gandeste.org
(...)"intre ceea ce stii si ceea ce nu stii este ceea ce presupui(...)"

Statul, socialismul şi războiul

Apariţia şi dezvoltarea statului a coincis cu dezvoltarea unei doctrine politice şi economice care să descrie şi să încerce să legitimeze intervenţia sa în viaţa noastră. Intervenţia statului în economie se bazează pe un procedeu simplu: cu arma la tâmpla noastră statul bagă mâna uşor în buzunare şi extrage de acolo o sumă de bani lăsându-ne mai săraci decât eram înainte. Ne minte apoi că acei bani îi va folosi pentru a ne proteja de alţi ticăloşi care vor să ne pună pistolul la tâmplă pentru a ne lua banii (alţii decât statul dar care nu sunt cu nimic mai virtuoşi decât el procedând într-un mod absolut identic pentru a pune mâna pe averea noastră). În realitate nu poate să facă acest lucru şi nici nu îl interesează prea tare soarta noastră.


Pentru a putea masca şi disimula această hoţie, statul pedalează mult pe ideea de patriotism,interes naţional, naţionalism, glie străbună, ţel comun. Ne face să ni se încreţească obrazul de mândrie naţională atunci când scoate de la naftalină câteva tancuri, rachete, elicoptere şi ne uimeşte cu forţa sa de apărare, cu unităţi de luptă defilând care mai de care mai războinic pe sub drapelul naţional şi cu fanfare strălucitoare recitând cu foc imnuri de luptă mobilizatoare. Întotdeauna statul a găsit, în primul rând,susţinători înfocaţi în naţionalişti. În cei care cred că doar simpla apartenenţă la o rasă sau la o naţiune te face mai deştept şi superior altor rase sau naţiuni.

Statul a ştiut întotdeauna să cultive atent o istorie din care să reiasă clar bunăstarea şi liniştea pe care a adus-o întemeierea sa. O istorie plină de eroi, fapte măreţe, bătălii grandioase din care lipsesc toate ticăloşiile săvârşite la umbra sa.  Statul este o creaţie amorfă apărută în diferite stadii şi care în lumea modernă a atins apogeul rafinării sale (dilema actuală este aceea că dacă mai vrem să dezvoltăm ceva la această creaţie ajungem într-un socialism pur). El este format din ansamblul de reglementări ce legitimează agresiunea sa şi de instituţii care duc la îndeplinire agresiunea sa. Statul există şi funcţionează pentru că are în spate combatanţi zeloşi care câştigă de pe urma oricărei acţiuni sau politici derulate în numele statului. Statul înseamnă putere delegată în mâna unui număr restrâns de favorizaţi ai societăţii, putere care se întoarce întotdeauna în favoarea celor care o deţin (se transformă în profituri personale care îmbracă cele mai variate forme).

Pe lângă forţa sa de persuasiune similară violenţei pure prin care ne convinge zi de zi să cedăm din averea noastră (încercaţi să nu vă plătiţi impozitele către stat şi veţi vedea pe pielea dumneavoastră riposta statului), statul a reuşit să ne “convingă” să pornim la luptă şi să murim pentru a-l salva. Atraşi ca muştele de lumină sau forţaţi de luciul armei şi eficienţa arcanului,mulţi oameni simpli şi fără educaţie au căzut în “plasa” statului şi s-au aruncat în mizeria războaielor convinşi fiind că aşa îşi vor găsi bunăstarea. Pentru a-i convinge pe cetăţenii săi să accepte de bunăvoie riscul de a fi ucis, statul a apelat la cele mai mârşave mecanisme (este cunoscută drama femeilor din China mai ales în cel de-al doilea război mondial provocată de hoardele de soldaţi japonezi), închizând ochii la ticăloşiile fără margini săvârşite în numele său. Războiul şi armata au fost privite întotdeauna ca ceva onorant. A muri pentru un ideal, fie şi unul complet idiot şi lipsit de sens, este văzut ca ceva înălţător şi nu la îndemâna oricui.

În spatele acestor războaie s-au ascuns întotdeauna interese meschine ale unor grupuri de factură socialistă (îmi vine acum în minte războiul stupid dintre sârbi şi croaţi soldat cu multe victime de ambele părţi, care acum se chinuie din răsputeri să se reunească sub acelaşi drapel, cel al Uniunii Europene). Aceste interese meschine au constat fie în dezvoltarea unor industrii de război aducătoare de profituri semnificative(piaţa privată a fost suprimată forţat), fie în putere absolută asupra unor regiuni, populaţii şi resurse. În timp ce instigau masele să pornească la luptă şi să moară iubindu-şi patria, socialiştii din spatele războaielor îi sărăceau prin inflaţie, prin rechiziţii făcute în numele războiului sau prin alte mecanisme violente (să nu uităm ce a făcut Hitler evreilor, ţiganilor şi altor rase considerate de el inferioare).

În lumea modernă în care trăim, legătura între state (naţionalism), socialism şi războaie este una directă. Statele au nevoie ca de aer de conflicte armate pentru a-şi justifica sensul în faţa celor slabi de înger. Socialiştii au nevoie de războaie şi de state pentru a putea să îşi îmbunătăţească radical poziţia în societate şi averea. Războaiele întăresc rolul statului în economie şi îl fac indispensabil. Cu cât acest rol este minimal, cu atât probabilitatea unor conflicte va scădea radical. Armata rămâne apanajul celor slabi, al celor care nu pot sau nu vor să se ia la trântă cu piaţa liberă şi care preferă acel post călduţ şi bine plătit pe care îl oferă cariera militară. Deşi statele au fost create pentru a ne apăra de ticăloşi, ele au adăugat şi mai mulţi ticăloşi în ecuaţie. Ticăloşi care nu au ezitat să investească banii noştri în rafinarea armelor cu care să pornim la luptă unii împotriva altora, zumzăind cu mândrie pe buze imnul naţional şi sperând se ne aflăm de partea celor care vor obţine victoria (chiar dacă aceasta însemna să înfig baioneta într-un seamăn de-al meu).

sursa: cristianpaun.finantare.ro

Filed under: General, Puncte de vedere | cristian paun, Gandeste, nationalism, socialism, violenta|2 Comments