C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

DEBARCAREA LUI COLDEA NU E DE AJUNS!

Share Button

Cerem SRI sa ii asigure pe romani ca s-a pus capat politiei politice create in regimul Basescu. Nu mai departe de februarie 2016, seful SRI Eduard Hellvig recunostea la bilantul DNA: „SRI aloca resurse de cel mai inalt nivel in cooperarea cu DNA. Asta se poate traduce in sute de echipe operative comune”. Prea multi magistrati sunt infricosati.

Codruta_kovesi_florian_coldea

Romania a devenit un „stat mafiot” – cum l-a calificat insusi Traian Basescu – dupa ce, incepand cu 2005, niste diletanti care au alcatuit Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) au subminat puterea legislativa creand o strategie secreta de combatere a coruptiei, incluzand in mod abuziv aceste fapte in categoria infractiunilor ce afecteaza siguranta nationala. In urma acestui demers pe langa lege, serviciile de informatii au inceput sa lucreze in echipe mixte cu procurori si au format un „camp tactic” in justitie, in care au atras si judecatori. Rezultatul: nu doar ca lupta anticoruptie s-a transformat intr-un spectacol al catuselor si intr-o sarabanda a abuzurilor, dar a aparut si un fenomen periculos de coruptie judiciara in care anumiti lucratori ai serviciilor de informatii in parteneriat cu anumiti procurori si judecatori decideau cine sa fie blocat in ascensiunea politica sau guvernamentala, ori cine sa intre sau sa nu intre la inchisoare. Aceasta crima impotriva ideii de justitie si impotriva poporului roman trebuie sa inceteze.

Lumeajustitiei.ro cere Serviciului Roman de Informatii ca acum, in al doisprezecelea ceas, sa le dea romanilor asigurari ca se retrage din campul tactic si ca va lasa procurorii si judecatorii in pace.

Sute de echipe mixte SRI-DNA

Solicitam aceasta, intrucat izgonirea din SRI a generalului Coldea nu este de ajuns, pentru ca insusi directorul actual al SRI Eduard Hellvig (foto), cand ridica osanale parteneriatului cu magistratii, la bilantul DNA pe 2015, recunostea existenta acestui sistem antidemocratic. Prezentam in continuare discursul directorului SRI, rostit in 25 februarie 2016 la Cercul Militar, si il intrebam public daca si-l mai sustine sau nu. De asemenea, il intrebam public pe Eduard Hellvig daca mai sustine afirmatia Urmarim sa nu existe judecatori, procurori care pe drum au uitat ca servesc statul roman si au avut alte preocupari decat a servi statul roman”, afirmatie facuta in 23 mai 2015 cu prilejul lansarii volumului „25 de ani. Monografia SRI, 1990-2015”.

Iata discursul sustinut de directorul SRI Eduard Hellvig, in februarie 2016, la bilantul DNA:

Domnule Presedinte,

Domnule Prim-Ministru,

Doamna Presedinte a Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Doamna Ministru al Justitiei,

Domnule Presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii,

Doamna Procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie,

Doamnelor si domnilor invitati,

Doamna Procuror sef, va multumesc si vreau sa va transmit tuturor salutul si aprecierile colegilor mei din cadrul Servicul Roman de Informatii cu ocazia sedintei de prezentare a bilantului pentru anul 2015 al Directiei Nationale Anticoruptie.

Va marturisesc ca nu am venit aici ca un invitat, ca un observator din afara. SRI este un membru al echipei care lupta impotriva coruptiei si vreau sa va felicit de la bun inceput pentru rezultatele obtinute in anul 2015.

Asadar, ne aflam, si in acest an, in fata unui bilant impresionant al DNA. Acest lucru cred ca se datoreaza mai multor factori, dintre care unul esential: optiunea ferma a cetatenilor pentru independenta actului de justitie, egalitatea in fata legii si combaterea coruptiei.

Suportul masiv al opiniei publice se afla pe un trend ascendent de la an la an si confirma importanta acestei institutii in societatea romaneasca.

Din perspectiva Serviciului Roman de Informatii, lupta anticoruptie reprezinta o prioritate de ordin strategic.

Misiunea noastra este sa contribuim la prevenirea si la contracararea amenintarilor la adresa securitatii nationale generate de faptele de coruptie.

Coruptia risca, inca, sa afecteze performanta institutiilor publice, competitivitatea economica si, nu in ultimul rand, coeziunea sociala. De aceea, scopul Serviciului este sa reduca amploarea si impactul acestui fenomen in viata cetatenilor.

SRI aloca resurse umane, resurse procedurale si tehnologice de cel mai inalt nivel in cooperarea cu DNA. Asta se poate traduce in sute de echipe operative comune, care reprezinta un parteneriat interinstitutional de succes.

Acest standard de excelenta profesionala este replicat in toata tara. De aceea, vreau sa ii asigur pe cei din structurile teritoriale ale DNA ca la nivelul conducerii strategice a SRI acordam o atentie deosebita manierei de cooperare la nivel teritorial.

Distinsa audienta,

Romania anului 2016 nu mai este o Romanie resemnata. Directia Nationala Anticoruptie este una dintre institutiile statului care contribuie la speranta ca Romania poate oferi propriilor cetateni sansa normalitatii si performantei la ei acasa.

E limpede ca, in statul roman, coruptia nu mai este acceptata ca mod de viata. Avem de partea noastra vointa cetatenilor de a moderniza societatea romanesca, in toate aspectele vietii. In aceasta directie, consider ca este esential parteneriatul institutiilor statului cu cetatenii. Nu vad posibile excelenta, legalitatea si transparenta in actul de servicii publice fara o raportare directa la cetatean si la asteptarile sale.

Consider ca in lupta anticoruptie se impune, pe langa perfectionarea instrumentelor punitive, o intensificare a mijloacelor de actiune preventiva.

Contrar perceptiei generale, misiunile noastre sunt complementare, nu identice. SRI are, pe langa rolul de contracarare a coruptiei, responsabilitatea majora de prevenire a acestui flagel.

Implementarea metodelor preventive anticoruptie este deosebit de importanta in vederea asigurarii integritatii celor care exercita functii publice. Stiu foarte bine, din viata Serviciului pe care il conduc, ca succesul activitatiilor de prevenire nu are impact media, dar pentru noi este o misiune strategica pe care o indeplinim.

Urez succes Directiei Nationale Anticoruptie in activitatea sa si sper sa avem o colaborare cel putin la fel de buna ca pana acum.

Va multumesc!

Sursa: Lumea Justitiei

Share Button

Macedonia acuză: ”Activitățile lui Soros destabilizează statul!”

Share Button

Este important ca noul guvern să se formeze rapid, pentru a reduce încercările străine de implicare în afacerile interne ale Macedoniei, a declarat, într-un interviu pentru revista italiană La Verita, ministrul macedonean de externe Nikola Poposki.

macedonia

El a precizat că că țara sa s-a confruntat cu o puternică presiune politică, venită în special din partea Fundației pentru o Societate Deschisă, finanțată de George Soros și despre ale cărei activități a afirmat că sunt “inacceptabile”, transmite luni agenția de presă macedoneană MIA, citată de Agerpres.

“Aproximativ 90% din fondurile primite de organizațiile non-guvernamentale din Macedonia vin de la una și aceeași sursă. Multe dintre aceste organizații beneficiare sunt implicate aproape exclusiv în politică, lucru pe care ar trebui să îl facă numai partidele. Însă aici avem ONG-uri care acționează în politică sub acoperirea de organizații umanitare”, a declarat șeful diplomației macedonene.

“În mod clar, acest lucru nu poate fi acceptat într-o țară străină (…) De fapt, aceste organizații se află în spatele presiunilor media și influenței necorespunzătoare asupra opiniei publice. Declanșează lupte politice care, printr-o coincidență bizară, pun mereu presiune asupra unei singure tabere politice. Și sprijină întotdeauna coaliția socialistă. În opinia noastră, acest lucru destabilizează țara”, a afirmat Nikola Poposki.

Sursa: Napoca News

Share Button

Ilie Șerbănescu: ”Chemarea la o țară normală– primul manifest anticolonialist”

Share Button

Programul dlui Dragnea – pe baza căruia va funcționa guvernul PSD+ALDE, condus de premierul Grindeanu – reprezintă ceva cu totul inedit în peisajul colonial al României zilelor noastre.

ilie serbanescu

Dl Dragnea nu pune în discuție rânduielile actuale – care au dus la pierderea controlului național asupra economiei și deciziei politice în favoarea unor țări occidentale și la transformarea României într-o colonie estică a sistemului centru-periferie pe care îl constituie UE –, dar, fără echivoc, cam toate stările de lucruri din țară sunt considerate complet anormale, de vreme ce cheia programului este trecerea României la un statut de țară normală.

Toate anormalitățile care cer în program măsuri spre o „țară normală“ sunt fațete sau consecințe ale țesăturii economice și politice de tip colonial din România, de la salariile mici la abandonul școlar și de la absența infrastructurii la bejenia națională. Sumarizând, programul este în esență: nu punem în discuție rânduielile (se înțelege: și stăpânii), dar măcar să rămânem și noi cu ceva ca țară!

Părerea mea este că, neschimbând rânduielile, nu poți schimba nici efectele. Acestea derivă din rânduieli, nu pot fi altele. Pentru a fi altele – respectiv pentru a te alege și tu cu ceva – este nevoie de resurse și pârghii care să imprime sensul dorit, dar pe care nu le ai, căci rânduielile ți le răpesc! Așa că rămâne o întrebare: ce șanse poate avea programul Dragnea?

Faptul nu-i știrbește însă caracterul inedit. Este prima punere pe tapet, chiar dacă indirect și neexplicit, a stărilor de lucruri de tip colonial din România. Nu întâmplător, vătafii români de care se folosește stăpânul extern – politicieni, analiști, ziariști – s-au repezit pe dl Dragnea acuzându-l de câte-n lună și în stele. Cei mai mulți au luat-o pe după plop (bineînțeles, cu „penalul Dragnea“), dar cei mai înverșunați s-au dus direct acolo unde au simțit că fac plăcere stăpânului extern. Dna Turcan – care, dacă insistă, va coborî spre zero PNL adus de dna Gorghiu la 20% – l-a acuzat pe dl Dragnea de accente antioccidentale, deși acesta a fugit ca dracu’ de tămâie de vreo apreciere care să-l facă suspect de așa ceva. Dna Turcan a menționat că vremea unor asemenea accente a trecut în România, de parcă Scaraoțchi din Infern, și nu occidentalii au transformat România într-o colonie și jignindu-i într-atât pe români, încât să-i considere nu numai incapabili să discearnă acest lucru pe care-l înțelege și Grivei, dar și îndeajuns de idioți ca să continue a-i pupa asiduu în fund pe occidentali pentru că se îndură să le arunce ceva mărunțiș din salahoreala românilor, și nu a altcuiva.

Intervențiile unor liberali ca și ale atâtor USR-iști, care sunt prea străvezii ca să nu transpară de unde sunt comandate, arată în întreaga lor amplitudine în ce punct a ajuns ignorarea intereselor de neam și țară în România, din neînțelegere, incompetență, prostie sau trădare în sine! De aceea, este greu de spus dacă programul Dragnea va putea cumva răzbi în luptă, nu cu propriile probleme, ci cu trădarea internă și puterea colonială externă, în frunte cu comisariatul de tip sovietic de la Bruxelles. Cel mai probabil se va recurge la strangularea sistematică a promotorilor (pe persoană fizică cum s-ar spune!) pentru a înmormânta programul. Estimarea deliberat exagerată a guvernului Cioloș asupra încasărilor bugetare pe 2016, care creează din start un handicap de 5% echivalent PIB pentru guvernul Grindeanu, este doar începutul!

Pentru stigmatizarea de către câinii tocmiți de dreapta, Dragnea măcar va ști de ce, căci programul său vine să balanseze într-un fel imaginea PSD care se tot dădea de stânga, dar care numai de stânga nu fusese! Acest partid, prezent ca nici un altul la guvernare încă din perioada de tranziție, a fost responsabil de trecerea României direct din zona comunismului ortodox în zona capitalismului sălbatic, cu caracteristica sa principală și de esență a împărțirii odioase a PIB-ului țării între muncă și capital. Degeaba se tot dădea PSD partid de stânga, în măsura în care împingea lucrurile mereu și mereu mai la dreapta, împotriva valorilor tradiționale ale stângii. Dl Dragnea face un pas real și concret spre stânga. Nu știm pe cine deranjează mai mult acest lucru: pe așa-zișii oameni de dreapta din România sau pe baronii ziși de stânga din PSD?!

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Cotidianul

Share Button

Statul ascuns din spatele democrației discursive

Share Button

Rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, dar și cele ale referendumului din Marea Britanie (Brexitul), ar trebui să trezească un interes deosebit pentru lecturarea volumelor lui Peter Dale Scott.

20140315_LDP001_0

Măcar din partea celor care vor să înțeleagă mai mult decât li se “sugerează” prin intermediul narațiunii oficiale, promovată în presa mainstream. Ambele evenimente pot fi interpretate drept o revoltă a populației împotriva “capitalismului de cumetrie” (crony capitalism) dintre tehnocrații din structurile instituționalizate ale statului (servicii secrete, bănci centrale, infrastructuri internaționale, precum FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană, etc), tehnocrați numiți și nealeși, și decidenți din sectorul privat (în special din instituțiile financiar-bancare, firme de avocatură și din sectorul energetic, membrii ai alianței informale Wall Street – “big oil”). Electorii din cele două state s-au comportat în momentul votului ca și cum ar fi niște fideli cititori ai analistului politic, fost diplomat canadian și profesor emerit la California University.

Lecturarea volumului publicat în 2014, “Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației”, este utilă și dintr-un alt punct de vedere: indiferent dacă ești de acord sau nu cu teoria lui Peter Dale Scott, faptele și documentele prezentate în acest volum contextualizează și pun într-o altă lumină reacțiile provocate de rezultatul alegerilor din SUA sau referendumului din Marea Britanie. Atât reacțiile viscerale și revanșarde ale elitelor occidentale (mass-media, politicieni, dar și ale mediului academic), cât și pe cele profunde ale ceea ce Dale Scott numește “deep state” (statul profund).

Vehemența cu care este acuzată superficialitatea și ignoranța votanților de către elitele occidentale, care au descoperit parcă peste noapte mitul votantului rațional, demonstrează că nu numai candidații la președinția SUA dau dovadă de o schizoidie a discursului, recunoscută de altfel de Hillary Clinton într-un “speech” publicat de Wikileaks, ci și elitele. Cei care până recent făceau apologia sistemului democratic occidental, au devenit brusc marii dușmani ai democrației directe. Acest lucru arată nu numai că ei sunt fani ai democrației doar când le convin rezultatele votului, ci și că, în realitate, preferințele lor private sunt extrem de diferite de cele publice. Și nu mă refer la intelectualii paleoconservatori, a căror critică a democrației este una fundamentată teoretic încă de la Revoluția Franceză de către Edmund Burke, ci la cei progresiști și care dau dovadă de un alt tip de conservatorism, cel al status quo-ului, al prezervării cu orice preț a sistemului. Reacția elitelor progresiste occidentale demonstrează că, cel puțin din punct de vedere epistemologic, acestea nu sunt diferite de “inamicii” lor neoconservatori: și ele au o agendă secretă, “profundă”, pe care o ascund publicului larg.

Existența acestei agende secrete pare a confirma teoria lui Peter Dale Scott, potrivit căreia, în SUA lupta dintre curentul democratic și cel autocratic a fost câștigată de cel din urmă, acesta creând un stat ascuns, însă nu și paralel cu statul oficial, ai cărui reprezentanți sunt aleși în mod democratic. Statul ascuns este format din instituții publice structurate, însă aflate în afara oricărui control democratic, precum serviciile secrete, în special CIA și NSA, Fed și diferite agenții de reglementare, dar și de reprezentanți ai sectorului privat, în special de pe Wall Street sau membri ai cartelului petrolier. Analistul politic canadian pare însă nehotărât în ceea ce privește organizarea componentei private a statului ascuns: este ea sau nu organizată, structurată la nivelul celei publice? Dale Scott pare să sugereze că în principal nu, în rândul său existând diferite interese și curente. Cu toate acestea au existat momente în istorie în care și componenta privată a fost una structurală, chiar monolitică. Un astfel de exemplu este cel al cartelului petrolier din anii ’50, cunoscut sub pseudonimul de “cele șapte surori”, format din Standard Oil of New Jersey (în prezent Exxon), Standard Oil Company of New York sau Socony (care a devenit mai târziu Mobil), Standard Oil of California (în prezent Chevron), Gulf Oil, Texaco, Royal Dutch Shell și Anglo-Iranian Company (în prezent BP). Împreună, cu ajutorul CIA și al armatei iraniene, cele șapte companii au contribuit decisiv la înlăturarea guvernului Mossadeq, care vroia să naționalizeze Anglo-Iranian Company. Cele șapte surori controlau 99% din transportul maritim de petrol la nivel global și au impus în mai 1951 un embrago exportului de petrol iranian, în urma căruia producția acestuia a scăzut de la 241 milioane de barili în 1950 la 10,6 milioane de barili în 1952. Interesant este că în momentul în care cartelul celor șapte surori a fost supus unei comisii de anchetă, Exxon a refuzat să ofere informații acesteia, invocând “interesul național”. Ca și în cazul ultimelor alegeri din SUA, în favoarea “interesului național” a fost invocat argumentul inamicului extern, Kremlinul. “Dacă nu s-ar pune problema interesului național, n-am avea nicio problemă să ne confruntăm cu un proces civil sau chiar penal. Însă acestea (informațiile solicitate de autorități – n.r.) sunt genul de informații pe care Kremlinul s-ar bucura să pună mâna”, susținea avocatul celor de la Exxon, Arthur Dean, de la firma de avocatură Sullivan and Cromwell (ai căror angajați au fost și frații Dulles, unul dintre aceștia ajungând șef al CIA și creator al planului Marshall, care aloca 5% din fonduri finanțării activității CIA în Europa Occidentală, iar celălalt secretar de stat în administrația Eisenhower).

Multe s-au schimbat pe piața petrolului, cartelul celor șapte surori fiind înlocuit la începutul anilor ’60 de cartelul statelor exportatoare (OPEC), cartel aflat însă, cel puțin inițial tot sub controlul acestora. De altfel, pasivitatea OPEC la deprecierea petrolului din ultimii doi ani, pasivitate recent încheiată, poate fi interpretată ca o alianță a OPEC cu giganții petrolieri occidentali împotriva micilor producători americani de petrol din formațiuni de șisturi bituminoase. Scăderea prețului petrolului a determinat dispariția de pe piață a micilor producători cu costuri ridicate de producție, care nu și-au permis, spre deosebire de giganții occidentali sau producătorii de stat asiatici sau ruși, să reziste pe piață. Și “îngăduința” cu care sunt întâmpinate de majoritatea statelor OPEC invaziile și sancțiunile occidentale sau mișcările “revoluționare” din statele cu rezerve petroliere dezvăluie o logică mai mult sau mai puțin “ascunsă”: orice “tulburare” a producției din orice stat producător deschide oportunitate câștigării de cote de piață. În plus, cum ar fi arătat raportul dintre cerere și ofertă pe o piață deja caracterizată de supraproducție în absența sancțiunilor occidentale impuse Iranului sau a conflictelor din Irak și Siria?

Alegerile prezidențiale din SUA sunt însă testul suprem care ar trebui să confirme sau să infirme teoria lui Dale Scott. Multă lume interpretează aceste alegeri ca pe un vot antisistem. La prima vedere, cel puțin dacă ne raportăm la discursurile sale private, Hillary Clinton a fost candidatul sistemului. Și finanțarea campaniei electorale pare a confirma acest lucru. Dacă, istoric vorbind, candidatul democrat era perceput candidatul omului obișnuit, al celor 99%, Clinton a fost prin excelență candidatul celor mai bogați 1% dintre americani. “85% din donațiile de peste un milion de dolari au fost efectuate în conturile de campanie ale candidatului democrat, iar grupurile de lobby (aflate pe statele de plată ale corporațiilor americane) au efectuat donații aproape exclusiv către Hillary Clinton.(…) Nouă din primele 10 cele mai mari donații făcute în această campanie au luat calea conturilor lui Clinton. Democrata a beneficiat de pe urma a 47 de donatori multimilionari, în timp ce Trump doar de pe urma a 11. Separarea pe sectoare economice este menită a confirma la rândul său impresia că Hillary Clinton este candidatul “capitalismului de cumetrie”. 71 de milioane de dolari provin din donațiile sistemului bancar și bursier (Wall Street), 40 de milioane de la sindicate, 9 milioane de la industria farma. Silicon Valley (industria IT) și Hollywood-ul (industria cinematrografică) au finanțat la rândul lor campania candidatului democrat. Trump, în schimb, a fost finanțat de industrii mai puțin implicate în procesul de guvernare a SUA (cazinouri, retail și sport).”[1]

Surprinde însă absența donațiilor venite din partea a două dintre cele mai influente industrii din SUA, cea de apărare și cea petrolieră. Cu atât mai mult cu cât, potrivit unui studiu mai vechi al Brookings Institute[2], Departamentul de Apărare este cel mai mare consumator instituțional de produse petroliere la nivel global, fiind responsabil pentru utilizarea a 93% din energia achiziționată de guvernul SUA. “Departamentul de Apărare din SUA în 2014 a utilizat nu mai puțin de 87 de milioane de barili de carburanți, pentru care a plătit 14 miliarde de dolari. Mai mult de jumătate din cantitatea de carburanți cumpărată este utilizată pentru alimentarea forțelor aeriene ale SUA. Cum dintr-un baril de petrol doar aproximativ 10% se transformă în kerosen (combustibilul utilizat de avioane), rezultă că armata SUA este responsabilă pentru rafinarea mai multor sute de barili de petrol, cantitate ce poate ajunge până la 870 milioane de barili (dacă ar cumpăra numai kerosen), sau aproximativ 3% din producția de țiței globală”[3].

Cei care cred că odată cu victoria lui Trump, se va instaura o revoluție antisistem, s-ar putea să se înșele amarnic. Așa cum observa recent Robert Higgs[4], “Statele Unite sunt în mod particular imune la revoluții, în mare parte ca urmare influenței a ceea ce a devenit un stat ascuns atât de puternic și coerent”. Cel mai bun exemplu în acest sens este mailul publicat de Wikileaks, al lui Michael Forman, fost bancher și actual șef al Biroului pentru Comerț Exterior al SUA, din octombrie 2008, cu o lună înainte de desfășurarea ultimelor alegeri prezidențiale, trimis șefului de campanie al actualului președinte Barak Obama, la acea oră candidat, care conținea practic componența viitorului executiv american. Iar Barak Obama, la rândul său, ca și Trump, a fost perceput de populație ca un candidat anti-sistem.

Nominalizările făcute de Trump pentru principalele poziții ale viitoarei sale administrații par a confirma că, în pofida impresiei comune la nivelul opiniei publice, statul ascuns a reacționat în secret și și-a impus deja punctul de vedere. Pentru că Wall Street nu putea dori un secretar al Trezoreriei mai potrivit decât fostul partener al Goldman Sachs, Steven Mnuchin, sau un director al Consiliului Economic Național mai “apropiat” ca numărul doi din Goldman Sachs, Gary D. Cohn. Iar “cartelul petrolier” nu putea obține o funcție mai importantă ca cea de șef al diplomației americane, prin nominalizarea lui Rex Tillerson, CEO la Exxon!

Evenimentele post-electorale din SUA par a confirma teoria lui Dale Scott, chiar dacă arată și o anumită ruptură în rândul membrilor statului ascuns. CIA pare a fi pierdut prima bătălie (cel puțin pe cea electorală), conflictul serviciului secret cu Trump, dar și cu FBI, pe tema rolului jucat de hackerii ruși în campania electorală, arătând o izolare a acestuia. Iar volumul lui Peter Dale Scott arată că CIA a fost principalul artizan al coaliției din spatele “statului ascuns”. Fie că vorbim de intervențiile militare externe, fie de relația cu Hollywood-ul cel mai bine demonstrată de rolul jucat în ecranizarea romanelor lui George Orwell, rescrise de agenții CIA, sau de recrutarea jurnaliștilor americani de-a lungul timpului. În prezent, singurii aliați ai CIA sunt politicieni democrați și mass-media mainstream, pe care Agenția nici măcar nu se mai obosește să o plătească, mulțumindu-se doar cu manipularea sa.

[1]      INFOGRAFIC Trump vs Clinton: Candidatul populist vs candidatul sistemului, Profit.ro

[2]      Armata SUA e cel mai mare consumator de produse petroliere. Cât consumă, cât plătește și de la cine cumpără?, Profit.ro

[3]      Armata SUA e cel mai mare consumator de produse petroliere. Cât consumă, cât plătește și de la cine cumpără?, Profit.ro

[4]      Is a Trump Revolution in the Offing?, Robert Higgs, Independent Institute

Prefața volumului lui Peter Dale Scott – Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației ce va aparea pe 16 ianuarie la Anacronic. Precomenzi și reduceri la toate cărțile Anacronic pe magazin.anacronic.ro

Autor: Florin Rusu

Sursa: Anacronic.ro

Share Button

Lovitură pentru ONG-urile finanțate de Soros

Share Button

Orice organizație a societății civile care primește finanțare de la miliardarul George Soros ar trebui “alungată” din Ungaria, a afirmat marți un vicepreședinte al partidului de guvernământ Fidesz, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

orban_soros

Premierul ungar Viktor Orban a fost criticat în țară și în străinătate pentru campania sa împotriva organizațiilor non-guvernamentale, care a început în 2014, a implicat zeci de ONG-uri și a durat mai mult de un an. Nu au fost descoperite nereguli.

Orban a spus că organizații ale societăți civile primesc fonduri străine pentru a “coordona fluxurile de refugiați și pentru a impulsiona imigrația”.

Szilard Nemeth, vicepreședinte al Fidesz, a spus într-o conferință de presă, că Soros “dirijează marele capital global și corectitudinea politică spre Ungaria” și că ONG-urile pe care le-a finanțat el s-au amestecat în politică.

“Aceste organizații trebuie împinse înapoi cu toate instrumentele disponibile. Și cred că trebuie alungate, iar acum, odată cu alegerea noului președinte (al SUA, Donald Trump — n.r.), condițiile internaționale sunt potrivite pentru acest lucru”, a afirmat Nemeth.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, a precizat pentru Reuters că, în calitate de parlamentar și vicepreședinte al Fidesz, Nemeth exprimă opinia formațiunii și că poziția guvernului a fost explicată și de Orban într-un interviu pentru site-ul 888.hu.

Orban a declarat în decembrie pentru site-ul 888.hu că Soros va fi “alungat” din fiecare țară europeană și că ONG-urile vor fi verificate pentru a se vedea ce interese reprezintă.

“Anul care vine va reprezenta alungarea lui Soros și a puterilor pe care el le simbolizează”, a afirmat premierul ungar.

Conform calendarului de pe site-ul parlamentului privind legislația ce va fi discutată, aleșii urmează să voteze asupra extinderii declarațiilor obligatorii de venit ale directorilor de ONG-uri.

“Nu știm exact ce plănuiește guvernul împotriva organizațiilor societății civile, însă nu ne temem de ultimele comentarii”, a postat pe Facebook grupului de apărare a drepturilor omului TASZ, una dintre organizațiile nonguvernamentale finanțate parțial de Soros.

Sursa: Cotidianul.ro

Share Button

Surprinzător, mita de la pacienți este pedepsită mai aspru decât mita din spitale pentru contracte, de sute de ori mai mare

Share Button

Ieri seară, doctorul Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” din Capitală, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită a sumei de 509.000 de lei pentru derularea unui contract al unei firme cu Spitalul Sf. Ioan.

medicamente

În acelaşi dosar, Petruţa Lazăr, la data faptelor manager, ulterior director economic la acelaşi spital, a primit 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare, tot pentru luare de mită a sumei de 670.000 de lei.

Spre comparație, Traian Romeo Ursu, cunoscut medic ortoped la spitalul Foişor din Capitală, a fost condamnat definitiv la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, după ce a primit 6.000 de lei de la părinţii unui copil pentru o operaţie. Magistraţii i-au interzis medicului să profeseze timp de cinci ani după executarea pedepsei.

Și cardiologul militar Iancu Mocanu, cunoscut ca „Medicul de inimi”, a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru luare de mită după ce  procurorii DNA l-au reţinut pe chirurg după ce a primit de la ruda unui pacient suma de 2.000 de euro. Banii ar fi fost pentru internarea şi tratarea unui tânăr diagnosticat cu insuficienţă cardiacă.

Am luat trei exemple de medici celebri cu fapte diferite. Cei doi doctori care au luat mită de la pacienți au primit pedepse mai grele deși suma este mult mai mică decât cea primită de doctorul Ciocâlteu iar în România există un obicei în a oferi medicilor o „atenție”, adică așa numita cutumă. Fostul membru al CSM, judecătorul Cristi Danileț a explicat însă, diferența față de cutuma de a lăsa bacșiș la restaurant sau coafor:

„1. Frizerul, coafeza, ospatarul presteaza un serviciu contra unei taxe si iti da un bon/chitanta. Ce ii lasi ca bacsis, de regula 10%, este “customary“ (n.r. cutumiar). La medic nu platesti un pret mai intai ca sa ii lasi un bacsis. Ci medicul pretinde/primeste o “plata“ nelegala.

2. Da, cine da bani la medic inainte sau dupa interventie comite infractiunea de dare de mita. Stiu, e extins in Romania…”

Cu toate aceste explicații privind abordarea judecătorilor ar trebui ca măcar la individualizarea pedepselor să se țină seama de cuantumul mitei, dacă medicul condiționează sau nu, dacă pacientul insistă ca doctorul să primească „atenția”. E ușor ca atunci când îți intră în buzunar la sfârșitul lunii un salariu de două, trei mii de Euro ca judecător să fii sever cu medicul care primește „plăți nelegale” peste salariul său de câteva sute de Euro pentru o muncă infernală cu gărzi neplătite și extenuante. Dar când ai făcut studii superioare de peste 10 ani (facultate și rezidențiat) și nu îți ajung banii pentru cheltuielile zilnice, unii, pur și simplu, nu rezistă tentației de a primi un plic de la pacientul recunoscător. Soluția corectă pentru această situație este mai întâi salarii corespunzătoare pentru medici și apoi pedepsirea exemplară a celor care mai acceptă mai mult decât o strângere de mână de la pacientul tratat.

Autor: Dorina Lascăr

Sursa: Curentul

Share Button

Ilie Șerbănescu: ”Un experiment fără precedent- minciuna în staniol a fondurilor europene”

Share Button

Fondurile europene constituie singurul element pe care cei mai înfocaţi „europartizani“ îl pot prezenta curent ca un activ al apartenenţei României la UE. Acest unic element de activ este total ridiculizat de lista lungă şi greu atârnătoare din pasiv: de la pierderea controlului naţional asupra economiei la transformarea ţării într-o anexă de consum de tip colonial.

4-5-ilie-serbanescu-rompres_88889

Zise nerambursabile, fondurilor europene, potrivit proverbului „calul de dar nu se caută la dinţi“, nu li se cercetează nici sorgintea, nici menirea! În cadrul sistemului centru-periferie pe care îl constituie UE, fondurile europene reprezintă ban public din centru pentru susţinerea expansiunii companiilor private tot din centru în periferiile sistemului. Banul public, potrivit regulilor stabilite chiar de cei din centru, nu se poate privatiza în ţările de origine (vai, ajutor de stat!), dar, prin trimiterea la periferie, se poate privatiza la faţa locului. Centrul îşi permite această falsă mărinimie, pentru că extrage sistematic de la fiecare din periferii de câteva ori mai mult anual decât îi destinează, extracţia multiplicându-se pe măsură ce expansiunea privată, susţinută public, a centrului la periferie devine mai extinsă şi mai completă, adică pe măsură ce fondurile europene îşi realizează menirea.

Fondurile europene reprezintă 1-2% echivalent PIB anual, în timp ce „extracția“ între o pătrime și o treime anual! Prin însăşi destinaţia lor structurală (care nu poate fi schimbată!), acestea nu au nicio legătură cu nevoile reale de dezvoltare ale României, ci cu nevoile expansiunii la periferie, pe teritoriul României, a unor firme private din centrul vest-european. De altfel, nimeni, dar absolut nimeni nu s-a apucat să calculeze cât „costă“ de fapt aceste fonduri. Se spune că sunt gratis. Deşi de bani gratis în istorie nu s-a auzit! Destinaţiile sectoriale sunt prestabilite şi neschimbabile, iar acordările sunt condiţionate de achiziţii de la donator. Și o adevarată armată de birocraţi se ocupă de normare, reglementare, programare, selectare, prelucrare, accesare, supraveghere, controlare, decontare. Doar cu miile de oameni implicaţi, mult mai bine plătiţi decât restul birocraţilor, se cheltuie mult mai mult decât fondurile europene alocate însele.

Întreaga minciună în staniol a fondurilor europene – zise nerambursabile – este evidențiată de îndatorarea externă a României, rambursabilă și apăsător gâtuitoare prin termene și dobânzi. Datoria externă a României este de vreo 90 miliarde euro. Dar, nu este în principal a unor entități românești. Populația românească și firmele cu capital românesc nu se împrumută în străinătate. Nici n-ar primi bani de acolo! Singurul împrumutător este statul român, cu o datorie externă ajunsă la vreo 30 miliarde euro. Grosul – adică vreo 60 miliarde de euro – reprezintă îndatorare către străinătate a subsidiarelor din România ale unor firme străine (bănci şi societăţi nebancare). Expansiunea de început în România a acestora a fost finanţată cu bani din străinătate, înainte de toate de la societăţile-mamă. Fiind vorba de sume angajate din România, acestea trec în contul României ca datorie externă. În condițiile crizei economice, care a intervenit în plină apartenență a României la UE, societățile-mamă din Vest au tăiat finanțarea subsidiarelor lor din România și au cerut pur şi simplu statului român să aducă el bani din străinătate, pentru a le completa reducerea finanţării din partea mamelor lor, ameninţând că altfel îşi iau tălpăşiţa. S-a inventat cea mai murdară modalitate de ieşire! Un experiment fără precedent! A fost pus statul român să se împrumute de la FMI-UE pentru a aduce pe piaţă firmelor străine finanţarea de care fuseseră private, în contextul crizei, de către mamele lor din Occident. Un experiment straniu: un împrumut pentru alţii! Datoria publică externă însă a luat-o razna, statul român fiind obligat să preia prin aceasta finanțarea expansiunii în contiuare a firmelor vest-europene în România. De plătit rămâne să plătească populaţia şi firmele româneşti în calitate de contribuabili. Comparați nota de plată (dobânzi și rostogoliri de circa 10 miliarde euro anual) cu mărunțișul fondurilor europene! Ceva grețos!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Share Button