Nu v-ați săturat? Iată realizările de până acum ale leprelor PeNeListe alături de partenerii lor uSeReIști:
– anularea redevențelor pentru gazele din Marea Neagră. De asemenea, s-a anulat obligativitatea vânzării în România a 50% din gazele extrase. Mafia hidrocarburilor extrage acum gratis din platoul continental al Mării Negre și poate vinde oricui. Mai mult, conducta care transportă gazele noastre în Ungaria este plătită de consumatorii români PE FACTURA DE GAZE!! Concluzia? Gazele noastre pleacă gratis, sunt dispecerizate de Ungaria și vândute pe Bursa de la Viena.
– plata TVA fără control a permis unul dintre cele mai mari furturi de TVA din istorie! La ora actuală colectarea TVA e la minime istorice;
– datoria publică a fost crescută cu 8% într-un singur an. Cîțu a împrumutat de pe piață aproape cât a împrumutat băsescu de la FMI și Comisia Europeană, la dobânzi de patru-cinci ori mai mari!
– legile țării nu se mai respectă. Majorarea pensiilor nu s-a făcut conform legii.La fel s-a întâmplat și cu alocațiile copiilor în condițiile în care înregistrăm de douăzeci de ani spor negativ al populației.
– Constituția este călcată în picioare. Plăvanul n-a respectat de câteva ori hotărâri imperative ale Curții Constituționale, iar acum a transformat instituția președintelui într-un sediu de campanie al PNL. Până acum ar fi trebuit suspendat de zece ori, dar nimeni n-a făcut nimic.
– Cu toate că anul trecut au crescut artificial deficitul bugetar pentru a putea pompa bani în clientela politică, anul acesta reușesc performanța să închidă cu deficit mai bine decât dublul celui de anul trecut!
– Au instaurat inutil starea de urgență când erau câțiva infectați, au furat porcește banii cu măști, izolete, ventilatoare și alte materiale care ori au fost declarate neconforme, ori, pur și simplu, n-au ajuns la destinație;
– Au blocat întreaga infrastructură spitalicească prin nepriceperea și incompetența de care au dat dovadă;
– Au pornit școlile strict electoral. Alegerile aproape au înzecit numărul infectărilor.
– Avem cea mai mare mortalitate asociată COVID din Europa;
– Au forțat mărirea artificială a numărului de paturi la ATI, motiv pentru care a izbucnit incendiul de la Piatra Neamț;
– Și-au asumat desființarea SIIJ – unica secție independentă care poate controla judecătorii și procurorii. De asemenea vor desființarea CCR, a Avocatului Poporului și a câtorva alte instituții democratice fundamentale;
– Au închis abuziv piețele condamnându-i pe țărani la foame. În schimb, au păstrat deschise supermarket-urile(care au avut cel mai bun an din istorie!), mall-urile și păcănelele.
– Au cumpărat arme uzate moral cu bani mai mulți decât echivalentele lor noi. Avioanele nu zboară, tehnica militară achiziționată se dă în funcțiune doar după ce trece garanția, iar achizițiile se fac prin ignorarea totală a legii offset-ului. Până acum mai bine de 10 mld. EUR au fost aruncați absolut aiurea contribuind la bugetele licuricilor mai mici sau mai mari.
– N-au făcut nimic pentru decongestionarea transportului în comun. Autobuzele și metrourile sunt în continuare pline-ochi, constituindu-se în principale focare de răspândire a infecției;
– Pentru că am vorbit de metrou, i-a întrebat cineva pe Mucușor și pe aliatul său Orban de ce au tăiat investițiile la metrou? Între timp au început să se crape șinele punând în pericol viețile a zeci de mii de oameni.
– Și, pentru că tot am amintit de noii aleși, poate ar fi interesant de constatat că primarele de la Sectorul 2 tocmai ce a generat o acțiune esențială: în prag de iarnă plantează panseluțe.
– S-a rezolvat însă încălzirea bucureștenilor captivi în sistemul centralizat: s-a înființat un call center. Mișto, nu?
– Pentru că tot mănâncă rahat peneleii cu investițiile masive pe care le-au făcut, ar trebui să constatăm că anul acesta s-au dat în folosință cei mai puțini kilometri de autostradă de la Revoluție. Halal guvernare, neicușorule.
– Nu în ultimul rând, vă anunț că încă n-a nins. Stați să vedeți spectacol atunci. La ce șpăgi s-au dat, mi-e greu să cred că au mai rămas bani de deszăpezire.
N-am pretenția că am acoperit toate jigodismele leprelor care s-au întronizat prin lovitură de stat. Ele sunt mult mai multe, aproape imposibil de enumerat. Gândiți-vă totuși că până acum au păpat peste 15 mld EUR. Ați văzut ceva din banii ăștia? Aveți habar prin ce buzunare au ajuns?
În aceste condiții, zău că nu înțeleg atitudinea defetistă a unora care se declară scârbiți și anunță cu surle și trâmbițe că nu merg la vot. Aceeași atitudine am avut-o la locale și, sincer să fiu, am greșit. Dacă procentele ar fi fost clare, degeaba ar mai fi furat javrele. Realizați, vă rog, că încă de pe vremea lui băsescu alegerile s-au furat de către servicii atunci când procentele au fost apropiate. Când lumea s-a dus hotărâtă să-i frigă la vot, pur și simplu n-au mai avut ce face. Ar trebui să rețineți că dacă nu votați, va vota STS-ul pentru voi!
Mergeți la vot, votați-i pe dușmanii Plăvanului. Oricât de securiști ar fi, prin simplul fapt că declarativ sunt împotriva măsurilor abuzive e un lucru pozitiv. Hai să ne unim și să facem ceva împotriva javrelor neomarxiste care ne tot amenință cu sclavia. Stă în puterea noastră cel puțin să nu-i lăsăm pe ei să voteze în locul nostru.
Și-ar mai fi ceva: dacă văd sau simt încrâncenare li se face frică. Bazați-vă pe asta și mișcați-vă din case. E timpul să ne exprimăm opinia politică față de Plăvan: Kuie Mlaus! Hai că venim să te vedem cum tremuri până cazi de pe scaun, nemernicule!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri Economice
In realitate, Programul de Guvernare al PNLeprelor consta in 2 masuri care, evident nu au cum sa apara scrise in program:
1. sa bage toata Romania in Carantina, dublata de amenzi, arestari si suprimarea libertatilor cetatenesti;
2. la fel ca in primavara, sa fure pe rupte, tinand cont de faptul ca vor fi aproape imposibil de urmaririti si controlati, din cauza carantinarii generale!
Prin aceste masuri demente, aceste hiene galbene n-o sa faca altceva(pt ca virusul, oricum nu va disparea) decat sa distruga total Economia si Finantele tarii, provocand o suferinta si o foamete cumplita, care vor duce la anarhie, haos, revolte, gherile de strada si poate chiar la insurectie, iar in acele zile, pt astia nu va mai exista cuvantul “mila, din partea poporului!
Perfect de acord cu dvs. dle. Diaconu cu exceptia exploziei infectarilor datorita alegerilor …. nici vorba , transmisia comunitara este din cauza inconstientei si nesimtirii criminale de care dau dovada concetatenii nostri in general si adeptii teoriei conspiratiei in special.
In rest sa auzim numai de bine … dupa 6 decembrie.
Da’ de PRM ce se mai aude?!? Sau, mai bine zis… ce Nu se mai aude?!? ??? Că acum nu mai pot spune că face Vadim și drege. În mass-media, în general, sînt împinse Doar psd, pnl, usr, pmp, etc, deci… Astea sînt singurele partide din România?!? Sau… Special este situația asta, pentru a se implementa în mentalul colectiv că… Doar între partidele astea ai de ales?!? Cred că mai degrabă ultima variantă. Deci… E destul de clar că alternativă există. Doar că… O mînă de partide ale sistemului au acaparat totul și… Nu se vor date la o parte cu niciun preț. Și, tare îmi este că, situația asta va fi “rezolvată” prin metoda clasică. Adică… Cu parul, căci… Pare cam greu de crezut că jegurile astea vor ceda puterea benevol. Mai ales după ce au făcut ce au făcut (“au trebuit să moară oameni, etc”).
Pentru asemenea infractiuni nu exista decat o singura pedeapsa: PEDEAPSA CAPITALA.