Rezonanţa centrală a temei gazelor de şist este, în primul rând, una a succesului american. Prin exploatarea acestui zăcământ, SUA va înregistra, până la finele deceniului în curs, o propulsie impresionantă în ocuparea forţei de muncă şi a competitivităţii economice în arena mondială. Fără a da curs prea multor dileme în legătură cu ceea ce ar putea rezulta din relaţia tensionată energie ieftină vs. rată crescută a poluării, acesta este scenariul oficial.
Şi totuşi, dacă această spectaculoasă ascensiune energetică, această „revoluţie” este doar un balon de săpun pe cale de-a se sparge? – se întreabă Nafee Mosaddeq Ahmed într-o analiză stufoasă publicată în prestigioasa Le Monde Diplomatique, punând accentul pe un anumit ambuteiaj de himere polarizat în jurul gazului de şist. Ahmed este directorul Institute for Policy Research and Development, din Brighton, Marea Britanie.
În acest an, presa americană, în mare parte, a reprodus constant, cu o siguranţă aproape oraculară, un refren: gazele de şist vor fi un boom pentru economia Statelor Unite. Anul trecut, în raportul „Perspective energetice mondiale 2012”, realizat de Agenţia Internaţională pentru Energie, se preciza că, până în 2017, SUA îi vor ceda Arabiei Saudite locul de prim producător de mondial de petrol şi că vor adopta o „cvasi-autosuficienţă” în domeniul energiei.
Ahmed citează în articol o estimare a AIE: creşterea planificată a producţiei de hidrocarburi, care va urca, până în 2035, de la 84 de milioane de barili/zi la 97 de milioane de barili/zi, provine „integral de la gaze naturale în stare lichidă şi de la resursele neconvenţionale” (în special din şisturile bituminoase). Ce se va întâmpla, în acest context, cu indicele producţiei convenţionale? Va scade, susţine AIE.
În ceea ce priveşte controversa dacă fracturarea hidraulică va dezlănţui un dezastru ecologic, Ahmed spune că gazele de şist nu pot fi obţinute decât cu preţul unei masive poluări a mediului, că altfel, pur şi simplu, nu se poate. Autorul precizează că fragilitatea de recuperare economică de care, de pildă, Europa a dat dovadă pe fondul crizei economice din 2008 ar trebui să fie un indiciu de precauţie privind vânarea acestui zăcământ.
Ahmed: “De exemplu, economia spaniolă, odată atât de înfloritoare – a patra putere din zona euro -, se descompune acum din cauza bulei imobiliare în care s-a angajat orbeşte şi care a explodat fără vreun avertisment. Clasa politică a tras puţine învăţăminte din criza din 2008 şi iat-o din nou pe punctul de a repeta aceleaşi erori în sectorul combustibilor fosili.”
Fracturarea hidraulică – nocivă nu doar ecologic, ci şi economic
De ce şi economic? Deoarece ea generează o „viaţă” foarte scăzută a productivităţii, susţine Ahmed, citând un fost consilier ştiinţific al guvernului britanic, David King, care a declarat în revista Nature că randamentul unui puţ cu gaz de şist scade cu 30% la finele primului an de exploatare. Ahmed consideră că producătorii supraestimează potenţialul economic pentru a muşamaliza riscurile operaţiunilor asociate gazelor de şist.
Ahmed:„O scădere atât de brutală face, în mod evident, iluzoriu obiectivul rentabilităţii. Odată ce burghiul se va pune pe forat în pământ, operatorii vor trebui, cu viteză maximă, să sape şi alte puţuri pentru a-şi menţine nivelul de producţie şi pentru a-şi achita datoriile (…)
Combinată cu o activitate economică slabă, producţia puţurilor cu gaz de şist – lentă pe termen lung, dar dramatică pe termen scurt – a produs o scădere spectaculoasă a preţului gazelor naturale în Statele Unite, ajungând de la 7-8 dolari per milion de BTU (British Thermal Unit), în 2008, la mai puţin de 3 dolari în 2012.
Specialiştii în investiţii financiare nu sunt însă păcăliţi. <>, avertizează jurnalistul Wolf Richter în Business Insider. Extracţia devorează capitalul într-un ritm aiuritor, lăsând operatorii cu un munte de datorii în cârcă atunci când producţia se prăbuşeşte.”
Legat de ritmul accelerat de secare a puţurilor, Arthur Berman, un geolog care a lucrat pentru compania Amoco, înainte de fuzionare ei cu BP, referindu-se la situl de exploatare Eagle Ford, din Texas, afirmă că declinul anual în materie de producţie este de 42%. Cum poate fi stopată această diminuare vertiginoasă? Printr-o înmulţire delirantă a sondelor: pe acelaşi sit, ar trebui o suplimentare “cu o mie de sonde” în fiecare an. Ceea ce ar duce la o deversare anuală de capital teribil de usturătoare la portofel, consideră Berman: 10-12 miliarde de dolari.
Ahmed: “Dacă adunăm toate acestea, ajugem la suma investită în salvarea sectorului bancar în 2008.”
Primele efecte economice ale bulei gazifere?
S-au resimţit la unul dintre mastodonţii industriei petroliere mondiale: ExxonMobile. Potrivit lui Ahmed, în luna iunie a anului trecut, directorul general al companiei, “domnul Tillerson”, se plângea de “foamete”, spunând că, desigur, scăderea preţului gazelor naturale în SUA a fost o gură miraculoasă de aer proaspăt pentru consumatori, dar un “blestem” pentru societatea comercială, care s-a confruntat cu o reducere drastică a veniturilor. Într-o altă ordine de idei, pe cât de mult protejează gazul de şist buzunarul consumatorilor, pe atât de mult poate face prăpăd în conturile operatorilor. Cheltuielile pe infrastructura de exploatare pot depăşi de trei, patru sau chiar cinci ori fondurile pe care care o companie le are la dispoziţie, obligând astfel la contractarea de împrumuturi “grase”.
Ahmed: Aproximativ în aceeaşi perioadă, compania britanică de gaze BG Group s-a văzut forţată să treacă cu vederea peste o <depreciere a activelor sale în gazele naturale americane până la 1,3 miliarde de dolari>, sinonim cu o <scădere semnificativă a profiturilor sale intermediare>. La 1 noiembrie 2012, după ce compania petrolieră Royal Dutch Shell a înregistrat trei trimestre de rezultate mediocre, cu o scădere cumulată de 24% într-un an, serviciul de informaţii al lui Dow Jones raporta această veste tristă, trăgând un semnal de alarmă asupra <daunelor> provocate de această goană după gaze de şist în întreg sectorul valorilor bursiere.”
Dacă voracitatea periculoasă de capital a acestui zăcământ va duce, în cel mai coşmaresc scenariu, la prăbuşirea în lanţ a companiilor angajate în aventura exploatării, atunci ipoteza de largă popularitate cum că gazul de şist va proteja întreaga omenire de constrângerile economice extrem de costisitoare pe care le implică extracţia de ţiţei se va dovedi că nu este nimic altceva decât un “basm”, subliniază Ahmed. Citând un studiu publicat în revista Energy Policy, autorul vorbeşte despre faptul că industria petrolieră ar fi dat dovadă de strabism în ceea ce priveşte rezervele mondiale de combustibili fosili:
Depozitele încă disponibile nu vor depăşi 850 de miliarde de barili, în timp ce estimările oficiale vorbesc de aproximativ 1,3 miliarde.”
Ahmed şi-l aduce în sprijin şi pe analistul financiar Gail Tverberg, care e de părere că producţia mondială de combustibili fosili convenţionali a încetat să mai progreseze din 2005: “Această stagnare, în care el vede una dintre cauzele majore ale crizei din 2008 şi 2009, anunţa un declin care ar putea agrava recesiunea actuală – cu sau fără gaze de şist.”
Ahmed conchide: “Aceste lucruri nu au atras nici atenţia mass-media, nici pe cea a cercurilor politice, copleşite de retorica publicitară şi lobby-ul energetic. Este regretabil, concluzia lor fiind uşor de dedus: chiar dacă va aduce o oarecare prosperitate pe termen scurt, gazul de şist umflă o bulă artificială care ascunde temporar o instabilitate structurală profundă. Când se va sparge, va provoca o criză a aprovizionării şi o creştere a preţurilor care ar putea afecta dureros economia globală.”
Sursa: Sud ESt Forum
Adauga comentariu