Ipocrizia Puterii si coruptia elitei

Nu de putine ori am vazut, in ultimii 20 de ani, cazuri de oameni stimabili care vehiculau la televizor idei stimabile, de bun-simt, pentru ca apoi, ajungand in ochiul magic al Puterii, sa recurga la un comportament de lachei, cu idei de imprumut si, mai grav decat toate, cu idei care sfideaza bunul-simt comun, acela pe care-l au pana si oamenii cu doua clase. Ai senzatia ca privesti niste zombi, niste intruchipari grotesti ale doctorului Jekyll din nuvela lui Robert Louis Stevenson. De fiecare data, fara sa roseasca macar, asa cum se intampla cu adolescentii prinsi cu soalda. Si niciodata, nici macar atunci cand revin la statutul lor de normalitate, nu auzi scuzele de rigoare. Si vorbesc despre oameni stimabili, nu despre escroci patentati. Cu alte cuvinte, Puterea corupe, un truism inca de pe vremea faraonilor. Dar aici mai este vorba si despre ipocrizia celor corupti si boala asta nu a aparut la noi, noi doar am dobandit-o de la casele mari din Europa, o Europa occidentala care este azi cartierul general al coruptiei, abil mascata sub un voal de matase scumpa.

De aceea, nu mai mira pe nimeni cazurile de manipulare grosolana, dar cu mare priza la public, ale politicienilor aflati la putere in Marea Britanie, ca sa nu mai vorbesc de SUA si aliatii lor din lumea a treia. Cu aceeasi ipocrizie cu care condamna razboiul, de pilda, dar care nu fac altceva decat sa planuiasca noi razboaie. Cu aceeasi ipocrizie cu care condamna criza financiara, dar nu-i arata pe adevaratii vinovati care trec, in continuare, drept negustori cinstiti. Cu aceeasi ipocrizie cu care ditamai politicienii aflati la Putere deplang inmormantarea valorilor familiale in tarile lor, dar care sunt prinsi de presa cu mana in veveritele unor amante avide dupa avantajele pe care Puterea le ofera. Cu aceeasi ipocrizie cu care folosesc banii publici in afaceri private, vorbind pe toate ecranele despre criza si solidaritate. Cazul unui Videanu roz in obraz, dar nu inrosit de rusine, este deja notoriu pe plaiurile dambovitene, dar nu sta Europa in loc pentru un om. Interesant este ca revista The Economist a descoperit si ea, de-abia azi, sulita cu cap de fier, adica legatura dintre Puterea politica si ipocrizie. O problema mai interesanta decat asta, dincolo de dictonul lordului Acton, insusit de britanic de la filozoful chinez Lao Tzi (secolul 4 i.Hr.), este in ce masura Puterea atrage pe cei apti de a se lasa corupti, cu alte cuvinte, pe coruptibili.

Si aici, fara niciun ajutor din partea lui The Economist, putem spune ca nu noi am inventat prosopul de fata ieri, este natura umana. Acea filozofie care circula la noi sub forma dictonului “decat batran, bolnav si sarac, mai bine tanar, sanatos, si bogat”. Suntem mereu tentati de a ne lasa corupti, si lucrul acesta este normal. De cand e lumea, Puterea a atras coruptibilii. Trebuie sa ai caracter si motivatii profunde pentru a respinge ofertele amagitoare ale Puterii. Sunt multi care isi astupa urechile cu ceara, pentru a nu auzi cantecele de sirena ale Puterii, dar si o mana buna de oameni care se lasa atrasi de mreje in vederea unor avantaje imediate. Si inainte de 1990, si mai ales dupa, am vazut ce inseamna a fi coruptibil de Puterea politica. De la ode, la osanale pentru politicienii aflati vremelnic la Putere, anecdotele sunt deja legenda. Numai ca, mai nou, ceea ce este normal, in gena fiintei umane, de a te lasa corupt de Putere cu buna credinta, a devenit o indeletnicire care produce monstri. Daca ii privesti pe predicatorii Puterii de azi, atrasi chiar din tabara intelectualilor fara opera, observi cu o oarecare crispare ca rolul lor nu este de a servi Puterea pentru un tel daca nu nobil macar onorabil (cat exista), ci acela de a prosti omul de rand cu abonament la cablu TV. Ei sunt azi lorzii manipularii grosolane, si nu conducatorii unor batalii onorabile. (“Incearca sa fii conducator, niciodata stapan”, spunea Lao Tzi.) Si, din acest moment, faptul ca se lasa corupti de Putere este mai abominabil decat matrapazlacurile si ipocrizia Puterii. Fara ca vreunuia sa-i treaca prin cap sa roseasca.

George Cusnareanu
sursa: cronicaromana.ro