C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Adevaruri ?!

Abandon și contestare. Etapele mișcărilor de protest din România post-decembristă

Share Button

Una din posibilele explicații ale creșterii mișcărilor de stradă din ultimii ani este una demografică. În linii generale, istoria post-decembristă a României în materie de mișcări de stradă se împarte în trei mari perioade.

rezist2-600x300

Anii ‘90

Anii 90, ani de început ai democrației, au fost caracterizați prin mari mișcări de stradă, din partea multor categorii sociale, atât conservatoare / pro-pesediste, cât și reformatoare / anti-pesediste.

Pe rând, în stradă au fost, scoși prin metode specifice sau mai de capul lor, atât mineri, cât și sindicaliști, studenți, pensionari.

Începând cu de pe acum deja legendara Piață a Universității din 1990 până pe la începutul anilor 2000 am avut de-a face cu unele din cele mai mari mișcări de stradă din România, clar compatibile ca număr și vehemență cu cele văzute la începutul acestui an. Memoria colectivă este scurtă, puțini își mai amintesc cîtă lume ieșea atunci în stradă, cît de ușor, cît de des și cu cîtă patimă.

Anii 2000
Încet-încet, anii 2000 au dus la secarea acestui tip de protest, acestui izvor de furie publică. După ultima țîșnire a minerilor, cea din 1999, românii au început să-și exprime contestarea în alte feluri. Decît să iasă în stradă, au preferat să plece de tot din țară, cînd a început să se poată.

Anii 2010
Din 2010 încoace, dar mai ales din 2012, de la mișcările de stradă pro-Raed Arafat, românii au început să o ia de la capăt cu scandalul în stradă. Ca și în anii 90, temele cît și categoriile sociale au fost atît pro-pesediste, cît și anti-pesediste – principalele două tabere politice ce generează dezbateri publice și patimi vehemente.

Ce stă în spatele acestei evoluții sinusoidale? În spatele lor stă o teorie din științele sociale, aplicată respectivelor contexte politice și economice ale momentului.

Exit, Voice, and Loyalty
Unii dintre voi poate cunosc teoria lui Albert Hirschmann expusă de acesta în lucrarea clasică Exit, Voice, and Loyalty (1970). Cînd oamenii au de-a face cu situații cu care nu sînt de acord, care le provoacă nemulțumire, uneori aceștia au soluția abandonului (“exit”), alteori pe cea a contestării (“voice”).

Totul depinde de intensitatea loialității față de situația ori relația ce generează nemulțumire (organizație, țară, produs).

Hirschmann ne arată că în cazul în care loialitatea este scăzută, ne e mai simplu să adoptăm soluția abandonului, o soluție etichetată de el drept “specific economică”, atunci cînd ai de ales, cum ar fi de exemplu situația concurențială în care, fiind nemulțumit de un produs, îl poți abandona și începe să cumperi / consumi altul comparabil, de la concurență.

În schimb, în cazul în care loialitatea e mai ridicată și / sau cînd nu ai de ales, e mai la îndemînă soluția contestării, una etichetată de Hirschmann drept “specific politică”, în care preferi să stai pe loc, să nu abandonezi în căutarea unei alternative, ci să ceri îmbunătățiri, de regulă de manieră critică, în mod contestatar.

Contestare vs abandon
În anii 90, românii nu începuseră încă să plece afară. Asta nu că nu ar fi vrut, ci că nu puteau. Granițele erau închise, România era un soi de paria a Europei, românii nu erau primiți nicăieri.

În plus, erau ani de o sărăcie urîtă și tristă, de o nesiguranță și de o zvîrcolire socială dureroase. În consecință, românii, dacă nu puteau să plece, ieșeau în stradă și contestau situația, manifestîndu-și supărarea în proteste publice și cerînd o viață mai bună. Săracii, pensionarii, tabăra conservatoare ieșea și manifesta Tinerii, clasa de mijloc, anti-pesediștii ieșeau și ei și manifestau. Toată lumea ieșea în stradă.

Anul 2001 a fost un moment de cumpănă pentru istoria recentă a României. Incidentul geostrategic al celor două turnuri gemene distruse la 9 / 11 a smuls România din hinterlandul / no man’s land-ul cenușiu al benzii de siguranță dintre Occident și sfera de influență rusă, împingînd-o în sfera de influență a Occidentului: NATO mai întîi, apoi UE.

Pe măsură ce era din ce în ce mai clar că România este pe cale să facă parte din clubul nord-atlantic, măsurile de ținere a românilor în granițele lor au scăzut în intensitate, occidentalii scăzînd rigurozitatea controalelor și începînd să permită românilor să emigreze la ei.

Dintr-un biet pîrîiaș de cîteva mii sau zeci de mii de români care plecau din țară la începutul anilor 2000, fluxul migrator s-a transformat remarcabil în cîțiva ani, ajungînd la un exod de sute de mii în fiecare an. Per ansamblu, vreo 3 milioane de români au plecat în Occident în acel deceniu.

Aceștia aveau exact caracteristicile social-demografice ale contestatarilor anti-PSD. În loc să iasă în stradă să strige împotriva comuniștilor, au ieșit peste hotare și au cam rămas acolo.

În plus, climatul economic a început să devină ceva mai favorabil, sărăcia să se mai atenueze. În consecință, nici categoriile sociale pro-psd nu mai aveau atîtea motive să iasă în stradă: le mărea Tăriceanu salariile și punctul de pensie în mod periodic.

Viața începea să fie ceva mai bună, nu avea rost să mai ieșim în stradă, nici unii, nici alții. The roarin’ years before the crisis.

Și pe urmă a venit criza, aia pe care Băsescu a amînat-o cît a putut, să iasă din nou președinte. Și în loc să fie în 2008 – 2009, ca în tot restul lumii, la noi a venit mai tîrziu, în 2010. Și de atunci a început din nou supărarea și din nou a început lumea să iasă în stradă.

În primii ani, preponderent ieșeau cei anti-Băsescu și pro-PSD. 2010, 2011, 2012 au cunoscut mari mișcări de stradă împotriva măsurilor de austeritate, culminînd cu manifestațiile pro-Arafat și din perioada suspendării lui Băsescu.

Pe urmă, de prin 2013 încoace, după ce Ponta a venit la guvernare, au început să fie și manifestări anti-PSD. Roșia Montană. Apoi Colectiv. Apoi cele din acest an. Participanți tineri, furioși, dornici de contestare.

Un semn clar că, în ultima vreme, tinerii care pînă acum plecau una-două în străinătate au început să nu mai emigreze la fel de ușor.

Pe de o parte, criza economică și tensiunile sociale din țările dezvoltate au făcut Occidentul mai puțin atractiv pentru români decît era deceniul trecut. Pe de altă parte, o creștere economică bine definită în România a început să mai restrîngă diferențialul de percepție dintre Occident și ce e aici.

Pe de o parte românii percep Occidentul ca stagnînd și fiind mai neprietenos cu imigranții. Pe de altă parte, percep România ca fiind ceva mai în regulă decît în trecut. Ceva locuri de muncă se găsesc.

În consecință, tinerii încep să rămînă acasă și, în loc să adopte strategia abandonului, să fugă la concurență, preferă strategia contestării: să iasă în stradă și să ceară schimbări.

O situație total diferită de cea de care aveam parte acum 20 de ani, de exemplu, cînd românii ar fi plecat, dar nu puteau, sau de cea de acum 10 ani, cînd puteau să plece și plecau în draci, cu milioanele.

Acum sondajele deja încep să arate că volumul de emigranți e ceva mai scăzut. Dincolo de fluctuațiile de sezonalitate (iarna sînt mai mulți români acasă din categoria migranților circulari decît vara), începe să scadă stocul de migranți per ansamblu. Sau, măcar, să nu mai crească.

Nu neapărat că se întorc cei care au plecat acum ceva timp. Dar măcar nu mai pleacă din țară cei din cohortele tinere care fac pasul de la adolescență la maturitate.

Aceasta se coroborează și cu o situație diferită de potențial civic de exprimare, datorată îndeosebi emergenței noilor tehnologii, care pe de o parte permit contestatarilor să se organizeze mai ușor, pe de altă parte permit mesajelor, reale sau false, să ajungă mai ușor la aceștia.

Uite așa avem o posibilă explicație de ce acum avem mult mai mulți oameni în stradă decît acum 10 ani și la niveluri comparabile cu acum 20 de ani. În contexte diferite de situație economică, politică și tehnologică, aplicăm aceeași teorie explicativă și obținem o limpezire a înțelegerii.

Autor: Mirel Palada

Sursa: Turambar blog

Share Button

Restituiri – Pleșu & Liiceanu, siamezii serviciilor secrete…

Share Button

Cand domnul Andrei Plesu a „defectat” exprimandu-si unele critici la adresa lui Traian Basescu, acesta a ripostat in stilul cunoscut. L-a amenintat pe Plesu ca va spune el ceea ce stie…

Plesu-si-Liiceanu

Evident, ne-am gandit ca dezvaluirile lui Traian Basescu s-ar fi putut referi la unele momente necunoscute opiniei publice, legate de prestatia lui Andrei Plesu la Revolutie,ori la Cotroceni, in calitate de consilier prezidential. Dar nu s-a intamplat asa. S-a intamplat altfel. Andrei Plesu a ripostat la randul lui, e adevarat o singura data, dupa care a pus batista pe tambal. Lumea vorbea de un… „sex oral”– surprins in flagrant dupa usa….Cancelariei – care, chiar sa nu fi fost, tot era credibil

Infuriat la culme, Traian Basescu a reactionat, razbunandu-se nu pe Plesu, ci pe sotia acestuia Pe doamna Catrinel Plesu. In calitate de presedinte CSAT, el a cerut, din motive de ranchiuna personala, desecretizarea dosarului Grupului Plesu, de la Serviciul de Informatii Externe. Si astfel a iesit la iveala ca doamna Catrinel Plesu, de la 19 ani, lucreaza pentru Securitate...

Problema este ca ea a fost convinsa ca niciodata dosarul sotilor Plesu si a grupului din care faceau parte nu va fi desecretizat. De aceea, a semnat in fals ca nu a colaborat cu Securitatea, atunci cand a primit functia la ICR. La fel cum si Andrei Plesu semnase, tot in fals, ca nu a fost membru al Partidului Comunist, cand el, in realitate, condusese ca secretar… pana si o organizatie PCR. Desecretizandu-se dosarul de la SIE, este iminenta si devoalarea rolului jucat de Andrei Plesu, in strainatate, alaturi de sotia lui si de altii, inca de la 19 ani, in angrenajul… vechiului Serviciului de Informatii Externe.

Pana cand, probabil,  presh. „Base” ne va lumina asupra rolului jucat de Andrei Plesu, va prezentam fragmente dintr-o lucrare extrem de importanta, intitulata “Fereastra serviciilor secrete – Romania in jocul strategiilor globale”, lansata de Editura Compania si semnata de Aurel I. Rogojan.
Inainte, insa, de a intra in detalii, iata o istorie care pare halucinanta dar nu e. Ea a debutat in momentul in care filozoful Noica a inceput sa-si puna in aplicare proiectul de a crea un fel de scoala informala la Paltinis inconjurandu-se de mai multi tineri intelectuali. Asa cum se va vedea, Noica era de mult timp agent al serviciului secret britanic.

In anii de destindere, in anii in care Nicolae Ceausescu incerca sa-si construiasca imaginea unui disident al lagarului socialist, Securitatea romana a montat un scenariu indraznet in colaborare cu serviciul secret britanic. El viza „legendarea” unor tineri intelectuali drept independenti sau chiar disidenti si plantarea acestora in cercuri influente din Occident, unde urmau sa devina un fel de avocati ai noii Romanii. De fapt, acestia au fost pregatiti si instruiti pentru a deveni agenti de influenta cat se poate de credibili in favoarea puterii comuniste de la Bucuresti. Fragmentele pe care le publicam din lucrarea lui Aurel I. Rogojan ofera unele detalii legate de aceasta operatiune extrem de complexa.

Cine este Aurel I. Rogojan?
Aurel I. Rogojan
Reproducem scurta sa biografie prezentata in lucrarea “Fereastra serviciilor secrete”. Se va vedea ca acesta a fost un inalt ofiter al Securitatii romane, aflat mult timp in epicentrul celor mai importante operatii. Si asta s-a intamplat pana in anul 2006… Experienta sa acopera, asadar, o perioada de 36 de ani de munca, iar informatiile  furnizate trebuie sa se bucure de credibilitate. Pana in prezent Andrei Plesu nu a dezmintit niciodata detaliile atat de stanjenitoare legate de persoana sa. Postam biografia si apoi un scurt fragment din cartea sa.

Evenimentele din decembrie 1989 l-au gasit pe Aurel I. Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al D.S.S. iar intre 1990 si 2006, in cadrul Serviciului Roman de Informatii, s-a ocupat de reglementarea si planificarea activitatii de informatii, a predat in institutii de profil si a asigurat, din posturi de mare raspundere, managementul resurselor informationale. S-a aflat neintrerupt in activitate intre 1970 si 2006.

Scoala de la Paltinis, intrase in legenda
“Se ajunsese la un pelerinaj al discipolilor, cateva zeci. O lista aproximativa ar cuprinde intre 30 si 50 de nume. Constanta, importanta si, cel mai adesea, fara martori a fost prezenta in preajma lui Noica a doi dintre acestia : Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. La Paltinis se organizau periodic si seminarii. Acestea au fost frecventate, mai mult sau mai putin constant, de (in ordine alfabetica) : Paul Anghel, Constantin Barbu, Francisca Baltaceanu, Aurel Brumaru, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Marta Gutu, Andrei Justin Hossu, Dan Iacob, Thomas Kleininger, Serban Nicolau, Octavian Nistor, Ion Papuc, Monica Pillat, George Purdea, Victor Stoichita, Alexandru Surdu, Mihai Sora, Marin Tarangul, Sorin Vieru, Vasile Dem. Zamfirescu. Noica credea sincer ca, va reusi sa creeze o elita, ce se va impune in structurile de conducere a societatii si va «schimba la fata Romania».

Cam asa lucra spionajul politic strategic in epoca Razboiului Rece...Pleşu A. & LIICEANU t
Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu – mi-a relatat coordonatorul contraspionajului britanic din acea perioada – si-au sporit frecventa vizitelor la «Vila 23» atunci cand Noica le-a pus in evidenta posibilitatile de a-i sprijini sa obtina burse de studii in Occident. Lunar, la sfarsit de saptamana, ii duceau alimente, presa, vesti. In mansarda rezervata filosofului sau in plimbarile prin imprejurimi, ascultau expozeurile lui Noica pe teme aparent intamplatoare si se legau dialoguri. Noica le punea probleme filosofice si le evalua opiniile. Andrei Plesu era discipolul ascultator si silitor. Gabriel Liiceanu era mai indraznet, uneori chiar usor impertinent,
ceea ce isca si contradictii.
Desigur, se pune intrebarea : «Prin cine si cum a lucrat Noica pentru obtinerea si nominalizarea celor doi discipoli?» Foarte ingenios, Noica le-a dat un semnal unor fundatii germane din zona de ocupatie britanica a R.F. Germania. Acestea, in numele interesului reciproc al dezvoltarii bunelor relatii romano-germane, au facut toata treaba. Cum reusea insa Noica, izolat la Paltinis, putea comunica in exterior. Legatura lui Noica cu oamenii serviciilor speciale ale Maiestatii Sale Elisabeta a II-a a fost obiectul constatarii flagrante. Atasatul aero al Marii Britanii la Bucuresti obisnuia – asemenea altor membri ai  ambasadei – sa se deplaseze in zona Sibiului, unde aveau «supraveghere discreta de protectie», fie erau filati ostentativ, dupa caz, sau «pe baza de reciprocitate», in raport cu tratamentul la care erau supusi diplomatii romani in Marea Britanie. Astfel a fost identificat interesul atasatului aero de a ajunge la Paltinis ca explorator singuratic, cu harta si busola, pe versantul opus celui pe care se afla drumul de acces. Intuindu-i-se directia, s-a instituit un «post de filaj montan», care a documentat intalnirea atasatului militar britanic cu Noica la o stana. Pentru neavizati, in conditii absolut in afara oricaror banuieli. Baciul stanei i-a primit si i-a omenit, le-a cantat din fluier si i-a vestit cu tulnicul atunci cand au dat sa plece, ca sa stie ajutoarele de pe coclauri sa-i apere de caini si de lupi…
Legatura lui Noica cu serviciile speciale britanice data de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Prima sa sotie, Wendy Muston (fosta miss Sinaia), s-a aflat la post in Romania ca trimisa a Intelligence Service…Pana si Take Ionescu impreuna cu prima sa sotie,  britanica Bessie Richards. infiintau societati turistice, sportive, cultural-stiintifice ,in buna si generoasa traditie a spionajului britanic. Astfel Noica a fost inclus intr-un celebru « lot al spionilor britanici in Romania », cunoscut ca « reteaua Tomaziu », important agent al spionajului englez , care a primit gradul de colonel si o renta viagera drept recunoastere a serviciilor aduse Coroanei Imperiului Britanic.
Tomaziu a fost extras din Romania dupa ce s-a intervenit pe canale oficiale (Julian Amery-Emil Bodnaras) pentru a i se aproba plecarea din tara…CIORAN & MIRCEA ELIADE

In raporturile cu autoritatile, Noica era, cel putin aparent, de un conformism exemplar, intotdeauna foarte receptiv si staruitor daca putea sa contribuie la imbunatatirea perceptiei Occidentului asupra tarii sale. Il vizita frecvent la Sibiu pe Aurel Cioran, care il invita duminica la biserica, apoi il retinea la masa. « Relu » Cioran mentinea legaturile firesti cu fratele sau aflat la Paris, caruia i-a relatat despre prietenia legata cu Noica. Emil Cioran comunica, la randul sau, cu Mircea Eliade, George Palade si cu alti mari romani de peste Ocean. Asa a aparut contextul favorabil unei « operatiuni de „recuperare… acasa‘” a filosofului Emil Cioran si a celui mai mare istoric al religiilor, profesorul Mircea Eliade. Acesta din urma chiar dorea sa revina in tara, unde traia mama sa, inaintata in varsta si aflata in intretinerea profesorului.

Si Cioran, si Eliade aveau retineri si temeri. Noica, cu exemplul Scolii de la Paltinis si contactele sale «nestingherite » in lumea occidentala, i-a imboldit sa dea curs demersurilor regimului pentru intoarcerea lor in tara. Exista si precedentul savantului Henri Coanda. […]
Revenind la mentorul Scolii de la Paltinis, trebuie spus ca in inalta ierarhie a Partidului Comunist Roman au existat persoane de o  factura intelectuala, care puteau avea dialog cu Noica. Filosoful era sensibil la acestia. In ultimii ani ai vietii lui Noica, pelerinajul discipolilor la « Vila 23 » devenise oarecum deranjant si se dorea o limitare a vizitelor si a frecventei acestora, dar nu s-au luat masuri efective de interzicere. Nici starea de sanatate nu-i mai ingaduia sa gazduiasca ori sa participe la seminarii.

Sursa: InfoBrasov.net

Share Button

Săptămâna pătimiţilor

Share Button

A mai trecut o săptămână din viaţa românilor privitori la tv şi degrabă vărsători de sânge nevinovat. Am decis să declar săptămâna aceasta ca fiind a pătimiţilor, dar merge şi a pătimaşior. Să vedem de ce.

papa klaus

Vai de părinţii care au copii

Aud că încă se mai protestează sau rezistă pe la Victoria doar că acum au rămas numai oamenii serioşi, cei care ştiu de ce se duc acolo, ştiu şi cine îi împinge şi cine îi plăteşte şi acceptă cu convingere. Să fie sanitari! Am auzit că după ce au manifestat împotriva unei legi care era legală şi constituţională, au început să protesteze şi împotriva CCR care a decis că DNA îşi face de cap neconstituţional. Tinerii ăştia frumoşi şi liberi chiar seamănă cu cel care i-a chemat în stradă şi se pişă pe ea de Constituţie aşa cum şi deputatul mitralieră se pişă pe legitimaţia de revoluţionar acum că a început să îl ia potera la bani mărunţi. Apropo de tinerii frumoşi şi liberi, când am citit  ce a declarat făt -frumosul ăla  de lider studenţesc, Andrei  Popa, fiul iepei, m-am întrebat de ce vrea el să scape de părinţi şi bunici la referendum  şi de ce a spus ceea ce a spus. Apoi analizând cine îl inspiră şi poate chiar dirijează  mi-am adus aminte că persoana nu este nici părinte nici bunic, deci nu este atins de blestemul junelui revoluţionar. Chiar şi-aşa.

Ori la bal ori la spital

Cică deputatul mitralieră după ce a ameninţat pe cei din Piaţa Victoriei  şi-a adus aminte că e bolnav şi are nevoie de tratament prin Austria. Unii zic că ar fi jucat ruleta rusească cu arma aia de panoplie fără ţeavă şi fără percutor şi şi-a tras un glonţ în cap. A avut noroc, capul fiind sec nu i-a fost atins nimic, deci e ca şi înainte. Numai lui i se putea întâmpla aşa ceva. Acum pe lângă procurorii care vor să vadă în ce condiţii a pus el mâna pe armă,  cine i-a dat-o, cui a aparţinut, sau de unde a fost declarată pierdută, mai dă de lucru şi doctorilor care trebuie să  afle  cum poate exista viaţă fără  creier. Mare patimă, zău aşa!   Omul ăsta  trebuie împăiat şi cât mai repede până nu îl pierdem.

Scuipingliş?

După recitalul ministrului muncii care a fericit UE cu engleza învăţată la cursurile de Karate, uite că o altă starletă politică uimeşte mapamondul cu iscusinţa limbii. Luluţa  a vrut să arate că nici ea nu sare mai sus de genunchiul broaştei la engleză şi că ştie să plagieze şi la oral cel puţin 4%,  de data asta  din opera Olguţei. Aşa că se duse fata la un colocviu pe teme de corupţie, unde este meseriaşa – meseriaşă  şi ferici  norodul cu limba ei. E adevărat a ei  este mai lată decât a Olguţei, care e ascuţită rău la limbă, dar la fel de împleticită. Cred că discursul ei a făcut deliciul ascultătorilor şi astfel a mai câştigat câţiva susţinători care o vor sprijini numai să se poată distra la fel  şi la activitatea de anul viitor. Nu mai pătimiţi engleza! Apropo, se spune că UE a decis să o însărcineze pe Olguţa să negocieze cu briţii ieşirea din uniune. Motivul este clar, dacă iese prost, vor da vina pe englezi că nu îşi cunosc propria limbă.

Băsescu se aniverseşte

Domnul Băsescu, noul cavaler al luminii de la capătul răbdării, a devenit mai activ decât era  ca preşedinte, deşi se lăuda că se retrage să îşi crească nepoţii. Ei, chiar aţi crezut, probabil o fi fost beat când a spus asta. Aud că a fost să o aniverseze pe mama Elenei Udrea, pe care o iubeşte sincer. Pe mamă, nu pe Elena. E adevărat că se apropie mai mult de vârsta mamei decât de a Elenei, dar ce mai contează vârsta? Apropiaţii spun că la cât dor îi e de întâlnirile şi şuetele cu Nuţi,  ar merge să aniverseze şi zilele de naştere ale gândacilor din bucătăria ei, luaţi unul câte unul, nu pe serie de eclozare. Patimă mare şi asta.

Întâlnirea papilor

Papa Noel cum îi zic francezii lui Santa Klauss a mers la Vatican să se întâlnească cu Papa Francisc. De ce le trebuia românilor această vizită, nu ştiu, dar doamnei Carmen sigur i-a prins bine, nu mai fusese scoasă prin curtea şcolii de multă vreme şi începuseră să se i se înţepenească telescoapele. În plus lumea se întreba tot mai des ce se întâmplă cu prima profesoară a ţării, de ce nu ne mai arată genunchii?  Chiar devenise mai rară ca capra neagră. Uite că a fost scoasă pe strasse şi încă la Vatican adică în inima creştinătăţii. Se spune că atunci când au dat mâna cei doi s-au prezentat protocolar : „ Papa Francisc” – a zis  purtătorul de fes . „Papă…… Lapte” ar fi răspuns purtătorul de fese în stilul propriu. Păi ce numai polonezii să aibă papă? Patimă grea patima asta a plimbatului.

Mucea

Şi totuşi câştigătorul premiului săptămânal este domnul Nicuşor Dan, cel care ne delectase la începutul anului parcă, cu gângăvitul de bebeluş. Săptămâna asta a vrut să ne convingă că chiar este mucea şi la propriu şi la figurat. Aflat în plină emisiune domnul Nicuşor a început să îşi maltrateze cu furie nasul care nu voia să elibereze biluţe la ordin. Aştept să îl văd la o viitoare filmare cum i se schimbă pamperşii care oricum erau coloraţi la gândul că îi ia Cioloş partiduleţul. Pătimaş băiat. Care aveţi o fasole, că de muci nu duce lipsă  copilaşu.

Pătimaşi sunt românii ăştia. Sau pătimiţi?

http://www.b1.ro/stiri/monden/elena-udrea-aparitie-de-senzatie-la-aniversarea-mamei-sale-rochia-minuscula-a-atras-toate-privirile-traian-basescu-a-fost-invitatul-special-foto-180729.html

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/deputatul-catalin-radulescu-ramane-fara-arme-689882

http://www.flux24.ro/video-socant-cu-nicusor-dan/

Autor: Marin Neacsu

Sursa: In cuiul catarii

Share Button

Primarul din Rm. Vâlcea : “Am decis sa-i retrag domnului Liiceanu dreptul de a mai ocupa spatiul, cu titlu gratuit si vom actiona conform legii”

Share Button

Primarul din Rm. Vâlcea : “Am decis sa-i retrag domnului Liiceanu dreptul de a mai ocupa spatiul, cu titlul gratuit si vom actiona conform legii”. Dupa prestatia penibila si minciunile pe care le-a spus in Parlamentul European, Gabriel Liiceanu a cazut in dizgratia primarului din Ramnicu Valcea, Mircia Gutau.

Libraria_Virgil_Ierunca

Edilul din Rm. Vâlcea s-a considerat jignit de discursul lui Liiceanu din fata comisiei LIBE a Parlamentului European si il informeaza pe “filozof” ca pentru aceasta prestatie va ramane fara spatiul cu titlu gratuit in care isi desfasoara activitatea libraria Humanitas.

”Nu stiu cum ajung toti astia pe acolo (n.r. in Parlamentul European). Se duc si fac Romania de ras. Drept urmare am decis sa-i retrag domnului Liiceanu dreptul de a mai ocupa spatiul, cu titlu gratuit si vom actiona comform legii”, a dezvaluit Mircia Gutau, potrivit infopuls.ro

Primarul din Rm. Vâlcea : “Am decis sa-i retrag domnului Liiceanu dreptul de a mai ocupa spatiul, cu titlu gratuit si vom actiona conform legii”

In timpul unei conferinte de presa, primarul din Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, a declarat ca nu mai poti beneficia de gratuitati atat timp cat jignesti Romania in cadrul celei mai importante institutii europene.

Nu este totusi cam de porc ca unii care se tot dau “de dreapta” in Romania si sunt toata ziua, de dimineata pana seara cu justitia pe limba, sa fie asistati social in asa hal incat sa li se ingroase portofelul pe spinarea tuturor celorlalti care platesc taxe si muncesc din greu pentru fiecare banut?

Cu ipocrizia sa specifica, pseudopatriotica, papagalul de la Realitatea TV ii plangea de mila (n.r. cu lacrimi de crocodil) “filozofului” Liiceanu, pentru ca a cazut in dizgratia primarului din Ramnicu Valcea si s-ar putea sa fie evacuat cu tot cu librarie.

Aceiasi asa zisi “filozofi” care indeamna cu manie proletara la taierea de ajutoare sociale si alte indemnizatii sau subventii, sunt de o viata intreaga obisnuiti sa se ghiftuiasca bine cu pomana fix de la bugetul statului.

“Ceea ce editeaza Humanitas in ultima vreme este pe cat de substantial, pe atat de detasat de anumite valori nationale. Asta este insa alta poveste care ar trebui studiata stiintific pe ideea cum poate o editura sa si faca bine dar sa si manipuleze subtil si masiv.”, scrie Gheorghe Smeoreanu pe criterii.ro

Sursa: Glasul.info

Share Button

Cacialmaua de la Roma și „România penală”, privită prin barometrul moralității

Share Button

Europa n-a fost cucerită în istorie nici de mongoli, nici de sovietici. O cuceresc acum, „pas cu pas”, musulmanii. Iar atunci când este vorba de mijloace de distrugere, lucrurile par destul de simple pentru cretinii, deținători ai statutului de înalți demnitari ai Uniunii Europene, precum Jean Claude Juncker, care pretind statelor „cu două viteze” să-i accepte pe musulmani sub pretextul fals al crizei din Siria.

60

Catastrofa deliberat programată a „migranților”, gonflată până la delir de Mutti Merkel, a provocat pierderi ireparabile pentru civilizația europeană. Realizând tardiv imensa eroare a exacerbării „multiculturalismului”, astăzi, pe tăcute, Europei i se plătesc nişte poliţe: parazitismul social, agresarea cetățenilor din diferite țări occidentale, în special agresiunile sexuale asupra femeilor, atentatele teroriste de toate categoriile, cel consumat la Londra, în după amiaza zilei de 22 martie 2017 și revendicat de Statul Islamic fiind relevant[1].

O importantă personalitate a Bisericii Catolice, Arhiepiscopul italian Carlo Liberati, atrage atenția asupra pericolului musulman, criticând inclusiv Biserica Catolică pentru că le oferă bani imigranților: „În zece ani vom fi cu toții musulmani din cauza prostiei noastre. Italia și Europa trăiesc într-un mod păgân și ateu, se fac legi care merg împotriva lui Dumnezeu. Acestă decadență morală și religioasă favorizează Islamul. Avem o credință creștină slabă. Biserica din zilele noastre nu funcționează bine […] avem nevoie de o viață creștină autentică. […] În plus, ei au copii, iar noi nu avem. Suntem în plin declin […]. Noi îi ajutăm, fără întârziere, pe cei care care vin din afară și uităm de mulți italieni săraci și bătrâni care mănânca din coșul de gunoi […]. Sunt un protestatar. Dacă nu aș fi preot, aș fi acolo, demonstrând în piețe. Care este scopul atâtor migranți care, în loc să ne mulțumească pentru mâncarea pe care le-o dăm, o aruncă și […] chiar organizează revolte? […] Oferirea de bani migranților nu este doar un lucru greșit, ci și dăunător din punct de vedere moral pentru că astfel le încurajăm comportamentul și ei se vor obișnui cu asta […]. Uneori cred că acest lucru contibuie la crearea de rețele de cerșetori”[2]. Reamintesc, în România, migranților li se oferă masă și cazare gratuite, inclusiv salariul minim pe economie, pentru care un român lucrează chiar şi 12-14 ore pe zi, ca să-şi întrețină familia.

La polul opus cretinilor de la Bruxelles, peste ocean, un președinte ales democratic este contestat vehement de „iluminații” globaliști pentru că nu acceptă invazia musulmană și pentru că ține la țara lui. Putin, în Rusia și Orban în Ungaria, procedează asemenea. Nu-mi sunt dragi niciunul dintre cei numiți, dar pentru că apără interesele popoarelor lor, merită respectați. Nu asemenea lui K.W.I., care mai plantează un pom pe facebook, pentru a mări profiturile viitoare ale jefuitorilor de la „Holzindustrie Schweighofer”.

Așa se face „Istoria” – Cacealmaua de la Roma din 1957

Liderii țărilor din Uniunea Europeană s-au întâlnit la Roma pentru a celebra 60 de ani de la semnarea tratatului fondator și pentru a stabili viitoarele direcții de acțiune – cu două sau mai multe viteze -, cauzate de ieșirea Marii Britanii, cauzate de migranți, de dificultățile economice sau de terorism. Prezent la reuniune – nici nu se putea altfel – Führerul K.W.I., ocupat cu lustruirea condurilor vizirilor „Înaltei Porți” de la Roma, declară: „Textul Declarației de la Roma este « pozitiv » și « echilibrat », în acord cu poziția promovată de România privind viitorul Europei”. Ceea ce nu ne spune marele nostru Führer, relatează jurnalistul David Willey, fost corespondent la Roma pentru B.B.C. timp de peste 35 de ani și prezent la evenimentul semnării tratatului în 1957: „Cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene (Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda – n.n.I.M.) nu au semnat în cele din urmă decât un tratat «în alb». […] noi am realizat abia ulterior că Tratatul de la Roma era de fapt plin cu pagini albe. Pentru că a trebuit să fie pregătit în grabă și pentru că organizarea Italiei nu a fost perfectă, ei au fost nevoiți să completeze paginile după semnare”. „Numai prima și ultima pagină din cele două mari volume au putut fi imprimate la timp. Între cele două pagini, nimic altceva decât pagini albe”, confirmă și Albert Breuer, unul dintre responsabilii cu logistica evenimentului din 1957, citat pe site-ul oficial al Uniunii Europene[3]. Willey, astăzi în vârstă de 84 de ani, îşi aminteşte de scena din urmă cu 60 de ani: „Diplomaţii stăteau sub frescele maiestuoase care prezentau bătălia epică dintre şase luptători. Toată lumea era îmbrăcată destul de formal, în costume negre. S-au ţinut multe discursuri”, precizând că în acea perioadă era „foarte puţină securitate, foarte puţină birocraţie. Pur şi simplu am mers şi am văzut semnarea”.

Barometrul moralității

Este un aparat, inventat ad-hoc de cineva – „persoană importantă, nu spui cine” – pentru evaluarea moralității Führerului K.W.I., după sentința de respingere de către Curtea de Apel din Pitești a contestației sale la sentința fostă „definitivă” a Justiției din România, privind încă o casă obținută prin escrocherie și fals: „Pot să îi asigur pe toţi că nu am niciun fel de problemă morală. Fiind o decizie definitivă irevocabilă, ea va fi întrutotul respectată. […] În chestiuni de decizii nu contează dacă ne mulţumeşte sau ne nemulţumeşte. O decizie, dacă este definitivă şi irevocabilă, se aplică şi punct. Altceva nici nu cred că aş putea să adaug aici”[4].

Cu siguranță, Führerul, care a susţinut că prin ultima decizie a instanţei, care l-a lăsat fără casa obţinută cu acte false, nu s-a schimbat nimic, n-are nici cea mai mică problemă morală cauzată de faptul că a încălcat în repetate rânduri Constituția României, a îndemnat cetățenii la încălcarea legii fundamentale a statului român și a altor legi organice. Neavând copii, și-a permis să-i îndemne pe cei ce au să-i scoată la proteste. „Păi, de ce să nu le moară și ălora… capra?!?” zicea inventatorul barometrului moralității, iar eu închei : „de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere” dar poate să ia. A făcut ceva marele Führer în afara faptului că a pus România în situaţii riscante sau scandaloase? Ce-aţi crezut, români naivi, când aţi acordat credit sasului, votându-l? Că va salva România de distrugerea lăsată de cei trei „escu”? Uite că Iohannis e tot un Băsescu, dar mult mai periculos, prin prostie, servilism și parșivitate…

Notă: „România penală” este titlul volumului scris de fostul procuror Valer Matei, România penală, București, Editura Compania, 2013, 203p.

—————————————–
[1] https://www.dcnews.ro/atac-londra-statul-islamic-revendica-atentatul_537020.html
[2] Mail Online News, 13 ianuarie 2017 http://www.dailymail.co.uk/news/article-4116414/Everyone-Muslim-stupidity-Catholic-leader-says-Europe-Islamic-state-migrant-crisis.html?ito=social-facebook
[3] http://www.flux24.ro/dezvaluire-socanta-dupa-60-de-ani-tratatul-fondator-al-ue-nu-continea-decat-pagini-albe/
[4] http://www.capital.ro/iohannis-despre-decizia-in-cazul-casei-din-sibiu-nu-am-niciun-f.html

Autor: Ion Maldarescu

Sursa:  Art-Emis

Share Button

Membru Corespondent al Academiei Române: ”Obiectivul tranziției a fost doar unul punctual: privatizarea cu orice preț. Prețul îl plătim acum, o economie care a pierdut instituții care ar fi putut fi reformate și relansate, o societate demoralizată și dezagregată.”

Share Button

De ce statul tranziției este de tip neofeudal, de ce nu putem depăși politica statului mic, de ce trăim într-o dictatură a birocrației? Sunt doar câteva din întrebările la care a răspuns Cătălin Zamfir, sociolog, profesor universitar, director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, membru corespondent al Academiei Române.

maxresdefault

Demnitatea persoanei trebuie să fie pusă în centru. ”Dacă nu suntem conștienți de dificultățile pe care le avem și de criza structurilor existente, nu avem nici o șansă ca să ne încadrăm pe un drum solid”. În plus: “Este nevoie de realizarea unei conștiințe colective de ieșire împreună din dificultate şi de realizarea unui anumit consens politic. Or, acest consens politic e foarte greu de obținut și e greu de înțeles de ce.”

Simona Popescu: Domnule profesor Cătălin Zamfir, ce se întâmplă cu comunitatea, cu societatea românească?

Cătălin Zamfir: Societatea românească este în criză. Drama este, însă, că 27 de ani nu am crezut că suntem în criză. De fapt am intrat încă din anii ’80 și nu am reușit să ieșim din ea. Într-un fel am ieșit, dar am ieșit prost. Rațiunea pentru care noi suntem acum în criză se regăsește în primele decizii din anii ’90. Atunci s-a luptat pentru o strategie care s-a dovedit a fi proastă. Economia s-a dezagregat, iar obiectivul tranziției a fost doar unul punctual: privatizarea. Privatizarea cu orice preț. Prețul îl plătim acum, o economie care a pierdut instituții care ar fi putut fi reformate și relansate, o societate demoralizată și dezagregată. Acesta este rezultatul tranziției.

Cum se poate trece peste ruptura dintre cetățeni și clasa politică, cu efect principal, o societate echilibrată social, centrată pe nevoile oamenilor și pe creșterea calității vieții lor?

Eu nu cred că ar trebui să pornim de la ideea vinovăției clasei politice. Nu este o ruptură între clasa politică și populație. Este o ruptură între concepția societății românești și starea socială a populației. În tranziția noastră, bunăstarea populației a fost considerată ca un cost inevitabil. A fost plătit din plin. Dacă vom compara, de exemplu, tranziția din România, cu tranziția țărilor din jur – Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, chiar și Bulgaria – vom constata că tranziția în România a fost cea mai proastă. În celelalte țări a fost o tranziție la un nivel mai bun economic și social.

De ce spuneți că nu există o ruptură între cetățeni și clasa politică? Privit din afară, așa se vede și, dimpotrivă, se vede că această ruptură se adâncește pe zi ce trece.

Îmi place întrebarea aceasta. Este foarte ușor să dai vina în general pe clasa politică. Dar a fost un mix între clasa politică internă și clasa politică externă. Sigur, responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat în România este a factorilor politici. Numai că factorii politici din România au fost de la început extrem de confunzi și au fost subordonați politicii externe. Experții din Occident au fost factorii-cheie în mediul politic. Deci, dacă vorbim de clasa politică, e corect, dar ce înțelegem prin ea? Clasa politică numai internă sau și cea externă? Asta e problema.

Ați enunțat teoria statului tranziției ca fiind de tip neofeudal. Cum se explică situația de criză în care se află în prezent statul?

Cred că, într-adevăr, ar fi cazul să reconsiderăm poziția și responsabilitatea statului. Sunt mai mulți factori. Cred că principalul factor este politica statului mic. Spre deosebire de celelalte țări în tranziție, care au acordat statului un rol similar cu cel din Occident, în România s-a optat pentru concepția statului mic. De unde știm că e statul mic? Se vede imediat prin finanțarea lui. Ca procent din PIB, statul român este cel mai mic din Europa. Când strângi cureaua, asta se plătește. Deci acesta este un factor care explică de ce statul român are un rol, să zicem, departe de ce ar trebui să aibă. În al doilea rând, statul român a fost mereu sub presiuni de toate felurile. Vreau să vă dau un sigur exemplu, ca să vedeți ce se întâmplă cu rolul statului român, pornind de la un caz foarte concret: cercetarea socială. E foarte important ca într-o perioadă de schimbare socială, procesul de schimbare socială să fie susținut și de cercetarea socială, mai ales de sociologie, care, la începutul anilor ’90, a avut un rol foarte important. Sociologia a făcut cercetări sociale extinse și cu un impact important asupra deciziilor politice. Dacă ne uităm la finanțarea actuală a marilor programe de cercetare de interes național, observăm că, dacă în anii ’90 finanțarea a mers către echipele naționale, acum marile proiecte de cercetare de interes național sunt realizate de organizații internaționale: Banca Mondială, UNICEF, și altele. Sunt cercetările instrumentale, făcute de instituțiile active care au nevoie de informație și realizează cercetările care îl susțin. Însă cercetările organizate de acești factori activi au o problemă și anume ele sunt purtătoare ale propriei ideologii. De aceea în momentul actual de criză este cu atât mai mult nevoie de cercetare independentă de politica guvernului și a instituțiilor responsabile de politica actuală. Cercetarea academică are un grad ridicat de independență. Ne putem întreba: de ce ea este foarte puțin susținută financiar?

Transfer de proprietate prin dezagregare

Când și cum credeți că se va face trecerea de la un stat minimal, un stat neofeudal, după cum l-ați denumit dumneavoastră, la un stat orientat definitiv către promovarea dezvoltării social-economice?

Când am ales termenul de stat neofeudal am avut următorul argument: rolul statului în tranziția românească a fost să privatizeze proprietatea statului. Cum s-a realizat acest proces de privatizare? În principiu ea s-ar fi putut face în beneficiul comunității. Dar cum s-ar fi putut face o privatizare în interesul colectivității? Să transferi proprietatea privată, nou constituită, într-un factor activ în dezvoltarea economică și socială a României. Dar transferul de proprietate s-a făcut prin dezagregarea proprietății. Industria a dispărut, resursele financiare n-au trecut în proprietate privată internă care să devină un factor al dezvoltării economice, și, de multe ori, au plecat în afară. Statul a fost exploatat și intern și extern, iar rezultatul a fost minor din punct de vedere economic. Cred că una dintre erorile tranziției a fost obsesia ca nu cumva să ne întoarcem la comunism. Ideea centrală a fost privatizarea cu orice preț. Ne-am despărțit de comunism, dar am reinventat planul de privatizare. În fiecare an am avut un plan de privatizare. Împreună cu experții străini noi aveam în fiecare an aveam o listă de întreprinderi care trebuiau fi privatizate. Problema nu era cât de bună era privatizarea, ci să se facă rapid, cât mai rapid. România a fost mereu obsedată de acuzația că privatizarea nu e suficient de rapidă. Acum, dacă ne uităm istoric, da. A fost foarte rapidă.

Și atunci când credeți că se va face această trecere?

Ca să zic așa, putem fi optimiști, dar e un optimism amar, în sensul că poți să ieși din criză doar dacă ajungi la fundul ei. Am senzația că am ajuns la fundul ei, sau destul de aproape. În mod normal, ca să ieșim din situația dificilă în care ne aflăm, este vitală realizarea unui anumit consens politic. Or, acest consens politic e foarte greu de obținut. Și este greu de înțeles de ce nu putem realiza un minim de consens politic. Sunt oameni politici al căror obiectiv pare să fie distrugerea oricărei șanse de realizare a unui program de ieșire din criză asupra cărora să putem fi de acord. În ultimii ani opoziția politică a fost fie foarte pasivă, neangajată în discuția publică asupra opțiunilor posibile, fie prin ”înjurarea” necompetentă a orice face guvernul. Asta e o mare problemă a crizei noastre actuale.

Ne trebuie o conștiință colectivă de ieșire împreună din dificultate

Poate că mai întâi ar trebui realizată o reconciliere națională?

Nu e vorba de reconciliere națională, ci de realizarea unei conștiințe colective de ieșire împreună din dificultate. Eu cred că e nevoie și de schimbări structurale pentru că, iată, în România a existat o decizie pe care acum o plătim în fiecare an. Noi avem o structură politică netipică pentru Europa. E o structură politică de democrație semi-prezidențială. De la început, din anii 90, conflictul dintre președinte și parlament/ guvern a fost mai degrabă blocant politic decât constructiv. Nu este vorba cine e președinte, ci un sistem cu două capete care prea adesea trag în direcții diferite. Președintelui îi conferim o poziție politică foarte importantă, fără a-i acorda însă un rol în promovarea unei viziuni și program politic. Eu înțeleg frustrarea președinților generate de poziția lor nefirească: autoritate fără în realitate putere. Și de aceea rolul președinților este mai degrabă de a distorsiona procesul democratic. Eu cred că o parte a strategiei ieșirii din criza actuală este să adoptăm cu curaj formula unei democrații parlamentare.

Ați spus în raportul oficial al institutului, raportul care se referă la anul 2017, astfel: refacerea stării sociale a țării trebuie pusă ca obiectiv strategic prioritar. Cum se poate reorienta gândirea noastră politică strategică și cu ce anume ar trebui început?

S-a considerat că societatea, populația, dacă este prea activă, exprimând propriile sale interese, este un factor negativ care blochează obiectivele tranziției. Starea social a populației a fost ținută în perioada tranziției la un minimum de bunăstare doar atât pentru a evita exploziile sociale. A dominat o politică socială minimală. Tranziția noastră a distrus nu doar economia, ci și starea socială României. E nevoie de o reconstrucție a economiei, dar și de o reconstrucție a societății. Starea socială este profund afectată negativ și e nevoie de o reconsiderare a societății ca factor de bunăstare. E nevoie de o nouă politică socială, nu numai economică. Acum este finanțarea socialului este cea mai scăzută din Europa. Ca pondere în PIB, domeniul social este marginal. Care sunt prioritățile? E nevoie ca actorii politici să înțeleagă care sunt prioritățile efective pentru realizarea unui proces sustenabil de dezvoltare social-economică.

Efortul de susținere a copiilor este cel mai mic din Europa

Se vorbește des despre nevoia unei politici sociale centrată pe suportul pentru copii și pentru familii și pentru reabilitarea natalității. INS chiar a dat publicității recent câteva date folosind o sintagmă pur și simplu dramatică: puseu al mortalității remarcat în ultima perioadă. De ce nimeni nu face nimic concret pentru oprirea degradării situației demografice?

Pentru că nu se poate face ceva punctual doar pentru copii. Rolul familiei și al natalității nu pot fi regândite decât într-un alt context de politică socială mai largă. Deși suntem o societate săracă, copii fiind segmentul social cel mai sărac, efortul de susținere a copiilor este cel mai mic din Europa. Toate aceste lucruri trebuie gândite în contextul unei politici sociale mai accentuate. Asta e problema, nu putem să rezolvăm doar dând câțiva bani. Problema este a școlii, a sănătății, dar este și problema ocupării, pentru că dacă membrii familiei nu au locuri de muncă, nu rezolvi problema natalității doar dând ceva mai mulți bani pentru copii. Eu cred că în ultimul timp s-au luat câteva decizii corecte, au crescut în diferite forme alocațiile pentru copii, dar cred că e nevoie de o abordare mult mai globală. Problema copilului este mult mai gravă decât cea a problemelor economice, pentru că dacă populația României se prăbușește, lucrul acesta va prezenta un cost enorm pentru următoarele decenii.

Se adaugă și problema migrației.

Deocamdată, migrația nu trebuie redusă doar la plecarea din România. Unii politicieni au lansat ideea foarte ciudată, că nu e nici un fel de problemă cu migrația, pentru că iată, unii vor pleca, dar sunt alții care sunt interesați să vină. Problema e mult mai complexă și Europa acum se confruntă cu o politică excesivă a încurajării migrației. Ea rezolvă imediat unele probleme ale economiei pentru că vine forță de muncă ieftină. Numai că această migrație activă schimbă profilul unei societăți și generează multe alte probleme. Vreau să dau un simplu exemplu. Migrația din anumite țări din Orient. Au deplasat populații foarte importante care au ieșit din echilibrul lor social, economic și național și au fost brutal transferate în Occident într-un alt context și au devenit zone sărace și dezrădăcinate. Sărăcia a început să coloreze etnic. Este extrem de periculos. Nu e vorba numai că se schimbă structura etnică a populației, dar diferențele sociale iau o cultură etnică care poate să devină explozivă. Sunt multe probleme legate de migrație și noi acum trebuie să o luăm în serios. Cum vrem să arate populația română în următorul jumătate de secol?

Cine ar trebui să-și pună această întrebare și să și răspundă la ea?

Trebuie să ne-o punem cu toții, dar avem niște blocaje politice. Trebuie să discutăm mult mai deschis unele probleme. Restricțiile politice pe care le găsim în conștiința colectivă e un alt preț pe care trebuie să-l plătim.

Administraţia publică, coupată cu conservarea birocraţiei, a ajuns să ignore cetăţeanul

Despre reumanizarea sistemului administrației publice

Aș vrea să vă întreb și despre reforma sistemului public. Cum s-ar putea face în opinia dumneavoastră o reformă reală a sistemului public și care ar trebui să fie prioritățile?

Sistemul public, administrația publică, după părerea mea, trebuie să-și schimbe orientarea politică. Politica tranziției a fost dominată de necesitatea sacrificării populației. Se vede și în atitudinea administrației față de populație. Persoana a fost ignorată, măsurile de administrație publică au fost bazate pe o atitudine de ignorare a intereselor oamenilor. Și aceasta se vede: birocratizarea excesivă. Birocrația a devenit o nouă formă de dictatură. N-aș vrea să o luați ca o vorbă pretențioasă. E nevoie de o reumanizare a sistemului administrației publice. Demnitatea persoanei trebuie să fie pusă în centru. Noi ne izbim mereu de creșterea birocrației. Suntem tot mai speriați de ce se întâmplă în administrația publică. Până acum câțiva ani, eu consideram că dacă sunt bine intenționat și rațional e foarte bine. Acum îmi dau seama că nu este suficient. Trebuie să fiu foarte prudent, să nu încalc nu știu ce reglementări. Până acum semnam orice fel de hârtie pentru că semnam cu bună intenție. Acum nu îmi mai pun problema aceasta, am nevoie și de un jurist care să-mi spună dacă este în conformitate. Dar nici juristul nu știe, deci avem probleme incredibile cu administrația publică. O dictatură a birocratului căruia i se dă prea multă putere în domeniul lui. Există și un fel de preluare a unor forme de dictatură a micilor grupuri care au cucerit administrația publică și care devin un fel de state independente. Avem multe probleme de acest fel, cum este și explozia transferării tuturor problemelor în sfera juridicului. Eu cred că aceasta nu este un indicator de modernizare, ci o nouă formă de patologie. O societate umană nu are nevoie de inflație legislativă și de instituții legislative. Până nu de mult am considerat că sistemul juridic este sistemul solid. Acum ne dăm seama că și el este pătruns și de corupție și de iraționalitate, de grupuri de interese și de lipsă de competență. Este nevoie de o regândire a întregii organizări a societății românești. Poate că eu sunt prea dure în aceste aprecieri. Cred că plătim mult pentru că 27 de ani am fost prea optimiști. Nu! De la sine lucrurile nu se rezolvă. Dacă nu suntem conștienți de dificultățile pe care le avem și de criza structurilor existente, nu avem nici o șansă ca să ne încadrăm pe un drum solid.

Mi-a plăcut că în raportul social, printre cele zece priorități, ați inclus nevoia promovării valorilor morale în viața socială.

Da. Cred că ar trebui cu toții să ne gândim cum creăm o societate care să fie reglată nu numai de sistemul juridic, ci tot mai mult de moralitate. Să ne fie teamă, ca persoane, nu că vom fi prinși de polițiști și băgați la închisoare, ci că pierdem prestigiul personal. Asta e o chestiune foarte importantă. E nevoie de o revoluție morală, nu cred că trebuie să avem rețineri din acest punct de vedere. Nu sunt vorbe mari, ci sunt nevoi urgente.

O stare de confuzie politică

Și cu coeziunea socială cum rămâne, domnule profesor?

Pentru coeziune socială trebuie să schimbăm filosofia tranziției. S-a considerat că un criteriu de performanță al tranziției românești este polarizarea socială. Noi avem societatea cea mai polarizată din Europa. Ăsta este un preț pe care l-am plătit inutil și va fi foarte greu să refacem solidaritatea socială. Trebuie să promovăm comunitatea în cel mai important factor al dezvoltării sociale.

Da, însă pare că nimeni nu vrea asta.

N-aș putea să spun că nimeni nu vrea, ci că mai degrabă că ne confruntăm cu o stare de confuzie politică. Trebuie, în fine, să clarificăm care sunt parametrii realității actuale și fără un anumit consens nu putem să realizăm și o viziune mai practică. Care sunt problemele și care sunt direcțiile în care ar trebui să acționăm împreună ?

Locuri de muncă plătite rezonabil

Tot printre cele zece priorități, referitoare la calitatea vieții, ați inclus și sărăcirea populației care tinde să se cronicizeze. Acum este în jur la 40 % și spuneați dumneavoastră că s-au format adevărate „pungi de sărăcie“ și că asistăm în același timp și la adevărate decalaje din această cauză în societatea românească. Ce este de făcut?

Asta e o întrebare extrem de dificilă pentru că de două decenii și jumătate cu toții am fost obsedați de starea sărăciei. Vreau să revin la o experiență personală a Institutului nostru. În institut în ’91, ’92, am lansat prima cercetare dedicată evaluării stării de sărăcie în România. Am fost șocați de faptul că starea de sărăcie, așa cum am măsurat-o noi, s-a plasat spre în jur de 40%. Colegii politici au strâmbat din nas că exagerăm. Îmi aduc aminte că Stolojan mi-a zis: „Tu ai văzut pe stradă pe cineva care nu se mai ține pe picioare, unde sunt săracii ăia 40%?“. Și noi am avut niște îndoieli: nu cumva am fost induși în eroare de instrumentul nostru? Poate că e exagerat 40 %. Știți ce este interesant? În anii 2000, toate cercetările făcute nu numai de institutul nostru, ci și de alții după metodologia internațională, acum de instituțiile europene, nivelul sărăciei în România este și în prezent tot în jur de 40 %. Sărăcirea ridicată este un efect structural al tranziției noastre. Nu trebuie să ne mire. La începutul anilor ’90 s-a prăbușit numărul locurilor de muncă. De la opt milioane și jumătate de salariați din anii ’90, în doi ani de zile am ajuns la patru milioane și ceva, aproape jumătate. Pierderea locurilor de muncă explică foarte clar sărăcirea populației și aici este de fapt și cheia. Cum poți să rezolvi sărăcia? Singura modalitate este să lansezi economia. Dar un altfel de economie. Să creezi locuri de muncă, dar nu locuri de muncă prost plătite. Locuri de muncă plătite rezonabil din punct de vedere european. Asta este cheia. Sigur, e important să-i ajuți pe cei săraci, dar nu rezolvi sărăcia doar cu aceasta, ci doar îi menții, să zicem, într-o sărăcie suportabilă pentru ei, dar nu-i scoți din sărăcie.

CARTE DE VIZITĂ

Cătălin Zamfir
Profesor universitar, doctor în Filozofie (cu o lucrare de sociologie), 1969
Fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale
Director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții – Academia Română
Preşedinte al Asociaţiei Române de Sociologie
Director al Seriei Rapoartele Sociale ale ICCV și Revistei online Inovaţia Socială
Membru Corespondent al Academiei Române

A consemnat: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul

Share Button

AMBASADA SUA- TRAFIC DE INFLUENȚĂ PENTRU LULUȚA?

Share Button

Ministrul Justitiei Tudorel Toader a terminat evaluarea sefilor PICCJ si DNA, Augustin Lazar si Laura Kovesi. Coincidenta, cu doua zile inainte sa anunte daca va propune sau nu revocarea lui Kovesi de la sefia DNA, ministrul Justitiei Tudorel Toader este vizitat de ambasadorul SUA la Bucuresti Hans Klemm. Sa fie vizita lui Klemm o incercare de a influenta evaluarea lui Toader pentru a o pastra pe Kovesi la conducerea DNA?

hans-klemm

Mai sunt doua zile si vom afla soarta sefilor PICCJ si DNA, Augustin Lazar si Laura Kovesi. Doua zile pana cand vom sti daca ministrul Justitiei Tudorel Toader a avut curajul sa ia o decizie radicala, dar corecta in opinia noastra, si sa propuna revocarea din functie a sefei DNA. Tudorel Toader a dezvaluit, luni 27 martie 2017, ca a finalizat evaluarea lui Augustin Lazar si a Laurei Kovesi, dar a precizat ca va face public rezultatul abia in cursul zilei de miercuri, 29 martie 2017.

A naibii coincidenta insa, cu doua zile inainte de a anunta daca va propune sau nu revocarea din functie a Laurei Kovesi, ministrul Justitiei va fi vizitat de ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm , unul dintre sustinatorii sefei DNA. Este o vizita care ne face sa ne intrebam daca nu cumva Hans Klemm incearca sa influenteze decizia lui Tudorel Toader si sa o salveze pe Laura Kovesi, astfel incat preferata precupetelor din Piata Obor sa ramana in continuare la conducerea parchetului anticoruptie, chiar daca in mandatele sale procurorii DNA au comis nenumarate abuzuri confirmate de instante si in pofida faptului ca institutia pe care o conduce a calcat in picioare Constitutia Romaniei si principiul separatiei puterilor in stat prin anchetarea Guvernului pentru adoptarea OUG 13/2017, aspecte constatate de CCR. Este acelasi ambasador care in urma cu cateva zile s-a apucat din nou sa o laude pe sefa DNA.

Iata declaratia ministrului Justitiei, Tudorel Toader:

Am facut evaluarile, cele 14 zile s-au implinit chiar de aseara (n.r. – duminica, 26 martie 2017). Voi proroga termenul cu doua zile, dat fiind ca am fost la Bruxelles, astazi voi avea o intrevedere cu ambasadorul SUA, voi pleca din nou la Bruxelles. Miercuri, la orele pranzului, voi organiza o conferinta de presa si va voi da toate amanuntele”.

Intrebat fiind ce va face daca presedintele Romaniei Klaus Iohannis va refuza o eventuala propunere de revocare din functie a sefei DNA, Tudorel Toader a explicat ca rezultatele evaluarii vor fi motivate in scris: „Presedintele si-a exprimat in repetate rfanduri opinia, eu imi voi exprima opinia mea, in scris si prin raspunsurile pe care vi le voi da miercuri”.

Pe de alta parte, ministrul Justitiei a evitat sa spuna daca a avut sau nu vreo discutie cu Laura Kovesi, in conditiile in care exista informatii cum ca sefa DNA ar fi refuzat sa stea de vorba cu Tudorel Toader in timpul evaluarii. Ministrul a facut totusi o precizare extrem de importanta, subliniind ca nu el este cel care se duce la sefa DNA, ci Laura Kovesi este cea care trebuie sa vina la el.

Autor: George Tarata

Sursa: Lumea Justitiei

Share Button