Idealul meu e sa nu exist. Daca s-ar putea sa nu am buletin, sa nu am adresa. Sa nu platesc taxe si sa nu primesc plicuri. Sa nu exist la evidenta populatiei, in evidenta primariei, in evidenta ANAF, in evidentele bancilor si a operatorilor de date. Sa nu primesc mailuri cu oferte si pliante in cutia postala. Sa nu am nevoie de avize, permise, stive de acte, autorizatii, declaratia 300, formularul 250. Legi pentru legi, prevederi care creeaza si justifica sistemul si care nu se adreseaza oamenilor.
Da, mi-ar placea sa nu exist din punctul de vedere al sistemului. Pentru ca daca exist, atunci trebuie sa platesc. Daca ai ceva, orice, trebuie sa dai, nu te poti bucura pur si simplu. Daca vrei sa cumperi un fruct din piata, statul are grija sa impoziteze producatorii si, implicit pe tine, si sa mananci un mar cu tva. Gustos, nu-i asa? Sau branza cu tva. Taxa pe alambicul de tuica. Daca muncesti si primesti ceva in schimbul muncii tale primesti intotdeauna mai putin si se gasesc in pretexte transformate in tot atatea contributii. Sociale.Solidare. Japca. Iar daca ai muncit destul si ti-au tras o viata intreaga banii din munca ta, oricum te “bucuri” de o suma de rahat, mult mai putin timp si mult mai putin cantitativ decat ai contribuit. Adica iar teapa. Eventual teapa e insotita si de umilinte numite eufemistic reduceri sau indexari. Sau punct procentual.
Eu cred ca statul s-a prins ca generatia celor ca mine o sa le dea teapa. Noi nu mai credem in constructia asta si nu mai vrem sa dam nimic. De ce sa dam? Primim ceva ca sa dam ceva? Nu existam. Nici macar nu primesc bani de la stat. Iar cei care primesc fie fac ceva prost si n-ar trebui sa primeasca nimic, fie fac ceva bun si primesc prea putin, fie nu fac nimic, dar primesc cumva. Oricum ar fi, degeaba si prost gandit.
As vrea sa nu exist nici pentru marile corporatii, sa nu fiu client al unei mari companii de telefonie mobila, a unui mari companii de produse petroliere, al unei mari banci si si sa nu cumpar iaurt, carne, ulei de la mari giganti ai industriei alimentare. In cele din urma, marile corporatii seamana foarte mult ca mod de lucru si atitudine vizavi de oameni cu statul, cu deosebirea ca cheltuiesc foarte multi bani pentru a te convinge prin publicitate, pe cand statul nu trebuie sa te mai convinga, el fiind pur si simplu, prin “forta sa coercitiva”.
In momentul in care cetatenii nu se mai identifica cu statul lor avem o mare problema. Chiar daca nu avem o respingere fatisa a statului, avem o atitudine negativa vizavi de el si nenumarate subterfugii pentru a ne opune. Simpla pozitionare pe pozitii antagonice a cetatenilor si statului ne conduce spre concluzia logica ca ceva trebuie sa cedeze. Fie cedeaza statul si avem o revolutie, fie statul infrange cetatenii si avem o dictatura. Eu zic ori una ori alta, atata timp cat apucam un drum care ne scoate la un liman.
Liviu Vasile
sursa: asybaris.blogspot.com
Adauga comentariu