Hotărât lucru, n-avem noroc la ambasadori și pace… păi, nici bine nu află poporul că lucrările lui Brâncuși „nu reprezintă neapărat cum se numesc” de la Irina Rîmeș, ambasadoarea „domnului sculptor” Brâncuși, că hop! s-a trezit ambasadorul MARELUI LICURICI să ne explice fenomenul complex al contabilității duble în finanțele românești.
Poate însă că au fost vremuri când am avut mai multă șansă cu ambasadorii și cu Departamentul de Stat… Bunăoară, domnul Adrian Severin ne face cunoscut un episod relatat de fostul ambasador al SUA la București, Alfred Moses, aflat în misiune la București între 1994 și 1996, în „Jurnal de București”, carte de memorii care a fost lansată, în limba română, pe 20 februarie 2020 la Palatul Șuțu. Episodul este acesta:
„O istorisire se referă la o întâlnire a ambasadorului Moses cu Președintele Iliescu, în care i-a împărtășit punctul său de vedere referitor la ritmul lent al privatizării. Reacționând la observațiile «Marelui licurici», Președintele român îi zice: «Nici Brejnev nu ne-a vorbit în felul ăsta! » Replică de natură a-l împinge pe ambasador în defensivă: «Brejnev nu iubea România atât de mult ca mine. »…”
Și Adrian Severin comentează, cu umor amar: „Pe vremea aceea «licuricii» nu aveau coarne, iar românii încă mai erau vertebrați.”(Adrian Severin, pe pagina sa de FACEBOOK, 21 februarie 2020)
Un ambasador pe care România l-ar considera, astăzi, pur și simplu incredibil a fost James C. Rosapepe, care a venit după Alfred Moses și a rămas în România până în primăvara lui 2001. Într-un interviu acordat JURNALULUI NAȚIONAL pe 30 aprilie 2010, adică la 9 ani de la „experiența românească”, acesta spunea următoarele:
„Cel mai bun lucru pe care îl pot face românii în momentul de față este să își vorbească țara de bine. Românii suferă de pesimism din păcate și văd numai lucrurile rele. Ceea ce este foarte curios, după părerea mea, în discursul românului de rând, din țară sau din diaspora este veșnica referire la corupție. Corupția există PESTE TOT dar oamenii nu vorbesc atât de mult despre acest subiect așa cum se întâmplă în România… Eu nu cred în această retorică a moștenirii comuniste ca sursă a corupției din România. Corupția, la orice nivel, a existat dinainte de comunism.”
Ooooo!!!! Incredibilă poziție venind din partea unui fost ambasador american, nu-i așa, Caramitru Junior?
Apoi, la întrebarea redactorului de la JURNALUL NAȚIONAL:
„Cum vedeți misiunea unui ambasador american în Europa de Est? Ce calități trebuie să aibă un diplomat?”, James Rosapepe a răspuns: „Este foarte important ca reprezentantul unui stat mare să nu vină la post cu mentalitatea de «țara mea are arme nucleare și a voastră, nu»…”
Cu alte cuvinte, nu de pe o poziție de forță… ci mai cu binișorul… Și cam acolo cred că s-a și terminat povestea cu diplomația, căci restul ambasadorilor au avut grijă să dea milităria jos din pod.
Michael Guest care a stat „la post” până în 2004 a luat corupția-n măsele de când a venit și până a plecat. A considerat -nu se știe de ce- că el este adevăratul „șef al opoziției” în România și așa s-a și comportat. Antipatia reciprocă dintre Michael Guest și Adrian Năstase, premierul de atunci al Românei, nu este o taină. Căci Guest încălca vioi uzanțele diplomatice. De aceea, iritat de felul inoportun în care ambasadorul SUA se comporta în România, Adrian Năstase i-a dat un răspuns cu mantă:
„Știți cum e: când vrei să frăgezești vânatul, îl pui să stea în oțet 3 zile. Fezandarea face parte din bucătărie. Da, sunt nemulțumiri de toate felurile. Altfel tratezi cu cineva dacă stă în genunchi. Spui: tu ai probleme, tu ai freza făcută invers decât în Europa… și sunt multe lucruri de genul acesta pe care le înțelegem. După 12 ani știm destul de multe. Chestiunea este ca noi să stabilim exact dacă trebuie să ne spună cineva unde să punem palmierii” (referire la palmierii plantați la Mamaia, din inițiativa lui Agathon, menționată în articolul „Lumea, Americanii și noi”, episodul VI – „Ambasadorii americani în România”, 18 octombrie 2012)
Și următorul ambasador, Jack Dyer Crouch II, a preluat tema corupției, dar, cum șederea sa în România a fost de scurtă durată, nu a avut timp să aprofundeze și să bată din picior, ci a rostit doar un șovăielnic: „Corupția e o problemă importantă, trebuie combătută direct, iar eu nu voi da înapoi. Mă aștept să putem face progrese, dar, de asemenea, aceasta este o temă pe care TREBUIE SĂ O ABORDEZE ROMÂNII.” Și cam atât.
Nicholas Taubman a fost ambasador până în 2008. El a fost de părere că „lupta împotriva corupției a încetinit”… Băsescu cred că l-a ascultat cu atenție și i-a dat dreptate, deoarece în cel de-al doilea mandat al său, lupta împotriva corupției aș zice că a înflorit! Am uitat să vă spun că din 2004 America a fost ridicată de către președintele României la rangul de MARE LICURICI. Cu această ocazie am aflat, tot de la președinte, care trebuie să fie atitudinea noastră vis-a-vis de MARELE LICURICI și ce anume trebuie să-i „gâdilăm”, ca să nu zic „sugem”, așa cum a zis Băsescu.
Așadar, dacă Băsescu a angajat România în această prestație erotică specială, următorul ambasador, Mark Gitenstein, sosit în 2009, a dorit să se convingă că suntem oameni serioși și chiar ne îndeplinim angajamentul cu simț de răspundere. Așa că și-a luat-o ca „mentor” pe madam Macovei, care a așezat România în poziția corespunzătoare prestației, adică în genunchi. Apoi domnul Gitenstein l-a cunoscut și pe Daniel Morar, pe atunci mare șef la DNA, despre care a spus în 2011:
„Daniel Morar este un om extraordinar de curajos şi foarte competent.(…) Orice îndoială pe care ai putea-o avea cu privire la capacităţile lui Morar se risipeşte când începe să vorbească. Privirea lui pătrunzătoare, serioasă te ţintuieşte în timp ce el îţi adresează întrebări dificile, transmiţând fermitate şi hotărâre.”
…pentru ca tot Gitenstein să afirme, într-un interviu acordat pentru TVR INFO pe 17 mai 2012, când se punea problema numirii Procurorului Șef al României, după mandatul „de succes” al Codruței:
„Daniel Morar a făcut o treabă excelentă ( la DNA, n.n.). Încă nu am discutat cu ministrul Justiției, dar ÎI VOI RECOMANDA să-l numească pe Morar. E greu de găsit cineva mai bun ca el. Integritatea sa profesională nu poate fi pusă la îndoială. Oricine altcineva ar fi pus ca procuror general va fi comparat imediat cu Kovesi și Morar”.
Eu n-am știut în ce calitate făcea recomandări ambasadorul MARELUI LICURICI pentru funcții de procurori ai României… în schimb, a știut Monica Macovei și m-a lămurit:
„Da, are tot dreptul ambasadorul american sau alți ambasadori să facă astfel de comentarii, pentru că SUA, Departamentul de Stat, a finanțat atât DIICOT, cât și DNA, adică parchetele specializate pe crimă organizată și corupție. Sigur că-i interesează ce se întâmplă cu investiția lor, în sens de eficiență.” ( GÂNDUL.ro, 20 mai 2012)
I-auzi, dragă… e INVESTIȚIE, iar nu PREOCUPARE SINCERĂ pentru puritatea morală a societății românești!
Apoi a venit Duane C. Butcher, însărcinat cu afaceri (din decembrie 2012) și evident, luptător cu corupția:
„România a fost un exemplu în ceea ce privește combaterea corupției. În plus, instituțiile înființate în România în ultimii ani au înregistrat rezultate extrem de bune. Nimeni n-a eradicat corupția complet până acum, problema este cum reușim să gestionăm aceasta corupție și să ne asigurăm că o minimizăm. Cred că România este deja pe drumul cel bun. E important ca lupta să continue. Știți, nu am terminat încă. E important ca acest avânt să fie continuat”( MEDIAFAX.ro, 5 iunie 2014)
Și, fără îndoială, „avântul” a fost continuat…
(va urma)
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Sa ne fie clar ca asta nu este ambasador,ca si ceilalti dinaintea lui! Astia au venit la furat!