Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Cade TENCUIALA de pe SCENARIUL ÎNGROPĂRII României! Românii au DREPTUL la ADEVĂR! NU suntem PIGMEII LOR!

a7280d1994c7c61ec2c0265f6c705ad8[1]Toți tac. Sau șușotesc cu subînțeles, pe la colțuri. Ca de obicei în România. Țara adevărului șușotit, niciodată asumat transparent și, mai ales, legal. Uite că noi avem coaie și independență să vă spunem lucruri. Să unim bucățelele de puzzle! Să vă clarificăm niște întrebări legitime. Fără a avea însă pretenția că suntem deținătorii marilor dedesubturi ale acestor măgării făcute de niște indivizi care ne consideră pe toți niște pigmei. Ignorând, nenorociții, că noi suntem cei mulți și niciodată atât de proști  cum ne cred ei.

După toate amănuntele apărute în spațiul public în ultimul an și jumătate niște lucruri au devenit evidente și ele trebuie spuse fățiș. Mai mult, ele ar trebui asumate printr-un raport oficial făcut transparent de o comisie parlamentară a viitorului Parlament. În cazul fericit, sperăm, al alegerii unui Parlament care să facă posibilă o asemenea comisie.

Fie și numai zbaterea/zvârcolirea disperată a unora din presă din ultima săptămână despre despărțirea așa-zisului Binom DNA-SRI ar trebui să dea de gândit și să arate că sunt grupuri mari de interese, din interiorul și din afara Serviciilor, care fac jocuri politice. Dar nu ăsta era subiectul principal.

Ci modul în care a venit, în primăvara lui 2012, USL la putere. Valul uriaș de dezinformare revărsat asupra României, cu mijloace specifice serviciilor secrete. Atacul banditesc asupra instituțiilor pe care stă statul de drept, schimbarea paradigmei electorale, care a condus la un Parlament cu un număr uriaș de parlamentari. Este, acum, mai mult decât evident faptul că „succesul” în alegeri al PPDD/Dan Diaconescu a fost rezultatul unui plan bine pus la punct. Și, mai apoi, ruperea subită a aceluiași USL și apariția, la fel de subită, a actualului președinte Klaus Iohannis în postura de lider PNL și candidat la funcția supremă în stat. Să nu mai vorbim despre retragerea mai mult decât suspectă a lui Crin Antonescu…

Cine sunt cei din interiorul și din afara Serviciilor Secrete care i-au păpușat pe Ponta și Antonescu? Și, mai ales, de cine sau de ce s-au temut pentru a genera o astfel de situație tragică în istoria recentă a României? Întrebarea principală este CINE a vrut să ÎNGROAPE România? 

Ceea ce vedem zilnic la televizor, audierea politicienilor la DNA, din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai importanți, ar fi un semn. Unde au fost organele abilitate ale statului cu rol de stopare, din fașă, al marilor tunuri și scheme de fraudare? Nu cumva SRI, DIPI, așa-zisul Doi ș-un sfert, STS și DGIA n-au fost decât liantul dintre acești infractori?

N-au știut Serviciile că deputatul Florin Iordache este cel care, în numele și la ordinul lui Victor Ponta, după cum s-a și exprimat în fața imbecililor care au votat în comisia juridică, a venit cu textul modificărilor legislative la ceea ce numim acum Marțea Neagră? Nu era o problemă de siguranță națională ciuntirea unor instituții fundamentale ale statului de drept? Nu știau serviciile nimic despre Nicolae Păun la momentul la care făcea amendamente prin care propunea grațierea unor fapte de care chiar el se face vinovat acum?

N-au știut serviciile despre JAFUL de la ANRP? Sau, uite acum, cu Walter/Bușcă, micul dispărut taman când DIICOT-ul îl căuta pe acasă să-l salte?

Vă mai aduceți aminte cum asistam, ca niște spectatori-miei/pigmei, la bătălia dintre Sorin Ovidiu Vântu și Sebastian Ghiță pe hoitul Realitatea TV? Și cum, peste noapte, a mai apărut o televiziune, România TV, total ilegal, preluată în grila de programe de toate rețelele? Noi am redat dialogurile dintre Ghiță, un necunoscut atunci, și Vântu. Doi infractori. Unul a făcut deja niște pușcărie. Celălalt, devenit între timp prințul contractelor IT, este în continuare deputat și membru al comisie de control a SRI… Să nu uităm însă pe mâna cui a ajuns Realitatea TV. Pe mâna lui Gușă și Rareș Bogdan, oamenii cu care actualul președinte a făcut, mulți ani, în perioada de „primariat” la Sibiu, afaceri FOARTE PROFITABILE DE AMBELE PĂRȚI.

Câte din firmele asociate cu numele actualului deputat Sebastian Ghiță au beneficiat de fonduri netransparente ale SRI. Câte, dintre aceste firme, sunt de fapt firme care aparțin SRI?

Mai vreți întrebări? Ia uitați-vă la evoluția unui singur personaj, Dan Mihalache. A devenit penelist la scurt timp după formarea USL. Mai mult, a lucrat la cabinetul și a fost plătit de la cabinetul de europarlamentar al soției lui Crin Antonescu. Marele pesedist și anti-american Dan Mihalache. Personajul care făcea declarații de o josnicie fără perdea la adresa aliatului strategic al României în plin avânt USL. Acum este de-a dreapta președintelui României, Klaus Iohannis…

Eduard Hellvig, mâna dreaptă a lui Crin Antonescu. Omologul lui Liviu Dragnea în timpul Refendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, din postura de co-secretar general al USL. A ajuns șeful SRI… Cine i-a păpușat pe acești indivizi, cine a avut grijă de ei?

Traian Băsescu e prea orgolios să recunoască faptul că în ultimul an și jumătate de mandat a fost complet izolat. Și că a fost jucat pe degete de SRI prin Elena Udrea. Care era cultivată atât de Maior cât și de Coldea și Ghiță. Credeți că blondina vopsită minte când spune chestiile ălea cu Coldea și Cocoș, cu banii pentru televiziunea lui Ghiță? Nu minte, proasta, dar cine s-o creadă acum când vorbește de sub maldărul de dosare?

Asistăm acum la căderea tencuielii de pe un scenariu care a vrut să ÎNGROAPE/ACAPAREZE România. Separarea DNA de SRI în activitatea anticorupție va scoate la iveală lucruri inimaginabile. Noi am scris mai demult despre faptul că, inerent, s-a ajuns la firmele controlate de SRI. Acum se merge și mai departe…

Să fie oare adevărat zvonul care circulă ca o injecţie cu steroizi prin arterele mediatice că, îndată ce a fost instalat, guvernul Cioloş a fost supus „supravegherii tehnice” de către Direcţia de informaţii şi protecţie internă a Ministerului de Interne, club de agenţi ascultători care voiau să-i vadă şi să-i audă pe tehnocraţi cum gândesc mai ales în legătură cu lupta cu anticorupţia? Principala ţintă ar fi fost Corpul de control al primului ministru, direcţie care pregătea caii cei mari să înceapă propriile „supravegheri tehnice” pe teme de mare corupţie în diferite instituţii de stat…

sursA: comisarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • O țară defectă nu poate fi condusă decât de oameni stricați, oameni fără caracter.

  • Pt a intelege Romania de astazi, ca stat, trebuie avut in vedere conceptul de “Stat Profund” (deep state), impus de profesorul Peter Dale Scott.În esență, “Statul Profund” se referă la o coaliție de grupuri din interiorul statului, ai cărei membri provin din serviciile secrete locale și străine, din Armată, poliție, sistemul judiciar, partide politice, corporații și mafie. Aceste grupuri difuze reprezintă, de fapt, guvernul permanent al unei țări, cel care impune agenda publică și politica națională, indiferent de figurile pasagere care ocupă prim-planul la un moment dat sau altul. In aceste conditii, “Statul Profund” se va identifica practic, cu Oligarhia.
    Daca privim spre Romania , doar din prisma politicii ei externe(care lipseste cu desavarsire, pt ca ne-o fac altii), putem afirma cu hotarare, ca tara noastra nu se ridica nici la statutul de Colonie ce i-a fost impus, ci poate doar la cel de……Apa de Colonie.