E oarecum amuzant să te gândeşti că singuri care se zbat pentru ideea de Familie sunt creştinii şi….homosexualii.
Primii se zbat să apere familia, aşa cum a fost ea asumată de Biserică din civilizaţia romană (căci familia biblică nu avea nimic în comun cu familia creştină de o definim astăzi). Ultimii se zbat ca să beneficieze şi ei de legitimitatea morală şi onorabilitatea ideii de familie.
În rest, familia este nu în criză ci muribundă. Cauzele?
Lumea nu mai are timp de familie. Atâta timp cât nu există condiţiile economice care să permită soţiei (sau, de ce nu? bărbatului) să fie „casnică”. este greu să întreţii atmosfera de familie.
Copiii nu mai sunt văzuţi nici măcar de „familişti” ca parte sine qua non a familiei. Contracepţia este folosită în familie ca şi în afara ei. De altfel nu există timp de copii. Părinţii trebuie să lucreze amândoi, sunt dependenţi de cariera profesională amândoi, sunt supuşi amândoi presiunii pieţei.
Atunci când apar copii ei nu mai sunt de multişor crescuţi de familie ci de …stat. Creşă, cămin, grădiniţă, şcoală- instituţiile care practic înlocuiesc climatul familial, fac ca familiile să fie de fapt realităţi de weekend.
Credinţa că familia se întemeiază pe iubire- un moft romantic care a ameţit minţile multora.
În fapt, până foarte de curând- timpul străbunicilor noştri- familiile se înţelegeau aşa cum s-au înţeles tot timpul istoriei: ca instituţii sociale, obligaţii civice şi civilizaţionale, forme de onorabilitate.
Nu te căsătoreai din dragoste. Te căsătoreai pentru a îţi asuma o responsabilitate civică, pentru a face copii, a îi educa, a prezerva un statut social, un nume, o avere.
Legat de aceasta: înainte căsătoriile se făceau când fetele intrau în adolescenţă. Nici băieţii nu se căsătoreau la vârste adulte.
Acest lucru excludea din oficiu ideea de….adolescenţă, ca perioadă a aventurilor amoroase, a testărilor, a dragostei împărtăşite sau neîmpărtăşite, a sexului pre-marital.
Acum căsătoriile au loc, cel mai devreme, când cei doi au peste 20 de ani şi deja mulţi ani de viaţă hormonală în spate.
Revoluţia sexuală- oamenii fac sex în afara mariajului chiar şi atunci când nu o recunosc. Acest lucru deturnează din oficiu inclusiv criteriile de mariaj- vei alege partenerul care împlineşte criteriile care te pot determina să spui liniştit homonilor tăi: „ea-el este. Nu o să mă mai uit după altul-alta”
Prosperitatea. Trăim, noi, occidentalii, în societăţi prospere chiar şi atunci când sunt în criză economică. Suntem autonomi financiar şi nu avem nevoie de cineva care să vâneze bizoni şi de altcineva să îi gătească. De aceea căsniciile se reduc mai ales la hormoni şi diverse angoase- cum ar fi frica de singurătate.
De aceea nu doar că nu cred că pot vedea un viitor pentru familie, altfel decât în tot mai micile comunităţi creştine tradiţionale. Şi foarte probabil nici acolo….
Atunci de ce sunt pentru ca Biserica Catolică să nu schimbe nimic cu privire la doctrina familiei? Pentru că în aceste vremuri, Biserica trebuie să refuze orice spirit „inovator”, care odată intrat- sub cele mai nobile pastoral pretexte- va demola tot ce mişcă în jurul său.
E, desigur, loc de speculaţii şi polemici teologice, de reflecţii mai mult sau mai puţin asumate- dar Biserica ca instituţie nu trebuie să cedeze tentaţiei de a se „moderniza”- pentru că dacă o va face,va muri urât. Aşa, măcar moare frumos, pe picioarele ei, chiar dacă ele par (şi chiar sunt, pentru ochi şi minţi lumeşti) picioare donquijoteşti.
Da. Familia nu are niciun viitor. Şi tocmai de asta abia acum trebuie să scoatem sabia în apărarea ei. Aşa cum Creştinismul nu mai are niciun viitor în lumea aceasta: şi de aceea trebuie să ne luăm scuturile şi să ieşim în apărarea sa.
Căci doar aşa ne vom mântui: când lupta nu are şanse. Dacă ar avea şanse, am primi laurii pe pământ.
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca
Adauga comentariu