Analize și opinii Politică

Există lovitură de stat democratică?

Ce-i leagă pe cei doi, Traian Băsescu, încă preşedinte al României, şi Mohamed Morsi, preşedinte al Egiptului debarcat de armată? Nenorocita de lovitură de stat, evident! Şi ciudăţenia poziţionărilor democraţiilor occidentale faţă de cele două prezumtive lovituri de stat, cea de anul trecut, din luna iulie, de la Bucureşti, şi cea de acum cîteva zile de la Cairo. Cea de la Cairo a reuşit şi începe să aibă aparenţa paradoxală a unei lovituri de stat “democratice”. Cea de la Bucureşti de anul trecut a eşuat lamentabil, cu largul şi încă neexplicatul concurs al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Şi totuşi, de ce o lovitură de stat reuşită pare a fi bună şi “democratică”, iar una eşuată e rea, criticată, înfierată şi la un an de la eşecul ei, inclusiv de încă preşedintele Băsescu?

Cea de la Cairo a fost făcută cu tancurile şi prin arestarea fostului preşedinte, reprezentant al Frăţiei Musulmane. Cea de la Bucureşti le-a fost imputată celor 8,5 milioane de români care au votat – procuratura s-a dus să-i caute şi să-i aresteze pe votanţi, cu Biblia pe capota maşinii –, plus Parlamentului şi guvernului legal al ţării.

După site-ul www.slate.fr, foarte liberal, care pune în capul unui articol întrebarea dacă există “o lovitură de stat democratică” şi îl citează pe Ozan Varol (cu un articol publicat în 2012 în “Harvard International Law Journal”), acum profesor la Facultatea de Drept Lewis & Clark, poate exista într-adevăr “un puci democratic”. Cu condiţia să posede cele şapte caracteristici enumerate de Varol: “1. lovitura de stat este organizată împotriva unui regim autoritar sau totalitar; 2. militarii răspund unei opoziţii populare de durată împotriva acestui regim; 3. guvernul autoritar sau totalitar refuză să demisioneze ca răspuns la mişcarea populară; 4. puciul este organizat de un militar respectat în ţară, mai ales datorită legăturii strînse dintre armată şi populaţie, bazată pe serviciul militar obligatoriu; 5. militarii pun în scenă lovitura de stat ca să răstoarne regimul autoritar sau totalitar; 6. armata pregăteşte alegeri libere şi corecte într-un termen scurt ; 7. lovitura de stat se termină cu transferul puterii către conducătoii aleşi democratic”.

Ca şi în cazul demiterii rămase fără rezultat a lui Băsescu, Germania a protestat vehement la înlăturarea prin forţă a lui Mohamed Morsi. Aproape la fel de dur s-a exprimat şi preşedintele francez Hollande. Diferenţa majoră s-a înregistrat la Washington. Care nu găseşte că în Egipt ar fi avut loc o lovitură de stat. Iar experţii şi comentatorii subliniază că nici în săptămînile sau în lunile care urmează Washingtonul nu va vedea vreo lovitură de stat la Cairo. SUA acordă 2 miliarde de dolari anual armatei egiptene. O lege americană interzice acordarea de sprijin financiar regimurilor ajunse la putere prin lovituri de forţă, lovituri de stat. În plus, peste 10.000 de ofiţeri egipteni au fost educaţi şi antrenaţi în SUA. Însuşi şeful statului major al armatei, generalul Abdul Fatah al-Sisi, actualul om puternic al Egiptului, şi-a făcut studiile în SUA.

Ce concluzie se poate trage? Care alta decît aceea că lovitura de stat din iulie 2012, prin referendum, a fost una rea tocmai pentru că a eşuat. Dacă era susţinută de SUA şi reuşea, putea fi o “lovitură de stat democratică”.

Autor: Petru Romoşan
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Puciul de la noi nu a reusit pentru ca in primul rand nu a fost legal. Dar mai important e ca nu a fost MORAL. E corect si cu obraz sa supui la votul prostimii, care nu intelege oricum nimic, un presedinte care din motiv de masuri dureroase dar extrem de necesare, a scazut in sondaje ? Iata, pe baza rezultatelor date de masurile luate la timp se pot impauna nemernicii de Ponta si Cacarau ca ei au dat inapoi una si alta. Au dat de la ei de acasa sau de acolo de unde masurile lui Base au dat rezultate ? Daca tara era in galeata cu Grecia puteau da ei ceva cuiva ? E moral sa folosesti nemultumirea populara ca sa te arunci tu ca un hamesit in scaunele puterii ? Asa se face ? De asta nu le-a iesit !

  • sintem stat de drept? corect? avem institutii?- NU! AVEM justitie?-NU. servicii avem? NU! DEMNITATE NATIONALA avem? nu. milogi sintem? DA.armata avem? nu.!…..