spune toată lumea, însă zicerea e inexactă. În fapt, așa cum veți vedea în continuare – și cum probabil știți deja – România e un sat cu câini selectivi, care latră doar „când trebuie” și tac suspect tot „când trebuie”. Acest „când trebuie” e îngrijorător și, spre binele nostru, ar trebui găsită sursa sa și distrusă. Deoarece, altfel, ne va distruge pe noi.
Și-acum să trecem la treabă. Dragnea a avut o condamnare cu suspendare și, din această cauză, n-a putut fi premier. Plăvanul, împreună cu toată ograda sa și susținut din plin de oile propagandei, s-a opus numirii. Chiar și CCR s-a pronunțat și astfel, în ciuda faptului că luase un scor excepțional la alegeri, nu a fost premier. De altfel, de-acolo a început picajul său. Se știa că niște procurori stau cu colții înfipți în fundul său și nu-l lasă acuzându-l de niște chestii care, în ciuda faptului că frizau ridicolul, erau ridicate la rang de „infracțiuni supreme”.
Să ne uităm acum în oglinda distorsionată și să vedem cum un pușcăriaș – condamnat penal, așadar – stă fără nicio problemă premier și nimeni nu mișcă nimic. Omul a făcut și fals în declarații la ORNISS și, cu toate acestea, nu se mișcă niciun fulg de pe el. Propaganda urlă penibil ba că „era prea tânăr”, ba că s-a întâmplat acum mult timp, ba că „e inuman să suferi pentru ceva ce ai făcut acum 20 de ani”. Nu, taică, pușcăria e pușcărie și nu se șterge! Dacă ai violat acum 20 de ani e oare mai puțin grav în prezent? Dacă în urma beției sale ar fi murit un om era mai puțin grav? Faptele penale sunt penale și așa rămân.
Zilele trecute Gâdea a dat un „breaking news” ultramediatizat de postul în care activează spunând că „e jale, are documentele”! Care documente, vorba bancului, era unul care și, în plus, puțea a bășină. E vorba de raportul toxicologic al lui Cîțu. De ce l-a dat Gâdea? Strict pentru a-l spăla pe Cîțu întrucât mulți, pe baza informațiilor din prezent, mulți bănuiau că Cîțu a fost și drogat. Iar breiching-niusistul nostru rostea cu satisfacție: „Deci rezultă că domnul Cîțu nu a consumat droguri!”. De altfel ăsta busese sensul breaking-ului.
Ieri Gâdea a comis-o din nou în direcția propagandei. L-a invitat pe Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Motivul? Strict acela de a „demonta” suspiciunea că Cîțu a fost agățat de securiști. Sunt două chestii pe care trebuie să le înțelegeți. În primul rând ar fi trebuit vă uitați la limbajul corporal al lui Predoiu care trăda totul. Dacă mai aveți imaginile, priviți-i picioarele! Nici măcar nu trebuie să ai pregătire de specialitate pentru a înțelege din prestația individului care-i adevărul. Cel de-al doilea lucru de băgat la cap – și care are legătură doar tangențială cu subiectul de azi – e o întrebare: cum naiba de-a putut Silviu Predoiu să ajungă șef operativ la SIE? Aceeași întrebare mi-am pus-o și când l-am văzut pe Coldea. Oamenii aceștia pică examenul „la prima scanare”. Și-atunci cum naiba de-au devenit șefi? Priviți-i mai bine și-o să înțelegeți de ce România e un stat eșuat din punct de vedere al securității interne. Și devine clar că are legătura cu acea sursă a lui „când trebuie”.
Revenind la Cîțu, că doar de-aici am pornit, concluzia e una singură pe care oricine o știe în ciuda imensei propagande în care se cheltuiesc bani cu nemiluita și, iată, se face chiar și-o defilare a securiștilor pe ecrane: pușcăriașul e tot pușcăriaș, iar legea țării e încălcată! Pot oare să mă întreb de ce nu sar onorabilii porcurori să-l încolțească pe Cîțu, mai ales că fapte sunt destule? Suspiciunea că a fost agățat de securiști e ea, în sine, o infracțiune întrucât un serviciu secret nu poate avea acoperiți în politică. E ilegal! În ceea ce-l privește pe Cîțu, motivele sunt multiple: a făcut o facultate cu bani de nu se știe unde, a lucrat prin zopne „sensibile”, iar la noi a fost propulsat într-o funcție înaltă dintr-o bancă importantă. Studiindu-i parcursul te și întrebi pe cine are în spate. Ei bine, „băeții deștepți” reacționează, băgând sume și influențe colosale în imaginea unuia care – fie vorba între noi – e de „Doamne ferește!”. La fel cum se întâmplă și în cazul lui Ciolacu, acest neavenit aterizat de niciunde la cârma partidului de opoziție. Că, deh, serviciurile trebuie să fie în toate!
De ce în cazul lui Dragnea se activau porcurorii chiar și-atunci când respira atipic, iar acum au parte de o tandră demență senilă? De fapt treaba e mult mai nasoală. Aceiași porcurori care „uită” să se uite la Cîțu, dau declarații belicoase și-l investighează tot pe Dragnea. Care Dragnea oricum a făcut pușcărie pentru că ar fi trimis niște SMS-uri și pentru o faptă pentru care nu există probe. Halal!
Mergem mai departe. Clotilde, primărița isterică de la Sectorul 1. Încă din seara alegerilor au fost suspiciuni de fraudă. Desantul de „băieți cu rucsace”(sic!) al uSeReIului s-a plimbat la liber prin sala în care erau depozitate voturile, acoperiți de porcurorul(iar o jivină de-asta!) care se declarase bolnav de COVID! De la o poștă puțea a fraudă. Au apărut și imagini derulate de televiziuni. Nimeni n-a mișcat niciun deget! Într-un final, întrucât era implicat un magistrat, s-a implicat SIIJ, acea secție pe care uSeReIul vrea cu tot dinadinsul s-o desființeze. Însă nu vă gândiți că s-a făcut ceva extraordinar acolo. Nicidecum! În ciuda imaginilor care tot apar și apar, procurorul de caz se face că numără voturile. Și le tot numără de-un an de zile! Păi ce-are sula cu prefectura? Problema pe care trebuia s-o vadă el erau imaginile care demonstrează încălcarea legii de către uSeReIști în frunte cu Clotilde. Pentru faptul c-au fost acolo ăia trebuiau să fie până acum în pușcărie. Vă întreb, dac-ar fi făcut Dragea asta, mai era liber a doua zi?
Și pentru că tot suntem la această ciudată forță politică apărută peste noapte, trebuie să observăm ciudățenia de la Timișoara, unde a câștigat un cetățean străin. Las de-o partea nemernicia experimentului. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă în Ungaria ar vrea să candideze un cetățean străin la vreo primărie. Păi nici nu s-ar putea înscrie! La noi, nu doar că s-a înscris, dar au existat și suficienți nătărăi să-l voteze astfel încât să iasă primar! Las de-o parte observațiile referitoare la cât de spălați pe creier sunt ăia! Ceea ce însă se constată e că accederea la primărie a lui Fritz a fost … ilegală. Pentru a putea candida omul trebuia să aibă domiciliul acolo. Nu-l are, altfel nu înțeleg de ce nu a prezentat dovada. Dacă mă întrebi pe mine de domicilul, îți scot buletinul și ți-l arăt! Sigur pe el, Fritz contestă hotărârile care-l obligă să-și facă publică dovada domiciliului folosind scheme desprinse din arsenalul fostei securități. Poate că asta ar putea să le dovedească unora că „e mai român ca românii”, însă mă întreb cum de nu se sesizează nimeni să investigheze, mai ales că, dacă se dovedește că e adevărat, frauda e mare cât carul.
Toate aceste cazuri enumerate, dincolo de frauda pe care-o reprezintă fiecare în sine, sunt grave pentru că ne arată limpede că e cineva care dictează „când trebuie”. Și cât timp acel cineva va exista, noi nu vom fi țară!
Autor: Dan Diaconu
Adauga comentariu