Eliade, Cioran şi Gyr în pericol de a fi interzişi de un turnător al Securităţii, un şantajabil şi un şpagar de milioane de euro

După ce am dezvăluit că fostul colaborator al Securității ca poliție politică sub numele de turnător Bratosin, PSDistul Ciprian Nica a susținut cu argumente mincinoase și a trecut prin Comisia juridică a Camerei Deputaților un amendament la legea pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii prin care “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea “Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară, un grup de juriști-patrioți români ne-a trimis o analiză a consecințelor devastatoare ale acestei legi: Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr.

„Cine şi-ar putea închipui că în România anului 2015, stat membru al Uniunii Europene, drepturi fundamentale ale omului ar putea fi încălcate de instituţii ale statului, fără ca cetăţenii vizaţi să se poată opune în vreun fel?

Şi totuşi, acest lucru este teoretic posibil, şi din păcate pe cale să se întâmple şi aievea.

Întâi teoria. Să presupunem că o anumită opinie, sau concepţie de viaţă a unei categorii de oameni, nu este pe placul unora dintre aleşii poporului. Sau mai precis a unor cercuri care au capacitatea şi mijloacele de a face un lobby eficient şi total pe lângă unii din aceşti aleşi.

Concepţia respectivă poate genera şi forme de manifestare politică, fără ca acest lucru să fie numaidecât obligatoriu. Ceea ce importă este faptul că unii parlamentari sunt încredinţaţi că reprezentanţii ei constituie un pericol atât de grav pentru societate, încât drepturi fundamentale consfinţite de Constituţie, cum ar fi cele la asociere, libertatea de opinie şi de exprimare, trebuie trecute pe un plan secund. În opinia iniţiatorilor devine astfel absolut necesară o lege punitivă împotriva acestor oameni, care să-i nominalizeze explicit. Aceasta pentru că până acum ei nu au putut fi încadraţi în niciuna din infracţiunile catalogate de actualul Cod Penal.

Nu importă nici dacă acel presupus pericol e real sau nu. Ceea ce contează este combinaţia dintre hotărârea şi consecvenţa unora care urmăresc trecerea cu orice preţ a proiectului de lege prin toate fazele de rigoare ale procesului legislativ, şi indiferenţa, ignoranţa sau reţinerea celorlalţi, încât proiectul trece prin Parlament fără o opoziţie semnificativă din partea cuiva.

Urmează, bineînţeles, promulgarea de către Preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial, moment în care legea profund restrictivă de care vorbim intră în vigoare.

În ţări cu adevărat democratice cetăţeanul obişnuit are în acest moment posibilitatea de a se adresa Curţii Constituţionale pentru a contesta legea cu pricina, cu argumentul că această lege este de natură să încalce drepturi fundamentale ale omului. Ei bine, în România acest lucru nu este posibil! Legea poate fi contestată prin invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate doar de persoane implicate într-un proces, inculpate în temeiul acelei legi. Adică doar dacă se intră în următorul ciclu de domeniul absurdului:  cetăţeanul afectat este obligat mai întâi să comită o infracţiune, pentru a intra astfel deliberat sub incidenţa legii şi a putea ajunge în faţa tribunalului. Desigur, dacă ar exista o organizaţie care ar fi dizolvată în urma acelei legi, s-ar ajunge din start în această situaţie. Dar dacă în prezent NU există o asemenea organizaţie (cele care eventual au existat în trecut încetându-şi activitatea din motive de altă natură)? Pe lângă remarca ce vizează atunci oportunitatea acestei legi (dacă nu există niciun pericol iminent din partea vreunei grupări constituite oficial, se justifică atunci augumentarea legislaţiei cu noi prevederi restrictive?) se poate pune întrebarea dacă cetăţeanul are totuşi vreo şansă să-şi apere în cadrul actualului sistem democratic drepturile fundamentale în faţa unor posibile abuzuri ale instituţiilor statului?

Are … şi nu prea! Dacă instituţii ale statului cum ar fi Preşedinţia, Guvernul, un anumit număr de parlametari sau Avocatul Poporului ar sesiza Curtea Constituţională asupra posibilei neconstituţionalităţi a proiectului de lege, ar mai exista o şansă teoretică de a stopa această lege aberantă. Cetăţeanul nu poate sesiza de la sine Avocatul Poporului căci, conform statutului acestei instituţii, actele emise printre altele de Camera Deputaţilor sau de Senat nu pot face obiectul unei petiţii.

E de presupus că numitele instituţii ale statului nu vor face o asemenea  sesizare, pentru că le lipseşte informaţia necesară şi baza argumentativă pentru a contesta apriori acest proiect de lege la Curtea Constituţională.

O singură şansă ar părea să existe, una infimă. Dar e singura modalitate prin care Avocatul Poporului s-ar putea autosesiza. Anume mediatizarea cazului descris în presa care are un anumit impact la nivelul opiniei publice româneşti. Mediile de informare respective şi Avocatul Poporului nu trebuie să-şi însuşească argumentaţia celor care se consideră îndreptăţiţi să susţină că proiectul de lege le încalcă drepturile cele mai elementare. Ci doar să susţină principiile statului de drept şi să facă tot posibilul pentru împiedicarea unui posibil abuz împotriva unor cetăţeni care până acum s-au manifestat cu deplină loialitate, fără să poată fi inculpaţi de vreo altă lege, decât de cea care se preconizează a fi una “cu dedicaţie”, croită expres pe seama lor.

Rămâne deci doar acest fir subţire, de care atârnă însăşi temelia democraţiei şi a statului de drept în România. Va fi în stare instituţia Avocatului Poporului să înţeleagă adevărata miză a evenimentelor? O întrebare cu un răspuns deschis…

Cazul descris mai sus nu e unul ipotetic. E unul cât se poate de real. Categoria de cetăţeni care se doreşte a fi incriminată e a celor care împărtăşesc concepţia legionară. Sunt oameni care apreciază autori de frunte ai culturii româneşti precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Nae Ionescu, Ion Barbu, Radu Gyr şi care îi cinstesc pe cei supranumiţi “sfinţi ai închisorilor” precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Justin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc. Sunt incriminaţi în bloc oameni care nu au încălcat până acum nicio lege, care doar cred în valori spirituale şi morale, precum şi în frumuseţea sufletească ce caracterizează specificul neamului lor.

Iar argumentele pe care ei le aduc împotriva acestui proiect de lege aberant, care îi incriminează în bloc, fără discernământ, sunt cât se poate de pertinente şi de solide.

„Observaţii critice asupra proiectului de lege PL-x 193/2014

Asupra proiectului de lege PL-x 193/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se pot face următoarele observaţii critice.

Punctul esenţial al completării îl reprezintă interzicerea „organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar“ precum şi incriminarea „promovării concepţiilor legionare“, termen adăugat în mod deliberat alături de „fascist, rasist şi xenofob“, în mod evident datorită lipsei sale de suprapunere cu aceste concepţii deja incriminate de legislaţia actuală.

Acest proiect de lege, care are în vedere o culpabilizare colectivă la scară istorică, denotă un caracter abuziv şi arbitrar, datorită următoarelor considerente:

1. Nu există nicio bază creată de o comisie imparţială de istorici, care să fi studiat în mod obiectiv fenomenul legionar pentru a ajunge la concluzia caracterului funciar criminal al acestuia.

2. Proiectul legislativ nu este fundamentat nici pe o bază juridică de genul celei create de procesele de la Nürnberg care au condamnat regimul nazist şi structurile sale, şi care de fapt au scos legionarismul de pe lista inculpaţilor.

3. Mai mult, procesele intentate în România în ultimii ani împotriva unor organizaţii legionare sub acuzaţia de « fascism » s-au soldat cu achitarea învinuiţilor, tribunalele din România neputând găsi o încadrare cu caracter penal a legionarismului.

4. Retragerea cetăţeniei de onoare a lui Valeriu Gafencu, acordată iniţial de Consiliul Local Târgu-Ocna, pe motive de pretinsă apartenenţă a celui supranumit « Sfântul închisorilor » la o « organizaţie fascistă », a fost între timp contestată în justiţie şi a fost anulată, sentinţa fiind definitivă. Titlul de cetăţean de onoare post-mortem acordat lui Valeriu Gafencu a fost astfel restabilit.

Tocmai această imposibilitate de a încadra concepţia legionară în legile cu caracter penal existente, şi care se află la toate standardele internaţionale, i-a determinat pe autorii proiectului de lege şi pe consilierii acestora să propună, în mod evident abuziv, incriminarea legionarismului ca atare, asimilându-l prin expunerea de motive iarăşi cu « fascismul », cu toate că justiţia din România a respins până acum de fiecare dată această etichetare, iar DEX în versiunea sa actualizată o evită la rândul său. Astfel, un amendament al Comisiei Juridice a propus formularea: “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea “Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară” bazată pe DEX ediţia 1998, ignorând faptul că în ediţia revizuită 2009 termenul de “legionar” este definit astfel: “membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist”, eliminându-se prin urmare atributul de “fascist”.

Astfel, însăşi expunerea de motive a iniţiatorilor conţine o serie de contradicţii. Pe de-o parte se susţine :
În România fascismul a luat denumirea de Mişcarea legionară sau titulaturi sub care aceasta a funcţionat până în ianuarie 1941(Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Ţară).

Dacă această etichetare de “fascism” ar fi corectă pe plan obiectiv (căci termenul e folosit adesea drept insultă sau etichetare ideologică, numai că aceste opinii subiective ale unora nu au relevanţă juridică), nu ar mai fi fost nevoie de completarea legii care să includă “legionarismul” ca atare în categoria infracţiunilor. Însuşi faptul existenţei acestui proiect de lege denotă lipsa de suprapunere a celor doi termeni, aşa cum constată dealtfel şi iniţiatorii săi:
După decembrie 1989, mişcări, asociaţii sau partide politice şi-au revendicat ideologia legionară şi desfăşoară în spaţiul public acţiuni de promovare a ideilor legionare. Practica juridică a demonstrat că neincluderea termenului “legionar” într-o reglementare care se referă la riscurile ce le poate produce extrema dreaptă identificată numai ca fascism, facilitează promovarea imaginii Mişcării legionare ca mişcare naţionalistă diferită de fascism. Astfel, Mişcarea legionară nu ar intra sub incidenţa unor reglementări limitative pentru extremismul de dreapta.
Prin urmare, după ce am putut constata că înşişi iniţiatorii legii au dificultăţi în a asimila în mod obiectiv legionarismul cu fascismul, constatăm de asemenea că astfel de dificultăţi apar şi în cazul asimilării legionarismului cu rasismul, incitarea la ură naţională, xenofobia. Aceasta pentru că toate aceste delicte sunt deja prevăzute în legislaţia existentă, numai că persoane sau grupări de orientare legionară nu au fost condamnate până acum pentru asemenea infracţiuni.

În viziunea autorilor proiectului de lege, concepţia legionară ar urma să fie condamnată astfel printr-o formulare cu dedicaţie expresă, doar pentru că este asimilată “extremismului de dreapta”, cu toate că până acum nu s-a făcut pasibilă de încălcarea normelor legale în vigoare.

Cu alte cuvinte, în mod paradoxal legionarismul se află în situaţia de a fi condamnat în mod explicit, tocmai pentru că până acum NU a încălcat nicio lege românească, înţelegând să se încadreze în toate normele statului de drept!
În continuare ne vom referi la anumite articole din proiectul legislativ în discuţie.

Art.1 – Pentru prevenirea şi combatarea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Art.2 a) Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea, temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist.
În mod indubitabil, cheia problemei o constituie aşa-numita “concepţie legionară”. Promovarea acesteia, fie de către persoane fizice, fie de organizaţii, ar intra prin urmare sub incidenţa legii penale. Dat fiind ca “organizaţia” este definită drept un grup constituit cu scopul de a promova “concepţia legionară”, devine limpede că acest termen trebuie definit şi circumscris cu exactitate.

O întrebare esenţială la care trebuie dat un răspuns este dacă această concepţie legionară, odată definită cu precizie, are într-adevăr un caracter malign şi reprobabil, menit să justifice criminalizarea ei explicită, de vreme ce în legislaţia existentă nu s-au putut găsi alte temeiuri pentru a-i condamna pe cei care o împărtăşesc.

Legionarii nu au fost condamnaţi nici în ţările occidentale după anul 1945, nici în România anilor 1990-2015 pentru delicte care ţin de “crime contra păcii şi umanităţii, fascism, rasism, xenofobie, antisemitism”, etc.

În aceste condiţii, prezenta iniţiativă legislativă ridică un mare semn de întrebare: pe ce temei mai este atunci incriminat legionarismul, din moment ce s-a demonstrat că nu a încălcat nicio normă democratică şi nicio lege în niciunul din statele (incluzând România) unde legionarii au activat până acum în deplină legalitate?

Art. 5 – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii, precum şi fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art.2 lit. a) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Incriminarea “promovării concepţiilor legionare” are un caracter vag, imprecis şi pasibil de abuzuri nesfârşite. Însuşi acest statut de incertitudine, datorită lipsei unor repere şi limite clare în aplicare, are menirea de a induce nesiguranţă, de a promova intimidarea, restricţionând astfel în mod inadmisibil drepul fundamental la libertatea de expresie şi de conştiinţă garantată de Constituţia ţării.

Se pot astfel ridica o serie de obiecţii absolut legitime.

În aplicarea legii, o concepţie ar urma să fie asimilată celei legionare numai dacă ea dă dovadă de o autoasumare explicită şi deplină a acestei identităţi? Adică doar dacă foloseşte explicit şi simbolurile, uniformele, formulele de salut, etc., prezente la Legiunea interbelică? Sau orice concepţie naţional-creştină, care are în mod evident puncte de intersecţie cu cea legionară, dar nu conţine toate elementele acesteia, ar putea fi astfel inclusă în mod automat în categoria infracţiunilor?

În urma adoptării acestei legi se va institui cenzura? Vor fi cenzurate toate cărţile unor autori care au avut de-a face cu fenomenul legionar? Vor fi interzise scrierile memorialisticii concentraţionare şi ale rezistenţei anticomuniste, care de fapt reprezintă o contribuţie esenţială la istoria şi identitatea românească, sub pretextul că reprezintă “promovarea concepţiilor legionare”? Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr, sub acelaşi pretext? Cum se va proceda în aplicarea concretă a legii? Se va alcătui o “listă neagră” a cărţilor interzise şi una “albă” a celor “licite”? Care din martirii temniţelor comuniste vor avea dreptul la cinstire din partea noastră şi care nu? Se vor alcătui şi aici două categorii de liste?

Ne facem prin urmare datoria de a semnala acest potenţial caracter abuziv al unui proiect de lege de natură să afecteze drepturi fundamentale ale cetăţenilor României. Aspectele anticonstituţionale ale sale încalcă fără niciun temei juridic, istoric şi legal, drepturile la libertatea conştiinţei, la asociere precum şi libertatea de exprimare.
Un alt aspect problematic şi contradictoriu îl constituie statutul foştilor deţinuţi politici legionari. Pe de-o parte statul român le recunoaşte suferinţa şi jertfa, acordându-le compensaţii materiale ca victime ale unui regim represiv. Dar, pe de altă parte, dacă s-ar vota o asemenea lege care ar culpabiliza legionarii în bloc, doar pe seama acestui statut, fără să se ţină seama dacă e vorba sau nu de o culpă individuală, s-ar ajunge iarăşi la o situaţie paradoxală: cei care pe de-o parte sunt omagiaţi şi recompensaţi, sunt pe de altă parte condamnaţi moralmente din nou, legitimându-se astfel sentinţele abuzive ale justiţiei sistemului comunist.”

Autor: Dorina Lascar