Analize și opinii

Dan Diaconu: „România este o dictatură în care prostul din fruntea țării conduce după bunul plac al stăpânilor săi.”


I
eri s-a întâmplat un fenomen ciudat. Odată ajunsă lumea la Cotroceni, s-a stat cât s-a stat acolo și o mână nevăzută a mânat oamenii înapoi către Piața Victoriei. A fost o mișcare absolut fără sens. În afara faptului că mersul pe distanțe atât de mari are rolul de a împrăștia mulțimea, principalul punct de putere al acestei țări este Cotroceniul.

Nu-mi dau seama cât de bine ați conștientizat asta, motiv pentru care repet: România, la ora actuală este o dictatură în care prostul din fruntea țării conduce după bunul plac al stăpânilor săi. Iohannis e o păpușă globalistă, dovadă fiind scrisorile deschise pe care le semnează alături de gloabele mondialiste. Ultima scrisoare tipărită în FT vorbește, în limbajul de lemn al corecților politici e azi, despre o inițiativă globală în domeniul sănătății. Nu vă lăsați păcăliți de șabloanele folosite. În fapt este vorba despre vechiul plan al „uniformizării sănătății” prin obligativitatea vaccinării periodice cu un set extrem de ridicat de seruri, marcarea cetățenilor prin alocarea unui ID uniform la nivel global și, în final, limitarea circulației în funcție de starea de sănătate. Spre exemplu, dacă pleci din România în Kenya, nu te vei mai putea duce în altă parte dacă nu ești vaccinat împotriva febrei galbene. E vorba de transformarea lumii într-o pușcărie în care personalitatea ți se transformă într-un ID urmăribil oriunde.

Desigur, nimeni nu v-a consultat în ceea ce privește această inițiativă. Pe Plăvan îl doare în spate de oricine din această țară. Doar el a fost instalat aici ca dictator, iar ceea ce crede populimea e mult prea puțin interesant pentru el. În ochii lui, sintagma „românii mei” echivalează cu „iobagii mei”. De-aceea nu v-a consultat niciodată: nici când s-a hotărât să transforme justiția în cățelușul său teleghidat, nici când a supraîndatorat țara, nici când a cedat hălci de suveranitate, nici când a dat loviturile de stat alături de nulitatea Ciucă, nici când a cumpărat fier vechi pe post de echipament militar s.a.m.d.

Individul care ocupă fotoliul de la Cotroceni este, de departe, cel mai toxic personaj de care a avut parte țara asta. E mai toxic chiar decât jigodia de Carol al II-lea. Ăla era ahtiat după bani și curve. Ăsta, în prostia lui, e ahtiat să pună în aplicare ceea ce i se cere fără să treacă prin filtrul minții(care, de altfel, îi cam lipsește). Fără doar și poate avem de-a face cu cea mai mare oroare politică cu care ne-am fi putut pricopsi.O slugă globalistă care pune în aplicare, roboțește pe modelul „pas cu pas”, tot ceea ce i se cere.

De aceea am salutat faptul că manifestanții de ieri au înțeles exact unde e centrul puterii și de aceea ieri au mers la Cotroceni. Acolo de fapt ar trebui să fie locul protestelor, nu la Arafat, Voiculescu, Orban, Cîțu sau pe la ceilalți viermi insignifianți ai puterii. Centrul răului din țara asta este Cotroceniul, iar energia manifestanților ar trebui să se concentreze acolo. Ceea ce s-a întâmplat însă ieri a fost o deturnare de zile mari, semn clar că printre manifestanți se ascund – așa cum era de așteptat – teleghidați de-ai puterii care, la momentul oportun, deturnează mulțimea.

Motivul pentru care am scris acest articol este acela de a vă face să înțelegeți pericolul cel mai mare de care ai parte atunci când te alături unei mulțimi, anume masificarea. Este foarte ușor ca, luat de val, să te transformi în masă, adică într-o plastilină umană foarte ușor de pus în forma dorită. Ușor și, în același timp, periculos. Odată acționând după „instinctul mulțimii” profesioniștii deturnări pot face din tine absolut tot ceea ce vor, Inclusiv să te mute dintr-un loc în altul ca pe un pion. Așa au fost făcute toate așa-zisele revoluții.

Regulile de care trebuie să ții cont atunci când te alături unei mulțimi sunt simple:

  •  Păstrează o distanță față de cei din jur. Dincolo de faptul că respecți „măsurile de distanțare” – un motiv în plus să nu fii luat la întrebări – eviți să fii luat de șuvoi;
  • Mută-te dacă vezi elemente violente care se infiltrează în mulțime. Aceștia merg pe principiul „dă și fugi”, iar tu te poți transforma în victimă a jandarmilor;
  • Înțelege că nu ai de ce să te bați cu jandarmii. Ei se află acolo la treabă. Și ei sunt oameni ca tine, iar unii dintre ei gândesc la fel. Dacă însă sunt atacați, e normal să reacționeze;
  • Nu uita motivul pentru care te afli acolo, anume protestul față de măsurile aberante și pentru eliminarea gloabelor globaliste din fruntea țării; nu jandarmul e obiectul protestului tău, ci boul din fruntea țării!
  • Ferește-te de cei care vor să confiște manifestația. Rămâi lângă oamenii onești și păstrează-ți gândirea limpede. Cel mai important lucru într-o mulțime este acela de a-ți păstra creierul funcțional.

Vreau să cred că manifestațiile acestea sunt făcute de oameni onești, conștienți de valoarea lor ca ființe, oameni care ies deoarece se simt atacați în esența lor. Să încercăm să ne păstrăm gândirea intactă și să schimbăm lucrurile prin atitudinea noastră fermă, nu prin violență. Trebuie să ignorăm provocările, să ne menținem demni și fermi. Aceasta este calea. Și, ușor, ușor, pe măsură ce se va lărgi cercul celor care gândesc, jigodiile vor dispărea de la sine. Asta e direcția care trebuie urmărită. Orice altceva ne conduce la rezultate dubioase.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/