C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cauza decăderii partidelor și suprimarea elitelor organice

Share Button

Decăderea partidelor nu poate fi o consecință a incapacității de a ne alinia „standardelor europene” sau de a rezolva „problemele de corupție”. Este, în realitate, rezultatul dispariţiei elitelor organice, a căror rațiune de-a fi e dată numai de ancorarea lor în realităţile şi sufletul românesc.
CAUZA DECĂDERII PARTIDELOR ȘI SUPRIMAREA ELITELOR ORGANICE
Ultimele elite reprezentative ale românilor au fost decimate în puşcăriile comuniste. Principiul călăuzitor al elitei care i-a luat locul a fost acela că, dacă ar fi existat o dezvoltare organică, am fi rămas „în urmă cu modernizarea”. Or, idealul suprem este „o țară ca afară”.

O dezvoltare organică înseamnă un curs firesc, astfel că nu se opune îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale omului, dezvoltării societăţii (sau, dacă vrem să o numim şi astfel, modernizării), ci ideologizării – redefinirii omului, a istoriei, a societăţii şi a realităţii în termeni reducţionişti, rezultatul fiind deformarea acestora. Spre această redefinire au aspirat iniţiatorii Revoluţiei Franceze, puşi la loc de cinste în manualele de istorie ca promotori ai „modernizării”. S-a uitat că, în numele ideologiei „libertăţii – egalităţii – fraternităţii” (un mutilant pat procustian al „progresului”) şi, desigur, al „zeiţei” Raţiune, aceştia au comis crime odioase, printre care masacrarea unui întreg ţinut, Vendée, fiindcă în el locuiau doar creştini şi monarhişti.

Timp de două secole, istoricii au avut grijă să muşamalizeze acest masacru, fiindcă mai importante au fost „beneficiile” „marii Revoluţii Franceze”. Revoluţia Franceză a fost izvorul principal de inspirație a bolşevicilor (vezi Renaud Escande, „Cartea neagră a Revoluţiei Franceze”), dar şi a paşoptiştilor (care se închinau „legii progresului” şi idolatrizau „Franţa mesianică”; „ţările româneşti sunt supuse tot mai mult unor invazii ideologice, prin propagarea ideilor «Marii Revoluţii»”[1]). Paşoptiştii, în idealul lor de a realiza o sincronizare cu noile valori abstracte, importate, au manifestat acelaşi dispreţ faţă de ţărani şi de tradiţie ca şi raționaliștii Revoluţiei Franceze.

Elitele istorice reprezentative au fost înlocuite cu „elitele de opinie”, cum le numeşte Mircea Platon[2], „elite” care „nu sunt înrădăcinate în nici o realitate”, care își modelează sau schimbă opiniile în funcţie de direcţia de unde „bate curentul” şi „vin finanţările”, trădându-și astfel propria menire. Care era aceasta? Era tocmai înrădăcinarea lor în valorile şi fiinţa poporului, şi obligația de a le afirma şi a le aminti acestui popor atunci când apăreau semne ale alunecării în insidioasa tentaţie a formelor fără fond, total păgubitoare. Dar când această deviere este asumată caprincipala lor misiune, ele denaturează grav fondul unui popor. „Elitele false” (Ilie Bădescu) conduc popoarele la „ascultarea răutăţii” şi le abat de la rânduielile fireşti, de la învăţăturile şi îndreptările descoperite omului de Dumnezeu[3].

Atunci „evoluţia societăţii” este înţeleasă şi impusă ca un tip de „dezvoltare” pe baze neorganice, ideologice, prin modele importate. Potrivit lui Ilie Bădescu[4], o primă reacţie majoră împotriva unor astfel de tendinţe deviante a apărut la noi, din partea elitei organice, sub forma culturii critice al cărei redutabil iniţiator a fost Mihai Eminescu. Prin Eminescu – primul mare ziarist al nostru, incoruptibil şi incomod, care a luat parte la tragedia neamului românesc în chip jertfelnic, cu suflet şi trup – a fost reafirmată desăvârşit fiinţa naţională împotriva „formelor fără fond”.

Morala – un „lux periculos”?

Eminescu a fost primul mare analist şi critic social din istoria României care a combătut, prin cuvântul sau ferm, necruţător şi lucid, pus neabătut în slujba adevărului, formele împrumutate, lipsite de substanţă şi de corespondent în realităţile româneşti, ce ameninţau grav fiinţa naţională. Cultura critică, pe care a inaugurat-o Eminescu, a reprezentat „expresia eliberării gândirii colective din «colonialismul mental» în care fusese împinsă la startul modernităţii”[5]. Ea a avut un rol esenţial în menţinerea fiinţei neamului. Acolo unde cultura critică nu există sau este prea fragilă, „societăţile, în fiinţa lor, sunt vulnerabile”[6]. O astfel de „dezvoltare” pe baza formelor imitate nu a implicat numai comiterea unor crime înfiorătoare, dar şi rescrierea şi manipularea istoriei pentru a fi adaptată ideologiei.

A fost însămânțată treptat în mentalitatea noastră o idee nocivă pe care am auzit-o odată afirmată de un intelectual care, în susținerea ideilor sale, a apelat la un citat din Cioran: „Pentru adevăratul om politic, morala este un lux periculos” – principiu care este aplicat nu numai în politică, dar și în economie (în fond, a devenit esența economiei corporatist-capitaliste).

Dar nu vor fi citaţi niciodată marii duhovnici şi mucenici ai acestui neam, care au mărturisit, cu preţul multor suferințe și, de multe ori, al vieţii, adevărul acestui popor, credinţa şi valorile lui, pentru care atâţia dintre ei s-au jertfit, martirizaţi şi ucişi de către cei ce au separat politica de orice fundamente morale. Care au vorbit despre pericolul îndepărtării politicii de valorile Bisericii, despre primejdia separaţiei dintre aceste valori şi societate.

Moştenitori şi continuatori înfocaţi ai vechilor raţionalişti, neoliberalii au înlăturat valorile creştine (așadar morale) din sfera politică şi economică şi, după ce au denaturat şi distrus politica şi economia, se agaţă cu disperare, indiferent de consecințe, de utopia pe care au zămislit-o.

Economia, din ştiinţă umană, a devenit o ştiinţă „exactă”, utilitaristă, a cifrelor şi profitului, care, conform noilor raţionalişti, nu poate avea legătură cu morala, implicit cu religia, ci se află în afara binelui şi răului, devenind astfel, dintr-o știință umană, o abstracţiune. Ludwig von Mises, fondatorul Şcolii Austriece și părintele neoliberalismului[7], susținea că „nu există un standard etern a ceea ce este drept sau nedrept. Nu există metodă de apreciere a binelui şi a răului alta decât să analizezi utilitatea lor pentru atingerea scopurilor alese, la care ţintim”.

Dacă cercetăm istoria ultimilor două sute de ani, ne dăm seama că o „modernizare” care s-a instaurat şi s-a definit prin dezlănţuirea de revoluţii şi distrugerea „creatoare” a vechii ordini pentru formarea „omului nou” etc. – deci o astfel de modernizare, declanşatoare de rupturi, care loveşte în bazele şi valorile creştine, nu a fost decât începutul unei noi barbarii, oricât de departe a mers cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii.

Dacă epoca „luminilor” şi Revoluţia Franceză au adus „modernizarea” secularistă care a „progresat” către calamităţile secolului XX – ceea ce arată stadiul de dezumanizare, de barbarizare a omului despărţit de Dumnezeu –, bazele civilizaţiei, cu tot ce are ea mai frumos, mai autentic şi viu, au fost puse nu de „secolul luminilor”, ci de creştinism, „sufletul Europei” (Marcello Pera).

Când Europa a aspirat spre o dezvoltare abstractă, ideologizată, străină de sufletul ei, s-a produs degenerarea în care zace azi, prăpastia dintre elite şi popor, bulversarea valorilor, iar cauza acestor „evoluţii” este tocmai faptul că ideologia a devenit acaparatoare, atât de dominantă, încât a „înghiţit” realitatea. Noul tip de abstracţiune este „piaţa liberă globală”, „Statele Unite ale Europei” etc., pe altarul cărora trebuie sacrificate realitățile românești și ceea ce Eminescu numea „firea noastră românească”.

„«Pâine, pâine, pâine!», strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afară lui Dumnezeu” – spunea Sfântul Nicolae Velimirovici.

Minciuna radicală a democraţiei

Este răspândită concepţia că astăzi rolul ideologiilor s-a diminuat. Dimpotrivă, confuzia, relativismul valoric, pierderea criteriilor clare de separare a binelui de rău sunt simptomele unei maladii care a contagiat societatea: ideologia a devenit copleşitoare, tot mai suprimătoare a realităţii, deci a normalităţii.

Omul smuls din comunităţile organice – din ceea ce îi dădea identitate şi concreteţe vie – pentru a se integra mai uşor în structuri artificiale a fost înghiţit, într-o măsură covârşitoare, de ideologie. La crearea „omului nou” secularizat, globalizat, a lucrat asiduu libertarianismul economic, ce coabitează de minune cu libertarianismul cultural. Corporatismul trasnațional are nevoie de indivizi uniformizați, reduşi la valoarea unor piese de schimb, a unei mărfi utile pe „piaţa globală” sau a unor „factori de producție”.

Adesea se vorbeşte despre valorile democratice susţinute de liberali. Neoliberalii au pledat, de fapt, pentru „eliberarea” individului din unitățile organice. Valorile reale ale democraţiei nu pot fi contestate. Numai ceea ce face din democraţie o ideologie divorţată de realitate, care erodează tradiţiile şi identităţile, trebuie pus la îndoială. Fiindcă o astfel de „democraţie” (bazată pe o „societate civilă” abstractă, fără rădăcini) nu poate decât să evolueze într-un sistem tiranic.

Democraţia nu poate funcţiona, de fapt se „dezvoltă” în contrariul ei atunci când îşi pierde legăturile cu Dumnezeu, cu trecutul, cu valorile poporului, cu tradiţia, cu vechile adevăruri, a căror aplicare în plan social este considerată „anacronică”. Atunci când, în numele „democraţiei”, sunt propuse sisteme din ce în ce mai „inteligente”, care să fie aplicate unor societăţi fără trecut şi fără rădăcini (utopia numită „Proiectul Venus” ar fi un exemplu, alături de „Statele Unite ale Europei” şi alte structuri utopice pe care le-a generat globalizarea), totalitarismul nu mai poate fi împiedicat. Atunci când e stăpânit de ambiția de a deveni „propriul lui creator”, omul reinterpretează reductiv lumea şi viaţa, pentru a le face să corespundă ideii că lumea este de fapt propria sa creaţie – un paradis terestru –, ceea ce netezește calea către instaurarea a unui sistem totalitar.

Abandonând trecutul (strămoşii) şi valorile lui, „democraţia” abandonează şi viitorul (generaţiile viitoare), dar nu mai reprezintă nici prezentul, pentru că „fără a mai avea drept călăuză trecutul şi fără preocuparea pentru viitor, prezentul îşi pierde realitatea”[8].

Democraţia ajunge să-şi piardă sensul când nu mai reprezintă voinţă populară. Berdiaev atrage atenția în cartea „Un nou Ev Mediu” că „ideologia (…) apare când nu mai este voinţă populară. Această voinţă se revelează în toată viaţa istorică a unui popor prin forma culturii sale generale şi, înainte de toate, ea îşi găseşte expresia în viaţa religioasă a poporului. Voinţa poporului nu este voinţa momentană a generaţiilor noastre, care s-au rupt de generaţiile anterioare. Înfumurarea, încrederea în sine a generaţiei actuale, dispreţul său pentru valorile ancestrale – tocmai aceasta este minciuna radicală a democraţiei”.

„Instinctul statal s-a stins”

O elită dezrădăcinată, care nu mai ține seama de tradiția acestui popor, de rădăcinile și de sufletul lui, de credința care a prezervat ființa aceastui neam în viforul unei istorii care nu ne-a fost niciodată prielnică, rămâne devotată noului tip de raţionalism, utopiei S.U.E., neoliberalismului corporatist îngemănat cu ideologia corectitudinii politice, în dauna intereselor și țelurilor naționale, după ce realitatea, care sare în ochi oricărui analist onest, demonstrează fără echivoc eşecul proiectului european. Însă acest fapt le creează un handicap iremediabil, care îi face cu totul inapţi să vină cu un plan naţional viabil, menit să împiedice distrugerea acestei ţări.

Ceea ce spunea altădată Mircea Eliade despre politicieni e mai valabil azi decât oricând: „Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins”[9].

Cred că pentru a ne reaminti cine suntem și pentru a reafirma ţelurile de folos ţării noastre, trebuie, mai întâi, să reînviem şi să menţinem vie cultura critică inițiată de Eminescu și, în același timp, să redeșteptăm în sufletul nostru cuprins de oboseală și blazare valorile pentru care s-au jertfit mucenicii și mărturisitorii neamului românesc.

Irina Bazon

sursa:  Revista Familia Ortodoxa nr. 91/August 2016

Foto: icoana realizata de Elena Murariu (detaliu)

[1] Florin Stuparu, Revoluţie, naţionalism, ruralitate. 1848 în principatele române(Revista „Scara”, nr. 5, 2006).

[2] În A treia forță. România profundă, „Elitele” (Ed. Logos, pp. 228-234).

[3] Ilie Bădescu, De-realizarea lumii prin false elite.

[4] În Sincronism european și cultură critică românească.

[5] Ilie Bădescu, op. cit.

[6] Ibidem, pp. 13-14.

[7] După cum confirmă un coleg de idei al acestuia, Murray Rothbard, Mises se considera „un om atașat spiritului anului 1789, un continuator al Iluminismului”(http://www.lewrockwell.com/rothbard/rothbard169.html), așadar, era un fan al Revoluției Franceze. Vezi și http://www.activenews.ro/prima-pagina/Unica-salvare-propusa-de-Ludwig-von-Mises-58275.

[8] John Medaille, „Despre democrație și regi”,https://irinamonica.wordpress.com/2011/07/24/despre-democratie-si-regi/

[9] În „Luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi” („Vremea”, 19 septembrie 1937).

Facebook Comments
Share Button

Related Posts

  • APEL CĂTRE SLUGI!APEL CĂTRE SLUGI!Sunteți câteva zeci de mii în mijlocul acestui popor, dar foarte puțini, de vreme ce el rămâne încă în […]
  • Mizeria umană și cazul BurneiMizeria umană și cazul BurneiDe la început am avut rezerve cu privire la acuzațiile aduse profesorului Burnei. Părea o făcătură și am […]
  • DEBARCAREA LUI COLDEA NU E DE AJUNS!DEBARCAREA LUI COLDEA NU E DE AJUNS!Cerem SRI sa ii asigure pe romani ca s-a pus capat politiei politice create in regimul Basescu. Nu mai […]

One Response “Cauza decăderii partidelor și suprimarea elitelor organice”

  1. Luminita says:

    Marirea, Decaderea si Caderea!

    Adevarul si Minciuna, Graul si Neghina, Lumina si Intunericul, Rasaritul si Apusul…

    Binele, Bine atrage, Lumina, Lumina atrage, Zambetul?! Pacea?! Bucuria?! Speranta?! Credinta?!

    Ce-ar putea atunci atrage: gandul rau, vorba rea, fapta rea (coruptia, santajul, infractiunea in grup organizat, cardasia malefica…caderea, desigur!), razboiul, uraganul din noi, din jurul nostru si mai presus de toate cate sunt?!
    Pace, Lumina, Bucurie! Doame Ajuta!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss