De-a lungul istoriei, în economie s-au utilizat diferite tipuri de bani: (a) banii de tip marfă (scoici, sare, piper, ţigări şi chiar canabis); (b) banii de metal(preţios sau nu); (c) bancnotele de hârtie cu acoperire 100% în metal şi (d)banii discreţionari (apăruţi odată cu centralizarea politicii monetare).
Banii discreţionari cu care se operează în totalitate, în momentul de faţă, în economiile lumii sunt bani care au în spate doar o promisiune a guvernuluicare, prin banca centrală, a emis aceste active impuse prin puterea legii a fi singurele mijloace de plată acceptate în economie (nu au nici o valoare şi nici o acoperire în metal). Sisteme monetare discreţionare se bazează foarte tare pe încrederea utilizatorilor în acţiunile pe care le întreprinde banca centrală(singura care poate prin lege să multiplice sau să restrângă masa monetară aflată în circulaţie).
Funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească un activ pentru a putea fi considerat mijloc de schimb sunt următoarele: (1) să aibăacceptabilitate universală (să fie recunoscut de către toţi cei implicaţi în schimburi); (2) să fieuşor de transportat, de manevrat şi de stocat; (3) să poată fi uşor de divizat fără a-şi pierde proprietăţile sau valoarea (pentru a fi util atât în plăţi de valoare mare cât şi în plăţi de valoare mică); (4) să nu fie perisabil sau degradabil în timp (să îşi păstreze intacte proprietăţile şi valoarea); (5) să nu poată fi falsificat uşor şi (6) să nu poată fi produs în cantităţi foarte mari într-o perioadă scurtă de timp.
Banii discreţionari actuali (care nu mai au în spate nici o acoperire în afara promisiunii guvernului care are puterea de a-i emite pe piaţă) nu mai îndeplinesc multe dintre criteriile enunţate mai sus iar, dacă nu ar exista statul să îi apere, ar dispărea rapid de pe piaţă: pot fi produşi în cantităţi foarte mari într-o perioadă scurtă de timp fără nici un control din partea utilizatorilor; sunt foarte perisabili în timp (de aici şi riscul valutar şi de inflaţie asociat plăţilor la termen). Aceşti bani sunt falsificabili foarte uşor, existând pe piaţă două categorii de falsificatori: un falsificator legal care este banca centrală şi falsificatorii privaţi (hăituiţi şi pedepsiţi drastic de stat atunci când sunt prinşi deşi pagubele lor sunt mult mai mici decât cele produse de băncile centrale rămase nepedepsite întotdeauna). Chiar şi uşurinţa de transport este pusă sub semnul îndoielii atunci când avem hiperinflaţie într-un sistem bazat pe aceşti bani lipsiţi de valoare. Acceptabilitatea universală a banilor discreţionari depinde fundamental de încrederea pe care o avem în aceaste monede (încredere tot mai viciată de politica expansionistă a statelor).
Pe o piaţă liberă, banii discreţionari actuali nu ar rezista foarte mult. Ei ar fi eliminaţi de active care îndeplinesc mult mai bine toate caracteristicile enumerate. Aurul (dar şi celelalte metale cum ar fi argintul sau cuprul) s-ar consacra rapid şi din nou ca mijloc de schimb eliminând banii creaţi pe promisiuni deşarte. Nici un alt activ din piaţă (energie, tutun sau alte mărfuri) nu va putea îndeplini simultan TOATE aceste caracteristici ale mijlocului de schimb aşa cum le îndeplineşte aurul sau argintul (nu degeaba piaţa liberă le-a consacrat în trecut pentru a mijloci schimburile economice).
Privatizarea aurului şi trecerea sa din mâna băncilor centrale (adică a statului) în mâini private şi liberalizarea mijloacelor de schimb ar însemna un mare pas înainte spre stabilizarea unor sisteme sufocate de banii tipăriţi cu prea mare uşurinţă de stat prin băncile sale centrale şi distribuiţi apoi în economie cu sârg şi foarte profitabil de un sector bancar ce este doar aparent privat (în condiţiile în care derulează preponderent afaceri cu statul). Chiar dacă nu vom primi fiecare dintre noi o cantitate colosală de aur în urma acestei privatizări (conform unei estimări ea ar fi de vreo 23 de grame de aur – veziaici), ea este suficientă pentru a reporni pe baze corecte sistemul de preţuri în economie. Banii vor circula fie sub formă de bancnote cu discount (pentru a acoperi costul mediu al păstrării în bancă a cantităţii de aur deţinute) sau sub formă de carduri sau cecuri cu acoperire integrală în aur (plata comisioanelor se face separat şi regularizat la 1 lună).
Banii discreţionari din economiile moderne şi-au arătat cu prisosinţă limitele. Ei au fost folosiţi strict pentru a redistribui valoare în societate după bunul plac al principalului beneficiari al sistemului: STATUL şi sistemul financiar bancar. Aceşti bani fără valoare au tendinţa de a elimina de pe piaţă tot ceea ce are valoare cu adevărat. Industriile productive sunt înlocuite de industrii financiare tot mai complexe care vând iluzii şi care păcălesc cu bună ştiinţă şi cu acoperirea permanentă a statului (care le sare mereu în ajutor instituţiilor financiare devenite “prea importante pentru a fi lăsate să dea faliment”). În acest context, viaţa pe datorie devine o virtute şi economisirea un comportament inutil, marginal şi bizar. Consumul şi nu acumularea de capital ajunge să domine modul nostru de a ne manifesta pe piaţă. Asumarea incertitudinii este puternic bulversată de acţiunile monetare ale statului, devenind mult mai atractiv şi mai profitabil să distribui bani fără valoare în economie decât să vinzi bunuri şi servicii nefinanciare. Oamenii ajungsă fie tot mai încrâncenaţi pentru a fi angajaţi în bănci sau bănci centrale şi tot mai puţin interesaţi să îşi deschidă o afacere şi să vândă ceva pieţei libere. Cei mai bogaţi oameni în lume ajung să fie nu cei care îşi dezvoltă o afacere privată ci cei care conduc sau coordonează sistemul financiar. Tot sistemul de valori este dat peste cap de intervenţionismul monetar care ne îndepărtează tot mai mult de piaţa liberă şi ne afundă în cel mai veritabil socialism.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu