Au trecut și Ziua Bucovinei, și Ziua Națională a României…Ne-am luat de-o grijă cu patriotismul până la anul pe vremea asta. Avem în față încă un an de care trebuie să profităm la maxim pentru a ne plânge de țara noastră. Să ne plângem, să o bălăcărim, s-o porcăim, să ne întrebăm ce-a făcut ea pentru noi, deși noi nici măcar nu aruncăm ambalajul de napolitane în coșul de gunoi pentru ea.
Încă un an în care ne pute să fim români, încă un an în care o să ne pârâm la Comisia Europeana, la UE, la Comisia de la Veneția, la ambasada Americană și la toate „Marile Porți” la care am ajuns să ne închinăm mai ceva ca la icoane. Doar și icoanele ne put. Cum ne pute istoria noastră, tradițiile noastre, ortodoxismul nostru și tot ce ține de românism.
Ne put părinții noștri, ne put bunicii noștri iar unora le put chiar copiii.
Nimic sfânt n-a mai rămas vrednic de cinste în această lume în care ne conduc cei care strigă mai tare, nu cei care au dreptate. În această lume în care minoritarii (și minoritățile) au mai mai multe drepturi decât majoritatea. În această lume unde „libertatea” ne este controlată mai ceva ca-n regimurile totalitare. În această lume unde îți este garantată libertatea de exprimarea numai dacă îți exprimi opiniile cu care ei sunt de acord și nicidecum nu ești lăsat să spui ce crezi tu, cu adevărat.
Da, domnilor, ne pute tot. Ne put cei care vând la tarabe, în piețe. Dar nu ne put cei care vând în Kaufland, Auchan, Carrefour, Lidl, Profi, Metro, etc. Ne pute familia tradițională, care cică este formată dintr-un tată bețiv și-o mamă curvă. Poate așa au fost părinții lor, a celor care strigă acest neadevăr în gura mare. Dar mama și tatăl meu sigur n-au fost așa. Nici părinții tăi n-au fost așa. Majoritatea am avut părinți normali, iubitori, care au făcut ce-au putut pentru noi. Dar noi nu strigăm asta în gura mare. Tocmai pentru că părinții noștri ne-au învățat să fim decenți.
Ne pute viața la țară. Țăranul român ne pute și el. Pentru că el lucrează pământul. Pentru că el îngrijește animale. Pentru că el își produce singur mâncarea și ne-o mai vinde și nouă (sau ne-o dă gratis dacă suntem rude). Pentru că el nu are rate. Pentru că el nu are cui zice „să trăiți șeful!”. Pentru că el nu depinde de un salariu. Pentru că el încă traiește liber. De aia, vezi Doamne, țăranii sunt niște bețivi. E drept, crâșmele sunt pline dar și majoritate gospodăriilor sunt pline. La fel de drept e că la oraș crâșmele se numesc „restaurante”, iar noi nu suntem bețivi, suntem „clienți”.
Și-n tot vacarmul ăsta progresist, nu pot să uit o imagine din vară, din gara Burdujeni, când un bătrân de ăla care ne pute, îi întindea o bacnotă de 200 de lei unui tânăr cu tricou inscripționat #rezist: „I-ai nepoate, că știu că n-ai”…i-a luat!
Autor: Dragoș Huțuleac