Atenţie la portavion! Aurul de la Roşia Montană ar putea fi doar circul!

În Munţii Khwaja Rawash, situaţi la nord de Kabul, dar şi în Koh Mir Daoud, lânga Herat si Kharkiz, în provincia Khandahar, există cele mai mari zăcăminte de uraniu din lume, la fel cum, în materie de wolfram, România deţine supremaţia mondială.

Wolframul, un metal mai scump decât aurul şi mult mai preţios, greu de găsit, este vital în industria militară şi spaţială, aşa cum uraniul e vital în industria nucleară. AMERICA nu are zăcăminte de uraniu, iar RUSIA nu deţine zăcăminte de wolfram. Fără aceste două elemente, nu poate exista supremaţie militară.

Aşa cum, în Munţii Khwaja Rawash, din Afganistan, există cele mai mari rezerve de uraniu din lume, wolframul se găseşte în cantităţi INEPUIZABILE şi în starea cea mai pură (nemaifiind necesare procedee industriale costisitoare de decantare a lui) doar în ROMÂNIA. La ROŞIA MONTANĂ!

Zăcăminte de wolfram, neexplorate niciodată, se găsesc însă, în cantităţi uriaşe, şi în munţii Retezat: zona Gugu-Sureanu, axa care le uneşte trecând prin Vârful Peleaga, ca punct de reper; până în de 1989, toată această zonă era păzită cu străşnicie de către DEPARTAMENTUL ZERO al Securităţii. Este exact zona în care s-a prăbuşit, la sfârşitul lunii iulie 2010 (posibil neîntâmplător!), elicopterul militar israelian cu şapte oameni la bord (printre care şi un ofiţer român).

Cel care a detectat extrasenzorial, aceste zăcăminte este cercetătorul român Vasile Rudan, coordonatorul Departamentului Zero, fondat după 1968. În 2010, în cadrul unor cursuri speciale, destinate profesioniştilor din serviciile secrete militare ale României, Vasile Rudan a dezvăluit existenţa acestor zone. Partea a doua a acestor cursuri n-a mai avut loc, pentru că Vasile Rudan a suferit un atac cerebral, care i-a paralizat centrul vorbirii.

În aceeaşi zi în care profesorul Rudan era găsit aproape mort în apartamentul său din Bucureşti (cu câteva zile înainte, el dezvaluise unor apropiaţi din SRI şi DGIA că fusese de două ori ameninţat cu moartea, de un rus pe nume FONAREFF, fost ofiţer KGB), generalul David H. Petraeus, comandantul forţelor americane din Afganistan, avea aproape aceeaşi soartă. Generalului american i se întîmpla asta deoarece, într-o conferinţă de presă, scăpase un alt adevăr: motivul prezenţei NATO în AFGANISTAN nu erau teroriştii, ci uriaşele zăcăminte de URANIU pur!

Aşadar, agitaţia şi graba de a pune mâna pe minele de aur de la Roşia Montană are, de fapt, o miză mult mai “consistentă”: rezervele uriaşe de WOLFRAM. Şi nu doar pe acestea. Mai există aici argint, titaniu, seleniu, indiu, galiu, vanadiu, molibden, germaniu, arseniu, nichel, cobalt. În toate discuţiile publice nu se vorbeşte decât despre cele 300 de tone de aur şi cele 1.600 de tone de argint, deşi se ştie că valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană este de patru ori mai mare decât cea a aurului și argintului. În contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul.

Un fost şef CIA spunea că, dacă ştii cum şi cu ce să manipulezi atenţia cetăţeanului şi pui în stânga lui un spectacol de circ, n-o să observe portavionul din dreapta. În cazul de faţă, circul din stânga ar putea fi dezbaterea încrâncenată pe tema cianurilor, iar portavionul din dreapta uriaşele rezerve de metale rare. În concluzie, este foarte posibil ca scandalul cu cianurile de la Roşia Montană să fie doar distragerea atenţiei de la wolfram, titaniu etc… Iar pe cale de consecinţă e posibil ca Roşia Montană Gold Corporation să se dea “bătută” în privinţa folosirii cianurii în exploatarea auriferă, în schimbul unei compensaţii aparent minore, care va camufla marea lovitură. Adică îşi va adjudeca metalele rare, în schimbul renunţării la cianuri, chiar dacă va trebui să scoată aurul cu târnăcopul (cam exagerat spus, dar asta e ideea). Ar putea fi cea mai mare “victorie” a ecologismului în România, spre satisfacţia opiniei publice, dar şi cea mai mare cacealma economică, în care păgubaşul va fi fericit de propria devalizare.

Autor: Miron Manega

Sursa: Misu Croitor