Analize și opinii

Luminița Arhire: ”NU VREM ȘCOLI, NU VREM SPITAL / VREM CÎȚU-INTERCOSTAL!”

MOTTO: „Na-ți miliție! Na-ți scumpetea scaunelor pentru oamenii muncii din toate țările!(…) Na-ți fire cărunte-n barbă! Na-ți pe DRACU’N COASTE!” (Ostap Bender către Vorobianinov, trăgându-i o lovitură seacă și dureroasă între coaste, pentru cheltuirea nesăbuită a banilor „asociației”; Ilf și Petrov, DOUĂSPREZECE SCAUNE)



Noi așa un băiat extraordinar cum e Florin Vasile Cîțu la ministerul Finanțelor n-am mai avut până acum, trebuie să recunoaștem… dacă el n-ar fi existat, PENELEUL, harnic, ar fi trebuit să-l proiecteze și să-l construiască într-un atelier de creație din „bube , mucegaiuri și noroi”, vorba lui Arghezi, căci societatea românească avea nevoie ca de aer nu numai de teoriile sale mărețe ci și de curajul său nezdruncinat pentru a le pune în practică!

Deși Florin Vasile Cîțu și-a expus pe larg opiniile de viitor ministru al Finanțelor încă din 2018, România adormită a aflat, în sfârșit, despre ele în februarie 2020. Dacă îndrăznim o „căutare” pe NET, vom vedea că interviul emblematic pentru viitorul ministru este datat în noiembrie 2019… E inexact, cetățeni, inexact… interviul vizionarului Cîțu s-a produs pe data de 8 martie 2018, în platoul ADEVĂRUL.ro. Și a fost ca un seism de magnitudine moderată, clătinând ușor plăcile tectonice, dar prevestind un alt cutremur, uriaș, care să termine treaba și să așeze plăcile într-o poziție total fantezistă, în anul de grație 2020.

Ia fiți un pic atenți aici:

„Eu cred că ar trebui să terminăm cu această propagandă, adică SĂNĂTATEA ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL – PRIORITATEA ZERO în România. (…) Când vorbim de ele în România, nu vorbim de reforme, ci de salarii mai mari. Vedem că aceşti bani au intrat în sectoarele respective, dar nu se văd. E momentul ca România să-şi pună prioritatea zero sectorul privat. Adică partea aceea care creează bunăstare!” a spus relaxat, calm și cu pupilele mărite, domnul Cîțu în interviul respectiv.

După care ne-a dat și direcția de urmat:

„Trebuie să muncim mai mult. România nu-şi permite azi să stea o lună acasă, plătit, în condiţiile în care suntem aproape cea mai săracă ţară din Europa. Un sector privat puternic aduce competiţie în sectorul de stat.” (interviu ADEVĂRUL.ro, 8 martie 2018)

În 2018 viitorul ministru de Finanțe avea opinii foarte interesante și despre sistemul de pensii și vârsta de pensionare… doamna Violeta Alexandru, să vă luați notițe, vă rog:

Florin Vasile Cîțu: „De-asta vă spun că trebuie dezvoltat sistemul privat, atât la pensii cât și la asigurări sociale… Când ies «decrețeii» la pensie România va intra în șoc … Trebuie să mărim și să egalizăm vârsta de pensionare și să dezvoltăm sistemul privat de pensii.”

Redactor: „Ar fi liberalii pregătiți pentru această reformă? Ce facem cu cei care ies foarte devreme la pensie? Pentru că vedem că cei din sistemul de apărare publică, din servicii, s.a.m.d., din magistratură, pot și la 50 de ani să iasă la pensie, bine-mersi, în schimb alte categorii stau încă 17, 18 ani… ”

Florin Vasile Cîțu: „Vedeți acest populism care naște monștri… așa cum vorbeam de impozitarea diferențiată așa avem și aici categorii care ies mai devreme la pensie și devin o povară pentru societate. Trebuie eliminate aceste excepții din societate și toată lumea trebuie să fim responsabili, să fim adulți în societate, toți să ne ducem responsabilitatea până la capăt…”

Deci, cetățeni… eu aș vrea ca domnul Cîțu să-și pună în aplicare aceste planuri, acum, că sunt liberalii la putere, și să facă din polițiști, din angajații serviciilor secrete și din magistrați, în sfârșit! niște „adulți în societate” și să-i trimită pe toți la pensie, fie bărbați, fie femei, la 65 de ani. Să-i facă CETĂȚENI RESPONSABILI pe iresponsabilii ăștia care trag societatea înapoi… că doar n-o să lase să se perpetueze populismul pesedist! Credeți-mă, nu e târziu: eu abia aștept să se întâmple!

Ca să nu mai spun de felul matur și responsabil în care domnul Cîțu avea de gând, încă de pe-atunci, să rezolve problema colectării taxelor și impozitelor:

„Această atitudine ostilă, urâtă, ticăloasă a PSD-ului împotriva sectorului privat… Numărul controalelor ANAF a crescut… această ofensivă asupra sectorului privat trebuie să se oprească. CNA ar trebui desființată… CNCD -o altă istituție care trebuie să dispară… Să facem reorganizarea ANAF și SĂ TRANSFERĂM COLECTAREA CĂTRE SECTORUL PRIVAT… se poate face mult mai simplu, cu obiective clare…”

I-auzi, cetățene! I-auzi, antreprenorule! Păi, n-ar fi mișto ca să se transfere colectarea la RECUPERATORI PRIVAȚI? Ce poate să vi se-ntâmple? Întâi, prin firme particulare specializare în evaluarea stresului veți primi două-trei-zece telefoane pe zi, de la diferite numere… niște angajați, evident, privați, cu voce plată, vă vor informa ce datorii aveți la Stat și vă vor presa să le plătiți, aveți sau n-aveți bani… După care, dacă nu reușiți, Statul Liberal poate coopta diverse clanuri interlope, care, iată! vor ieși din zona neagră și vor fi integrate în societate, având angajați musculoși cu salarii decente, în funcție de banii recuperați… Băieții ăia se pricep… mai întâi îți dau peste cap câte un deget… ce mare scofală… abia după aceea, dacă te sumețești și tot nu-ți plătești datoriile, ai onoarea de a-ți rupe o mână sau un picior!

Asta e partea de colectare… la partea de control, a zis Orban că ANAF-ul va avea ca sarcină SĂ CONTROLEZE TOATE FIRMELE DIN ROMÂNIA măcar o dată pe an! Să nu-mi spuneți că nu vor avea și băieții ăștia „plan de amenzi”, că doar nu suntem naivi! Și, uite-așa, statul PENELIST va fi ca un părinte bun pentru mediul privat, care va produce zbârnâind, mai ales că băieții o să-i taie și toate zilele libere ( Paști, Crăciun, Anul Nou, Ziua Națională… etc.) tocmai pentru a munci mai eficient, fără pauze și dezmăț!

Dragi cetățeni ai României, Cîțu nu a spus chestiile astea acasă, cu plapuma-n cap, ca să nu-l audă nimeni… ci și-a expus în mod public opiniile, cu mult timp înainte de a fi uns ministru. Adică, vreau să spun că de prin 2018 maimuța avea unele idei -doar că n-avea brici! Acum însă, prin bunăvoința dumneavoastră de votanți responsabili, care creditați PENELEUL cu circa 35-40% în opțiuni pentru următoarele alegeri, s-ar putea să aibă și idei și brici! Dar nu știu dacă o să mai apucați să vă feriți gâtul când s-o apuca primata cea ghidușă, cu privire halucinată, să-l mânuiască!

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook