Legea lustratie nu este un panaceu. Ci doar sansa de a pune bazele unei altfel de Romanii. Una in care binelui sa i se spuna bine, iar raului rau. In care suferinta sa fie recunoscuta si respectata, iar crimele sa fie pedepsite. O Romanie care sa nu mai fie condusa de slugile lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu, ci de o noua clasa politica, ale carei origini sa nu se regaseasca in nomenklatura comunista. Lustratia la care visam dupa decembrie 1989 era mai mult decat lustratie. Era o decomunizare, dupa modelul denazificarii practicate de Aliati in Germania la incheierea celui de-al doilea razboi mondial.
Daca Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi devenit lege, evolutia Romaniei ar fi fost alta. N-am fi avut mineriade si nici o oligarhie nascuta din impreunarea nomenklaturii comuniste cu ofiterii de Securitate. N-am fi avut derapajele serviciilor secrete, mereu tentate sa faca politie politica, si nici o justitie lenta si obedienta, in care dreptatea o impart uneori fosti militieni, cu studii juridice la fara frecventa. Romania n-ar mai fi inregistrat o hemoragie a creierelor fara precedent in istoria ei.
N-am mai fi avut imperii de carton si nici banci devalizate. Si nici o criza a ostaticilor dupa un scenariu SF. N-ar mai fi trebuit sa alegem raul cel mai mic, facand din Iliescu un Mesia care salveaza Romania din ghearele lui Vadim Tudor. Si nici sa vedem in Basescu unica sansa de a scapa de partidul-stat PSD. N-am fi avut o Curte Constitutionala in care sapte din cei noua judecatori sa fie legati ombilical de un partid politic. Si nimanui nu i-ar fi trecut prin cap sa foloseasca o decizie a Curtii Constitutionale ca pretext pentru a declansa alegeri anticipate.
Istoria ultimilor ani ar fi fost cu totul alta. Cu siguranta, mai putin spectaculoasa. Dar nu de spectacol aveam nevoie, ci de reforme. Pe care Romania nu le-a facut la timp. Dar pe care trebuie sa le faca. Manata acum cu biciul de UE si sub amenintarea amanarii integrarii.
In 1990 proiectele lustratiei si ale decomunizarii au esuat. Romania a pornit impleticindu-se pe drumul tranzitiei. Se parea ca doar biologia mai poate ajuta societatea civila sa-si puna in practica proiectul lustratiei. Parea, deci, o chestiune de timp. Reprezentantii nomenklaturii comuniste, epuizati biologic, urmau sa iasa din scena. Iar noua generatie avea sa le ocupe fotoliile. S-ar fi produs o lustratie tacuta. Acum e limpede ca a fost un calcul gresit. Lucrurile s-au miscat, intr-adevar, din loc. Dar nu intotdeauna in directia cea buna.
Prezumtia ca etajele inferioare ale nomenklaturii, populate cu tineri activisti UTC si UASCR, se vor adapta mai usor la valorile democratice s-a dovedit, in cele din urma, falsa. Odata cu avansarea lor in sistemul de putere, s-a vazut limpede ca ei perpetueaza toate viciile nomenklaturii comuniste. Pe care le-au ascuns sub o frazeologie gaunoasa, dintr-o noua limba de lemn. La vechile vicii au adaugat o doza mai mare de cinism si o goana mai teribila de imbogatire rapida. La fel de falsa s-a dovedit si presupunerea ca cei inca tineri in decembrie 1989, dar care fusesera ingenuncheati de Securitate, nu se vor mai lasa santajati de serviciile secrete. O lege, chiar si tardiva, a lustratiei ar putea curma carierele acestora. Spatiul public ar fi mai respirabil. Nu cu mult. Pentru ca vechea elita politica, pe care ciclurile biologice ar fi trebuit s-o scoata din scena, s-a reprodus la nivelul noilor generatii. Astfel ca astazi avem tineri politicieni premianti doar la materia obedienta si pentru care binele public nu e decat subiect de demagogie. Ei par desprinsi din pozele de epoca ale congreselor partidului unic. Pentru lustratie este irelevant faptul ca sunt progeniturile unor securisti si nomenklaturisti si ca doar gratie “sistemului ticalosit” au putut face cariera. Ei sunt prezenti in spatiul public, unde-si flutura diplomele obtinute pe bani grei la prestigioase universitati din Marea Britanie si Statele Unite. Acelasi proces de clonare s-a petrecut in servicii secrete, in justitie, in armata. Copiii vechilor securisti se pretind azi onorabili ofiteri ai serviciilor secrete. Absolventi ai Academiei de Informatii. Cu diplome de la NATO si certificate de la ORNISS. Poate garanta cineva ca n-au mostenit apucaturile parintilor? Si ca tentatia politiei politice nu le-a ramas in sange?
La fel si in justitie. Piciorus si Tuculeanu nu sunt singuri. Spre culmile instantelor au fost avansati tineri dupa criterii care amintesc mai degraba de organizatii secrete, decat de un sistem de selectie dintr-un stat de drept. Cei care au avut rude generali au putut ajunge pana in fruntea Procuraturii. Stiu sa raspunda la comenzi. Ceea ce creeaza impresia de eficienta. Doar atunci cand sistemul derapeaza, si o face suficient de des, se observa ca nu e vorba de eficienta. Ci de reproducerea spiritului de casta, in slujba politicienilor si a serviciilor secrete specific justitiei comuniste.
Pe toti acestia perspectiva adoptarii unei legi a lustratiei ii amuza. Nu-i poate clinti din fotolii. Poate chiar ei vor adopta o lege a lustratiei. Ar da bine in Europa. Si ar fi in spiritul lui Caragiale. Doar traim in tara lui Caragiale. (Armand Gosu)
In Cehia
La 4 octombrie 1991, s-a trecut la adoptarea unei prime si imperfecte reglementari legislative pentru stoparea accesului in functii de conducere in administratia de stat al nomenclaturistilor si stalpilor puterii totalitare. Legea nr. 451/1991 a Securitatii statului, stipuland “conditiile cerute pentru exercitarea unor functii in organele si organizatiile de stat” din Republica Ceha si Republica Slovaca (asa-numita Lege a lustratiei) a exclus de la anumite functii, gratie actiunii aripii radicale a deputatilor din Adunarea Federala, o categorie anume de persoane din nomenclatura Partidului Comunist, membrii armatei de partid, membrii Securitatii statului, informatorii lor, membrii comitetelor de actiune si studentii scoliti in URSS. Spre deosebire de legea din Germania, adoptata doua luni mai tarziu, aceasta n-a permis accesul cetatenilor la dosare. Forma initiala a legii, semnata si de presedintele Václav Havel, trebuia sa ramana in vigoare o perioada de cinci ani. Inainte de alegerile din primavara anului 1992, fostul dizident Petr Cibulka a dat publicitatii asa-numitele liste neoficiale ale colaboratorilor Securitatii comuniste, care au aparut prin transcrierea registrului dosarelor din comisia parlamentara. In acest timp, din initiativa a 99 de parlamentari de stanga din Parlamentul federal, de Legea lustratiei s-a ocupat Curtea Constitutionala, care, prin sentinta sa din 26 noiembrie 1992, a anulat asa-zisa “colaborare constienta” la cateva categorii specifice (informatori, candidati la colaborarea cu Securitatea si persoane de contact). Dupa dezmembrarea Cehoslavaciei, Legea lustratiei a fost in vigoare doar pe teritoriul Republicii Cehe. In ciuda catorva incidente, s-a reusit indepartarea fostilor functionari ai regimului comunist, inclusiv a informatorilor politiei secrete, din functiile de conducere din administratia de stat. Legea lustratiei, pe care partidele de dreapta nu au avut forta sa o imbunatateasca, iar cele de stanga (comunistii, social-demiocratii) s-o suprime, a devenit un simbol al caii cehe de impacare cu trecutul totalitar. (Pavel Zácek)
In Polonia
Legea lustratiei a fost adoptata in Polonia la 11 aprilie 1997, obligand persoanele care indeplinesc functii publice sa declare daca au lucrat sau au colaborat cu organele de Securitate a statului intre anii 1944-1990. Aceasta lege a fost adoptata la un an dupa aprobarea, la 27 iunie 1996, a Rezolutiei 1096 de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei privind mijloacele pentru eliminarea influentelor negative ale regimului totalitar comunist.
Cu toate ca Legea lustratiei a intrat in vigoare la 3 august 1997, aproape 16 luni a fost un act juridic mort, pentru ca nu s-a reusit formarea Tribunalului de Lustratie. Abia in mai 1998, Parlamentul a adoptat modificarile la Legea lustratiei. Ceea ce a permis crearea la Curtea de Apel din Varsovia a Departamentului Lustratiei, care este unicul organ juridic din Polonia destinat pronuntarii privind conformitatea cu adevarul a declaratiilor de lustratie depuse de catre persoanele care indeplinesc functii publice, indicate in acesta lege.
Unul din scopurile de baza ale legii este crearea unei situatii in care cele mai importante functii din statul polonez sa fie indeplinite de catre persoane care detin nu doar calitati profesionale, ci si morale. Sanctiunea prevazuta in Legea lustratiei consta in interdictia de a indeplini functii publice timp de 10 ani, numai in cazul depunerii unor declaratii neconforme cu realitatea privind colaborarea cu organele de securitate ale statului in perioada dintre 22.07.1944 si 10.05.1990, cand ministrul de Interne a desfiintat aceste servicii.
Prin Legea lustratiei s-a dorit ca declaratiile depuse sa fie prezentate pentru a fi evaluate de catre opinia publica. Recunoasterea prin declaratie de catre persoana lustrata a colaborarii cu serviciile secrete si organele de securitate ale statului totalitar trebuie sa fie un test de sinceritate si credibilitate. Procesul polonez al lustratiei intentioneaza sa confere o transparenta mai mare actului de guvernare si sa inlature posibilitatea de santaj. Legea lustratiei a introdus prezumtia de adevar in declaratiile de lustratie depuse. Acestea sunt controlate de catre Purtatorul de Cuvant al Interesului Public. Daca Purtatorul de Cuvant pune la indoiala adevarul din declaratie, depune la Tribunalul de Lustratie o reclamatie, in scopul inceperii procedurii de lustratie, si atunci Tribunalul va cerceta veridicitatea declaratiei si va emite o sentinta. Purtatorul de Cuvant al Interesului Public nu controleaza declaratiile in care persoana lustrata recunoaste colaborarea sa cu serviciile de securitate ale statului totalitar sau cu serviciile secrete.
Toate dosarele si documentele necesare Tribunalului de Lustratie se afla in gestiunea Institutului Memoriei Nationale – institutie care cerceteaza si publica rapoarte privind istoria Poloniei.
Declaratiile de lustratie sunt depuse de persoane care indeplinesc sau candideaza pentru urmatoarele functii: presedinte al statului polonez, deputat, senator, prim ministru, ministri, ministri adjuncti, directori generali in ministere si institutiile administratiei centrale, persoane alese sau numite de catre primul ministru sau Seim si Senat pentru functii de conducere in stat, magistrati ai Tribunalului Constitutional, ai Curtii Supreme de Justitie, ai Tribunalului Suprem de Administratie, judecatorii tuturor celorlalte curti, toti procurorii si avocatii si de asemenea persoanele care ocupa functii inalte in mass media. (Dupa materiale puse la dispozitie de Ambasada Poloniei la Bucuresti)
ADRIAN CIOROIANU
Un test pentru intreaga clasa politica
Proiectul de Lege a lustratiei are la baza Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara care cerea ca Legea electorala sa interzica, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Credeti ca actualul proiect va avea sanse reale de reusita?
Cred ca timpul nu conteaza foarte mult in aceasta ecuatie, pentru ca noi vorbim de un principiu, nu despre nume, nu despre oameni pe care aceasta lege sa ii inlature din politica. Acest principiu este cel al Punctului 8 de la Timisoara, principiu ulterior preluat de deputatul PNTCD, George Serban care, la sfarsitul anilor ’90, a fost initiatorul unei legi similare, din care noi ne-am inspirat. Nu numai noi, ci si colegii nostri de la Partidul Initiativa Nationala (PIN). De ce cred ca are mai multe sanse acum? Lumea a inteles, poate, ca multe din neajunsurile din acesti ani se datoreaza faptului ca aceasta masura nu a fost luata la momentul respectiv. Ea ar fi curatit de atunci si ar fi dat un alt chip vietii noastre politice, dar nu numai politice, ci si economice. In fine, nu cred ca este deloc tarziu, pentru ca nu exista termen de valabilitate pentru adevar si principii. Dupa cum presedintele Iliescu s-a trezit inculpat intr-un proces la 15 ani dupa evenimente, nu vad de ce noi astazi n-am putea lua aceasta masura, in spiritul faptului ca adevarul nu e depasit cronologic.
Si mai am un argument, de natura istorica: inclusiv in ultimii ani ai regimului comunist – ’87, ’88, evident ’89 – Securitatea a avut un plan de racolare a tinerilor. Acesti tineri racolati de Securitate erau in ultimul an de liceu sau la facultate. Ei bine, acesti oameni au acum treizeci si ceva de ani, se apropie de 40, deci e limpede ca germenii activismului politic, ai Securitatii, inca mai plutesc in aerul pe care noi il respiram, inclusiv in Parlament.
Inseamna ca in varful structurilor postcomuniste se afla multi dintre cei care au detinut functii prevazute in Articolul 1?
Sigur. Eu nu ma gandesc la nume. Multi dintre cei care mi-au luat interviuri, privind legea, vorbeau de Ion Iliescu, de Hrebenciuc, de Talpes, de altii. Eu nu ma gandesc la nume, nu am nimic cu nici una dintre aceste persoane. Cred ca ceea ce ne-a lipsit in aceasta perioada a fost acest principiu simplu: ca cei care au facut parte din structurile PCR sa se dea, benevol as spune, o vreme, la o parte din spatiul politic. Acest lucru e necesar pentru a incuraja aparitia unui alt tip de politica si a unui alt tip de politician. Altfel, in conditiile actuale, eu as crede ca tot mersul politic din acesti ani poarta marca unui stil ce decurgea din stilul vechiului PCR.
Cine credeti ca se va opune acestui proiect, ce partide?
Nu judec in ansamblu. Cred ca e greu de spus ca sunt partide care vor vota, partide care nu vor vota. Eu cred ca trebuie sa judecam individual. Astfel, parerea mea e ca acest proiect de lege este un test pentru intreaga noastra clasa politica, indiferent de partid. De exemplu, d-l Adrian Nastase, cu care m-am intalnit intr-un lift in cladirea Camerei Deputatilor, mi-a spus, foarte amabil si surazator, ca spera sa nu astept un vot de la dansul, in privinta acestei legi. Eu i-am raspuns ca nu astept un vot de la dumnealui. Deci nu asta ar fi surpriza. Surprize pot sa apara in randul membrilor partidului aflat la guvernare.
Ce sustinere aveti in PNL?
Nu cei care ma sustin sunt problema, ci cei care ar putea avea rezerve. Sper sa fie o sustinere larga nu numai din partea partidelor aflate la guvernare – PNL, PD, UDMR. De fapt, chiar sunt convins ca vor fi voturi “pentru” din cadrul PSD, de exemplu. Am aceasta convingere intarita de contactele cu oameni din aceste partide.
Legea lustratiei nu e anticonstitutionala
Legea se va aplica la fel pentru toate functiile prevazute in Articolul 1 sau se va avea in vedere importanta functiei? Adica se va face diferenta intre un activist UTC, de exemplu, si un membru al Consiliului de Ministri?
Evident. In mod normal, asa ar trebui sa se faca. Cred, totusi, altceva: in masura in care aceasta lege va deveni efectiva, acesti oameni, care stiu ca au ocupat functii, nu se vor mai propune sau nu vor mai figura pe liste. Eu cunosc foarte bine si experienta anului 2004. Au fost oameni, inclusiv in PNL, care s-au retras in momentul in care un consiliu de onoare si de arbitraj a luat fiecare dosar in parte. Deci, aproape indiferent de functia pe care au avut-o, tind sa cred ca oamenii nu s-ar mai implica in politica.
Care ar fi avantajele proiectului dvs. fata de cel al Legii antinomenclatura, propus de Cozmin Gusa?
Spiritul e acelasi. In fond si dansii, si noi, PNL, am plecat de la acelasi model, oferit de Societatea Timisoara. Diferentele sunt ca legea noastra are o cuprindere mai larga. Si, pe de alta parte, sa nu pierdem din vedere ca are si sustinerea unui fragment politic reprezentativ din Parlament. Legea dansilor a fost doborata la Consiliul Legislativ poate si datorita faptului ca, oricat de curajosi ar fi fost initiatorii, erau intr-un numar restrans. Si asta a permis Consiliului Legislativ sa considere ca ideea PIN ar fi neconstitutionala, lucru care nu se va intampla, sunt convins, cu proiectul nostru.
Nu credeti ca ati putea fi contrazisi din punct de vedere juridic? In proiectul de lege este prevazut ca, in conformitate cu Articolul 53 din Constitutie – “exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans pentru apararea ordinii, a sanatatii ori a moralei publice” -, in aceasta lege este vorba de “curatarea moralei publice”. Ce intelegeti prin morala publica?
In Romania orice este posibil, se cunoaste lucrul acesta. S-ar putea considera ca aceasta lege nu da posibilitatea tuturor oamenilor sa participe la anumite functii si demnitati publice. Dar, personal, am alta perspectiva asupra lucrurilor. Am cazut cu totii de acord ca regimul comunist nu a fost unul tocmai fericit pentru tara, ca sa folosesc un eufemism. Eu cred ca a fost o perioada pierduta, practic. Stiu ca acesti oameni nu sunt vinovati de regimul comunist, nu l-au adus ei, dar sunt totusi oamenii care i-au dat contur, care au animat acest sistem. Drept pentru care, le-as cere cu prietenie sa se retraga o perioada din viata politica a tarii. Nimeni nu le va confisca averile, nimeni nu le va taia capetele pentru ce au facut, nimeni nu le va lua vilele, piscinele si pinacotecile. Este vorba sa se retraga, pur si simplu, o perioada, din viata politica a tarii.
Importanta CNSAS
Alineatul 2 din Articolul 7 prevede ca solutionarea contestatiilor impotriva deciziei prin care se constata ca o persoana a detinut functii prevazute in Articolul 1 se va face de urgenta. Exista vreo mentiune care sa precizeze in cat timp, exact, se vor solutiona contestatiile?
E greu de precizat un termen. Trebuie sa va spun ca, in ecuatia asta, CNSAS-ul capata o importanta foarte mare. Aceasta e ceea ce ma ingrijoreaza, faptul ca pana acum CNSAS a lucrat destul de greu, stiu ca nu totdeauna din vina oamenilor de acolo. Cred ca dansii au fost, in mod intentionat, obligati sa bata pasul pe loc. SRI nu s-a comportat tocmai cooperativ cu ei. Puterea politica, din cate mi-aduc aminte, premierul Adrian Nastase, spunea ca cei de acolo “stau si ling dosare”. Dar CNSAS, in viziunea noastra, capata o importanta foarte mare, pentru ca dansii vor fi acea institutie care sa dea un raspuns unor cereri referitoare la detinerea unor functii in perioada comunista. Altfel, nimeni nu poate verifica. Va dati seama, ar fi practic imposibil. Si nu-mi fac iluzii ca imediat dupa adoptarea legii, CNSAS, dintr-o data, va putea scoate toate dosarele pe care nu le-a gasit niciodata. Ceea ce ne intereseaza este ca aceasta lege sa existe, pentru ca rezultatele ei se vor vedea inevitabil in timp. Puterea politica sper sa fie una in masura sa incurajeze demersul CNSAS, nu sa-l blocheze, cum s-a intamplat in perioada 2000-2004. Deci n-as spune ca aceste contestatii vor fi solutionate intr-o perioada de o saptamana sau o luna. Spun doar ca ele trebuie facute cat mai repede si asta este continutul legii de urgenta.
In privinta accesului – sau a lipsei de acces a – CNSAS-ului la dosare, care credeti ca ar fi solutia?
Aici am o parere foarte limpede: eu cred ca CNSAS trebuie efectiv sa fie pus in posesia documentelor si mai ales a fiselor de cartoteca ale acestor documente, prin care ei sa poata sa se orienteze atunci cand li se adreseaza o cerere. Si, personal, sunt de partea CNSAS in toata aceasta confruntare cu SRI. Cred ca SRI va ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa-si dea seama ca imensa majoritate a acelor documente nu aduceau nici o atingere interesului national. Era vorba, pur si simplu, de urmele unui sistem represiv.
Care sunt costurile implicate de aceasta lege?
Nu sunt, poate, cel mai in masura sa va spun aceste lucruri, dar asa cum am gandit-o noi, ea nu aduce practic nici un cost suplimentar. Nu e vorba de logistica, este vorba pur si simplu de a creste importanta unor institutii precum CNSAS
Nu va temeti ca veti fi acuzati ca initiati o vanatoare de vrajitoare?
Nu, pentru ca stim foarte bine ca nu facem acest lucru. Inca o data spun, nu ne intereseaza nici un fel de nume, nu ne intereseaza oameni, ci un principiu si, pana la urma, relatia pe care noi o avem cu trecutul nostru.
FLORIAN MIHALCEA, Presedintele Societatii Timisoara
Sanse reale pentru adoptarea legii
O Lege a lustratiei nu este ceva nou. Era o urmare logica a Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Noi am facut demersuri pentru o Lege a lustratiei imediat dupa lansarea Proclamatiei de la Timisoara in martie 1990. Au existat mai multe proiecte, printre care amintesc o initiativa legislativa a lui Constantin Ticu Dumitrescu, o schita de proiect nefinalizata, insa, a lui George Serban si o alta initiativa a PNTCD care a folosit materialul ramas de la George Serban. De-a lungul timpului au existat mai multe incercari, dar acestea se faceau intr-un context politic net defavorabil ideii de lustratie. Cred ca nu este niciodata prea tarziu pentru o astfel de lege, atata vreme cat Romania nu a condamnat regimul comunist ca fiind unul criminal, atata vreme cat oameni care au fost in functii de raspundere, prin activitatea lor sustinand regimul comunist, se afla inca in posturi de conducere si sunt persoane influente.
Nu este prea tarziu ca lucrurile sa revina la o normalitate care sa ne faca sa rupem cu acest trecut care inca ne urmareste.
Semnalele pe care le avem din partea partidelor politice aflate la guvernare sunt pozitive. Am facut chiar o incercare pe plan local sa vedem ce sustinere avem printre parlamentarii de Timis. Am fost surprinsi ca, in afara de parlamentarii PSD, care au spus ca mai reflecteaza, si parlamentarii PRM, care au declarat ca nu-i poate interesa o astfel de lege incriminatorie pentru unii dintre ei, ceilalti au semnat adeziuni la acest proiect al legii noastre. Pe de alta parte avem o confirmare din partea PNL care si-a asumat aceasta lege, pe care o va promova in Parlament. Exista, de asemenea, raspunsul pe care presedintele Traian Basescu ni l-a dat la Timisoara, la 12 martie, anul acesta, promitandu-ne ca in el avem un sustinator al proiectului.
Este pentru prima oara cand noi consideram ca un astfel de proiect are sanse reale de a fi adoptat in Parlament.
Dupa 15 ani
Adrian Cioroianu, Mona Musca si Viorel Oancea au initiat un proiect de Lege a lustratiei, inspirat de Proclamatia de la Timisoara, prevazand limitarea accesului la demnitati publice al persoanelor “care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist”. Proiectul de lege ii vizeaza pe cei care au detinut urmatoarele functii: activisti salarizati ai PCR si UTC, cadre cu functii de conducere in PCR si UTC, membri ai Consiliului de Ministri, ai Marii Adunari Nationale, si cei aflati in conducerea Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti, redactori din unitatile de presa si edituri ca organe de reprezentare a politicii PCR si UTC, rectori, decani, cadre didactice din Academia “Stefan Gheorghiu”, procurori, presedinti ai instantelor judecatoresti, ambasadori, reprezentanti ai corpului diplomatic.
De la intrarea in vigoare a legii, cei care ocupa sau candideaza pentru demnitati publice ar trebui sa declare daca au ocupat functii in establishment-ul comunist. In cazul in care persoanele care detin functii publice declara ca au facut parte din structurile comuniste, ele vor fi demise de la data inregistrarii declaratiei.
Proiectul de lege propune inlaturarea, timp de 10 ani, a acestor categorii din anumite functii publice: presedinte al Romaniei; senator si deputat; membru al Guvernului; secretar de stat; sef de sectie al Consiliului Legislativ; director in serviciile de informatii, membru al Consiliului National al Audiovizualului; membru al Consiliului National al Concurentei; membru ale Consiliilor de Administratie al Societatii Romane de Televiziune si Radiodifuziune; in conducerea executiva a Bancii Nationale; in functii de prefect, primar, consilier judetean; de magistrat; membru al corpului diplomatic; director in Inspectoratul General al Politiei.
Parlamentarii liberali care au propus proiectul sustin ca el nu incalca Constitutia. Legea lustratiei nu aduce atingere moralei publice (refuzand dreptul unor persoane de a participa in structurile politice postcomuniste), ci din contra, presupune curatirea acesteia. Orice Constitutie precizeaza in ce conditii poate fi ingradit acest drept. Articolul 53 din Constitutia Romaniei prevede ca “exercitiul unor drepturi sau libertati poate fi restrans numai prin lege, pentru apararea ordinii, a sanatatii ori a moralei publice”.
Se pune intrebarea daca o astfel de lege, aplicata la 15 ani de la caderea comunismului, poate face curatenie in spatiul public.
Fostul presedinte Ion Iliescu crede cu tarie ca legea este “nedemocratica”, intrucat propune eliminarea “unor categorii de ansamblu”. Adrian Nastase afirma ca o astfel de lege era “de inteles” in ’91-’92, insa acum este prea tarziu pentru a mai pune o astfel de problema. Chiar si atunci cand era “de inteles”, Nastase nu a sustinut un asemenea proiect.
Prima incercare de a limita accesul la functii publice al persoanelor care au facut parte din structurile comuniste a fost Proclamatia de la Timisoara. Ea urmarea sa redea sensul anticomunist – nu doar anti-ceausist – al revolutiei. Punctul 8 al Proclamatiei propunea interdictia pentru membrii fostei nomenclaturi, activistilor si ofiterilor de Securitate de a ocupa functii publice. Proclamatia de la Timisoara a fost preluata de participantii la manifestatia maraton din Piata Universitatii din 1990, care exprimau nevoia unei purificari morale, de “lustratie”. Reactiile oamenilor politici aflati la guvernare au fost violente.
In 1997, a fost initiata Legea accesului la functiile publice, de catre C.T. Dumitrescu, dar Consiliul Legislativ a respins-o pe motiv ca era “neconstitutionala”. Pana la urma a fost votat, intr-o forma ciuntita, proiectul Legii de deconspirare a politiei politice comuniste. In 1999, deputatul taranist George Serban a initiat un proiect de Lege a lustratiei. PNTCD a depus proiectul in Parlament, fara sorti de izbanda, insa.
In aprilie 2005, a fost initiat proiectul de Lege antinomenclatura, de catre Cozmin Gusa, liderul PIN. Proiectul se refera la fostii nomenclaturisti si prevede interzicerea accesului lor la demnitati publice. Proiectul a fost respins de Consiliul Legislativ ca fiind “neconstitutional”. (Anca Simitopol)
Opinii
CONSTANTIN TICU DUMITRESCU
Pentru prima data dupa revolutie problema lustratiei a fost foarte bine exprimata in Proclamatia de la Timisoara de catre George Serban. Devenit parlamentar, m-am dedicat procesului comunismului, deconspirarii Securitatii, lustratiei si anularii tuturor condamnarilor politice din perioada 1945-1989. Am avut la un moment dat iluzia ca va incepe procesul comunismului, fiindca s-au demarat lucrurile, m-am tot zbatut, am primit un ajutor foarte solid si serios din partea presei, insa, odata cu moartea lui Nicolski si Draghici, s-a blocat procesul.
Am depus un proiect de Lege a lustratiei la Senatul Romaniei in 1994. Acesta este primul proiect de Lege a lustratiei. Eu l-am intitulat: Proiect de lege privind accesul la functiile publice si politice ale fostilor demnitari comunisti si al membrilor aparatului represiv. Ma refeream la toata gama, nu numai la securisti, ci si la militieni, judecatori militari. Dupa doi ani, Consiliul Legislativ da un raspuns prin care practic inmormanteaza initiativa, avizul fiind negativ. Au spus ca proiectul e neconstitutional si in contradictie cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Dar in Romania, Constitutia a fost facuta cu schepsisul iliescian. Constitutiile din celelalte tari sunt facute in asa maniera incat lasa deschise initiativele de acest fel. N-am facut nimic nici cu deconspirarea Securitatii. Motivul pentru care mi-am retras paternitatea acestei legi a fost faptul ca nu putem vorbi de o asemenea lege decat daca detinatorii de arhive – nu numai SRI – predau spatiile si logistica din dotare. Dar mi s-a scos din proiect acel articol in care spuneam ca predarea are loc cu spatiile si logistica din dotare. S-a introdus, de asemenea, expresia “siguranta nationala”. Eu nu pot sa concep ca dupa 15 ani arhivele Securitatii mai pot fi impartite in cele care aduc atingere si cele care nu aduc atingere sigurantei nationale.
Ma bucur ca, dupa 15 ani, oameni mai tineri reiau ideea lui George Serban din Proclamatia de la Timisoara si initiativa mea parlamentara din 1994. Dar n-am dreptul sa nu fiu sincer. Aceleasi motivatii care au stat la baza Consiliului Legislativ, care a dat aviz negativ atunci, sunt si acum tot atat de valabile.
Mai mult decat atat, nimeni mai mult ca mine n-a testat, as putea sa spun pe propria piele, modul de a gandi si de a vota ale parlamentarilor.
Eu nu vad Partidul Democrat, de exemplu, nu mai zic de Partidul Conservator, de PSD sau PRM, votand aceasta lege. M-as bucura daca macar toti liberalii ar vota legea. Am si o retinere. Ca la baza acestor initiative sa nu se gaseasca si interese demagogice, electorale.
MARIUS OPREA
Fara Legea lustratiei nu putem face curatenie niciodata, asa ca e mai bine acum decat niciodata. Tocmai de aceea m-am numarat si ma numar printre sustinatorii acestei legi. Activistii de partid si securistii nu au granite politice. Am constatat, de-a lungul timpului, ca ii intalnim in toate partidele. Ca o paranteza, sa nu uitam ca nu PDSR a fost impotriva “legii Ticu Dumitrescu”, ci chiar oameni din propriul partid al initiatorului legii. Dincolo de povestile despre trecutul parlamentar al Romaniei si esecurile de a face curatenie in haznaua securisto-comunista, mostenita de la vechiul regim, trebuie sa mai observam un lucru: ca, din nefericire, pe fondul intereselor ascunse, al neputintei sau chiar al prostiei, aceasta hazna a ramas necuratata. Tocmai de aceea cred ca Legea lustratiei are sens, si asta cu atat mai mult cu cat cei care ne trimiteau la adunat cartofi sau care ne ascultau telefoanele astazi sunt parlamentari sau sefi de servicii secrete. Cred ca nu a disparut comunismul in Romania, ci doar ca o patura a lui s-a privatizat. Impotriva acelora care au intrat pur si simplu in afaceri, o Lege a lustratiei nu poate functiona. Dar ei nu pot face afaceri curate, bazate pe regulile economiei de piata. Adoptarea unei Legi a lustratiei le-ar putea taia bratul de acoperire al afacerilor de tip mafiot pe care fostii securisti si activisti le deruleaza cu sprijinul colegilor lor ramasi “in aparatul de partid si stat”. In momentul in care PD a decis sa schimbe steagul si sa devina partid popular, el trebuie sa ia ca litera de lege rezolutiile PPE. Intre acestea, Legea lustratiei este la loc de frunte. PNL a fost initiator al legii. Avem o majoritate parlamentara, chiar daca discutabila, care ar putea vota legea. Problema care se pune nu este una a partidelor care sustin sau nu o astfel de lege. Este vorba de ceea ce pastorul Joachim Gauck, cel care a deschis arhivele STASI, ne-a spus in 1997, si anume, ca asemenea legi nu cunosc culoare politica. Daca votul e secret, surprizele pot fi mari, pentru ca oamenii care au ajuns la varf, in diferite partide, in fotolii parlamentare sau guvern nu pot vota in defavoarea lor, daca au colaborat cu fostul regim. Singura modalitate prin care Legea lustratiei ar putea izbandi in Romania ar fi ca de la inceput sa se stabileasca modalitatea de vot, si anume, vot deschis. Si atunci ii vom vedea.
CRISTIAN PIRVULESCU
Legea lustratiei are o dubla utilitate: politica si etica.
Faptul ca o astfel de lege nu a fost promovata acum 15 ani nu este un argument ca nu poate fi realizata astazi.
Multe din efectele negative, datorate inexistentei unei Legi a lustratiei, s-ar putea diminua daca legea ar fi adoptata acum. Un exemplu concret il reprezinta reforma justitiei. Daca am adopta legea, multe dintre problemele justitiei si-ar gasi rezolvarea.
STELIAN TANASE
In 1990 si eu si altii am promovat aceasta idee vehement. De asemenea, fenomenul Piata Universitatii s-a organizat in jurul Proclamatiei de la Timisoara. Si asa, lucrurile care par ca s-au nascut ieri, s-au nascut de fapt, acum 15 ani.
A existat o miscare in societatea romaneasca in 1990, dar din pacate nu s-a reusit impunerea unei asemenea atitudini la nivel mare. Alegerile din 20 mai au avut rezultatul pe care l-au avut si evident ca nomenclaturistii au apucat nu numai sa conduca tara, din punct de vedere politic, dar sa ocupe si economia, sa domine si mass-media.
Ce inseamna lustratia astazi? Este o ciorba reincalzita si nu stiu ce efect ar mai avea. Mi se pare un spectacol mediatic, mai degraba, decat o atitudine reala in zona politica.
DENNIS DELETANT
Confruntarea cu trecutul communist
In timp ce Romania a dobandit credibilitate internationala pentru progresele obtinute in ultimii trei ani pe calea atingerii criteriilor de aderare la UE, pe masura ce presedintele Traian Basescu castiga puncte pentru curajul cu care infrunta coruptia de la varful elitei politice, in Statele Unite si in cateva state ale Uniunii Europene s-a accentuat ingrijorarea ca, in lipsa lustratiei, calitatea democratiei romanesti are de suferit.
Termenul lustratio era folosit in latina medievala cu referire la un sacrificiu sau la o ceremonie prin care erau purificate orasele, ogoarele sau populatiile contaminate de criminalitate, boala sau alte necazuri. El a reintrat in vocabularul politic in 1989, dupa caderea comunismului in Europa Centrala si de Est. In Cehoslovacia el fusese folosit de arhivari inca dinainte de 1989 pentru a descrie procesul prin care persoanele erau verificate daca figureaza intr-o anume baza de date (de exemplu, printre colaboratorii Gestapoului). El a ajuns la o circulatie mai larga in engleza, dar si in alte limbi, in urma conflictului dintre ministrul cehoslovac de Interne Richard Sacher, primul ministru de Interne necomunist dintr-o tara a Pactului de la Varsovia, dupa mai bine de 40 de ani, si Zdenek Formanek, directorul UOUD (succesorul StB, serviciul secret din perioada comunista). Sacher si Formanek se acuzau reciproc ca rascolesc dosarele StB-ului ca sa afle care dintre noii parlamentari si ministri fusesera informatori.
Lustratia e imposibila in conditiile blocarii accesului la arhivele Securitatii
La fel, in Romania de la inceputul anilor ’90 s-au produs scurgeri de informatii din dosarele Securitatii, motivate prin dorinta de a compromite diversi oameni politici. Accesul la aceste dosare a fost reglementat de-abia la 9 decembrie 1999, prin promulgarea Legii privind accesul la dosarele personale si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Legea le-a acordat persoanelor private dreptul de a consulta orice dosare deschise de Securitate pe numele lor. Ea a permis, de asemenea, accesul neingradit la documentele Securitatii (cu exceptia celor referitoare la siguranta nationala) pentru membrii Colegiului de conducere al nou infiintatului CNSAS (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati), compus din 11 persoane desemnate de partidele politice parlamentare. In plus, Consiliul a fost abilitat sa verifice, la cererea oricarui cetatean roman, daca un anume candidat sau ocupant al unei functii publice a fost ofiter sau informator al Securitatii. O importanta scapare a legii a fost ca pozitia CNSAS fata de SRI era aceea de simplu petitionar. Potrivit legii, SRI era obligat sa predea custodia arhivelor Securitatii catre CNSAS, dar fara sa existe vreun termen-limita pentru aceasta operatiune. De-abia la inceputul acestui an, in urma presiunilor exercitate de presedintele Basescu si sub reflectoarele unei intense dezbateri publice, SRI a anuntat ca incepe transferul dosarelor catre CNSAS. Chiar si asa, SRI a respins cererea CNSAS de a prelua si indexul (cartoteca) dosarelor, transformand studierea acestora de catre Consiliu intr-un proces extrem de anevoios si complicat. Pana in prezent, doar 20.000 de dosare din cele aproximativ 1.500.000 au fost predate. Mai mult, fosti dizidenti care si-au consultat dosarele afirma ca acestea sunt incomplete. Afirmatii plauzibile.
In cazul blocarii accesului la dosarele nemodificate ale Securitatii, lustratia devine imposibila.
Lustratie si decomunizare
Situatia contrasteaza evident cu sistemul din Republica Ceha, Ungaria si Polonia (am omis comparatia cu dosarele Stasi si lustratia din Germania de Est, intrucat aceasta a incetat sa fie un stat independent dupa reunirea cu Germania Federala). Desi termenii de “lustratie” si “decomunizare” sunt considerati sinonimi, trebuie operata o distinctie intre masurile luate impotriva fostilor angajati si colaboratori ai aparatului comunist de securitate si tentativele mai ample de a-i impiedica pe fostii membri ai Partidului Comunist sa ocupe anumite functii publice. Din aceasta perspectiva, trebuie mentionat Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Doar aceasta poate fi corect descrisa ca “decomunizare”(1). Este de asemenea important sa se faca distinctie intre verificarea persoanelor pentru legaturile din trecut cu serviciile secrete comuniste, neurmata de vreo sanctiune, si excluderea lor din viata politica in temeiul existentei unor astfel de legaturi.
Prima Lege a lustratiei – adoptata in Cehoslovacia
Cel mai radical exemplu de lustratie/decomunizare din fostele state comuniste este Legea cehoslovaca a lustratiei din octombrie 1991, care combina verificarea cu excluderea din anumite functii, atat pentru ofiterii serviciilor secrete, cat si pentru activistii de partid. Aceasta ii excludea pe activistii comunisti de la nivel de district in sus, pe ofiterii StB, pe rezidenti, agenti, informatori si candidati, precum si pe angajatii militiei, de la detinerea unei game de functii publice (aproximativ 9.000 de posturi) pana in 1996. De remarcat ca legea nu ii impiedica sa candideze in alegeri, si nici nu se aplica fostilor ministri ai Internelor sau Justitiei. Ofiterii StB nu puteau sa faca parte din serviciul postcomunist de securitate FBIS (fostul UOUD), daca lucrasera in directiile de contrainformatii sau daca condusesera departamente; directorul FBIS sau ministrul federal de Interne puteau, totusi, sa aprobe derogari(2). Detinatorii functiilor in cauza sau candidatii la ele trebuiau sa ceara Ministerului de Interne un certificat care sa confirme ca nu avusesera legaturi cu StB. Legea a fost suspendata in Slovacia dupa 1 ianuarie 1993, dar in Republica Ceha ea a fost extinsa pana in 2000 si, apoi, pe durata nelimitata.
De ce a fost Cehoslovacia prima tara postcomunista care a recurs la lustratie? In primul rand, pentru ca noua elita politica, in special presedintele Havel, si-a construit discursul politic pe baza unui limbaj al responsabilitatii. Fiind constiente ca majoritatea cetatenilor era marcata de compromisurile cu fostul regim, multe personalitati cu impecabile dovezi de dizidenta au sustinut ca trebuie facuta diferenta intre cei care au suportat cu resemnare dominatia comunista si cei care au decis in cunostinta de cauza sa ajute la perpetuarea acesteia, fie detinand anumite functii, fie acceptand colaborarea cu StB-ul. Din perspectiva multor dizidenti, cei din ultima categorie se faceau atat de vinovati, incat erau exclusi de la orice functie publica. In al doilea rand, lustratia era consecinta involuntara a optiunii pentru o tranzitie legala, care a prescris procesele sumare ale fostilor lideri. Pana in octombrie 1991, cand a fost adoptata Legea lustratiei, procurorii reusisera sa acuze doar 12 ofiteri ai StB prin prisma legislatiei in vigoare inainte de 1989, dar fara sa obtina vreo condamnare. Politicienii s-au orientat deci catre o modalitate de sanctionare rapida si in afara sferei penale(3).
Zece initiative legislative pentru lustratie in Ungaria
In Ungaria, lustratia a fost ceruta inca din 1990 si pana la sfarsitul lui 2002 se inregistrasera nu mai putin de zece initiative legislative. Prima din acestea, propunerea esuata Demszky-Hack, din 1990, a fost initiata de doi membri ai formatiunii liberale din opozitie, Alianta Liberilor Democrati (SZDSZ). Dar inaintea ei, in iunie 1990, membrii aripii dreptei radicale a Forumului Democratic Maghiar, aflat la guvernare, ii prezentasera premierului József Antall proiectul Justitia, un program in 11 puncte care cerea suspendarea si verificarea persoanelor din fruntea institutiilor publice si sanctionarea celor responsabili pentru “situatia catastrofala” a tarii.
In mai 1991, guvernul a definitivat o propunere ceva mai retinuta care, dupa trei ani, a dus la aparitia legii ce stipula verificarea celor ce ocupau intre 10.000 si 12.000 de functii oficiale. Obiectivul era lamurirea legaturilor acestora din trecut cu politia secreta comunista, cu “echipele contra-insurgente” care inabusisera revolutia din 1956 si cu formatiunea fascista “Crucile cu sageti”. Lista posturilor afectate, la fel de ampla ca in Cehoslovacia, includea: parlamentari; ministri, secretari si subsecretari de stat, directori din ministere, ambasadori si alti functionari superiori civili si militari; directorii, directorii adjuncti si redactorii-sefi ai Televiziunii si Radioului de stat, precum si ai agentiei nationale de stiri, de asemenea redactorii-sefi ai publicatiilor cotidiene si saptamanale cu tiraje de peste 30.000 de exemplare; toti judecatorii si procurorii; primarii si presedintii consiliilor regionale; sefii departamentelor din universitatile si colegiile de stat; conducatorii firmelor de stat. In 1996, Parlamentul, dominat intre timp de Partidul Socialist (fostul Partid Comunist), a adoptat o lege care a redus numarul celor intrati sub incidenta legii de verificare la doar 500-1.000 de pozitii, intre care parlamentari, ministri si cei mai importanti functionari din administratia publica, justitie, institutii de stat si media.
In anul 2000, guvernul anticomunist de dreapta al FIDESZ-Partidul Civic Maghiar (FIDESZ-MPP) a extins din nou aria de aplicare a legii, incluzand toti redactorii-sefi din radio, televiziune si Internet, personalul de la cotidianele si revistele “influente”, toti judecatorii, procurorii si membrii prezidiilor nationale si regionale ale partidelor politice care primeau subventii guvernamentale. Toti acestia insumau aproximativ 7.000-8.000 de functii. Data de expirare a legii a fost si ea extinsa de la termenul initial – anul 2000 -, pana in 2004. In fine, dupa ce s-a aflat in vara lui 2000 ca noul premier, Péter Medgyessy, din Partidul Socialist Maghiar (MSZP), succesorul Partidului Comunist, colaborase cu politia politica comunista, atat guvernul, cat si opozitia FIDESZ au produs propuneri alternative pentru o noua lustratie, mai drastica(4).
Conceptul de lustratie in Polonia
Primul guvern postcomunist al Poloniei a respins in mod explicit conceptul lustratiei, ilustrativa fiind faimoasa promisiune inaugurala a lui Tadeusz Mazowiecki, de a trage o “linie groasa” dupa trecutul comunist. Totusi, in 1990-’91, o atitudine mai radicala a fost reclamata de aripa de dreapta a Solidaritatii, care se simtea exclusa din guvernul lui Mazowiecki. In 1991, scurta guvernare de dreapta a lui Jan Olszewski a decis ca Ministerul de Interne trebuie sa-i verifice pe toti oficialii rezultati din alegeri daca au avut legaturi cu serviciile secrete comuniste si sa pregateasca un proiect de lege pentru accentuarea lustratiei. Acest proces a culminat prin denuntarea a 64 de parlamentari (printre care multi veterani ai opozitiei democratice) de catre ministrul de Interne Antoni Macierewicz. Scandalurile care au urmat au dus direct la caderea guvernului Olszewski(5).
Lustratia a revenit in discutie de-a lungul anilor ‘90, pe masura ce viata politica poloneza se polariza in jurul atitudinilor fata de trecut, prilejuite de victoria fostilor comunisti in alegerile parlamentare din 1993 si cele prezidentiale din 1995. In decembrie 1995 au aparut acuzatii ca premierul ex-comunist, Józef Oleksy, facuse spionaj pentru URSS si Rusia. Ca rezultat, Polonia a adoptat in iunie 1997 o Lege a lustratiei care ii privea pe toti demnitarii alesi, de la presedinte in jos, incluzandu-i pe candidatii parlamentari, pe toti ministrii si functionarii superiori cu rang superior viceguvernatorilor regionali; judecatorii si procurorii; personalitatile din presa tiparita si electronica. In urma amendamentelor adoptate in 1998, obiectivele legii au fost largite, pentru a-i include pe toti avocatii, facand ca numarul total al persoanelor vizate de Legea lustratiei sa ajunga la aproximativ 20.000. Pe 18 decembrie 1998, Parlamentul a infiintat Institutul Memoriei Nationale – Comisia pentru Cercetarea Crimelor impotriva Natiunii Poloneze (IPN). Institutia a devenit custodele legal al dosarelor politiei politice (StB) si al celor legate de ocupatia nazista, aceste documente fiind acum administrate de IPN si accesibile atat cercetatorilor, cat si persoanelor private.
Milan Kundera a oferit cel mai bun argument in favoarea deschiderii dosarelor de politie politica: “Revolta individului impotriva puterii inseamna lupta memoriei impotriva uitarii”. Evitand sa-si infrunte trecutul, societatea romaneasca victimizeaza o data in plus victimele opresiunii. Dupa cum spunea arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu, vorbind despre abuzurile apartheidului, “Trebuie sa privim in ochi fiara opresiunii si s-o intimidam, sa n-o lasam sa treaca nestingherita”. Lustratia nu este destinata sa masoare vinovatia, rolul ei este sa identifice responsabilitati si sa obtina de la uneltele opresiunii recunoasterea acestor responsabilitati. Daca societatea romaneasca nu se ocupa de demonii sai, va avea de-a face cu ei si in viitor.
Note:
1 Aleks Szczerbiak, Dealing with the Communist Past or the Politics of the Present?
Lustration in Post-Communist Poland, Europe-Asia Studies, vol. 54, nr. 4 (2002), p. 553. 2 Kieran Williams, Dennis Deletant, Security Intelligence Services in New Democracies : The Czech Republic, Slovakia and Romania (Studies in Russian and East European
History and Society) London; New York: Palgrave, 2001, p. 74.
3 Ibid., pp. 73-74.
4 Am extras aceste detalii din Kieran Williams, Aleks Szczerbiak, Brigid Fowler, Explaining Lustration in Eastern Europe: A Post-communist politics approach, Sussex European Institute Working Paper, Nr. 62, 2003, pp. 6-7.
5 Ibid., pp. 7-8.
Traducere de Dan Goanta
Pagini realizate de Anca Simitopol
sursa: revista22.ro
Adauga comentariu