Vlad Fiscutean este un specialist în branding, comunicare integrată şi fondatorul paginii de facebook “Români celebri”. S-a născut în Reghin, judeţul Mureş, este ambasador TEDx în Europa de Est şi în iulie 2011a fost primul român invitat să vorbească la o conferinţă TED.
Vlad, mai e foarte puţin până la finalul campaniei… Cum crezi că au receptat oamenii mesajele candidaţilor la preşedinţie?
Dincolo de ceea ce se comunică în timpul desfăşurării campaniei o perioadă şi mai importantă este cea de dinaintea startului care implică pregătirea publicului pentru primirea candidatului. Această etapă oferă publicului “cheia” în care sa judece comunicarea şi acţiunile ulterioare ale acestuia.
Putem lua ca exemplul cazul lui Victor Ponta când asocierea cu “Plagiator” a fost făcută practic de catre adversar, înainte de pornirea propriu-zisă a campaniei.
Dincolo de asta, oamenii au receptat mesajele candidaţilor şi în funcţie de percepţia lor asupra conceptului de Preşedinte, Alegeri, Politică, Politician, Conducător, etc.
Cred că personajele care sunt percepute ca fiind cele mai autentice de catre electoratul lor sunt Monica Macovei şi Victor Ponta. Autenticitatea şi sentimentul ca acel candidat mă înţelege perfect sunt cele mai importante lucruri de urmărit într-o comunicare.
Finalul de campanie este de fapt cel mai important moment, doar acum lucrurile interesante încep să se întâmple…
La începutul acestei campanii ai făcut o scurtă analiză, pe fb, imaginii lansate de către echipa de campanile a lui Klaus Iohannis. S-a schimbat ceva între timp? Apariţiile sale publice au întărit sau au demontat mesajul pe care dorea să-l transmită?
O comunicare bună înseamnă ca publicul să înţeleagă mesajul tau aşa cum ai vrut tu să o facă, adică intenţia mesajului să fie aceeasi cu percepţia publicului. Uneori candidaţii vor să transmită un lucru (intenţia) dar oamenii înteleg altceva (percepţia).
Klaus Iohannis nu pare a fi un orator bun sau vreo persoană pe care oamenii să o perceapă ca pe cineva “palpabil”. Imaginea lui, spuneam că va fi construită prin referiri, ca alţiii vor vorbi despre el, ca alţii îi vor trasa imaginea pentru el. E o metodă foarte puternică, omul care tace nu poate greşi. Oamenii asociază tăcerea cu autoritatea, ceea ce îi convine. Cam asta s-a şi intamplat în perioada acestei campanii iar puţinele ieşiri pe care le-a avut nu l-au pus deloc într-o situatie prea bună.
PNL-ul a mai folosit această strategie a “omului care tace” cel puţin o dată, dintr-o nevoie electorală similară în campania lui Nicolae Robu pentru primăria Timişoarei.
Aceasta tehnică, a tăcerii, o vedem atât la Victor Ponta cât şi la Klaus Iohannis, adică la ambii candidaţi importanţi.
Românii sunt de părere ca “străinii sunt mai buni” şi că tot ce e românesc “nu e bun”, că românii sunt “hoţi”, asa că folosirea de catre Klaus Iohannis a stereotipului “lucrului nemţesc” (a lucrului perfect construit) într-o ţară pe care noi o considerăm a haosului şi a imperfecţiunii, este o decizie care se poate dovedi eficientă.
Sondajele îl creditează ca favorit pe premierul Victor Ponta. Ce trebuie să facă pentru a nu pierde avansul pe care îl are?
Statistic vorbind Victor Ponta nu prea mai are unde să mai urce aşa că singurul lucru pe care îl poate face este sa nu îşi îndeparteze din electorat. Şi cum dacă faci ceva sau vorbeşti deranjezi pe cineva, cel mai bine e sa taci şi sa nu faci nimic. De aici probabil şi declaraţia sa că în aceste alegeri va sta pe margine şi va mânca popcorn.
Cum se poziţionează principalii candidaţi din punct de vedere al conceptului mesajului?
Partidele politice par constante în alegerea conceptelor, probabil pentru că nici publicul nu s-a schimbat prea mult. Aceasta constanţă a mesajului este foarte utilă pentru ei.
Am putea să spunem că PNL-ul acoperă zona oamenilor care îşi doresc o altă Romanie, “România <insuşire>”, echipa Elenei Udrea-Băsescu (PMP) vorbeşte cu cei care simt că nimeni nu face nimic pentru ţară, “<cineva> pentru România” , iar PSD-ul vorbeşte cu un electorat care mai rulează profund modelele mentale învaţate în comunism, care îşi doreste omogenitate, protecţie. Mesajele PSD precum “România grânarul Europei”,”România are cea mai mare creştere economică din Europa”, se folosesc de vechile sloganuri de genul “Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie, Republica Socialistă România”învaţate de electoratul PSD în perioada comunistă şi adânc “imprimate” în minte, existenţa unei nevoi de a gândi în termini de prieten/duşman, alb/negru, învaţată în comunism când comunismul era bun şi capitalismul rău.
In 2009, PNL-ul folosea ideea de “România bunului simţ”, in 2014 campania lui Klaus Iohannis foloseşte “România lucrului bine făcut”.
In 2004, Traian Băsescu folosea “Să trăiţi bine!”, în 2009 “Băsescu pentru România”, în 2014 campania Elenei Udrea foloseşte “Bună pentru România”.
In 2001, PSD-ul folosea “Aproape de oameni. Impreună cu ei”, în 2004 “Mergem înainte împreună”/”Adrian Năstase Preşedinte”, în 2009 “Invingem împreună”/”Mircea Geoana Preşedinte”, în 2014 campania lui Victor Ponta se bazează pe “Preşedintele care uneşte”/”Victor Ponta Preşedinte”.
Monica Macovei pare să vorbească şi să lucreze cu cei ieşiţi la protestele Roşia Montană, arhetipul rebelului, al persoanelor pentru care dreptatea (justiţia) este un lucru important şi care în general au o nevoie mare de a-şi simţi vocea auzită în tot felul de moduri creative şi cu arhetipul susţinătorului de cauze.
Campania Monicai Macovei arată impresionant pentru un independent. Totul pare să se potrivească, fiecare bucăţică a puzzle-ului cade exact unde trebuie…
Aş spune mai degrabă că Monica Macovei a candidat sub propriul nume pe buletinul de vot, numele ei nefiind asociat cu nicio grupare sau partid politic. Se poate observa totuşi, cu ochiul liber, că bugetul afişat pe site-ul său de campanie nu are nicio legatură cu realitatea din teren. Nici măcar Elena Udrea, cu un partid în spate, nu pare să fi avut o campanie atât de costisitoare şi o echipă atât de bine organizată.
Pentru mine este evident faptul ca au existat structuri bine organizate. Un grup de oameni fie ei şi foarte motivat, este doar un grup de oameni, nu o echipă performantă. Pentru clădirea unei echipe care să performeze, să se coordoneze bine, există o serie de etape care trebuie parcurse aşa cum ştie orice manager.
S-a lucrat probabil pe hârtie cu un numar mare de voluntari, aşa cum se şi declară, însă îmi vine greu să cred că aceştia nu au fost “încălziţi” din mai multe puncte de vedere în prealabil. Ipoteza că şi-a creat campania de pe o zi pe alta, cu oameni strânşi peste noapte într-o echipă, cu bugetul afişat pe site este neplauzibilă.
Campania prezinta soluţii de comunicare vizuală şi online avansate faţă de ceilalţi candidaţi, ultima dată cand s-au întâlnit astfel de solutii venite de la un grup declarat de voluntari a fost la protestele Roşia Montană de anul trecut.
Revenind la ceilalţi, ce spui despre campani lui Teodor Meleşcanu?
In acesta campanie el nu pare a fi prezent propriu-zis până în acest moment ca un candidat. Părerea mea este ca el va fi folosit la nevoie pe post de pion, pentru a “arunca” informaţii despre un anumit candidat, având aura de “serviciu secret”. Orice ar dezvălui acesta despre unul dintre candidaţi cu câteva zile înainte de alegeri ar putea fi crezut.
De ce sunt românii uşor de manipulat, la 25 de ani de la “prima revoluţie televizată”?
Pentru că interviuri cu astfel de teme nu prea există, dar nici experţi prea mulţi sau care să-şi asume sau să aibă resursele să educe publicul. Există în schimb o sete din ce în ce mai mare pentru ele. Trăim în era informaţiei (Radio, Televiziune, Internet, Reţele de socializare, etc) însă nu ne-a predat nimeni nouă în România “abecedarul” acestui domeniu. Ştim să ne asigurăm atunci când trecem strada, ştim suficientă matematică ca să judecam dacă am primit restul corect la magazinul de la colţ, dar nu ştim să interpretăm ceea ce primim prin aceste canale media.
Suntem “media illiterate” (“analfabeti media”). Un popor care nu a fost învăţat să analizeze informatia, ci doar să memoreze, prin repetiţie, este un popor uşor manipulabil.
Unii încearcă să ne spună că România este condusă de către cei 30-şi-ceva la sută care merg la vot. Eu văd o altă dimensiune… România este condusă pentru cei 30-şi-ceva la sută. Între “de către” şi “pentru” văd o diferenţă mare. Deciziile sunt luate pentru ei, nu de către ei. Pentru un astfel de public iei astfel de decizii. Dacă politicienii se înjură nu este neapărat pentru că acela este nivelul lor, ci pentru că acesta este nivelul nostru. Realizăm de aici că politicienii la o adică nici nu au ce să facă, ei lucrând pentru public. Intr-un fel e şi normal, daca ţara vrea manele, îi dai manele, căci altfel o arunci într-o criză de securitate naţională, oricând să apară un duşman care să-i ofere manele preluând controlul.
Crezi că, privind această campanie şi candidaţii existenţi, creşte regretul românilor pentru Nicolae Ceauşescu?
În general, dacă nu esti atent, în cifre poţi să vezi orice îţi doreşti. Unii spun că românii îl vor pe Ceauşescu înapoi citind această dorinţă din sondajele care arată că există un regret faţă de perioada comunistă şi mai précis, faţă de Ceauşescu.
Eu, folosind alte lentile, interpretez mai degrabă că o parte din români apreciază ceea ce reprezenta psihologic pentru ei acest Ceauşescu. Tânjesc mai degrabă, cred eu, pentru siguranţa zilei de mâine, egalitatea financiară mai mare între oameni, un parcurs cert al vieţii profesionale, etc. Oamenii au fost “dresaţi” să aibă o atât de mare nevoie de aceste lucruri pentru că le-au fost oferite atâta vreme, încât acum simt un gol.
Acel gol ar fi putut sa fie umplut inclusiv prin marketingul şi comunicarea politică din ultimii 25 de ani care ar fi putut să uşureze trecerea de la un regim la altul având un rol educaţional, de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă, pe limba lor, cum să facă trecerea de la un sistem la altul şi cum să-şi umple golul.
În final, eterna întrebare: să votăm sau să nu votăm?
Pe de o parte exista votul către un candidat anume, pe de alta parte există şi dimensiunea mersului la vot ca semn de încredere dat procesului de selecţie a preşedintelui unei ţări prin campanie electorală, urne de votare, buletine de vot, numărătoare de vot, etc.
Cu toţii ştim acele situaţii în care unii îşi pun haina de procuror sau judecător şi ne atrag atenţia că “trebuie să votăm pentru că apoi nu avem dreptul să comentăm modul în care este guvernata ţara” sau “că au murit oameni la revoluţie şi trebuie să votăm ca ei să nu fi murit degeaba”.
Să o luăm mai simplu, dacă vrei să-ţi cumperi “mere” şi mergi într-un magazin în care găseşti doar “portocale” şi “struguri”, ce faci? Cumperi altceva decât ce-ţi doresti? Nu, nu cumperi nimic.
Mai cred că oamenii care au murit la revolutie au murit pentru “mai bine”, pentru măcar “un bine mic”, oricat de mic ar fi el, nu-mi pot imagina că atâţia oameni şi-au riscat viaţa pe străzi în proteste pentru că erau complet mulţumiti. Aşa că, le onorăm noi moartea votând “răul cel mai mic”? Votând “răul cel mai mic”, persista totuşi“răul”.
Ajungand la sistemul de votare în sine, nu cred că spunem că-i bine să ne alegem medicamentele în funcţiee de reclamele de la TV care rulează timp de o lună de zile într-un mediu controlat şi plătit de către firma producatoare, dar ne alegem preşedintele în acelaşi mod, în urma unei simple campanii publicitare făcute cu afişare plătită şi controlată de către candidat.
Fiecare ştie singur ce are de făcut. Eu unul voi acţiona în felul in care voi simţi că sunt cel mai sincer cu mine însumi.
Autor: Mihai Somanescu
Sursa: Active News
Adauga comentariu