Archive for Septembrie 5, 2010
Esecul luptei sindicale
Dupa un an zbuciumat de criza, cu disponibilizari si reduceri masive de salarii, sindicatele pot sa contabilizeze cel mai rasunator esec de pana acum: n-au reusit sa impiedice aceste evolutii, n-au schimbat guverne, n-au impulsionat guvernantii sa realizeze crestere economica, sa creeze locuri de munca, adica nimic. Au incasat cotizatiile degeaba.
In plus, cu exceptia mitingului de amploare organizat in fata guvernului, derulat insa in conditii civilizate, fara acte de violenta, n-au reusit sa adune la diferite actiuni mai mult de cateva sute de persoane, in cel mai bun caz cateva mii, in perioade scurte.
Sindicatele din invatamant, cele mai belicoase, cu lideri agresivi si prezenti aproape permanent pe ecranele mogulilor, s-au facut efectiv de ras. Au chemat la inghetarea anului scolar, la inghetarea examenelor de absolvire, la nepunerea notelor si neincheierea mediilor in cataloage, la toate “nenorocirile” posibile, dar n-au fost ascultate de membrii de sindicat. Nimic din ce-au cerut nu s-a intamplat.
Drept pentru care, in perioada verii au disparut de pe ecrane. Liderii si-au incasat indemnizatiile de concediu si s-au indreptat spre statiunile exotice din tarile calde. Spre deosebire de membri simpli de sindicat care s-au indreptat spre rudele din satele si comunele patriei pentru a face rost de niscaiva provizii pentru toamna si iarna ce stau sa vina.
Care sa fie explicatia?
Printre injuraturi si blesteme sindicalistii simpli au inteles esenta problemei: de unde nu e, nici Dumnezeu nu da. Daramite sindicatele.
Or fi inteles capcana statului social: papam tot ce avem prin pensii si salarii bugetare, fara sa construim o economie bazata pe o productie de bunuri si servicii vandabile, intrand in cel mai urat cerc vicios cu putinta. Fara investitii in infrastructura, in educatie, sanatate, nu putem construi o astfel de productie, ca nu vin investitori, mai ales straini, care au bani, tehnologie, management performant, piete de desfacere. Daca nu avem investitori, nu avem contributori la bugetul de stat, deci nu avem pensii si salarii bugetare.
Asa ca ne-am trezit cu dezechilibre structurale majore in mai toate capitolele bugetare, fara sansa de a le rezolva in viitorul previzibil. Ne imprumutam, ne imprumutam, pana s-or trezi creditorii si vor spune stop. Nu mai avem incredere ca sunteti capabili sa returnati banii.
Ce vina au sindicatele?
Daca aveau minte trebuiau sa tipe, dar invers: nu ne mariti pensiile si salariile ca intram in colaps. Ceea ce s-a si intamplat.
Sindicatele au luat in colimator statul, in sistemul bugetar, in locul patronilor hrapareti, ca in privat nu prea exista sindicate. Dubla eroare. Statul oricum era inclinat sa cumpere voturi prin mariri de pensii si salarii nejustificate economic, nu avea nevoie de imboldul si tipetele sindicatelor. Pe urma statul nu e producator de plus valoare, de bani, e dependent de sectorul privat, ca nu mai suntem in comunism.
In aceste conditii, activitatea sindicatelor a impins statul la prapastia in care ne aflam acum, in capcana statului social.
Ideea ca nu e treaba noastra de unde ia statul bani, ca nu ne intereseaza mersul economiei, ca nu e rolul nostru gestionarea banului public, este cat se poate de falsa, iar reactia membrilor de sindicat care si-au abandonat liderii este relevanta. Au inteles mai bine decat “specialistii” din conducerea sindicatelor cum devine treaba.
E adevarat ca guvernantii au prima vina in faptul ca in loc sa se asigure de mentinerea echilibrelor macroeconomice, de investitii in infrastructura, educatie, sanatate, de creerea unor conditii atractive pentru investitiile straine au cumparat voturi cu pretul distrugerii viitorului economic al tarii.
Mai grav, au si deturnat spre clientele politice bruma de bani alocata investitiilor. Spre ghinionul lor si nenorocirea noastra, nici alegerile nu le-au castigat, iar pe noi ne-au lasat cu pantalonii jos in fata crizei. Lasa ca si noi am fost de acord cu asta, in mod sinucigas, as zice.
Sindicatele nu s-au obosit sa demaste aceasta politica perdanta. Dimpotriva, au tacut malc. Doar au cerut, tot timpul, dati-ne, dati-ne majorari, salariul minim, ajutoare, bilete de tren, prime de vacanta, prime de zambet, de caldura, de frig, tichete de mancare, tichete cadou, haine pentru conditii grele, etc., etc.
Cat despre asa zisele masuri de relansare economica, pe care guvernantii nu sunt in stare sa le ia, aceasta este o alta gogoasa, o ultima diversiune, pe langa toate celelalte. Nu guvernantii produc bunuri si servicii vandabile, de tipul Loganului, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 7,5 miliarde de euro, in an de criza. Daca aveam acum mii de produse de calibrul Loganului, nu aveam treaba cu criza. Aceasta productie se creeaza in ani si ani de investitii in infrastructura, in pregatirea profesionala a tinerilor si cetatenilor, in cadrul legislativ, in increderea investitorilor in mediul de afaceri romanesc. Nu poti sa bati din palme, sa faci din economie bici, care sa mai si pocneasca.
Nu in ultimul rand, relansarea economica se face si intr-un mediu sindical care s-o stimuleze, nu s-o blocheze. Este ceea ce au inteles sindicatele americane, dupa o suta de ani de lupta sindicala. Puteam sa invatam din experienta lor.
Acum culegem roadele. Iar la acuzele aduse guvernantilor sa le adaugam pe cele cuvenite liderilor sindicali: voi n-ati inteles ca ne indreptam spre prapastie cu presiunea pusa pe sistemul bugetar ?
Au inteles mai bine membrii simpli de sindicat. Ca putem sa-i alungam pe toti guvernantii si tot nu vor apare bani pentru pensii si salarii din neant.
Acceptarea reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor, fara proteste majore, nici macar de amploarea celor din Grecia, este o dovada a intelepciunii majoritatii salariatilor bugetari: de unde nu e, nici Dumnezeu nu-ti poate da.
Mai corect este sa veghem cum iesim din criza iar in viitor sa-i luam de guler pe guvernanti si sefi de sindicat care isi bat joc de prezentul si viitorul nostru. Ca trecutul nu mai poate fi reinviat. Ce s-a furat e bun furat. De la justitia noastra nu e mare lucru de asteptat.
Stefan Vlaston
sursa: hotnews.ro
Romania: esecul globalizatorilor
Cu ultimele derulari, este evident ca anuntata si cu osardie cantata revenire a economiei iese practic din peisajul acestui an, dovedind clar ca criza din Romania nu este, asa cum s-a incercat sa se acrediteze, vreo manifestare pasagera, venita din afara, ci are cauze interne profunde care ii dau dimensiunea de adancime si care o vor prelungi mult.
Este, in aceste conditii, total neavenita, prin omisiunile voite, insistenta unor economisti, inclusiv de la Banca Nationala, de a rezuma cazual legatura, devenita ombilicala, a Romaniei cu Vestul european doar la conditionarea temporala a crizei din cele doua spatii: aparuta mai tarziu, criza din Romania n-ar avea cum sa se incheie decat dupa cea din Vest!
Doar politiceste poate fi inteleasa o asemenea teza. Economiceste, nu!
Caci ascunde, prin omisiune, esenta problemei. Care, din punct de vedere economic, ar trebui spusa pe sleau.
Esenta legaturii, devenita cu adevarat ombilicala, a Romaniei cu Vestul european este aceea ca Vestul european a imprimat Romaniei, ca si altor catorva tari europene, un model economic care inevitabil - repetam, inevitabil - nu numai ca nu conducea tarile respective spre dezvoltare, dar le impingea, mai devreme sau mai tarziu, spre criza, indiferent daca intre timp se declansa sau nu o criza (oricum de alt tip) in insesi tarile vestice.
Sa fim expliciti. Vestul nu s-a oferit sa fie piata pentru Romania si alte tari estice,indeosebi cele din al doilea val de inglobare economica si financiara a Estului de catre Vest.
Aceasta ar fi presupus crearea unei economii reale in tarile respective, pe baza in principal de investitii directe. S-a adoptat o alta strategie de inglobare, considerata probabil mai eficienta si indeosebi mai rapida, pe baza unei insertii financiare masive in tarile din Est.
Banci vestice au fost trimise in Est, li s-au pus la dispozitie bani nelimitati de catre propriii actionari spre a crea, prin creditare aproape fara noima, consum pentru produsele din Vest.
Nu se stie exact ce s-a crezut ca se va obtine, intrucat Romania era o tara saraca, cu o slaba putere de cumparare, conditii in care transformarea ei intr-o piata de desfacere, si nu intr-un atelier de productie, era inevitabil sortita esecului mai devreme sau mai tarziu.
Transformarea intr-o piata de desfacere a unei tari sarace prin indatorarea ei nu poate duce decat la innamolire completa. Indatorarea poate oferi consum doar un timp. Dupa care totul se blocheaza. Acest deznodamant intarzie numai daca exista ceva de aspirat din tara vizata: resurse naturale sau active.
In Romania s-a blocat totul rapid din motive extrem de precise. Principalele resurse naturale si active fusesera deja instrainate inainte de marea ofensiva bancara vestica in Romania din 2004-2008.
Numai exodul masiv de forta de munca din Romania, declansat de ridicarea obligativitatii vizelor in spatiul Schengen, a mai oferit ceva oxigen, dar si-a epuizat curand resursele prin prabusirea remiterilor catre tara. Astfel, in 2009, a intervenit blocajul inevitabil.
Criza economica si financiara din Occident doar l-a precipitat. Nu intamplator, Occidentul a provocat blocajul intrerupand finantarea creditarii pentru consum in Romania. Bancile straine - vehiculul strategiei - au inceput sa dea din colt in colt.
Au ajuns, in mod penibil, sa faca presiuni pentru ca statul roman sa se imprumute el la FMI-UE pentru a le aduce finantarea de care fusesera private din partea chiar a mamelor lor. S-au repezit pe ceea ce pana atunci desconsiderasera: banul romanesc.
Au platit dobanzi pentru prima data remuneratorii la depozite. Au dat insa curand cu capul de pragul situat atat de jos al adevaratei prosperitati din Romania. Prag pe care ele insele il coborasera aproape de pamant prin indatorarea excesiva si cu mare viteza a romanilor.
Potentialii clienti ai bancilor s-au subtiat vazand cu ochii. Iar programul FMI, cerut romanilor pentru a-si reduce - vai! - tocmai consumul, reclama strangerea curelei si de catre stat, care a salvat de la faliment bancile in plin an de criza.
In caz ca te gandesti bine, ajungi sa te intrebi daca bancile straine insele stiu exact de ce mai stau prin Romania. Vreun alt motiv decat ca, dintr-o pozitie incomoda de captivitate, asteapta sa-si recupereze banii dati cu imprumut nu prea gasesti!
Te intrebi insa ce au realizat globalizatorii din acest esec al modelului economic impus Romaniei. Fara indoiala, niste profituri fabuloase pe termen scurt, dar mereu mai mici si fara perspective pe termen lung. Vorbim din punctul de vedere al globalizatorilor, caci, evident, la interesele globalizatului Romania nu se uita nimeni!
sursa: bloombiz.ro
