Marele actor român, Dorel Vișan, a declarat că drumul omenirii în acest moment este spre „animalizarea omului” și niciodată în istorie, omul nu a fost mai batjocorit ca azi.
Artistul a mai spus că artiștii nu sunt instrumente şi că nu trebuie să uite că niciun efort nu este prea mare pentru artă, relevă Agerpres.
Dorel Vișan a vorbit în conferința de deschidere a Festivalului Serile Filmului Românesc, eveniment aflat la a XII-a ediţie.
„Niciodată pentru artă efortul nu-i prea mare. Asta au uitat artiştii, îmi pare rău. Am cuvinte frumoase şi de laudă pentru cei care au ostenit şi ostenesc în continuare pentru această întâlnire de suflet foarte bine organizată, foarte calzi, atenţi, cu multă condescendență şi cu mult respect. M-am mirat că într-o lume atât de urâtă în care trăim oamenii pot să se mai regăsească”, a spus Dorel Vişan.
Acesta a ţinut să sublinieze că artiştii nu sunt „nişte instrumente”, iar teatrul şi filmul sunt nişte altare ale culturii.
„Noi, artiştii, nu suntem nişte instrumente ca să-i facem pe ceilalţi să râdă. Noi facem un apostolat sau cel puţin aşa făceau cei care nu mai sunt şi îi vom evoca mâine (Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Gheorghe Dinică, Vladimir Găitan vor fi evocaţi joi în cadrul Galei CineMemoriam-n.r). Teatrul şi filmul sunt nişte altare laice. Nu sunt nişte locuri de şmecherii şi de manifestare a gărgăunilor din capul unora, ci sunt locuri în care se transmit mesaje de bine, de adevăr şi de frumos. Aceste trei cuvinte artiştii nu le pot despărţi. Unul faţă de celălalt nu au valoare. Noi am uitat un lucru, că suntem duali. Suntem formaţi din materie şi spirit, din trup şi suflet. Fiind formaţi din aceste două lucruri, avem două gândiri: o gândire materialistă şi o gândire spiritualizată. Tragedia lumii moderne este că omul nu mai participă cu toată gândirea fiinţei lui, ci participă numai cu gândirea materialistă, cu gândirea în maşină, este robul telefonului, este robul calculatoarelor, este robul reclamelor idioate. Este tot ce vrei, dar nu mai participă cu gândirea lăuntrică, gândirea lăuntrică ce te deschide pentru a-ţi depăşi necazurile şi care te deschide spre revelaţia divină, singurul lucru care dă sens”, a afirmat actorul.
El a menţionat că deşi omul şi-a pierdut sensul vieţii, organizarea de festivaluri precum SFR „ţin şi ating partea noastră de suflet”.
„Omul şi-a pierdut sensul vieţii, dar el izbucneşte în alte locuri: izbucneşte în iubirea de sine, izbucneşte în dorinţa de putere, izbucneşte în sexualitate. Nu trebuie decât să vă uitaţi în jur şi veţi vedea cum se manifestă aceste lucruri. De aceea cred că un asemenea festival (SFR-n.r.) şi o asemenea întâlnire trebuie să atingă şi aceste lucruri care ţin de partea de suflet a noastră. Sufletul este singurul lucru pe care poţi să-l pierzi fără să-ţi dai seama. Orice pierzi, fie o carte, un copil, o iubită, un iubit, un părinte, se simte. Sufletul poţi să-l pierzi fără să simţi nimic, să trăieşti ani de zile, să ai şi funcţii de răspundere, să ai familie şi să trăieşti fără suflet. Se pare că şcolile de teatru şi de film nu mai prelucrează aceste lucruri. Actorii devin simple instrumente de divertisment şi nu e bine. Acest festival atât de frumos organizat, poate şi pentru anii viitori, ar trebui să ţină cont pentru că la anul vom fi şi mai urâţi decât suntem în acest an”, a apreciat Dorel Vişan.
În opinia sa, „niciodată în omenire nu a fost aşa o bătaie de joc de om cum este astăzi”.
„Drumul omenirii de la această oră, fie că le place unora, fie că nu le place, se îndreaptă spre animalizarea omului. Niciodată în omenire nu a fost aşa o bătaie de joc de om cum este astăzi. Să nu mai poţi intra în biserică, să nu mai poţi intra în teatru numai dacă te supui unor ticăloşi. Este foarte grav ce se întâmplă astăzi în lume şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru”, a subliniat el.
Marele actor şi-a încheiat discursul recitând câteva versuri din poezia manifest a lui Adrian Păunescu „Nevoia de artă”: „Nu daţi un sens risipei când ne plătiţi pe noi/ Ci puneţi frâu finanţei absurde şi corupte!/ Nimic nu va rămâne din niciun fel de lupte/ De nu veţi da culturii o parte înapoi/ Din miile de aripi furate, smulse, rupte/ Să-şi pună pene-n coifuri toţi birocraţii noi”.
În perioada 11-15 august la Iaşi se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc. Evenimentul este organizat de ARTIS, cu sprijinul Primăriei Iaşi şi Ateneului Naţional din Iaşi.
Festivalul SFR din acest an îi este dedicat lui Ion Caramitru, care din motive medicale nu a putut fi prezent la Gala de deschidere. În cadrul Galei a fost proiectat, în aer liber, filmul „Ştefan Luchian”, o producţie din 1981, în regia lui Nicolae Mărgineanu, în care Ion Caramitru interpretează un rol magistral. La Gală au fost prezenţi actriţa Maria Ploae, Irina-Margareta Nistor, ambasadoarea SFR, şi regizorul Nicolae Mărgineanu. Filmul împlineşte anul acesta 40 de ani de la lansare.
Sursa: r3media.ro
Adauga comentariu