C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Uniunea bancară este mai eluzivă decât însăşi Uniunea Europeană

Share Button

măreşte imaginea“Ilegaliştii” Uniunii Europene au planificat o uniune bancară la ultima lor întâlnire la nivel înalt. Presa internaţională încear­că să ţină pasul cu nenumăratete întâlniri, dar se pare că nu poate să-l depăşească pe Pristanda la număratul steagurilor. Unii spun că au fost 20 de întâlniri cruciale, alţii au ajuns cu numărătoarea la 22.

Indiferent de numărul acestor reuniuni inutile, ultima a avut o caracteristică neobişnuită: noua soluţie pentru criza europeană, uniunea bancă, este ilegală. Întâlnirea nu s-a des­făşurat cu draperiile trase şi în jurul lumânărilor, după cum erau ilustrate reuniunile de taină ale comuniştilor din filmele de altădată, ci în lumina reflectoarelor.

Dar cum pot fi ilegalişti conducătorii pacificatori ai Europei? Se pare că nimic nu mai este imposibil, şi nici ilegal, pentru autorităţile europene. Financial Times scria recent (n.a. înainte de ultimul summit al liderilor europeni) că “planul pentru crearea unei singure instituţii de supraveghere bancară la nivelul zonei euro este ilegal”, conform unor opinii juridice secrete realizate la cererea miniştrilor de finanţe din UE.

În articolul din FT se mai arată că “planul depăşeşte limitele permise pentru schimbarea regulilor de guvernanţă ale Băncii Centrale Europene”, iar crearea unei comisii de supraveghere a băncilor europene la nivelul BCE nu se poate realiza fără modificarea tratatelor europene.

Mai mult, “ţările din UE care nu sunt membre ale zonei euro nu vor putea vota asupra deciziilor BCE”. Şi atunci, fără nici cea mai rudimentară cunoaştere a condiţiilor uniunii bancare, cum pot “reprezentanţii” ţării noastre să declare, triumfători, că “am reuşit să devenim parte a uniunii bancare”?

Acest “triumf” nu reprezintă decât manifestarea uşurării de povara res­ponsabilităţii în faţa purgatoriului prin care ne obligă să trecem în anii următori.
În viziunea liderilor europeni, uniunea bancară va opri fuga depozitelor bancare de la periferia Europei către “nucleul” considerat stabil. Aceste argumente sunt, se pare, suficiente pentru a ignora orice lege care stă la baza aşa-numitei democraţii europene.

Dar ilegalitatea nu trebuie să ne sperie. FT mai scrie că “părţi din opinia juridică prezintă posibile compromisuri ale tratatelor europene, care sunt examinate ca bază pentru ajustarea regimului de supervizare”. Adică sunt pregătite violări “discrete” nu doar ale legilor care reglementează curbura castravetelui, ci chiar ale bazei legale a Uniunii Europene.

În aceste condiţii, cetăţenii Uniunii au dreptul şi obligaţia morală să îşi apere interesele prin orice mijloace. Dar, pentru a nu se coborî la la nivelul celor care îi conduc, trebuie să îşi conducă afacerile pe baza principiilor morale ale unui schimb mutual avantajos, chiar dacă aceasta presupune încălcarea unei legislaţii fiscale incoerente şi ostile. Pentru că acesta este stadiul în care s-a ajuns ca urmare a aplicării principiilor “democraţiei” europene: nu contează corupţia şi hoţia câtă vreme “faliţii” sunt ai noştri şi ne ajută să construim Marea Uniune.
David Green, fost membru al Comitetului de Supervizare Bancară din cadrul BCE, îndemna recent la prudenţă într-un articol din Financial Times. El scrie că susţinerea politică pentru uniunea bancară este pripită, deoarece încă nu s-a stabilit cu exactitate ce înseamnă supervizarea la nivel continental.

Multe întrebări deosebit de importante au fost lăsate fără răspuns în opinia lui Green, printre acestea aflându-se chestiuni legate de autoritatea juridică a entităţii de supraveghere, a modului în care pot fi contes­tate deciziile instituţiei sau a autorităţilor în faţa cărora va răspunde aceasta.

“Provocările juridice, politice şi constituţionale ale trecerii de la supervizarea naţională la cea supranaţională sunt formidabile şi pot trece ani până la rezolvarea acestora, nu luni”, mai scrie David Green.

Opinia lui Green a fost confirmată după încheierea întâlnirii liderilor europeni, când Angela Merkel a declarat că “mai sunt multe chestiuni complicate de clarificat şi vom vedea la sfârşitul anului dacă vom ajunge la o concluzie”.

Reticenţa cancelarului german este de înţeles, având în vedere că o supervizare unitară a sistemului bancar european poate conduce la dezvăluirea “scheletelor” ascunse în subsolurile băncilor regionale din Germania (n.a. cunoscute sub numele de Landesbanken). În ciuda miliardelor de euro alocate pentru sus­ţinerea acestora, situaţia lor este departe de a fi numită stabilă. Cum s-a ajuns aici? La fel ca în majoritatea ţărilor europene considerate periferice, printr-un management bancar “clădit” prin influenţe politice, plasat dincolo de orice urmă a responsabilităţii personale.

Scepticismul cu privire la noua soluţie salvatoare a liderilor europeni merge şi mai departe într-un articol al lui Ambrose Evans-Pritchard din cotidianul britanic The Telegraph. Acesta scrie că “înţelegerea de la ultima întâlnire a reprezentat un pas înapoi faţă de înţelegerile din iunie”, deoarece “Germania a reuşit să amâne problema până după alegerile generale de anul viitor”, în condiţiile în care textul acordului repetă “hotărârea de a rupe cercul vicios dintre bănci şi state”.

Dacă pentru autorităţile de la Bucureşti sau de la Paris uniunea bancară europeană este un fapt împlinit, nu acelaşi lucru se poate spune pentru Spania. Evans-Pritchard citează un titlu din cotidianul spaniol El Pais care spune că “Germania şi-a impus punctul de vedere, Spania pierde bătălia uniunii monetare”. Oare cum poate fi uniunea monetară un triumf pentru noi, când o ţară a zonei euro aflată pe marginea prăpastiei se vede deja învinsă?

Acolo nimic nu mai mişcă, pe fondul aşteptării unei salvări iluzorii din partea Uniunii Europene, în condiţiile în care sindicatele sunt gata să declanşeze noi greve generale, considerând că austeritatea este echivalentă cu “sinuciderea economică” iar atitudinea autorităţilor de la Madrid faţă de Germania este “ruşinoasă”.
Ce se mai poate spune când un jurnalist de talia lui Ambrose Evans- Pritchard, aflat în mijlocul evenimentelor europene de peste douăzeci de ani, îşi încheie articolul cu “nu văd nicio propunere clară – din partea vreunui partid sau lider politic – care să ofere o ieşire din impasul actual”?

Şi mai îngrijorătoare este concluzia sa: “Cineva va umple acest vacuum”. Din păcate, este foarte probabil ca acest cineva să fie reprezentat de lideri sau partide care vor oferi doar “soluţii” populiste şi naţionalis­te, fără să abordeze frontal cauzele crizei europene.

Dar poate că, totuşi, Banca Centrală Europeană a găsit adevărata cheie a crizei, pe lângă tipărirea nelimitată a monedei unice. Într-un articol recent de la Bloomberg se arăta că Mario Draghi, preşedintele BCE, va avea la dispoziţie un “specialist în săruturi internaţionale”, în timp ce “luptă pentru construirea unor punţi între membrii Consiliului BCE”.
Ceea ce scrie Bloomberg nu este o ştire filtrată prin prisma vreunei publicaţii specializate în umor negru sau suprarealist, ci este doar o preluare a unui comunicat de presă al Băncii Centrale Europene. Noul “Director pentru Comunicaţii şi Servicii Lingvistice”, Christine Claire Graeff, va ajuta la “comunicarea viziunii lui Draghi către cetăţenii zonei euro şi către pieţele financiare globale”, fiind specializată în “subtilităţile sărutului corporatist internaţional”, după cum mai arată Bloomberg.

Oare îi va convinge pe bancherii europeni să-şi îmbrăţişeze debitorii, să-i sărute şi să le ierte datoriile? Sau pe şefii de guverne şi state să coboare în mijlocul cetăţenilor, pentru a-i săruta ca se le trecă “buba” provocată de austeritate? Adepţii suprarealis­mului, indiferent de aria sa de exprimare, trebuie să se simtă total dezarmaţi şi debusolaţi în faţa aces­tor evoluţii europene.

Până când va continua jocul absurd al salvării Europei Unite? Cel puţin până după alegerile din Statele Unite şi, probabil, chiar până după alegerile de anul viitor din Germania. Accentuarea tendinţelor separatiste la nivel european din ultima vreme ne arată, însă, că surprizele nu sunt excluse.

Cu excepţia politicienilor şi a băncilor centrale, categorii tot mai largi ale populaţiei sunt obligate să se trezească sub presiunea realităţii economice şi vor ajunge curând la concluzia că viitorul lor nu este într-o Uniune Europeană, ci într-o Europă a naţiunilor, care poate ajunge la bunăstare doar prin urmărirea propriilor interese.

sursa: bursa.ro

Facebook Comments
Share Button

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss