Costurile uriaşe ale actualei crize a deficitelor şi datoriilor publice îi determină pe liderii europeni să caute noi surse de finanţare. Consiliul European, care se reuneşte astăzi la Bruxelles, va discuta, între altele, introducerea unei taxe pe bănci. Ideea nu este lipsită de un temei real. Băncile aflate în dificultate după izbucnirea crizei au fost salvate cu bani publici. Bugetele naţionale au cunoscut puternice derapaje la a căror corecţie sunt chemate acum să contribuie şi instituţiile de credit, deşi unele dintre ele nu au reuşit să-şi cureţe bilanţurile de putregaiuri, nici după ce au primit un consistent sprijin din partea băncilor centrale. Totuşi, şefii de stat şi de guvern vor cere miniştrilor de Finanţe şi Comisiei Europene să facă un raport asupra formei pe care o astfel de taxă ar trebui să o ia în octombrie 2010, se arată într-un document care a făcut obiectul unui acord de principiu al ambasadorilor la Bruxelles ai statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România.
Ţările europene ar dori ca o astfel de taxă să fie aplicată la nivel mondial. Ele vor pleda în acest sens la summitul G20, din care fac parte cele mai puternice ţări dezvoltate şi în dezvoltare, care va avea loc la sfârşitul lunii iunie la Toronto. Europenii nu prea au însă şanse de reuşită, după cum a arătat şi recenta reuniune pregătitoare a miniştrilor de Finanţe din G20, de la Busan (Coreea de Sud), unde ideea taxei a întâlnit opoziţia unor ţări care nu s-au confruntat cu falimente bancare, cum sunt Australia, Canada, Brazilia sau India. Europa se declară însă gata să meargă singură pe un asemenea drum.
Dincolo de acordul de principiu, subzistă poziţii divergente şi întrebări la care nu s-a răspuns. Ce va fi taxat, profitul sau activele? Care este obiectivul taxării? Iniţial, rolul ei era de a alimenta un fond de urgenţă pentru finanţarea viitoarelor operaţiuni de salvare a sectorului bancar. La ce ar servi mobilizarea a miliarde de euro într-un asemenea fond, dacă banii respectivi ar dormi, sau întrebaţi ţări ca Germania şi Franţa, care preferă ca banii din taxă să meargă direct la bugetele naţionale. Există şi un al treilea rol atribuit taxei, acela de a face mai dificile tranzacţiile bancare riscante, care, de asemenea, este în căutare de susţinători. Numai după ce vor fi lămurite toate aceste chestiuni se va putea întrevedea care va fi contribuţia băncilor la plata facturii crizei deficitelor şi datoriile publice.
Nicio bancă românească nu a fost în situaţia de a fi salvată din bani publici. Două sunt motivele mai importante: nu s-au lansat în tranzacţii riscante şi criza le-a găsit privatizate, cu două excepţii. Dacă ar fi fost de stat, în plină criză de lichidităţi, ar fi avut nevoie de cel puţin 3 miliarde de euro din bani publici. Băncile-mamă din Europa au respectat însă înţelegerea cu FMI, de la Viena, şi au lăsat fiicelor din România banii de care aveau nevoie. Datorită unei stricte supravegheri din partea BNR, nicio bancă din România nu este acum în pericol. Cu toate acestea, şi băncile româneşti plătesc pentru greşelile din trecut, îndeosebi pentru imprudenţa în creditare. Anul trecut, băncile comerciale au pus în disperare bani deoparte pentru acoperirea unor pierderi posibile.
Aşa-numitele provizioane s-au dublat (de la 1,7 miliarde euro la 3,5 miliarde). Aşa se explică de ce băncile au avut în 2009 un profit atât de mic, de sub 200 de milioane de euro. Dacă nu am ţine seama de provizioane, cam 16% din creditele acordate sunt putrede, ceea ce înseamnă un credit din şase. Dar, întrucât au pus deoparte bani albi pentru zile negre, cifra cu care defilăm este de 2%. Provizionatul va continua însă, deoarece măsurile de austeritate anunţate de Guvern vor aduce şi alţi debitori în incapacitate de plată. Românii poate că de astă-dată vor realiza că nu este mai puţin riscant să-ţi spargi capul dacă intri într-o bancă fără să ai cunoştinţe economice decât dacă te urci într-o maşină al cărei şofer nu are permis de conducere.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Adauga comentariu