Eu nu pot să înțeleg pe mâinile cui a încăput campania asta de vaccinare.
Repet, eu nu sunt anti-vaccinist. Sunt doar împotriva vaccinării obligatorii și apartheidului pe criterii medicale (adică drepturi pentru vaccinați versus nevaccinați).
Nu exclud vaccinarea anti-covid, dacă sunt convins rațional.
Însă campania Ro Vaccinare a autorităților nu mi se adresează deloc. Ba chiar, dacă mi se adresează, îmi jignește inteligența.
Vrei să mă convingi să mă vaccinez?
Răspunde-mi la întrebări. Legate de vaccin și legate de covid. Altfel cum să am încredere în tine?
Am niște întrebări de un an de zile, dar nu am găsit niciun răspuns oficial la ele.
Mai repet câteva aici:
1. De ce sunt declarați ca morți de covid toți decedații având și covid, în ciuda comorbidităților? Alt răspuns decât acela că se dorește umflarea mortalității acestei boli, nu am găsit.
2, Ce boală este aceea care are toată simptomatologia cu putință și poate să nu aibă niciuna?
3: Cum se face că prima dată ați adus vaccinul Pfizer cu mașini cu pinguini (chiar pinguini? Câți bani încasează strategii voștri de imagine? Vă fură pe față!), apoi ați explicat doct că nu se putea cu avionul, că risc de explozie, presiune, altitudine, etc., apoi….lotul doi a venit cu avionul?
4. Cum e cu vaccinul la -60 de grade, dar manipulat în cutii de carton de tip pizza?
5. Dacă prioritatea voastră este siguranța cetățenilor, de ce în România nu ați oprit vaccinarea cu Astra Zeneca si și cu Johnson& Johnson până se lămuresc lucrurile cu aceste vaccinuri? Și de ce nu ați deschis piața românească pentru vaccinurile chinezești și rusești?
Știu răspunsul politc, dar voi îmi spuneți că prioritatea e sănătatea mea, nu?
Să știți că nu e reaua mea voință că dumneavoastră vă încurcați în propriile minciuni.
Mințiți convingător și coerent, măcar….
Și nu știu pe câți mai păcăliți, fie cu postări jenante, cu reportaje cu bătrânei în costume populare care vin la vaccinare, fie cu mărturii ale unor vedete și vedetuțe.
Chiar, când o mai vaccinați pe Simona Halep? :))
Eu, sincer, mă simt jignit când văd ce neprofesioniști și penibili încearcă să mă convingă.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Adauga comentariu