Analize și opinii Politică

Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament

Şcoliți la cele mai prestigioase universităţi din străinătate, preşedintele Noua Republică și cel al Forței Civice încearcă să creeze un pol de putere şi de influenţă pe scena politică românească  Deşi predă ortodoxia, Neamţu este văzut des la întrunirile penticostalilor din Arad Mihai Răzvan Ungureanu se închină la penticostalii lui Gheorghe Falcă, pentru un loc în Senat  Locul pentru colegiul de deputat din Arad i-a fost cedat lui Neamțu de fiul preşedintelui Cultului penticostal, Pavel Riviş Tipei, deputatul Lucian Riviş Tipei

Mihail Neamţu, un individ cu aspiraţii de politician şi cu discurs legionar, profesor de ortodoxie, susţinut financiar de penticostali, pionier şi apoi membru al Tineretului PNŢCD, apropiat de preşedintele Traian Băsescu, este candidat la parlamentare la un colegiu din Arad, pe listele PNŢCD. Acesta ar fi, în mare, portretul unui cameleon cu pretenţii de lider politic care și-a abandonat orașul natal și convingerile politice, pentru credința penticostală și banii neoprotestanților.

Deşi este un nume relativ nou pe scena politică, Neamţu are un trecut care demonstrează că a fost susţinut financiar, încă din perioada liceului, de grupuri politice şi neoprotestante al căror plan a fost de a forma un nucleu de influenţă şi putere de necontestat.

Într-o naţiune formată din 89% ortodocşi, Mihail Neamţu a ales banii Bisericii Penticostale. Neamţu este susţinut de lideri marcanţi ai comunităţii penticostalilor, printre care şi preşedintele Cultului Penticostal, Pavel Riviş Tipei. Ca urmare a unui joc politico-religios, Tipei i-a şi cedat lui Neamţu locul fiului său, Lucian Riviş Tipei, pentru un scaun de parlamentar. E adevărat, fiul lui Tipei nu numai că nu a reuşit să termine vreo facultate cu care să se laude în CV, spre deosebire de Neamţu, dar acesta este, se pare, implicat în mai multe dosare penale, cercetat pentru infracţiuni din sfera economică.

Neamţu are un discurs legionar pe care nu se fereşte să îl susţină chiar dacă nu se împacă nici cu ideile ortodoxismului pe care îl predă, dar nici cu crezurile penticostalilor. Vorbind despre Zelea Codreanu, Mihail Neamţu spunea, în urmă cu câţiva ani: „Unii i-au reproşat Căpitanului absenţa simţului politic. S-au înşelat însă. Căpitanul a ştiut să facă alianţe politice fără compromis, nu şi-a subestimat niciodată adversarii şi a ştiut să se poarte corect cu fraţii de aceeaşi credinţă. A făcut pact electoral cu Maniu din dorinţa de a contracara acţiunile demenţiale carliste. Conştient că va trebui să ajungă la putere doar pe cale legală, printr-un sistem imperfect, dar necesar (e tot mai limpede aceasta!), şi-a sfătuit întotdeauna camarazii să se adreseze cu precădere celor dezorientaţi şi mai puţin celor înfipţi într-un crez (naţional-ţărănesc, liberal sau socialist). Iar România sfârşitului de secol XX e plină de astfel de dezorientaţi. Masele nedumerite trebuie câştigate cu încetul, printr-un program sănătos de orientare naţional-creştină, nici superficial, dar nici imposibil sau anacronic”. Și asta nu este totul. În același material, Mihail Neamțu a anunțat și metodele pe care le va folosi pentru câștigarea puterii, metode pe care le recunoaștem acum, în politica ARD. Neamțu recunoaște clar că formațiunea sa este una legionară. “Masele nedumerite trebuie câştigate cu încetul, printr-un program sănătos de orientare naţional-creştină, nici superficial, dar nici imposibil sau anacronic. Cei ce gândesc la viitorul Mişcării Legionare trebuie să ia seama mai bine la modul în care trebuie concepută şi dusă o luptă politică. Nu poate fi benefic un autoizolaţionism stupid, cum nu poate mulţumi pe nimeni nici politicianismul fundamentat pe compromis. Pentru eradicarea puterii neocomuniste, este necesar să se ducă o politică cu mintea limpede, degajată de orgolii mărunte şi neînecată în patimile trecutului. Căci în zadar vom critica opoziţia pentru greşelile sale, dacă nu vom aduce acestei opoziţii o alternativă viabilă şi reală (pe care noi o vedem proiectată într-un partid de dreapta – tradiţionalist, conservator, de orientare creştină)”, a afirmat președintele Noua Republică.

Legătura Neamţu-penticostali

La începutul lunii octombrie, deputatul Lucian Tipei şi-a anunţat fraţii din comunitatea penticostală, în mijlocul unei întruniri, că nu va mai candida pentru un nou mandat de deputat. Pretextul invocat de Tipei a fost o oarecare ameninţare la adresa vieţii familiei sale, venită din partea contracandidatului său, Flavius Măduţa.

De-a dreapta lui Tipei, atunci când şi-a anunţat retragerea, a stat nimeni altul decât primarul PDL-ist al Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta din urmă, prieten de-o viaţă cu Tipei junior, a precizat că el însuşi intenţionează să se înscrie în lupta pentru Parlament, în locul lui Tipei, pentru a-i da o lecţie lui Măduţa. Falcă şi-a luat măsuri de precauţie în momentul anunţului, precizând că va candida numai dacă partidul său, adică PDL, va fi de acord. Numai că, la câteva zile de la anunţul respectiv, Lucian Tipei a ieşit public şi a precizat că votul său de susţinere merge către candidatul PNŢCD (n.r. – PDL, FC şi PNŢCD formaseră Alianţa România Dreaptă), Mihail Neamţu.

Interesant este că iniţial, Neamţu ar fi trebuit să candideze în alte colegii, dar s-a ferit de adversarii mult mai bine cotaţi şi a preferat un loc sigur, acela al candidaţilor penticostali, adică fix în fieful acestora, în Colegiul 1 din Arad, chiar colegiul unde predică Pavel Riviş Tipei. De altfel, chiar Mihail Neamţu preciza, pentru ZIUAnews, încă din august, că şi-a ales Aradul pentru a candida la Parlament.

Neamţu, candidatul penticostalilor, inexistent pentru arădeni

Reporterii ZIUAnews s-au deplasat la Arad, pentru a investiga cum a ajuns Neamţu, un tip născut în Făgăraş şi şcolit la Cluj şi la universităţile din străinătate, să candideze tocmai la Arad.

Deşi campania electorală nu a început oficial, pe străzile din Arad erau amplasate bannere şi afişe cu candidaţii ARD-ului, inclusiv Mihail Neamţu. Niciun slogan, nicio emisiune publicitară. Neamţu nu este un tip cunoscut de populaţia din Arad, niciun taximetrist, recepţioner sau chelner, adică populaţia votantă şi majoritară, neauzind vreodată de el. De atlfel, inclusiv contracandidaţii alianţei pe care o reprezintă Neamţu au precizat că acesta este un personaj politic puţin cunoscut şi fără legături cu Aradul. Fără alte legături în afară de cele realizate cu sprijinul penticostalilor şi în rândul acestei comunităţi.

Lucrurile s-au schimbat însă, atunci când am participat la întrunirile cultului penticostal. Reporterii ZIUAnews au asistat la trei întruniri ale neoprotestanţilor şi au stat de vorbă atât cu liderii acestei comunităţi, cât mai ales cu oamenii simpli, votanţi. Aceştia din urmă au precizat că Mihail Neamţu participă des la întrunirile penticostalilor, inclusiv la binecuvântarea fiului lui Lucian Tipei, adică în urmă cu câţiva ani, iar liderul ARD merge la acestea nu doar în calitate de invitat, adică nu atunci când există evenimente speciale, ci ca un frate. „Mihail Neamţu participă la întrunirile noatre destul de des, a venit şi atunci când nu era invitat. Pastorul Pavel Tipei a venit cu el, ni l-a prezentat la început şi după asta chiar a ţinut şi predici, nu numai o dată”, ne-a spus un frate destul de tinerel, dezgheţat, foarte bine îmbrăcat, nu sărit de 25 de ani. Singurul taximetrist din Arad care îl cunoştea pe Neamţu era tot un penticostal. Acesta ne-a explicat că liderul ARD nu numai că merge des la bisericile lor, dar că ţine şi predici şi că este văzut „cu ochi buni în comunitatea noastră”, adică a neoprotestanţilor.

Mai marii bisericii penticostale, deşi nu vorbesc direct despre Neamţu, se fălesc cu poziţia socială a oamenilor care le calcă pragul. Şi nu e de mirare. Astfel, din dorinţa de a arăta ce oameni bine poziţionaţi există în comunitatea penticostală, pastorul Pavel Riviş Tipei ne-a precizat că „în comunitatea noastră există doctori, ingineri, profesori, inclusiv soţia primarului Gheorghe Falcă”. În ceea ce priveşte implicarea sau poziţia pe care Biserica Penticostală ar trebui să o aibă în viaţa politică, pastorul Pavel Riviş Tipei ne-a declarat că „Biserica nu trebuie văzută mai jos de societate, nici deasupra acesteia, trebuie să se găsească o cale de mijloc, dar Biserica trebuie să intervină în aplanarea conflictelor şi în păstrarea echilibrului social. Deci, Biserica poate să intervină în viaţa politică, mai ales acum, în tot haosul ăsta”.

Mihail Neamţu nu este nici pe departe singurul politian apropiat de PDL şi mai ales de preşedintele Traian Băsescu, care a fost şi este susţinut de penticostali. Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi fost premier al României, actual lider al Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, este susţinut de penticostalii familiei primarului Aradului, Gheorghe Falcă.

Mihai Răzvan Ungureanu, în calitate de director al SIE, a primit sute de informări despre modul în care penticostalii din Chicago au penetrat PDL şi despre modul în care aceştia, folosindu-se de fondurile imense pe care le au la dispoziţie, au pus stăpânire pe acţiunile şi iniţiativele anumitor lideri ai PDL, dar a decis să le ţină sub tăcere. Afacerile oneroase ale penticostalilor din Chicago, în care au fost implicaţi şi lideri politici ai PDL, au fost ţinute la sertar de MRU. Este de menţionat faptul că Falcă l-a susţinut pe ieşeanul MRU să candideze la parlamentare într-un colegiu din Arad, pentru care a fost nevoit să îl scoată din joc pe socrul său, Gheorghe Seculici. Falcă s-a afişat cu Mihai Răzvan Ungureanu la Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, adică un eveniment organizat de Falcă, pentru Ungureanu, ca să îl cunoască votanţii din Arad. Fostul şef al SIE a privit pasiv cum mai multe organizaţii ale penticostalilor l-au sprijinit financiar pe fostul primar Emil Boc, care ulterior a şi fost uns prim-ministru al României. Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe nu a avut niciun fel de problemă în a îi urma la şefia Executivului chiar lui Emil Boc.

Astfel, de departe, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este cel mai elocvent exemplu de politician, apropiat al lui Băsescu, cu legături strânse în cultul penticostal. Pastorul Pavel Riviş Tipei ne-a dezvăluit că soţia edilului este membru al Bisericii penticostale din Arad. Despre consoarta lui Falcă am aflat de la ceilalţi membri ai cultului că are, de ani de zile, completate formularele de intrare în acest cult, e activă, participă foarte des la întruniri, uneori fiind însoţită de primarul Falcă. Fiica celor doi, deşi botezată în Biserica Ortodoxă, de preşedintele Traian Băsescu, a fost mai întâi binecuvântată în Biserica Penticostală. Ulterior, cei doi şi-au înscris copilul la grădiniţa penticostală, unde merge şi în continuare. Am încercat să aflăm dacă primarul Gheorghe Falcă este membru al Bisericii Penticostale, însă, acelaşi tânăr dezgheţat a făcut lumină: „Deocamdată, primarul nu a completat formularele de înscriere, dar cred că urmează, participă foarte des la întruniri şi uneori ţine predici”. Falcă este nu numai un apropiat al lui Băsescu, dar şi prieten de o viaţă cu Lucian Tipei. Majoritatea adversarilor politici, dar şi unii votanţi ai primarului, l-au acuzat pe acesta, în nenumărate rânduri, că şi-a asigurat scaunul de primar al Aradului cu sprijinul comunităţii penticostale. Mărturia unuia dintre membrii acestei comunităţi a scos la iveală un lucru altminteri greu de demonstrat: „Pastorul nostru ne-a spus că în Biblie se spune că trebuie să votăm, că este un drept al nostru, iar Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, deci noi participăm la vot pentru că aşa se spune în Biblie”. Cu alte cuvinte, pastorii sunt direct implicaţi în viaţa politică locală şi nu numai, îndemnând oamenii să voteze, iar prin predici dedicate, li se sugerează profilul liderului care ar merita să beneficieze de voturile lor.

Cine este Neamţu

Mihail Neamţu s-a născut la 16 aprilie 1978, în localitatea Făgăraș, județul Brașov, este ortodox şi este divorţat. Interesant este că cultul penticostalilor nu admite divorţul, liderul ARD nu a avut nicio problemă în a predica în Biserica Penticostală din Arad, deşi este divorţat recent. În perioada 1985 – 1989, a fost șoim și pionier, între 1992 – 1996, a fost elev la Liceul „Moise Nicoară”, fost Liceul „Ioan Slavici” din Arad, la clasa de matematică-fizică, perioadă în care s-a şi înscris în Tineretul PNŢCD. După terminarea Facultăţii de Istorie şi Filosofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, la 23 de ani, brusc, Neamţu pleacă la studii în străinătate. Şi, pentru mulţi ani, este mereu student sau masterand ori doctorand la unele dintre cele mai prestigioase Universităţi din străinătate. În anul 2001, devine bursier la Universitatea „Ludwig Maximilians” din München, pentru ca un an mai târziu să își ia masterul la Universitatea din Durham, Anglia. Între 2002 și 2005, face studii doctorale la King’s College Londra, iar între 2005 şi 2007, devine bursier al Colegiului Noua Europă, un colegiu patronat de Andrei Pleşu şi de Ministerul Afacerilor Externe. Un an mai târziu, în 2008, Neamţu își ia doctoratul în teologie și științe religioase la Universitatea din Londra, iar în 2009, începe studii postdoctorale la Woodrow Wilson International Center, Washington DC & Russell Kirk Center, Michigan. Între 2010 și 2011, este numit director ştiinţific al Institutului pentru condamnarea crimelor comunismului, iar în prezent este lector la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, Facultatea de Științe Umaniste, unde predă teologia ortodoxă.

Liderii politici ai PDL, conexaţi la infrastructura financiară a pocăiţilor

Mare parte dintre liderii PDL ajunşi în Parlament sau în funcţii executive de înaltă responsabilitate sunt oameni ale căror cariere politice au fost pritocite în laboratoarele cultului penticostal. Un alt membru marcant al comunităţii neoprotestante din Arad este Gheorghe Seculici, socrul liderului PDL Arad, Gheorghe Falcă. În media au apărut informaţii bine documentate, de-a lungul timpului, conform cărora apropiaţi ai cultului penticostal sunt şi fostul primar al Cluj-Napocii, Sorin Apostu, ţinut un an de zile în arest preventiv pentru luare de mită şi alte fapte de corupţie, dar şi Alin Tişe, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, deputatul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Numele lui Buda, parlamentar de Cluj, a apărut într-o afacere imobiliară internaţională cel puţin ciudată, în care implicaţi au fost şi membri ai cultului penticostal. Acesta a vândut două apartamente, dintr-un bloc pe care îl deţinea, surorii româno-americanului Mihai Chezan, un individ implicat în mai multe afaceri oneroase. Tranzacţia a avut loc la preţuri mult supraevaluate, tocmai de aceea, presa vremii scria că, în realitate, prin achiziţionarea apartamentelor, Chezan şi-a cumpărat protecţia politică a PDL şi ajutorul politic necesar concesionării unui teren public de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-USAMV, pe care s-a pornit proiectul imobiliar Tower, dovedit o ţeapă. De asemenea, alt lider important al PDL cu strânse legături cu penticostalii este și fostul președinte al Consiliului Județean Bihor, Radu Ţârle. De altfel, legăturile dintre Boc şi penticostali s-au materializat şi în bani. Mulţi bani. În 2005, în calitate de primar al Cluj-Napocii, „Emil Boc a salutat finalizarea, la 8 octombrie a.c., a demersurilor comunităţii române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundaţiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamităţi”. Totodată, PDL a susţinut candidaţi pentru parlamentare ale căror cariere au fost legate de neoprotestanţi: Mircea Lubanovici – candidat PDL, William Brânză şi Dan Liga.

Niki Florescu

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu