Analize și opinii Cultură și Familie

Gripa de Marketing si Epidemia de Profit / Big Money – Pig Pharma. Pentru că țipă „Gripă!”

Cinci coloși ai industriei farmaceutice, care comercializează antidotul împotriva gripei porcine și a celei aviare, își rotunjesc conturile, anual, cu aproximativ 10 miliarde de dolari. Vaccinările și campaniile mediatice duse de Organizația Mondială a Sănătății merg mână-n mână. Riscul epidemiilor de gripă sezonieră sau al formelor noi (gripa aviară și cea porcină) provoacă an de an o panică generală, pe toate continentele. Și, în timp ce virușii vin și pleacă, spitalele fiind luate cu asalt de cei care vor să țină piept epidemiei, marile companii farmaceutice, puse să fabrice antidoturi miraculoase, rămân cu profituri de miliarde. Pentru că afacerea vaccinurilor este estimată anual la 10 miliarde de dolari, în condițiile în care teama de îmbolnăvire nu are granițe. Cei mai importanți beneficiari ai acestui business sunt giganți ai industriei farmaceutice precum GlaxoSmithKline, Roche, Sanofi Aventis, Novartis, Astra Zeneca.

Un exemplu al modului în care aceste firme se îmbogățesc a fost adus de una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, J.P. Morgan, care a calculat că, numai în cazul gripei porcine, guvernele diverselor state au încheiat acorduri, în 2010, cu 3-4 companii farmaceutice, pentru producerea de vaccinuri pe scară largă, solicitând cel puțin 600 de milioane de doze, a căror contravaloare a fost între 3 și 4,5 miliarde de dolari.

Cel mai răsunător scandal rămâne cel din 2010, când parlamentari din Consiliul Europei au cerut o comisie de anchetă, acuzând Organizația Mondială a Sănătății (OMS) că au creat isteria pandemiei de gripă porcină, provocată de virusul AH1N1 în favoarea firmelor farmaceutice. Wolfgang Wodarg, epidemiolog german, membru al CoE, susținea că firmele farmaceutice „au influențat oamenii de știință și autoritățile de sănătate publică, astfel încât acestea să alerteze Guvernele în legătură cu o pandemie”. Ulterior, ziarul francez „Le Parisien” dezvăluia că mai mulți cercetători din cadrul OMS se aflau chiar pe listele de plată ale firmelor care produceau vaccinul împotriva gripei porcine.

În ultimii ani, companiile farmaceutice din Europa sau SUA au făcut bani frumoși din răspândirea alertelor privind ravagiile făcute de gripă, provocate de tot felul de viruși. Isteria creată de epidemia de gripă de tip AH1N1 (denumită gripă porcină), apărută pentru prima dată în Mexic, în aprilie 2009, s-a răspândit rapid în toată lumea.

Cei care au știut să profite la maximum au fost șefii și acționarii marilor companii farmaceutice, în cazul de față, multinaționale Roche (Elveția) și GlaxoSmithKline (Marea Britanie), care produc medicamente și produse antigripale și la care guvernele din întreaga lume au apelat pentru achiziționarea vaccinurilor de combatere a acestui virus – Tamiflu și Relenza.

90 de milioane de oameni vaccinați cu Tamiflu

Conform băncii de investiții J.P. Morgan, doar în 2010, cele două vaccinuri au adus companiilor care le-au fabricat, prin milioanele de doze de Tamiflu și Relenza vândute, 1,8 miliarde de dolari, din statele bogate, și peste 1,32 miliarde de dolari, din statele în curs de dezvoltare.

La aceste sume se adaugă alte peste cinci miliarde de dolari obținute de Roche și Glaxo din vânzarea altor medicamente contra gripei. Conform cifrelor furnizate chiar de Roche la finele lui 2012, „peste 90 de milioane de oameni din întreaga lume, originari din peste 80 de țări, au primit Tamiflu, pe prescripție medicală, pentru tratarea sau prevenirea unei infecții gripale”.

Conexiunile lui Rumsfeld

Mai puțin cunoscut este însă faptul că Tamiflu a fost produs și patentat de o firmă de biotehnologie din California, numită Gilead Sciences Inc., cotată la bursă, care a preferat să rămână în umbră. Motivul este ușor de înțeles: unul dintre principalii săi acționari a fost Donald Rumsfeld (foto, jos), fostul șef al Pentagonului din timpul administrației Bush, post pe care l-ar fi deținut până în 2001. În 1997, Gilead a acordat firmei Roche licența exclusivă pentru producerea vaccinului Tamiflu.

Bun și pentru aviară

În 2005, un alt virus provoca isterie planetară, după apariția sa în Asia. Despre H5N1 s-a spus că este virusul care declanșează gripa aviară și că, dintre cele 15 subtipuri de virusuri de gripă, are particularitatea de a se modifica rapid. S-a spus și atunci că există riscul unei epidemii și că singurul medicament folosit în tratarea cazurilor umane de gripă aviară este Tamiflu. În 2008, o altă companie farmaceutică gigant, Novartis, a fost implicată într-un scandal uriaș, după ce a făcut o serie de teste clinice împotriva gripei provocate de virusul H5N1 în Polonia. Peste 300 de oameni, majoritatea persoane fără adăpost, au fost vaccinate experimental, de către cadre medicale poloneze, 21 dintre cei testați pierzându-și viața.

H3N2, alt virus, același remediu

2013 a adus o nouă isterie în SUA, după ce s-a anunțat o epidemie de gripă fără precedent. Vinovat ar fi alt virus: H3N2, despre care, timid, se vorbea încă din 2010. Virusul H3N2 face parte din familia de virus gripal Influenzae – subtipul A şi nu este un virus nou, apariția sa fiind anunțată, pentru prima dată, în 1968, când a fost numit Influenzae Hong Kong tip A. Medicii susţin că virusul H3N2 este considerat extrem de virulent, deoarece are capacitatea de a-şi schimba setul antigenic, astfel încât, deşi este vorba de acelaşi virus, apare sub numeroase forme.

Tamiflu, apă de ploaie

La finele lui 2012, publicația de specialitate British Medical Journal punea la îndoială eficienţa tratamentului antiviral cu Tamiflu (oseltamivir), produs de Roche, sugerând guvernelor europene să dea în judecată compania farmaceutică. Pentru cei de la BMJ, Tamiflu funcționează împotriva gripei A, însă este ineficient în cazul unor complicații ce pot apărea la cei care iau virusul AH1N1, provocând decesul din cauza unor complicații respiratorii.

BMJ acuză compania Roche că nu are dovezi suficiente care să ateste eficienţa oseltamivirului împotriva gripei. În 2009, BMJ şi oamenii de ştiinţă de la centrul independent de cercetare Nordic Cochrane solicitaseră companiei elvețiene să le furnizeze toate datele cu privire la antiviralul Tamiflu.

La momentul respectiv, cercetătorii de la Centrul Cochrane erau anagajaţi de guvernul Marii Britanii să evalueze toate medicamentele care tratează gripa, însă nu au găsit atunci nicio dovadă că Tamiflu ar reduce numărul de complicaţii în cazul persoanelor infectate cu virusul gripal. În paralel, Roche este anchetată de Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMEA) pentru că nu a prezentat corect efectele secundare, inclusiv posibile decese, ale unui număr de 19 medicamente, printre care şi Tamiflu.

Și alte publicații de specialitate au lansat semnale de alarmă cu privire la riscurile pe care le prezintă Tamiflu. Specialiștii din Japonia au avertizat că în peste 11% din cazuri, administrarea acestui vaccin, profilactic, determină apariția unor comportamente anormale, precum atacuri de panică, halucinații sau accese de furie.

Trei tipuri de viruși gripali

Există trei tipuri de viruși gripali: A, B și C. Virusul de tip A este cel care cauzează majoritatea îmbolnăvirilor la om, păsări și mamifere. Genomul său conține opt segmente de ARN, codificând 11 proteine. Virușii sunt clasificați pe subtipuri pe baza celor două glicoproteine majore de suprafață: hemaglutinina (H) și neuraminidaza (N). Prin segmentarea genomului, virusul are capacitatea de a-și rearanja segmentele genomice și de a se recombina, sporind în acest astfel rata de evoluție și generare de noi tulpini. Recombinarea este utilizată frecvent în laborator în procesul creării de noi vaccinuri.

Mână-n mână cu OMS

Companiile farmaceutice au realizat și că au nevoie de o colaborare intensă cu Organizația Mondială a Sănătății, motiv pentru care au încheiate o serie de acorduri cu OMS pentru studiul și producerea de vaccinuri împotriva gripei aviare sau a gripei porcine. Francezii de la Sanofi Aventis și-au deschis deja în Mexic un laborator pentru fabricarea unui vaccin împotriva unei eventuale pandemii de gripă, iar americanii de la Baxter au distribuit în 18 state vaccinuri antigripă contaminate cu virusul gripei aviare.

Febra vaccinărilor în masă

Ordinul vaccinării în masă provine de la Organizația Mondială a Sănătății. În 2009, la începutul lunii iulie, un grup de experți în vacccinuri concluziona că o pandemie de gripă este inevitabilă, iar Marie-Paul Kieny, directoarea OMS pentru vaccinuri, afirma că toate națiunile trebuie să aibă aceste doze de vaccin, care în cursul lunii septembrie trebuiau să fie la dispoziția oamenilor. Criticii acestei campanii îi acuzau pe „experții OMS în vaccinuri” că beneficiază de contracte importante de pe urma medicamentelor și vaccinurilor antivirale pe care și le achiziționează guvernele.

Pericol general

Primejdia pe care o reprezintă vaccinurile asupra sănătății oamenilor a fost dezvăluită de un medic britanic. Lucija Tomljenovici susține, într-un raport publicat pe un site de specialitate, că, în general, toate vaccinurile sunt extrem de periculoase pentru om. După mai multe cercetări, aceasta a descoperit că marile companii farmaceutice plătesc scump pentru ca informația conform căreia vaccinurile lor sunt periculoase pentru sănătatea copiilor să nu fie scoase la lumină. Cele mai frecvente reacții negative în rândul copiilor sunt boli genetice grave, autism sau deteriorarea celulelor creierului. Chiar dacă raportul este îndreptat împotriva sistemului de sănătate britanic, dezvăluirile sunt valabile pentru întreaga lume.

Virusurile gripale, mai costisitoare decât toate virusurile IT la un loc

În ultimii ani, industria de „sănătate” a sistemelor cibernetice a avut o creştere mult mai rapidă decât cea a sănătăţii umane. Cel mai probabil, într-un viitor nu prea îndepărtat, piaţa „vaccinurilor” pentru virusurile informatice care ameninţă inteligenţele artificiale o va ajunge din urmă pe cea a vaccinurilor pentru virusurile biologice.

Veniturile globale din vânzarea de software antivirus către consumatorii finali au ajuns, în 2011, la 7,6 miliarde de dolari, potrivit cercetării de piaţă a companiei International Data Corporation (IDC). Dar, spre deosebire de producătorii de vaccinuri pentru uz uman, companiile IT care dezvoltă soluţii antivirus au şi versiuni gratuite, pe care „pacienţii” le pot descărca liber de pe internet.

Cifra este încă mai mică decât cea obţinută de companiile farmaceutice care produc vaccinuri antigripale, însă creşte rapid. Cheltuielile globale cu „sănătatea” informatică au atins, în 2011, 63,7 miliarde de dolari, iar în 2017, vor ajunge la 120 de miliarde de dolari, potrivit site-ului de specialitate researchandmarkets.com.

Spre comparaţie, dacă suma costurilor criminalităţii informatice de pe glob este estimată la un trilion de dolari, o pandemie de gripă la nivel mondial ar costa trei trilioane de dolari (potrivit estimării făcute în 2008 de Banca Mondială). Luciana Pop/ Gilda Popa

Sursa: Ziua via Bucovina Profunda

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu