Nu urmăresc cu lupa declarațiile lui Florin Cîțu. Unele nici nu sunt declarații. Și nici comunicate. Omul postează pe Facebook ca o studentă sau ca o casnică nefericită. Ce valoare are respectiva notiță a unui premier? Zero și un pic! În caz de ceva, nu are greutatea unui comunicat oficial. Rămîne un soi de dat cu părerea și trece așa, ca șoricelul peste alee. Dacă zici că n-a zis, el zice că a postat, dacă nu-l bagi în seamă și el a scris prostii e ca și cum nu s-ar fi petrecut niciodată. Nu există războaie declarate pe Facebook. Așa că și după postările lui Vasile Cîțu neantul poate continua netulburat.
Iată una din postările sale ciugulite de jurnaliștii de Facebook:
„Ieri am depășit 3 milioane de persoane vaccinate – 20% de persoane care trebuie vacciante. Avem un obiectiv – 1 iunie, 5 milioane persoane vaccinate, peste 30% din persoanele adulte. Ne-am uitat la țările care au avut un grad mai mare de vaccianre și aici au început să scoată din măsurile pe care le aveau pentru a ne apropia de normalitate. E o țintă foarte realista” (10 martie)
Și ce dacă a zis că vom atinge cinci milioane la 1 iunie. A zis și președintele Iohannis. El a plusat. A zis că în septembrie din Paștele Cailor vom avea 7 milioane, dacă primarii o iau din poartă în poartă. Și din cîrciumă în cîrciumă! La cîte planuri de Românie normală, la ce proiect de țară și de Românie educată a tras președintele, de ce n-ar face și Cîțu un plănuleț mimetic, care să repete papagalicește spusele președintelui. Mare brînză dacă nu facem cinci milioane. Adică, ce? Unde s-a mai pomenit ca zicerile premierului și ale politicianului să fie corecte și duse la bun sfîrșit.
Cît priveșe economia și situația financiară a țării nostre, premierul este de-a dreptul zăltat. Înflorim și prosperăm mai tare decât poate duce imaginația sa.
„FMI are încredere în Guvernul României şi estimează o creştere economică semnificativă mai mare pentru România. Previziunile FMI arată o creştere economică substanţială de 6% a PIB în 2021, a doua cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Luăm cele mai bune măsuri pentru economie şi acest lucru se vede. Am reuşit să stabilizăm economia şi să reducem la maximum impactul crizei asupra economiei noastre. Economia României se află pe o direcţie de creştere economică sustenabilă şi nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru”, ( Florin Cîțu – 6 aprilie)
Ce iese din această „creștere economică sustenabilă” care mărește sărăcia?
”Nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru”, a zis Cîțu mai zilele trecute.
Adică, devenim o țară salvată pentru eternitate! Asta dacă are proprietatea termenilor, înțelege ce gîndește și nu cumva peste o oră sau două de la postare sau de la declarație nu-și dă seama ce prostii a spus.
Nu cumva, același Cîțu zicea și că faimosul și încă invizibilul (dacă nu cumva și utopicul plan) PNRR (chestia încropită de cîteva ori de Ghinea și locotenenții și „avizată” de Iohannis) este o problemă strict guvernamentală? După ce Marcel Ciolacu s-a plîns la Bruxelles, Florin Cîțu a declarat că „îl aștept pe Ciolacu”. Omul e bîlbîit, sărac cu duhul, dar are putere. Nu lansează o invitație pentru că ar suna ca o concesie, ca o rugăminte. Așteaptă, ca împăratul! Nu vine? Salutare, taică! Vine? Îi povestește ce vrea și, adio! Doar n-or să dea Cîțu, Ghinea și Iohannis bani din PNRR pe mîna PSD-ului și a clienților? Nu degeaba îi cercetează și-i strînge cu ușa!? Actuala gașcă politică formată din PNL și USR-PLUS a gîndit PNRR-ul ca pe o afacere venită ca o mană cerească pentru ei și pentru clienții lor. N-a zis Klaus Iohannis de mai multe ori că PSD-ul trebuie scos din scenă? Dacă vor cei de la Bruxelles să-i „audieze” pe PSD-iști, este ok! Dar altceva să nu viseze! Să zică merci că au apărut la televizor!
Și ce-a aflat Marcel Ciolacu de la întîlnirea cu Cîțu? Nu i-au dat planul nici măcar să-l citească. Încă se lucrează la el. Oamenii lui Ghinea și ceilalți miniștri trag „24 de ore din 24” ca să mute banii de la unii la alții. „Planul nu are coerență și claritate”, a zis Marcel Ciolacu după întîlnire. Și nici n-o să aibă, cîtă vreme nici în gîndirea lui Iohannis nu există (nici n-are cum!) o coerență economică și de dezvoltare. Cu atît mai mult, în cepele cenușii ale lui Florin Cîțu și Ghinea.
Pe măsură ce zilele trec, afirmațiile și promisiunile lui Florin Vasilică Cîțu se diluează sau se schimbă ca vîntul. Nu contează. Bombănitul este și varianta susținută de sistem pentru scaunul de președinte al PNL. Ofensă mai mare la adresa istoriei liberale nici că se putea! La cîte scenarii fac Lucian Isar și Alina Gorghiu, încropitul nostru premier ar trebui să se pregătească și pentru o candidatură la președinție.
În România, cu fiecare zi, simțul ridicolului agonizeză. Cel al responsabilități a decedat demult!
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Citu este mort de mult. Nu cred ca a fost vreodata viu.
E mort, insa pastreaza aparentele.